Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 1958/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1958/R/2008
Ședința publică din data de 14 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Adrian Repede
JUDECĂTOR 3: Gabriella vicepreședinte instanță
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 1159 din 19 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe reclamantul intimat G C, având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 octombrie 2008, reclamantul intimat a formulat și înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Având în vedere că recurenta, prin memoriul de recurs, a solicitat judecarea în lipsă a recursului, instanța apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1159 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul GCî mpotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, pârâta fiind obligată să emită o nouă decizie de pensionare pentru reclamant cu luare în considerare a perioadelor lucrate în grupe de muncă, conform adeverinței nr.21287/10.04.2008 emisă de SC SA și a adeverinței nr.21826/10.04.2008 emisă de SC SRL.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiune reclamantul GCa chemat în judecată pe pârâta Casa Județean de Pensii solicitând obligarea acesteia să anuleze Decizia nr.R/17685/18.12.2007 prin care s-a fost respinsă cererea de pensionare pentru limită de vârstă, cu luarea în considerare a vechimii în grupa I de muncă.
S-a reținut că prin Decizia nr. R/17685, reclamantului i s-a respins cererea de pensionare pentru limită de vârstă din sistemul public, arătându-se că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare și stagiul de cotizare este mai mic decât stagiul complet de cotizare.
Instanța a solicitat de la pârâtă comunicarea dosarului de pensie privindu-1 pe reclamant, iar din analiza acestuia s-a constatat că la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului nu s-a avut în vedere, datele cuprinse în adeverințele nr. 21.827/10.04.2008 emise de către C- și nr. 21.826/10.04.2008 emisă de către SRL.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. 1, pct., II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. 1 pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prevăzuți la art. 5 alin. I pct. II și
Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005.
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, prin adeverințele anterior menționate, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prevederile art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis acțiunea acestuia așa cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivele de recurs arată că instanța a acordat dreptul la adăugarea a două adeverințe, însă acestea nu au existat niciodată la dosarul de pensie, iar pârâtei i-au fost comunicate pentru informare.
Arată că textul Legii nr.226/2006 prevede că nu orice stagiu realizat în grupă (înainte sau după 01.04.2001) este și un stagiu realizat în condițiile Legii nr.226/2006.
Potrivit art.4 din Normele de aplicare a ale acestei legi, pentru perioadele cuprinse între 1 aprilie 2001 și 1 iulie 2006, angajatorii depun la casa teritorială de pensii în a cărei rază de activitate își au sediile, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentelor norme tehnice, următoarele documente:
a) avizul, în original și în copie, prin care se atestă încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, originalul restituindu-se după certificarea conformității copiei cu acesta;
b) lista nominală, inclusiv pe suport electronic a asiguraților care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din fiecare lună în locurile de muncă specifice în aviz, întocmită pe baza evidențelor angajatorului, în conformitate cu modelul prezentat în anexele nr.1 și la prezentele norme tehnice; lista nominală este documentul justificativ pentru întocmirea declarațiilor rectificative;
c) declarațiile rectificative corespunzătoare fiecărei luni din perioada respectivă. În declarațiile rectificative vor fi înregistrați numai asigurații care și-au desfășurat activitatea pe durata programului normal de lucru din luna respectivă în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, conform prevederilor Legii nr.226/2006.
Reclamantul, prin întâmpinarea de la 7-8, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.1159/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Analizând sentința în raport de motivele de recurs invocate de pârâtă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din conținutul actelor de la dosar, pârâta a respins cererea reclamantului privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă neluând în considerare toate dovezile prin care se atestă activitatea desfășurată de reclamant, inclusiv în condiții speciale de muncă.
Pârâta, atât prin întâmpinarea de la dosar de fond cât și prin recurs încearcă să susțină că de fapt reclamantul nu a prezentat dovezi că ar fi lucrat în condiții speciale, astfel încât să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare respectiv să poată să i se emită decizie de pensionare astfel cum a solicitat.
Dar deși se invocă acest lucru, este de observat că de fapt, reclamantul a prezentat astfel de dovezi la data formulării cererii de pensionare, respectiv adeverințele nr.22189/18.07.2007 și 22190/18.07.2007 (filele 91-92 dos.de fond), a căror conținut se repetă prin noile adeverințe ce au fost eliberate în cursul procesului (filele 124-125).
Așadar, având în vedere așa cum corect a reținut și tribunalul că reclamantul a dovedit pretențiile sale, astfel că sub aspectul criticilor ce i-au fost aduse sentința este legală și temeinică, Curtea față și de dispozițiile art.299 și 312.proc.civ. va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 1159 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.AR
Dact./2ex.
17.11.2008
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Adrian Repede, Gabriella