Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1929/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-(8097/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.1929/
Ședința publică din data de 26 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta contestatoare, împotriva deciziei civile nr.4414/R/10.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4274/2008), în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii I și Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că mandatarul revizuentei contestatoare, a depus la dosar note de ședință, sentința civilă nr.2450/09.12.2008 pronunțată de -Secția a VIII a în dosarul nr- și a solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Din oficiu, Curtea invocă excepția inadmisibilității cererii de revizuire, întrucât se solicită revizuirea unei hotărârii pronunțate asupra contestației în anulare și nu împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA,
Pe rol cererea de revizuire formulată de revizuenta - contestatoare împotriva deciziei civile nr.4414/R din 10.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- (4274/2008) în contradictoriu cu intimații Casa Județeană de Pensii I și Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
În motivarea cererii sale de revizuire se arată că decizia civilă nr.4414R/10.11.2008 o consideră netemeinică și nelegală și în același timp solicită daune în valoare de 300.000 Euro de la Casa de Pensii
De asemenea, revizuenta indică în cerere și numele persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Casei de Pensii I care în opinia sa sunt responsabile de soluționarea drepturilor de pensie.
Revizuenta nu indică nici unul dintre motivele pentru care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii prevăzute de art.322 din Codul d e procedură civilă.
La data de 13.03.2009 revizuenta a depus la dosar un înscris prin care a solicitat judecarea în lipsă, precum și reluarea criticilor la adresa personalului Casei de Pensii I, fără a indica nici de această dată vreun motiv de revizuire.
Intimata nu a formulat întâmpinare și nici concluzii scrise față de cererea de revizuire.
Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma dispozițiilor art.322 proc. civ. Curtea constată că aceasta este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.4414/R/10.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Prin decizia respectivă s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației în anulare formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatele Casa Județeană de Pensii I și Casa de Pensii a Municipiului
Pentru a pronunța această decizie instanța Curții de Apel Bucureștia reținut că prin motivele formulate în cuprinsul prezentei contestații în anulare, contestatoarea nu a argumentat în nici un mod de ce consideră că instanța de control judiciar a procedat în mod eronat atunci când a constatat nulitatea cererii sale de recurs, cerere care a făcut obiectul dosarului de recurs nr- al Curții de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut că prin decizia nr.2332/R/12.06.2008, pronunțată în dosarul menționat mai susmenționat, instanța de recurs a constatat că este nul recursul declarat de către recurenta în raport de dispozițiile art.303 alin.(1) coroborate cu dispozițiile art.306 alin.(1) din Codul d e procedură civilă, în acest sens reținându-se, în considerentele deciziei, că cererea de recurs nu conține nicio critică, în mod concret, la adresa sentinței atacate și nici critici ce ar putea fi încadrate, de către instanța de recurs, din oficiu, în vreuna dintre dispozițiile art.304 din Codul d e procedură civilă.
În concluzie a reținut instanța Curții de Apel București care a soluționat contestația în anulare a cărei revizuire a fost solicitată prin prezenta cerere că contestatoarea nu a făcut decât să declare un "recurs la recurs", nemulțumirea contestatoarei vizând soluția dată cererii sale de recurs, de către instanța de control judiciar.
Curtea analizând cererea de revizuire constată că pentru a fi admisibilă se impune ca aceasta să se încadreze în dispozițiile art.322 proc. civ. care dispune următoarele "Revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri"
Prin urmare este vorba despre două tipuri de hotărâri ce pot fi atacate pe calea revizuirii, astfel: să existe o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare sau o hotărâre dată de instanța de recurs atunci când evocă fondul.
Or, în cauza de față, revizuenta a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr.4414/R/10.11.2008 pronunțată de către Curtea de Apel București - Secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale într-o contestație în anulare, prin care a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Rezultă deci, că decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire nu se încadrează în categoria de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire, așa cum sunt enunțate expres și limitativ de către art.322 Cod de procedură civilă.
De altfel și în ceea ce privește căile de atac ce se pot exercita împotriva unei hotărâri pronunțate asupra unei cereri de contestație în anulare, acestea sunt cele prevăzute de art.320 alin.(3) din Codul d e procedură civilă, care dispun cu privire la căile de atac următoarele: "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată."
Cum decizia civilă nr.4414/R/10.11.2008 este pronunțată împotriva unei decizii pronunțată în recurs, iar deciziile pronunțate în recurs sunt irevocabile nici decizia pronunțată în contestația în anulare nu mai este susceptibilă de o altă cale de atac, fiind și acesta irevocabilă.
Prin urmare având în vedere dispozițiile art. 322. proc. civ. descrise mai sus, Curtea constată că cererea de revizuire este inadmisibilă față de sfera hotărârilor ce pot fi atacate prin intermediul acestei căi de atac extraordinare urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr.4414/R/10.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- 84274/2008), cerere formulată de revizuienta-contestatoare prin mandatar, în contradictoriu cu intimatele CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I și CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
17.04.2009
Jud.:
Jud.recurs:
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Elena Luissa Udrea