Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2159/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 566/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2159R

Ședința publică de la 03 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Comșa Carmen Georgiana

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.1461 din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, având ca obiect-contestație decizie pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Se învederează faptul că la dosar intimata a depus prin serviciul registratură la data de 24.03.2009 întâmpinare.

Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare, având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1461/15.10.2008, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a respins contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. 58719/31.07.2008 emisă de intimata Casa județeană de Pensii

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit prevederilor Legii nr.567/2008, modificată prin Legea nr.17/2006, pensiile de serviciu se actualizau la începutul fiecărui an calendaristic însă prin nr.OUG100/2007 care de asemenea a modificat Legea nr.567/2004, s-a statuat că actualizarea se efectuează ori de câte ori se majorează salariul brut lunar al personalului auxiliar în activitate.

În raport de dispozițiile nr.OUG100/2007, actualizarea pensiilor de serviciu poate opera numai în ce privește majorarea salariilor de bază ale personalului auxiliar aflat în activitate, intervenită după data de 8 octombrie 2007, data intrării în vigoare a acestui act normative.

Pe cale de consecință, modificările salariilor începând cu datele de 1 ianuarie, 1 aprilie și 1 octombrie 2007 prevăzute de nr.OG8/2007 nu pot fi avute în vedere la actualizarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, deoarece sunt anterioare datei de 8 octombrie 2007 și aceasta ar echivala cu aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale încălcându-se astfel principiul neretroactivității legii.

Mai mult, pârâta Casa Județeană de Pensii Caa ctualizat pensia de serviciu a reclamantei prin emiterea Deciziei nr.58719/31.07.2008 având în vedere dispozițiile art.2 din Ordonanța nr.13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, avînd în vedere majorările salariale începând cu 1 aprilie 2008.

Pentru considerentele arătate, tribunalul a respins contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr.58719 din 31.07.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii C, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termenul legal, recurs motivat pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că prin decizia nr. 58719/2008 s-a dispus recalcularea pensiei de serviciu având în vedere doar majorarea salarială de 4,5 % aplicabilă de la 01.04.2008, în baza art. 1 lit.a din Ordonanța nr. 10/2008,iar nu și majorarea salarială de 11 % începând cu 01.10.2007.

Recurenta precizează că această din urmă majorare i se cuvenea cu data de 01.10.2007 potrivit dispozițiilor exprese ale art. 1 lit.c din Ordonanța nr. 10/2007, raportat la art. 68 alin.12 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, fiind prevăzută pentru aceleași categorii de personal bugetar pentru care a fost prevăzută și majorarea de 4,5 aferentă anului 2008 prevăzută de Ordonanța nr. 10/2008.

Față de omisiunea luării în calcul la actualizarea pensiei de serviciu a majorării salariale de 11 % stabilită de lege, începând cu 01.10.2007, recurenta solicită admiterea recursului formulat, modificarea deciziei nr. 58719/2008, în sensul că la actualizarea pensiei de serviciu să se aibă în vedere și majorarea cu 11 % începând cu luna octombrie 2007.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea,

Prin Legea nr. 567/2004, modificată prin Legea nr. 17/11.01.2006 s-a prevăzut la art. 68 al.7 actualizarea anuală a pensiei de serviciu a personalului auxiliar corespunzător majorării salariului brut lunar al personalului auxiliar în activitate.

Prin OUG nr. 100/4.10.2007 intrată în vigoare la data de 8.10.2007 s-a prevăzut la art. 68 al.12 că actualizarea pensiilor de serviciu în cauză, urmează a se face ori de câte ori se majorează salariul de bază lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate.

de bază ale personalului auxiliar de specialitate au fost majorate prin dispozițiile OG nr. 8/2007 la datele de 01.01.2007, 01.04.2007 și respectiv la 01.10.2007, această din urmă dată neputând fi avută în vedere la actualizarea pensiei de serviciu a recurentei, contrar susținerilor acesteia ce apar ca nefondate, deoarece a avut loc anterior intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr.100/2007, deoarece ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii, ceea ce nu poate fi primit în raport de dispozițiile art. 15 alin.2 din Constituția României și art. 1 Cod civil.

Vor fi respinse, prin urmare, ca nefondate și susținerile recurentei referitoare la neachitarea procentului de 11 % de majorare a salariilor personalului auxiliar al instanțelor, începând cu 01.10.2007, la actualizarea pensiei sale de serviciu, deoarece după cum corect a reținut instanța fondului,acesta nu îi este datorat întrucât legea civilă nu retroactivează.

Pentru aceste considerente, Curtea văzând și dispozițiile art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1461 din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 03.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex/21.04.2009

Jud. fond:

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Comșa Carmen Georgiana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2159/2009. Curtea de Apel Bucuresti