Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 220/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 6193/2009)

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr.220R

Ședința publică din data de 15.01.2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Scrob Bianca Antoaneta

JUDECĂTOR 2: Opriș Daniela Elena

JUDECĂTOR - - -

GREFIER -

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI, împotriva sentinței civile nr.5144 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.37640/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie de pensionare - anulare decizie".

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, prin avocat ce depune la dosar împuternicire avocațială nr.-/2009, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează instanței că intimatul a depus la dosar întâmpinare la data de 13.01.2010, prin serviciul registratură al acestei secții.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimatul, prin avocat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5144 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.37640/3/AS/2008, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B,

A fost anulată decizia nr.-/21.08.2008,

S-a constatat rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării deciziei anterior menționate și,

S-a luat act că nu s-au solicită cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, reclamantul este beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă stabilită de pârâtă în baza Legii nr.19/2000, însă prin decizia contestată, nr.176.913/21.08.2008 pârâta a stabilit în sarcina reclamantului cu titlu executoriu un debit de 14.482 lei cu titlu de pensii încasate necuvenit în perioada 1.09.2005-1.09.2008 și a motivat prin decizie că prin aceasta anulează decizia nr.-/18.08.2006, deoarece reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare ce fusese acordată reclamantului se poate acorda în baza Legii nr.341/2004 doar condiționat de prezentarea noului tip de certificat în format unic cu elemente de securizare, eliberat de, astfel că în mod greșit a fost înscris la pensie cu reducerea vârstei pe baza certificatului din anul 1992 eliberat de fosta Comisie pentru aplicarea Legii nr. 42/1990.

S-a considerat că, reclamantul a deținut certificatul nr.13224 de Luptător pentru Române din 1989, eliberat la data de 10.04.1997, de Guvernul României - Comisia pentru constituirea si sprijinirea din 1989, la data de 6.11.2006 a depus la cererea de preschimbare a lui, iar la data de 8.12.2008 i s-a și eliberat de (Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989), certificatul preschimbat nr.00235, de Luptător pentru Române din 1989- Luptător remarcat prin fapte deosebite.

S-a apreciat că, beneficiile acordate de Legea nr.341/2004 vizează calitatea celor cărora se acordă, nu condiții de formalism excesiv la care apelează pârâta pentru a nu-i mai acorda reclamantului pensia pentru limită de vârstă pe care i-o acordase tocmai în aplicarea acestei Legi pe perioada 1.09.2005-1.09.2008, respectiv pentru a-l transforma în debitor prin decizia atacată, nr.-/21.08.2008.

S-a menționat că, tocmai de aceea art.41din Legea nr.341/2004 (a recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la Române din 1989, precum și față de persoanele care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la B din noiembrie 1987) actualizată cu modificările intervenite, prevedea că indemnizațiile prevăzute la art.4 și 5 se acordă, la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor, iar la art.5 lit.n că persoanele prevăzute la art.3 alin.1 lit.b, precum și la art.4 alin.1 beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard, prevăzută de lege.

S-a avut în vedere că, Legea nr.347/2006 este cea care, modificând si completând Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la Române din 1989 nr.341/2004, a prevăzut la art.I pct 6 că "După articolul 9 din Legea nr.341/2001)se introduce un nou articol, articolul 91, cu următorul cuprins: "Art.91- (1) Termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare calității de revoluționar este 31 iulie 2006. (2) Termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluționar, în vederea îndeplinirii condițiilor stabilite prin lege, este 31 2006", la art.II că " în situația persoanelor cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor și pentru care Legea nr.42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru din 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, abrogată prin Legea nr.341/2004, nu prevedea stabilirea unei indemnizații, drepturile se acordă în cuantumul integral, calculat de la data prevăzută la art.41 alin.1 din Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare", iar la Art III că" Termenul prevăzut la art.9 alin.1 din Legea nr.341/2004, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie 2007 inclusiv".

S-a precizat că, art.91din Legea nr.341/2004, actualizata cu toate modificările survenite în prezent, a evidențiat tocmai motivul pentru care se acordă beneficiile prevăzute de aceasta Lege, calitatea persoanelor beneficiare, prevăzând, după ce art.9 alin.1 din aceeași Lege prevedea că "certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr.42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor din 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin.3, 4 și 5, se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi", că "Termenul final de solicitare a preschimbării certificatelor doveditoare calității de revoluționar este 30 aprilie 2009" și că "Termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru completarea dosarelor de preschimbare a certificatelor de revoluționar, în vederea îndeplinirii condițiilor stabilite prin lege, este 30 aprilie 2009".

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că entința instanței de fond este criticabila sub aspectul analizării probelor administrate, al interpretării si aplicării greșite a prevederilor legale.

Referitor la contestația formulata de intimat, aceasta este, în opinia recurentei, netemeinica si nelegala, deoarece acesta nu s-a conformat art.5 alin.3 din Legea nr.341/2004, instanța de fond nu a luat in considerare la pronunțarea hotărârii si actele depuse de aceasta, inclusiv adresa nr.18/2006, emisa de.

S-a mai susținut că potrivit art.5 alin.1, lit.n din Legea nr.341/2004, persoanele prevăzute la art.3 alin.1, lit.b si la art.4 alin.1, beneficiază, pe lângă indemnizația reparatorie, si de pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000, iar acordarea tuturor drepturilor de pensie prevăzute de Legea nr.341/2004, inclusiv reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare este condiționata de prezentarea noului tip de certificat in format unic cu elemente de securizare, eliberat de

Având in vedere ca intimatul a ieșit cu 5 ani înainte de a împlini vârsta standard de pensionare, beneficiind de prevederile Legii nr.341/2004, dar nu si-a îndeplinit obligația legala de a prezenta Sector 1 certificatul in format unic, cu elemente de securizare, a fost emisa decizia nr.176.913/21,08.2008 de anulare a deciziei emisa in data de 18.08.2006 si de recuperare a debitului in cuantum de 14.482 lei reprezentând pensii încasate necuvenit.

Prevederile Legii nr.341/2001 se coroborează cu art.187al Legii nr.19/2000, potrivit acestuia sumele plătite necuvenit se recuperează de la beneficiarul deciziei.

În opinia recurentei, debitul creat a fost înființat in mod corect de către Sector 1, din culpa exclusiva a reclamantului, restituirea sumei reținute către acesta fiind o eroare de interpretare a legii de către instanța de fond.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:

Astfel, este adevărat că potrivit art.5 alin.1, lit.n din Legea nr.341/2004, persoanele prevăzute la art.3 alin.1, lit.b si la art.4 alin.1, beneficiază, pe lângă indemnizația reparatorie, și de pensionarea cu 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de Legea 19/2000, iar acordarea tuturor drepturilor de pensie prevăzute de Legea nr.341/2004, inclusiv reducerea cu 5 ani a vârstei standard de pensionare este condiționată de prezentarea noului tip de certificat în format unic cu elemente de securizare, eliberat de

Curtea mai reține, însă, că raportat la dispozițiile art.91alin.1 și 2 al Legii nr.341/2004, modificate și completate prin Legea nr.347/2006, precum și de dispozițiile art.II al acestui act normativ, precum și la împrejurarea că intimatul depusese la data de 06.11.2006, la Secretariatul de Stat pentru Revoluționari documentația de preschimbarea a certificatului de revoluționar anterior emiterii deciziei contestate, iar dispozițiile legii menționate condiționează reducerea vârstei standard de pensionare și acordarea pensiei revoluționarilor de dovedirea depunerii documentației pentru obținerea certificatului de revoluționar nu se poate reține culpa intimatului pentru emiterea deciziei nelegale, ci doar culpa emitentului acesteia ce nu a dat eficiență dispozițiilor legale menționate.

În ceea ce privește adresa nr.18/2006, emisă de Secretariatul de Stat pentru Revoluționari și care nu ar fi fost avută în vedere de către prima instanță și aceasta apare ca nefondată, câtă vreme aceasta atestă tocmai îndeplinirea de către intimat a cerinței depunerii documentației de revoluționar de care legea condiționează acordarea pensiei cu reducerea vârstei standard de pensionare pentru revoluționari.

În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora instanța fondului nu ar fi avut în vedere faptul că intimatul nu s-ar fi conformat dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.341/2004 și acestea apar ca nefondate, câtă vreme prima instanță și-a întemeiat hotărârea tocmai pe aceste dispoziții ce prevăd că "Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi".

Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.5144 din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.37640/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

26.01.2010

Jud. fond.:;

Președinte:Scrob Bianca Antoaneta
Judecători:Scrob Bianca Antoaneta, Opriș Daniela Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 220/2010. Curtea de Apel Bucuresti