Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2105/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2105

Ședința publică de la 16 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Raicea

JUDECĂTOR 2: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

******************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 6537 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul contestator, lipsind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurentul contestator, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținându-se că în mod greșit Tribunalul Dolj a luat act de renunțarea sa la contestația formulată împotriva deciziei nr.-din 23 noiembrie 2007.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Constată că la data de 04.01.2008, contestatorul a formulat cerere de chemare în judecată a intimatei Casa Județeană de Pensii D, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie anulată decizia nr. -, revizuită la data de 23.11.2007, privind acordarea pensiei de invaliditate, precum și punerea în aplicare a sentinței nr. 766 din 11 mai 2007, referitoare la dosarul nr-.

Motivându-și cererea, a arătat că la data de 23.11.2007, Casa Județeană de Pensii D emis decizia nr. - prin revizuirea deciziei cu același număr din 16.11.2006, reevaluarea efectuată la cererea contestatorului, nr. 24552 din 26.09.2007 ca urmare a constatării neglijenței funcționarului care a calculat cuantumul stagiului de cotizare neluându-se în considerare specificația de la pct. 81 din carnetul de muncă al reclamantului, precum și prevederile OUG nr. 22/2004.

La data de 03.03.2008, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 6537 din 08 decembrie 2008, luat act de renunțarea contestatorului la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D conform art. 246 cod procedură civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că la termenul de judecată din data de 08.12.2008, contestatorul a învederat instanței că a fost emisă nouă decizie de către intimata Casa Județeană de Pensii D, situația în care a înțeles să renunțe la judecata acțiunii, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Împotriva hotărârii, la data de 22 decembrie 2008, contestatorul a declarat recurs.

Prin motivele de recurs depuse pe aceeași dată susține că, întrucât intimata nu i- recalculat și înmânat pensia stabilită prin decizia nr. - din 21.11.2008, declară nulă renunțarea la contestație până la executarea deciziei nr. - din 21.11.2008, solicitând obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii la executarea propriei decizii.

Recursul este nefondat și se va respinge pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Dispozițiile art. 246 alin. 1 cod procedură civilă stipulează faptul că reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cererea scrisă.

Prima instanță făcut o corectă aplicare a acestei prevederi legale, luând act de renunțarea contestatorului la soluționarea contestației formulate împotriva deciziei nr. - din23 noiembrien2007, emisă de intimată, conform declarației scrise și atașată la dosarul cauzei (fila 98), dând astfel expresie voinței contestatorului.

Prin motivele de recurs, contestatorul susținut că, în urma renunțării în primă instanță contestația formulată, intimata nu i-a recalculat drepturile de pensie conform deciziei nr. - din 23 noiembrie 2008,k considerând astfel că renunțarea sa nu mai este valabilă.

Susținerile recurentului sunt nefondate, prima instanță luând act de renunțarea sa la contestația formulată, voința acestuia fiind exprimată în mod clar și neviciată, iar nerespectarea de către intimată deciziei emise pe data de 21 noiembrie 2008 nu-l îndreptățește pe contestator să solicite anularea renunțării, lucru care, de altfel, nici nu este posibil.

Dacă, într-adevăr, intimata nu respectă și nu pute în aplicare ultima decizie emisă, contestatorul are posibilitatea să o atace și pe aceasta în instanță.

Față de cele arătate, recursul declarat de contestatorul se privește ca fiind nefondat și se va respinge conform dispozițiile art. 312 alin. 1 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de contestatorul, împotriva sentinței nr. 6537 din 8 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/IE/12.05.2009

fond:

Președinte:Cristina Raicea
Judecători:Cristina Raicea, Sorin Pascu, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2105/2009. Curtea de Apel Craiova