Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2020/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(8654/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 2020/
Ședința din ședința publică de la 31.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Ilie
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6474/21.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16.706/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-reclamant prin mandatar, cu procură specială la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul mandatar al intimatului-reclamant depune la dosar note scrise.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul mandatar al intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară închise dezbaterile.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6475/21.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatorul
în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului B;
A anulat decizia nr. -/03.04.2008 emisă de - 1 și a exonerat contestatorul de plata debitului în valoare de 1814 lei.
În considerente a reținut că prin decizia nr. -/03.04.2008 emisă de - Casa Locală de Pensii Sector 1, s-a constituit în sarcina contestatorului un debit în valoare de 1848 RON, pentru perioada 01.12.2005-01.05.2008, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, conform HG nr. 1550/2004, coroborat cu OUG nr. 4/2005.
În decizie nu sunt expuse temeiurile de fapt care au stat la baza constituirii acestui debit.
Conform dispozițiilor art. 187 alin.1 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 187 alin.4 din Legea nr. 19/2000, sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
Față de conținutul acestor prevederi legale, față de faptul că, în privința condițiilor de fond și formă pe care decizia trebuie să le îndeplinească, sunt incidente dispozițiile art. 86 din Legea nr. 19/2000 și față de motivele invocate în susținerea cererii, Tribunalul a analizat legalitatea acesteia, în raport de norma de drept respectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 86 alin.2 din Legea nr. 19/2000, decizia casei
teritoriale de pensii trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept pe baza cărora s-a admis sau s-a respins cererea de pensionare.
În speță, această cerință de fond nu este îndeplinită, deoarece, în conținutul deciziei contestate, nu se explică care este, în mod concret, motivul pentru care debitul a fost constituit. Simpla invocare a unor acte normative fără a fi făcute mențiuni referitoare la valoarea punctajului mediu anual recalculat și eventual a celui revizuit, fără a se depune deciziile respective și a se face dovada comunicării acestora către contestator, pentru ca să i se confere posibilitatea de a exercita calea de atac a contestației împotriva lor, așadar, toate aceste împrejurări nu sunt suficiente pentru a se considera îndeplinită respectiva cerință impusă, în mod imperativ, prin prevederile art. 86 alin.2 din Legea nr. 19/2000.
Motivarea în fapt a deciziei de constituire debit reprezintă, pe de o parte, o garanție în favoarea debitorului, că actul juridic nu a fost elaborat în mod arbitrar și, pe de altă parte, este necesară pentru a fi posibilă verificarea legalității și temeiniciei lui prin raportare concretă la motivele avute în vedere cu ocazia emiterii actului.
În speță, chiar dacă se poate deduce faptul că debitul a fost stabilit ca urmare a revizuirii punctajului mediu anual recalculat conform OUG nr. 4/2005, intimata nu a depus la dosar decât decizia emisă sub nr. -/10.01.2008 de către Casa de Pensii Sector 1, nu și decizia inițială de recalculare, ceea ce face imposibilă compararea celor două punctaje și verificarea temeiniciei deciziei contestate.
Pentru motivele de fapt și de drept anterior expuse, s- dispus admiterea acțiunii, anularea deciziei nr. -/03.04.2008 emisă de Casa de Pensii a Municipiului B - Casa Locală de Pensii Sector 1 și exonerarea contestatorului de plata debitului în valoare de 1848 lei.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului B, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că Tribunalul Bucureștia reținut în considerentele sentinței civile recurate că în mod greșit Casa Locala de Pensii Sector 1 a emis decizia de debit nr.-/03.04.5008, în sensul că, în această decizie nu sunt expuse temeiurile de fapt care au stat la baza constituirii acestui debit.
În decizia de debit este menționat faptul că se constituie debit în suma de 1848 lei pentru perioada 01.12.2005 - 01.05.2008, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, conform HG nr.1550/2004 coroborat cu OUG nr.4/2005.
La dosarul instanței de fond a fost depus un tabel de diferențe cu pensia cuvenita contestatorului și pensia încasata de acesta.
În acest sens, în perioada 01.12.2005 - 01.05.2008, reclamantul a încasat pensii necuvenite în sumă de 12340 lei, iar pensia care i se cuvenea era de 10492 lei. De aici s-a creat debitul în suma de 1848 lei.
Debitul se recuperează conform art.187 alin.4 din Legea nr.19/2000.
Prezenta decizie de debit nr.-/03.04.2008 constituie titlu executoriu.
Art. 187 din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale Dispune:
Sumele încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripție de 3 ani.
În cazul prestațiilor de asigurări sociale, altele decât pensiile, recuperarea sumelor prevăzute la alin. 1 se efectuează de către angajator sau, după caz, de instituția care efectuează plata drepturilor de asigurări sociale.
Casele teritoriale de pensii recuperează sumele plătite necuvenit de la plătitorii prevăzuți la alin. 2.
Sumele plătite necuvenit prin intermediul caselor teritoriale de pensii se recuperează de la beneficiari în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
Având în vedere cele arătate mai sus, recurenta solicită admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr.6474/21.10.2008 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr.16706/3/AS/2008, iar pe fondul cauzei, respingerea ca netemeinică și nelegală a acțiunii formulate de recurentul.
Cercetând recursul declarat, Curtea constată că recurenta nu face propriu-zis o critică a considerentelor hotărârii primei instanțe, pe care nu le răstoarnă, ci invocă doar dispozițiile legale incidente în situația încasării necuvenite a unor sume cu titlu de prestații de asigurări sociale.
Or, dacă principiul afirmat este incontestabil, tot atât de real este că, pentru a constitui temeiul restituirii unor sume încasate necuvenit, decizia de stabilire a debitului trebuie să fie valabilă din punct de vedere al condițiilor de fond și de formă, prevăzute pentru emiterea ei legală și temeinică.
Sub acest aspect, în mod corect a reținut prima instanță că, contrar dispozițiilor art. 86 alin.2 din Legea nr. 19/2000, aplicate corespunzător, decizia contestată nu cuprinde expunerea temerilor de fapt care să conducă, în mod logic și convingător, la concluzia existenței unui debit și să permită instanței să exercite controlul asupra legalității și temeiniciei deciziei.
În consecință, se reține că hotărârea primei instanțe, sancționând o decizie nevalabil întocmită, a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii și pe baza unei aprecieri juste asupra temeiniciei și valorii probante a actului atacat, astfel că recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare, în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 1 pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurenta-intimată CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI împotriva sentinței civile nr.6474/21.10.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.16.706/3/AS/2008 în contradictoriu cu intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03. 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./09.04.2009
Jud. fond:
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Petre Magdalena, Ilie