Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.207/
Ședința publică din 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare juridică depusă la dosar, lipsă fiind contestatorul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că a fost înaintat de către Tribunalul Galați dosarul nr.1563/C/2006 în care se află dosarul Curții de APEL GALAȚI nr- în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 951/R/3.11.2007 împotriva căreia s-a promovat prezenta contestație în anulare; contestatorul a depus precizări.
Se comunică reprezentantului intimatei copie de pe precizările formulate de contestator.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.
Reprezentantul intimatei pentru motivele arătate în întâmpinare solicită respingerea contestației.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 156/44/04.02.2008 pe rolul Curții de APEL GALAȚI, contestatorul Gaf ormulat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 951/3.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al aceleiași instanțe.
În motivarea contestației a invocat faptul că decizia menționată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de judecată și faptul că intimata nu a ținut seama la calculul drepturilor de pensie de sporurile salariale înregistrate în carnetul de muncă pe o perioadă de 3 luni, inclusiv a sporului de continuitate.
A considerat decizia criticată ca fiind nulă potrivit art. 105 și 106 Cod procedură civilă solicitând casarea ei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5,6,7,8 și 9 Cod procedură civilă.
În drept a invocat prevederile art.320 al.2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata Casa Județeană de Pensii Gas olicitat respingerea contestației în anulare, textele care prevăd o asemenea cale de atac fiind de strictă interpretare și inaplicabile în cauză.
Contestația în anulare astfel formulată este apreciată ca nefondată pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie menționat faptul că decizia criticată pe această cale reprezintă o hotărâre dată în aceeași materie, a contestației în anulare.
Prin decizia civilă nr. 951/3.12.2007 a Curții de APEL GALAȚIa fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G împotriva deciziei civile nr. 645/2.10.2006 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
S-a reținut în considerentele deciziei că, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care se poate exercita numai în condițiile strict prevăzute de Codul d e procedură civilă.
Astfel, disp.art.317 al.1 pr.civ. prevăd că, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. când procedura de chemare în judecată părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Contestatorul G a invocat disp.art.317 al.2 pr.civ. care prevăd că poate fi primită contestația pentru motivele arătate mai sus, în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Deci, și alineatul 2 al art.317 face referire la cele două motive expres și limitativ indicate la alineatul 1, distincția fiind făcută numai față de situațiile dacă motivele au fost invocate pe calea recursului sau nu.
În speța de față, nu se invocă nici neregularitatea pricinuită de necitarea corespunzătoare și nici cazul pronunțării deciziei civile cu încălcarea normelor de competență, pentru putea deveni incidente disp.art.317 al.1 sau 2.pr.civ.
În continuare, contestatorul invocă disp.art.318 pr.civ. ale căror dispoziții prevăd că, hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dacă este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, a omis din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Prin motivarea contestației, nu arătat contestatorul în ce anume a constat greșeala materială a instanței de recurs iar referirile la probele deja administrate nu pot fi analizate în calea specială contestației în anulare, întrucât s-ar transforma în "recurs la recurs" și s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și a securității raporturilor juridice civile.
Motivele de nulitate absolută invocate nu pot fi avute în vedere pe calea specială contestației în anulare, întrucât motivele contestației sunt strict și expres limitativ prevăzute de cele două articole din Codul d e procedură civilă, respectiv art.317 și 318.De altfel, nu se constată existența nici unui motiv de nulitate absolută a deciziei pronunțată în recurs care respectă prevederile art.261 pr.civ.
De asemenea, s- invocat faptul că instanța de recurs nu ar fi cercetat vreunul din motivele de modificare sau casare, în condițiile în care, se observă că decizia civilă contestată este motivată și cuprinde toate elementele din care se poate trage concluzia că au fost avute în vedere toate motivele de recurs exact așa cum au fost formulate.
Față de toate aceste considerente, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare, în baza disp.art.320 pr.civilă.
Or, contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, cazurile sale de exercitare fiind strict și limitativ prevăzute de lege.
Condițiile de admisibilitate a contestației în anulare sunt și acestea, deopotrivă, de strictă interpretare.
În speță, contestatorul Gai nvocat drept temei legal al contestației sale prevederile art. 320 al. 2 Cod procedură civilă.
Acestea se referă strict procedural la caracterul obligatoriu al depunerii întâmpinării la dosar, cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată.
Nu au fost arătate motivele anume prevăzute de lege și care pot face obiectul unei contestații în anulare, dintre cele înscrise în art. 317 și 318 Cod procedură civilă.
Aspectul invocat privind modalitatea de redactare a hotărârii judecătorești nu poate fi primit ținând cont de specificul căii de atac exercitate, în conținutul considerentelor deciziei criticate fiind dezvoltate condițiile specifice de exercitare a contestației în anulare și faptul neîntruniri acestora.
Referitor la modalitatea de calcul a dreptului de pensie conform înregistrărilor în carnetul de muncă și omisiunea sporurilor ce trebuiau valorificate, acestea reprezintă aspecte de fond, susceptibile de a fi invocate și analizate cu ocazia exercitării căilor ordinare de atac.
În același sens se înscriu și referirile contestatorului G la dispozițiile art.105, 106 și art. 304 pct.5, 6, 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, și care reprezintă motive pentru exercitarea căii de atac ordinare a recursului.
Prin decizia civilă criticată de contestator instanța de judecată a apreciat că referirile la probele deja administrate nu pot fi analizate în calea specială a contestației în anulare, întrucât s-ar transforma într-un recurs la recurs, aducându-se atingere principiilor autorității de lucru judecat și a securității raporturilor juridice civile.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 320 al.3 Cod procedură civilă, va fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G, împotriva deciziei civile nr.951/3.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul G, domiciliat în G,-, - 3,. 2, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, cu sediul în G,-, împotriva deciziei civile nr.951/3.12.2007 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 Martie 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /16.05.2008
:DC/2 ex/ 16.05.2008
Recurs://
Cont.în anulare://
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel