Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 209/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 209
Ședința publică din data de 27 februarie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Bârsescu Neculai
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G H,-, -/1,.B,.7, împotriva sentinței nr. 1379 din 1 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când din lipsă de timp pentru deliberare și pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, pronunțarea a fost amânată pe 24 februarie 2009 precum și pentru astăzi, 27 februarie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1195/86/8.03.2008, reclamantul, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună reevaluarea drepturilor de pensie începând cu anul 2005.
Motivând acțiunea, reclamantul a susținut că drepturile de pensie au fost greșit calculate prin determinarea corectă punctajului mediu anual conform normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1550/2004 și a Normelor tehnice nr. 5388/2004, susținând că a fost luat în calcul un stagiu de 20 de ani în grupa I de muncă și 10 ani necontributivi contestând și anumite greșeli de calcul pentru anii 1953 - 1984, nefiind valorificate adeverințele nr. 1695 din 18.03.2005 și nr. 61/6141/29.11.2004, care au fost depuse la Casa județeană de Pensii
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Sas olicitat respingerea acțiunii ca nefondată, motivat de faptul că stagiul complet de cotizare de 20 ani nu poate fi utilizat la determinarea punctajului mediu anual al contestatorului întrucât, pe de o parte, Legea nr. 3/1977 nu prevede condiția acestei vechimi integrale ci a vechimii de 30 de ani, iar pe de altă parte, HG nr. 267/1990 a intrat în vigoare ulterior înscrierii la pensie a contestatorului și nu produce efecte retroactive.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1379 din 1.09.2008, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Prin considerentele sentinței, Tribunalul Suceavaa reținut că reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, conform deciziei nr. 25.590/30.12.1983 în baza dispozițiilor Legii nr. 3/1977, iar conform art. 8 din Legea nr. 3/1977, vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie era de 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați iar art. 14 se referă la beneficiul sporului de vechime în muncă și la reducerea vârstei de pensionare, dar nu reprezintă o excepție de la art. 8 al legii menționate.
S-a reținut că HG nr. 267/1990, a stabilit că, începând cu data de 1.02.1990, condițiile specifice privind vechimea necesară deschiderii dreptului la pensie pentru persoanele care și-au desfășurat activitatea în industria minieră.
S-a mai reținut că reclamantul a fost pensionat conform Legii nr. 3/1977, deci ulterior HG nr. 267/1990 ale căror prevederi nu au caracter retroactiv, astfel încât la recalcularea drepturilor de pensie au fost corect aplicate dispozițiile HG nr. 1550/2004 și OUG nr. 4/2005, prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 30 de ani, conform Legii nr. 3/1977 pentru determinarea punctajului mediu anual.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul criticând- pentru nelegalitate.
În motivarea recursului reclamantul a susținut că a fost pensionat în baza Legii nr. 3/1977, care prin art. 14 prevede un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, situație recunoscută și prin normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, susținând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. 3 din HG nr. 1558/2004 și a OUG nr. 4/2005, susținând că Hotărârea nr.267/1990 a fost dată în aplicarea Legii nr. 3/1977, în vigoare până la data de 1.04.2001.
Totodată a susținut că la calculul drepturilor de pensie nu au fost luate în calcul toate perioadele de activitate, conform precizărilor formulate, respectiv a activității de deputat în cadrul Marii Adunări Naționale.
Recursul, nemotivat în drept dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 este întemeiat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, prin acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată, acesta a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii la reevaluarea drepturilor de pensie începând cu anul 2005, dar și rectificarea greșelilor de calcul pentru anii 1953 și 1984, susținând că a constatat în ultimele decizii greșeli de calcul nerectificate, motiv pentru care a fost diminuat punctajul anual.
Prin precizările formulate contestatorul s-a declarat nemulțumit și de nesoluționarea sesizărilor adresate pârâtei la data de 9.11.2007 și 6.03.2008, respectiv de măsura diminuării pensiei prin anularea unor perioade valorificate și neaplicarea dispozițiilor stabilite prin Normele tehnice nr. 5388/2004.
Față de aceste susțineri, instanța de fond solicitat unității pârâte să depună ultimele decizii emise în favoarea reclamantului și buletinele de calcul aferente fără a solicita însă contestatorului să precizeze în concret care anume decizie înțelege să o conteste, care sunt adeverințele nevalorificate.
În acest context la dosar au fost depuse mai multe decizii de recalculare a drepturilor de pensie precum și buletinele de calcul aferente dar care conțin date contradictorii.
Astfel, la filele 43-45 dosar a fost depusă decizia nr. 66724 din 12.11.2007, dar această dată este modificată, în realitate fiind emisă la 1.12.2005, în cuprinsul acesteia făcându-se referire la situația pensiei la data de 30.06.2005, în sensul că s-a avut în vedere un stagiu de cotizare de 42 ani și 28 zile și fiind determinat un punctaj mediu anual pentru titular de 1,80891 puncte, buletinul de calcul aferent privind decizia nr. 66724 fiind întocmit la 1.12.2005.
Prin decizia nr. 66724, fără data de emitere, existentă la fila 52 dosar, este stabilit în favoarea reclamantului un punctaj mediu anual în urma recalculării de 1,86566 și o pensie de 740 lei, începând cu data de 1.07.2007, buletinul de calcul anexat având ca dată a evaluării 30.07.2008.
Aceeași unitate intimată a depus la dosar și decizia nr. 66724 din 10.07.2008, prezentând ștersături și adăugiri, buletinul de calcul și decizia fiind emisă în realitate la 1.12.2005, prin care se stabilește un punctaj mediu anual de 1,83194 puncte cu menținerea dreptului de pensie de - lei.
Ori în condițiile în care obiectul litigiului nu fost clarificat, în sensul de a preciza care anume decizii de recalculare dreptului de pensie este contestată iar deciziile prezentate la dosar de unitatea intimată prezenta inadvertențele specificate, se constată că aceste probleme trebuie clarificate de instanța de fond.
Constatându-se că fondul cauzei nu a fost cercetat, în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. recursul va fi admis cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de declarat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 1379 din 1 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Casează sentința recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr. judecator -,
pensionat, semnează președintele
instanței
Red.
Judec. fond:,
Dact.
26.03.2009, 2 ex.
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai, Bârsescu Neculai