Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2249/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2249/R/2008

Ședința publică din 18 noiembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucia Ștețca

JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen

- -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1705 din 22 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, și pe pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 6 noiembrie 2008, prin registratura instanței, reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea cauzei în lipsa sa de la dezbateri, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.

De asemenea, se constată că pârâtul recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, prin memoriul de recurs a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2.pr.civ.

Curtea constată prezentul recurs în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1705 din 22 sept.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a admite acțiunea reclamantei, pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, fiind obligată să modifice decizia nr.- din 20 iunie 2008 emisă de către pârâtă, în sensul că la capitolul "vechimea în funcția de judecător sau procuror" se va trece 26 ani și 5 luni în loc de 25 ani, așa cum este consemnat în mod greșit în decizia atacată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia nr.- din 20 iunie 2008 emisă de către pârâta Casa Județeană de Pensii S i-a fost stabilită reclamantei pensia anticipată de serviciu.

La emiterea deciziei -/2008 a Casei Județene de Pensii Sas tat o adeverință eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj care stabilea o vechime asimilată în funcția de judecător sau procuror de 25 de ani.

În această vechime asimilată în funcția de judecător sau procuror a reclamantei nu a fost cuprinsă perioada 3 august 1981 - 1 ianuarie 1983 în care reclamanta a lucrat ca și jurist stagiar la Întreprinderea de Industrializare a Zd upă cum rezultă din copia carnetului de muncă (4).

Potrivit dispozițiilor art.86 din Legea nr.97/2008, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personalul de specialitate juridică, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurist consult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalistic cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi, Consiliul Legislativ.

Instanța a reținut că reclamanta a desfășurat o muncă juridică în perioada cât a fost jurist stagiar la Întreprinderea de Industrializare a Z, astfel încât se încadrează în prevederile art.86 din Legea nr. 97/2008, care enumeră funcțiile juridice care se iau în considerare la stabilirea vechimii asimilate în funcția de judecător sau procuror.

Împotriva sentinței, pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaja declarat recurs solicitând admiterea recursului casarea sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivele de recurs arată că potrivit art.86 din Legea nr.97/2008 constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau magistratul asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat asistent, auditor de justiție, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar, procuror financiar inspector, consilier și consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personalul de specialitate juridică, precum și perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învățământul juridic superior acreditat, jurist consult, consilier juridic, ofițer de poliție judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalistic cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcții de specialitate juridică în Institutul de Cercetări juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatul Poporului, Curții de Conturi, Consiliul Legislativ.

Potrivit înscrierilor din cartea de muncă în perioada 03.08.1981- 01.01.1983 reclamantul a desfășurat activitatea în calitate de jurist stagiar, funcție care nu poate constitui vechime în magistratură, funcție care nu se regăsește în prevederile art.86 din Legea nr.97/2008.

Prin întâmpinarea de la dosar, fila 7, reclamantul a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică.

Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate de pârât, Curtea reține următoarele:

Așa cum corect a reținut și tribunalul, potrivit dispozițiunilor art.86 din Legea nr.97/2008, constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică sau magistratul asistent a îndeplinit printre alte funcții pe cea de jurisconsult sau consilier juridic.

Condiția de mai sus are importanță în privința obținerii dreptului la pensia de serviciu reglementată de dispozițiile art.82 din legea 303/2004.

În cazul reclamantei potrivit documentelor de la dosar, s-a dovedit că a desfășurat o activitate de specialitate juridică de 26 ani și 5 luni, activitate din care o perioadă de 1 an și 5 luni a fost desfășurată în calitate de jurist-stagiar (3 aug.1981- 1 ian.1983).

Asupra acestei perioade, recurentul consideră că nu poate fi reținută ca activitate de specialitate juridică în înțelesul art.86 din Legea nr.97/2008.

Dar așa cum corect a conchis și instanța de fond, susținerea pârâtului este eronată, știut fiind că perioada de stagiu în cadrul unui astfel de activități, nu reprezintă un alt tip de activitate, fiind doar o etapă de definitivare a pregătirii în profesia respectivă, așa cum ea a fost prevăzută și în cadrul funcțiilor de judecători, procuror, avocat notar, etc.

Așa fiind. față de cele mai sus reținute, văzând și dispozițiile art.299 și 312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SĂLAJ împotriva sentinței civile nr. 1705 din 22 septembrie 2008 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen

- - - - - -

GREFIER

Red.AR

./2ex.

22.12.2008

Președinte:Lucia Ștețca
Judecători:Lucia Ștețca, Adrian Repede Marta Carmen

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2249/2008. Curtea de Apel Cluj