Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1846/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (8134/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR.1846/
Ședința publică de la 24.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
********************************
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.810 / F din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (1582/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.96301/28.02.2009, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 12.03.2009, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate. De asemenea, solicită obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, potrivit chitanței fiscale nr.293/11.03.2009, pe care o depune la dosar.
În temeiul dispozițiilor art.150 din Codul d e procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Cu privire la recursul dedus judecății:
Prin sentința civilă nr.810 F din data de 07.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, a admis, ca fiind întemeiată, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I și a obligat pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, începând cu data de 1 decembrie 2005.
A obligat pârâta către reclamant la plata diferențelor dintre pensia cuvenită la data de 01.12.2005 și pensia încasată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, potrivit deciziei de pensionare nr.85578 din data de 30.08.1999, precum și a înscrisurilor din carnetul de muncă aflate la dosarul cauzei, reclamantul, la data pensionării, a avut o vechime în grupa a I de muncă de 27 ani, 7 luni și 22 zile, determinată pe baza Legii nr.3/1977.
Instanța de fond a mai reținut că, din buletinele de calcul aflate la dosarul cauzei, a rezultat faptul că la recalculare pârâta a avut în vedere un stagiu complet de cotizare de 30 de ani.
Mai susține recurenta că, în speța de față, în raport de data la care drepturile de pensie ale reclamantului au fost stabilite, respectiv data de 01.10.1999, la recalculare se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și cuantumul fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor nr.HG1550/2004.
Tribunalul a mai reținut că, potrivit prevederilor art.2 alin.4 din nr.HG1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de Legea nr.3/1977, iar în cazul contestatorului, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă 27 ani, 7 luni și 22 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adică de 20 ani.
În consecință, față de considerentele mai sus reținute, tribunalul a constatat că cererea formulată de reclamant împotriva pârâtei este întemeiată, motiv pentru care a admis-
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, motivat în termenul legal, recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii I, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că reclamantul este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă din sistemul de stat, conform deciziei nr.85578/30.08.1999 și că drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite conform prevederilor Legii nr.3/1977, începând cu data de 01.10.1999.
Recurenta, invocând prevederile OUG nr.100/27.08.2008, OUG nr. 4/2005, Legii nr. 78/2005, arată că, pentru fiecare etapă, vor intra în plată și vor primi deciziile aferente persoanele care au în dosarul de pensie acte doveditoare ale activității în respectivele grupe de muncă, conform datelor existente în sistemul informatic al I și
Mai precizează că plata sumelor rezultate în urma aplicării prevederilor nr.OUG100/27.08.2008 se va face pe baza deciziilor emise de B, în ordinea eșalonării celor patru etape, astfel că persoanele care nu dețin, până la această dată, actele doveditoare ale activității desfășurată în condiții de grupa I sau II le vor solicita angajatorilor, conform modelului anexat și le vor depune la Casa Județeană de Pensii Pe baza acestora se va proceda la recalcularea drepturilor de pensie, conform art.95 din Legea nr.19/2000, începând cu luna următoare depunerii cererii, iar plata sumelor aferente acordării punctajului suplimentar se va face începând cu etapa în care se încadrează fiecare beneficiar, în funcție de data deschiderii drepturilor de pensie.
Învederează că la determinarea punctajului mediu anual al reclamantului s-a utilizat stagiul complet de cotizare de 30 ani, conform Legii nr.19/2000 și că atât în art.14 alin.(2) lit. (a) și lit. (b) din Legea nr.3/1977, cât și în art.42 alin.(1) din Legea nr.19/2000 sunt prevăzute reducerile vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care se încadrează în grupa I si a II a de muncă, cii nu a stagiului complet de cotizare, care este de 30 ani.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 7 - 9 din dosarul de recurs), intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței atacate, invocând apărări de fond la motivele de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Potrivit dispoz.art. 2 alin.3 din anexa HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la recalcularea pensiilor din sistemul public va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
În cauză, drepturile de pensie ale intimatului-reclamant s-au deschis la data de 01.10.1999, în conformitate cu dispoz.art.14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum rezultă din deciziea de pensionare nr.85578 din data de 30.08.1999, emisă de Oficiul de Pensii al județului I (fila 5 dosar fond), precum și din mențiunile existente în carnetul de muncă al acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 27 de ani 7 luni și 22 zile lucrat în locuri încadrate, potrivit legii, în grupa I de muncă.
În raport de data stabilirii drepturilor de pensie, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că, la recalcularea acestora, se aplică dispozițiile art.4 alin.1 din OUG nr.4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și, implicit, stabilirea cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensie aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor HG nr.1550/2004.
De asemenea, în mod justificat prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.2 alin.4 din HG nr.1550/2004, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977-31 martie 2001, stagiul complet de cotizare este cel reglementat de Legea nr.3/1977, astfel că, în cazul contestatorului, care a înregistrat o vechime în grupa I de muncă de 27 ani, 7 luni și 22 zile,stagiul complet de cotizare este celprevăzut de art.14 din Legea nr.3/1977, adicăde 20 de ani.
Potrivit dispozițiilor art.14 alin.1 din Legea nr.3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială:
"(1) Persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani în grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
a) un an și șase luni pentru grupa I de munca;
b) un an și trei luni pentru grupa II de munca. -"
Conform dispozițiilor alin.4 al aceluiași act normativ:
"(4) Persoanele care au vechime în munca prevăzută de lege și au lucrat efectiv cel puțin 15 ani în locurile încadrate în grupa I de munca sau cel puțin 20 ani în locurile încadrate în grupa II de munca au dreptul, la cerere, sa li se reducă vârsta de pensionare prevăzută de art. 8 alin. 2, în mod proporțional cu anii lucrați în grupele I sau II de munca, dar nu mai puțin de 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații, sau 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile."
Așadar, în mod corect tribunalul a constatat că cererea dedusă judecății este întemeiată, motiv pentru a admis-o ca atare, obligând-o pe pârâtă să procedeze la recalcularea drepturile de pensie ale reclamantului, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani, cu începere de la data de 1 decembrie 2005.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel că o va menține.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii
Apreciind că recurenta a căzut în pretenții, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod proc. civilă, Curtea o va obliga pe aceasta, către intimatul-reclamant, la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, în cuantum de 600 lei (RON), reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței fiscale nr.293/11.03.2009 (aflată la fila 10 dosar recurs).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I, împotriva sentinței civile nr.810 / F din data de 07.10.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr- (1582/2008), în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant cheltuielile de judecată în valoare de la 600 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
red. / tehnored.
2 ex. / 24.04.2009
Jud. fond:;
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina