Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 190/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 190/
Ședința publică de la 10 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII V, cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 681/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în, sat, jud. V, având ca obiect "emitere decizie de pensionare".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30.01.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 10.02.2009 când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursului privind litigiul de asigurări sociale de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii V la emiterea deciziei de pensionare în baza adeverinței nr. 3022/VI/9/21 iulie 2008 din care rezultă că îndeplinește condițiile prev. de art. 68 din Legea nr. 567/2004 modificată și republicată pentru acordarea pensiei de serviciu.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 396 din 27 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea rămasă definitivă și irevocabilă i s-a eliberat adeverința nr. 3022/VI/9 din 21 iulie 2008 privind acordarea pensiei de serviciu, adeverință pe care pârâta refuză să o ia în considerare respingându-i cererea formulată prin decizia nr. 133.508 din 06 august 2008, fără a ține cont de hotărârea judecătorească.
A solicitat admiterea acțiunii și a fi obligată pârâta să-i respecte drepturile recunoscute prin sentința civilă nr. 396/2008 în baza căreia s-a emis adeverința nr. 3022// 21 iulie 2008.
A depus la dosar acte.
Pârâta, prezentă în instanță a depus la dosar întâmpinare la care a atașat actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamantul nu este îndreptățit să primească pensie de serviciu, având în vedere dispozițiile art. 901din Legea nr. 567/2004.
Prin Sentința Civilă nr. 681/21.10.2008 Tribunalul Vranceaa admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, a anulat decizia nr. 133.508/06.08.2008 și a obligat-o pârâtă să stabilească reclamantului pensia de serviciu conform adeverinței eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
În motivare instanța a reținut că prin decizia nr. 133.508 din 06 august 2008 Casa Județeană de Pensii Var espins cererea privind acordarea pensiei de serviciu solicitată de reclamant în temeiul Legii nr. 567/2004 motivând că acesta nu este îndreptățit să o primească, sens în care s-a pronunțat și Ministerul Justiției prin adresa nr. 54/638 din 11 mai 2007.
Această decizie însă contravine sentinței civile nr. 396 din 27 mai 2008 Tribunalului Vranceadefinitivă și irevocabilăîn baza căreia a fost emisă adeverința nr. 3022/VI/9/21 iulie 2008, hotărâre prin care reclamantului i se recunoaște dreptul de a primi pensia de serviciu pentru activitatea depusă ca tehnician criminalist, activitate pentru care este îndreptățit la această pensie.
Cum dreptul reclamantului este recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, decizia pârâtei apare ca nelegală, astfel că s-a admis acțiunea, s-a dispus anularea acesteia și obligarea pârâtei să stabilească pensia de serviciu a reclamantului în baza adeverinței eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Casa Județeană de Pensii V solicitând modificarea ei, iar în rejudecare respingerea contestației.
În motivare a arătat că din adeverința emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea cu nr. 3022/VI/9/21 iulie 2008, rezultă că reclamantul a îndeplinit funcția de șofer(conducător auto), iar potrivit art. 68 alin. 1 din legea 567/2004 "ersonalul p. auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este prevăzut laart. 3 alin. (1), cu o vechime de cel puțin 25 de ani în specialitate, beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Prin art. 3 alin. 3 din lege funcțiile de agent procedural, aprod și șofer sunt considerate funcții conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și sunt excluse de la beneficiul pensiei de serviciu, potrivit art. 90 indice 1 din aceeași lege.
Consideră că în mod corect i s-a respins reclamantului cererea de acordare a pensiei, întrucât acesta a îndeplinit funcția de șofer, așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalul Vrancea.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect susține Casa Județeană de Pensii V că funcția de șofer este considerată funcție conexă personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și că este exclusă de la beneficiul pensiei de serviciu, potrivit art. 90 indice 1 din Legea nr. 567/2004, respectiv "Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și personalului conex al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu excepția dispozițiilor art. 68, 68^2, 68^3 și 68^4".
Cu toate acestea, prin Sentința Civilă nr. 396/2008 a Tribunalului Vrancea, hotărâre irevocabilă prin nerecurare, s-a stabilit că, deși a fost încadrat pe funcția de șofer, în realitate reclamantul a prestat activități specifice funcției de tehnician criminalist, funcție care este asimilată celei de grefier, ca urmare poate beneficia de toate drepturile personalului auxiliar de specialitate, inclusiv de pensie de serviciu, fiind obligat angajatorul să-i elibereze o adeverință în acest sens.
Față de dreptul recunoscut prin hotărâre irevocabilă, curtea consideră că Casa Județeană de Pensii V avea obligația să-i emită reclamantului o decizie de pensionare în temeiul art. 567/2004, reclamantul având dreptul la pensie de serviciu.
În consecință, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII V, cu sediul în F,- bis, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 681/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -
: 2 ex.//06 Martie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel, Mihaela Neagu