Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2067/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2067/R/2009

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Daniela Griga

JUDECĂTORI: Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

- -

GREFIER: - -

S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII împotriva sentinței civile nr. 309 din 20 martie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost formulat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 1 octombrie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului întâmpinare la recursul formulat.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 309 din 20 martie 2009 Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar civil nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII M și s-a dispus anularea deciziei nr. - din data de 23 februarie 2007, emisă de intimata Casa Județeană de pensii

A fost obligată intimata să procedeze la recalcularea pensiei contestatorului, prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 23 de ani și a unui punctaj mediu anual de 1,87096, conform raportului de expertiză întocmit în cauză de d-na expert .

A fost obligată intimata și la plata către contestator a sumei de 310 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, contestatorul este pensionat pentru limită de vârstă din data de 01.07.1994.

Calculul pensiei a fost efectuat conform Legii nr. 3/1977, astfel încât reclamantul are dreptul la recalcularea pensiei, în conformitate cu prevederile nr.HG 1550/2004 și ale nr.OUG 4/2005.

Din documentele existente rezultă următorul stagiu de cotizare: grupa I de muncă: 14 ani, 0 luni și 8 zile; grupa III de muncă: 20 ani, 9 luni și 7 zile;

Total vechime efectivă:34 ani, 9 luni și 15 zile.

La vechimea efectivă s-a acordat un spor de vechime pentru timpul efectiv lucrat în grupa I de muncă de 7 ani, 0 luni 4 zile.

A rezultat totalul vechimii în muncă considerat stagiu de cotizare realizat de 41 ani, 9 luni și 19 zile.

Potrivit buletinului de calcul nr.-/30.05.2005, efectuat de Casa Județeană de Pensii, în urma evaluării conform nr.HG 1550/2004, aceasta a considerat stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual ( conform Legii nr.19/2000) de 20 de ani. Astfel, din calcul rezultă un punctaj mediu anual obținut de titular prin evaluare de 2,04755 și a emis decizia nr.-/31.08.2005, privind recalcularea pensiei.

În anul 2006, reclamantul a depus la Casa Județeană de Pensii M adeverința nr.9493/21.11.2006, emisă de Exploatarea Minieră B M, de unde rezultă sporurile de care a beneficiat pentru munca desfășurată la și care au constituit stagii de cotizare conform legii.

Astfel, în data de 16.01.2007, Casa de Pensii Mae mis un nou buletin de calcul, reluând la calculul stagiului de cotizare sporurile cu caracter permanent. Cu această ocazie, Casa de Pensii Mac onstatat că a fost calculat eronat stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 ani, invocând faptul că reclamantul a fost pensionat în baza Legii nr. 3/1977 și nu beneficiază de prevederile nr.HG267/1990 privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră.

Din buletinul de calcul nr. -/30.05.2005, revizuit în data de 16.01.2007 a rezultat stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 30 ani, astfel punctajul mediu anual obținut de titular prin evaluare a devenit 1,43440, iar Casa de Pensii Mae mis decizia nr.-/16.01.2007, privind recalcularea pensiei. În urma acestei recalculări Casa de Pensii Mae mis decizia nr. -/23.02.2007, prin care i s-a adus la cunoștință reclamantului pensia corectă rezultată în urma evaluării și că suma de 3.597 lei a fost încasată necuvenit în perioada 09.2005-02.2007, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor nr HG 1550/2004.

Conform celor de mai sus, a rezultat că reclamantul beneficiază de prevederile actelor normative cu caracter special, respectiv nr.HG267/1990, privind acordarea unor drepturi personalului din industria minieră, care prevede la art. 9, lit. C, că, "pentru cei care au lucrat în subteran 5-15 ani,limita de vârstă de 60 ani se reduce proporțional cu numărul anilor lucrați în aceste condiții".

Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, prevede la art. 44 reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse în anexele nr.4 și 5. Astfel, conform anexelor nr. 4 și 5 din lege, pentru o perioadă de 14 ani lucrați în condiții speciale de muncă, cum este și cazul reclamantului, rezultă un stagiu total de cotizare necesar de 23 ani.

Din verificarea buletinelor de calcul nr. -/30.05.2002, a rezultat că a fost greșit aplicat stagiul complet de cotizare, conform Legii nr. 19/2000.

Încadrarea de către Casa de Pensii Mas tagiului complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual la art.2 alin.3 din normele metodologice, aprobate prin nr.HG 1550/2004, nu este corectă. Reclamantul beneficiază de art. 2 alin.4 din normele metodologice aprobate prin nr.HG 1550/2004, după cum reiese din buletinul de calcul nr.-/30.05.2005, care la lit. A, total stagiu de cotizare realizat prevede următoarele: sector de stat, din care: în gr. I (Legea nr. 3/1997) 0 ani, 0 luni, 0 zile; condiții speciale 14 ani, 0 luni, 8 zile; condiții normale 19 ani, 5 luni, 18 zile; stagiu asimilat 1 an, 3 luni, 23 zile;

A rezultat că reclamantul beneficiază de acte normative cu caracter special, respectiv de nr.HG 267/1990.

Totalul punctelor realizate conform buletinului de calcul nr. -/30.05.2005, reevaluat în 16.01.2007, după luarea în calcul a sporurilor din adeverința nr. 9493/21.11.2006, emisă de Exploatarea Minieră B M, mai puțin compensațiile acordate conform Decretului nr. 46/1982, este 43,03205. Acest punctaj raportat la stagiul complet de cotizare, conform Legii nr. 19/2000, de 23 ani în cazul reclamantului, rezultă un punctaj mediu anual luat în calculul pensiei de 1,87096.

Sporurile prevăzute în adeverința nr. 9493 din 21.11.2006 au fost cuprinse în calculul pensiei, cu excepția compensației prevăzute de Decretul nr.46/1982, de care reclamantul a beneficiat în perioada 15.02.1982-01.03.1989, în sumă de 210 lei lunar, care nu se ia în considerare la recalcularea pensiilor, în baza nr.OUG 4/2005, motivat de faptul că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei, conform legislației anterioare. De asemenea, cu privire la această compensație nu se datora nici contribuția pentru pensia suplimentară și nici contribuția de asigurări sociale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii M, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației.

În motivare pârâta a arătat că Decizia nr. - din 23.02.2007 (anulată prin sentința instanței de fond) este o decizie de constituire de debit și nu o decizie de recalculare a pensiei. Recalcularea pensiei, care a determinat și emiterea deciziei de debit, s-a realizat prin decizia nr.- din 16.01.2007. Prin faptul că instanța de fond a anulat decizia de constituire a debitului și a dispus recalcularea pensiei reclamantului, considerăm că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, fiind incidente în cauză prevederile art.304 pct.8 cod procedură civilă.

Prin sentința pronunțată, instanța a dispus utilizarea pentru determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 23 de ani, și nu a celui de 30 de ani pe care, legal, instanța aplicând în mod greșit prevederile art.2 alin. (1) și (3) din normele aprobate prin nr.HG1550/2004, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

De asemenea, s-a mai învederat că au fost aplicate în mod greșit prevederile art.9 din nr.HG267/1990. Din toate documentele existente la dosarul cauzei, inclusiv din raportul de expertiză contabilă (pagina 4 din raport) rezultă că reclamantul a realizat în condiții speciale de muncă (subteran) un stagiu de cotizare de 14 ani și 8 zile. Conform art.9 lit. a și b din nr.267/1990, personalul din industria minieră se putea pensiona "la 20 de ani lucrați în subteran indiferent de vârstă, dar nu mai puțin de 45 de ani sau la vârsta de 50 de ani cu minim 15 ani lucrați în subteran" Prin urmare, vechime a integrală în muncă prevăzută de nr.267/1990, pentru persoanele care au lucrat în subteran, era de 20 de ani în subteran sau minim 15 ani în subteran. Reclamantul, care a realizat în subteran un stagiu de cotizare de 14 ani și 8 zile nu a îndeplinit la data pensionării condițiile de vechime în subteran prevăzute de art.9 lit. a și b din nr.HG267/1990. Așa cum rezultă din art.9 lit. c din același act normativ, cei care au lucrat între 5 și 15 ani în subteran beneficiau doar de reducerea vârstei de pensionare, proporțional cu numărul de ani lucrați în subteran.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel apreciază că recursul este fondat, urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Decizia nr. -/23.02.2007 (fila 7 dosar fond) a Casei Județene de Pensii Maf ost emisă în temeiul art. 187 din Legea 19/2000 și reprezintă o decizie de constituire de debit. Recalcularea pensiei reclamantului, care a determinat și emiterea deciziei de debit, s-a realizat prin Decizia - din 16.01.2007 (fila 10 dosar fond). Întrucât instanța de fond a anulat decizia din 23.02.2007 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei reclamantului, Curtea reține că actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit, decizia anulată nefiind cea de recalculare a pensiei.

Referitor la al doilea motiv de recurs se reține că în mod greșit a reținut prima instanță că reclamantul s-a pensionat în baza HG 267/1990, în condițiile în care acesta a realizat în condiții speciale de muncă un stagiu de 14 ani și 8 zile, iar art. 9 lit. a) și b) din actul normativ menționat anterior prevăd o vechime minimă în subteran de 15 ani. Drept urmare, se constată că reclamantul s-a pensionat în baza Legii 3/1977, așa cum s-a menționat și în decizia sa inițială de pensionare (fila 15 dosar acvirat -).

De asemenea, prin Decizia nr. 40/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii (publicată în nr.334/20.05.2009) s-a statuat că dispozițiile art. 77 alin. (2) raportat la <LLNK 12000 19 10 202 43 46>art. 43 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi la pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de <LLNK 11977 3 10 702 14 28>art. 14 din Legea nr. 3/1977.

Apreciind că instanțele care au persoanele pensionate în baza <LLNK 11977 3 10 701 0 16>Legii nr. 3/1977 și care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale beneficiază la determinarea punctajului mediu de un stagiu de cotizare de 20 de ani, conform <LLNK 12000 19 10 202 43 39>art. 43 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 au procedat greșit, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerentele deciziei că "aceste persoane au beneficiat atât de reducerea vârstei legale de pensionare, cât și de majorarea vechimii în muncă, deci a perioadei de contribuție, denumită în actuala reglementare stagiu de cotizare.

Cele stabilite de unele instanțe, în sensul că acestei categorii de asigurați îi sunt aplicabile dispozițiile <LLNK 12000 19 10 202 43 29>art. 43 din Legea nr. 19/2000 și ale anexei nr. 4 la această lege ca "act normativ special" la care fac trimitere prevederile art. 2 alin. (4) din normele metodologice aprobate prin <LLNK 12004 1550 20 301 0 35>Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, sunt consecința unei interpretări greșite a prevederilor legale, întrucât <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legea nr. 19/2000 reprezintă o lege generală, actul normativ-cadru în domeniul pensiilor și al drepturilor de asigurări sociale.

În ceea ce privește principiul înscris în expunerea de motive a <LLNK 12005 4180 301 0 44>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit căruia "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", acesta nu poate fi aplicat în cauză atât timp cât în lege nu există o prevedere expresă potrivit căreia și persoanelor care au lucrat în grupele speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000 li se aplică acest act normativ pentru determinarea stagiului de cotizare și, în raport de acesta, a punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare.

Această interpretare decurge și din dispozițiile <LLNK 12005 4180 302 4 65>art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005, potrivit cărora determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii se face pe baza datelor, elementelor și informațiilor din documentațiile de pensii aflate în păstrarea caselor teritoriale de pensii, cu respectarea prevederilor <LLNK 12004 1550 20 301 0 35>Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legii nr. 19/2000.

Ca atare, aplicabilitatea prevederilor normelor metodologice aprobate prin <LLNK 12004 1550 20 301 0 35>Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 este întărită și confirmată de norma de trimitere din <LLNK 12005 4180 301 0 44>Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005.

Totodată, potrivit art. 1 din Codul civil și art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă.

În aceste condiții, este evident că legea nouă, respectiv <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legea nr. 19/2000 nu se poate aplica decât situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, deci persoanelor ale căror drepturi la pensie s-au deschis după data de 1 aprilie 2001, nu și persoanelor pensionate sub imperiul <LLNK 11977 3 10 701 0 16>Legii nr. 3/1977".

Reținând că în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. (3) Cod procedură civilă decizia în interesul legii este obligatorie pentru instanțe și că prin obligarea pârâtei la recalcularea pensiei reclamantului cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 23 de ani instanța de fond a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză contrar celor stabilite de instanța supremă, Curtea de Apel apreciază că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă este întemeiat. În consecință, în condițiile în care prin Decizia nr. -/16.01.2007 pensia reclamantului a fost recalculată cu aplicarea unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, iar decizia de debit din 23.02.2007 a fost determinată de utilizarea greșită anterior a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, se apreciază că această decizie a fost eronat anulată de prima instanță.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă se va dmite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M împotriva sentinței civile nr. 309 din 20.03.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, care va fi modificată în întregime în sensul că se va respinge ca nefondată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii M împotriva sentinței civile nr. 309 din 20.03.2009 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în întregime în sensul că respinge ca nefondată acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./Dact.

4 EX./18.11.2009

Jud.fond.. și

Președinte:Daniela Griga
Judecători:Daniela Griga, Laura Dima Sergiu Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2067/2009. Curtea de Apel Cluj