Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1778/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(8223/2008)
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1778/
Ședința publică din 20.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ceaușescu Maria
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR 3: Comșa
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.5697 din data de 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 16603/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că intimatul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a comunicat la dosar întâmpinare, prin fax, la data de 19.03.2009.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurentul, personal solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul acordării procentului de 114% așa cum s-a comunicat și restituirea banilor reținuți cu titlu de "pensie suplimentară" din iulie 1969 până la data pensionării - 30 iunie 2003, conform motivelor de recurs și notelor scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5697/16.09.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că petentului contestator i-au încetat raporturile de serviciu la data de 30.06.2003 în baza art. 81 din legea 360/2002, având gradul de colonel.
Prin decizia nr. -/27.07.2003 i s-a stabilit contestatorului, începând cu data de 01.07.2003, pensia militară de serviciu pentru limită de vârstă, pentru o vechime totală în serviciu de 43 de ani în baza legii 164/2001.
Prin sentința civilă nr.4619/15.11.2005 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a s-a constatat că în perioada 14.08.1968-01.09.1975 a lucrat în grupa I de muncă, în urma recursului formulat Curtea de APEL BUCUREȘTIi -a recunoscut ca lucrată în grupa I de muncă perioada 30.06.1986-01.09.2000.
Prin decizia nr.-/14.- contestatorului i-a fost revizuită vechimea în serviciu de la 43 de ani la 54 de ani,9 luni și 24 de zile întregită la 55 de ani, procentul aplicat asupra bazei de calcul fiind de 100%, deoarece procentul calculat pentru contestator era de 114% corespunzător vechimii și a fost plafonat.
Tribunalul a mai reținut că împotriva acestei decizii s-a formulat contestație ce a fost soluționată prin decizia nr.273/17.03.2008 prin care contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
În mod legal intimatul a calculat pensia revizuită a contestatorului fără solda de merit deoarece aceasta intră în calculul pensiei doar dacă a făcut parte din solda lunară brută avută în ultima lună de activitate conform art. 21. din Legea 164/2001 care arată că " - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă. ", ori contestatorul nu a mai avut această soldă cu 2 luni înainte de pensionare.
În ceea ce valorificarea procentului pentru pensie suplimentară instanța reține că contestatorul are deja un procent de 100% asupra bazei de calcul prin revizuirea vechimii în muncă acordată prin decizia contestată ori prin adăugarea acestui procent nu mai poate crește cuantumul pensiei deoarece s-ar încălca art. 25. din legea 164/2001 care arată că " - Pensia militară de stat stabilită și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea/actualizarea pensiei" iar art. 48. stipulează că " - (1) Cuantumul pensiilor militare se actualizează după cum urmează: a) ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime/salariul de bază al funcției îndeplinite/ indemnizația lunară ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției maxime avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 - 25, 33 și art. 78 alin. (1). Cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei; "în situația contestatorului baza de calcul din decizia din 14.01.2008 este de 3165 lei și dacă pe această bază s-ar aplica un procent de 123% s-ar ajunge la o pensie de 3992,95 ( asta fără aplicarea sporul de 20% pentru Ordinul Meritul Militar )mai mare decât baza de calcul și s-ar încălca art. 25 din legea 164/2001
Față de cele reținute mai sus instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termenul legal recurs motivat reclamantul.
Recurentul reclamant, susține că prin cererea de chemare în judecată a Casei de pensii din MIRA a solicitat anularea Deciziei de pensionare nr. -/14.01.2008, a Deciziei nr. 273/17.03.2008 emise de Serviciul pensii și respectiv Comisia de contestații a Serviciului pensii din MIRA, precum și emiterea unei noi decizii de pensionare prin care să i se stabilească o pensie corespunzătoare funcției pe care a îndeplinit-o conform vechimii și a contribuției la pensia suplimentara. A mai solicitat aplicarea corecta a prevederilor art.24 din Legea 164/07.04.2001 "cadrele militare care au o vechime în serviciu mai mare de 30 de ani beneficiază pentru fiecare an în plus de un spor de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei".
Recurentul precizează că instanța de judecată a adoptat sentința numai după o singură ședință de judecată, luând în considerație întâmpinarea pe care a depus-o Direcția Juridica din MIRA și pe care i-a înmânat-o în timpul ședinței de judecată, neacordându-i un minim de timp pentru aos tudia. La sfârșitul ședinței de judecata, când a putut să parcurgă întâmpinarea depusă, a constatat că erau lucruri neadevărate.
Susține recurentul că s-a insistat pe salariul de merit care i-a fost retras abuziv, cu două luni înainte de împlinirea vârstei de pensionare, dar că el nu a solicitat luarea în calcul a acestuia.
Mai precizează recurentul că în sentință se motivează faptul că pensia nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folosita, dar destinația celor 14% rezultați ca urmare a vechimii și banilor care i-au fost reținuți începând cu luna iulie 1969 și pana la data pensionarii - 30 iunie 2003, nu este determinată. Astfel, recurentul consideră că pensia suplimentara de 9% trebuia să-i fie acordată în afara pensiei stabilite inițial.
Prin întâmpinarea formulată intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul formulat de recurenta pârâtă este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin decizia nr. -/27.07.2003, recurentului i-a fost stabilită o pensie militară de serviciu pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.07.2003 pentru o vechime totală în serviciu de 43 de ani; ulterior, prin decizia nr.-/14.01.2008 contestată în prezenta cauză, recurentului i-a fost revizuită vechimea în serviciu ca fiind 54 de ani 9 luni și 24 de zile, întregită la 55 ani, corespunzătoare unui procent aplicat asupra bazei de calcul plafonat la 100%, corespunzător procentului calculat de 114%, corespunzător vechimii stabilite.
Potrivit dispozițiilor art. 48 al.1 lit.a din Legea nr. 164/2001 cuantumul pensiilor militare se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime/salariul de bază al funcției îndeplinite/indemnizația lunară ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției maxime avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 - 25, 33 și art. 78 alin. (1). Cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei, iar potrivit art. 25 din Legea nr. 164/2001 pensia militară de stat stabilită și actualizată în condițiile prezentei legi nu poate fi mai mare decât baza de calcul avută în vedere la stabilirea/actualizarea pensiei.
Instanța fondului, contrar susținerilor recurentului, a făcut o corectă interpretare și aplicarea a dispozițiilor art. 48 alin.1 lit.a coroborate cu dispozițiile art. 25 din Legea nr. 164/2001, ce instituie beneficiul actualizării pensiilor militare pentru beneficiarii pensiilor de serviciu, în condițiile majorării soldei de grad și/sau soldei de funcție maximă a cadrelor militare în activitate, beneficiu condiționat de către legiuitor de plafonarea bazei de calcul folosită la stabilirea pensiei actualizată; în aceste condiții nu are relevanță destinația procentului de 14 % rezultat din plafonare și nici a contribuției la fondul suplimentar de pensii achitat de către recurent în decursul timpului, câtă vreme acesta beneficiază de contribuția la fondul suplimentar de pensie, neinclusă în baza de calcul și este acordat beneficiul actualizării pensiei sale de serviciu.
Împrejurarea că instanța fondului a analizat din eroare pensia de serviciu a recurentului recalculată prin decizia de actualizare a pensiei contestat în prezenta cauză și în raport de salariul de merit deși recurentul nu a solicitat luarea în calcul a acestuia element va fi înlăturată de către instanța de control judiciar din cuprinsul motivelor hotărîrii recurate în prezenta cauză,ce este apreciată ca fiind legală și temeinică, prin efectul devolutiv al recursului exercitat în condițiile prevăzute de disp art 304 /1 pr.civ.
Nefondate sunt și susținerile recurentului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare, deoarece întâmpinarea depusă la dosar de către intimat la data de 4.09.2008, potrivit datei de înregistrare a tribunalului, astfel încât recurentul avea posibilitatea luării la cunoștință a apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare, într-un termen rezonabil, până la termenul de judecată din 16.09.2008, iar pe de altă parte, astfel cum rezultă din partea introductivă a sentinței recurate, acesta nu a solicitat nici aplicarea dispozițiilor art. 96 Cod pr.civilă prin amânarea cauzei pentru luarea la cunoștință a întâmpinării și nici probe în apărarea sa care i-ar fi fost respinsă de către instanța fondului.
Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul,ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul, împotriva sentinței civile nr.5697 din 16.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 16603/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 ex/31.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Ceaușescu MariaJudecători:Ceaușescu Maria, Scrob Bianca Antoaneta, Comșa