Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 230/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.230/
Ședința publică din 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinăcel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în Calea, nr.19, jud.B împotriva sentinței civile nr.463/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă, cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B și intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă; au sosit la dosar relațiile solicitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție;după care:
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, și având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea recursului în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.463/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr.3174/-, a fost admisă ca fondată acțiunea formulată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâtă Casa Județeană de Pensii.
A fost obligată pârâta Casa Județeană de Pensii să stabilească drepturile de pensie pentru reclamanta - și în raport de adeverințele nr.2416/26.06.2008 și nr.4115/4.11.2008 emise de B precum și adeverința nr.398/21.01.2008 emisă de
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr.3174/113/9.12.2008, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i recalculeze pensia având în vedere adeverințele nr.2416/26.06.2008 și nr.4115/4.11.2008 emise de B precum și adeverința nr.398/21.01.2008 emisă de
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu i s-a luat în considerare pentru recalcularea pensiei întregul venit realizat lunar, permanent, adică acord global, sporuri, prime, ore suplimentare pentru care s-au achitat în totalitate CAS și celelalte impozite și taxe, conform legilor în vigoare, solicitând să fie avute în vedere adeverințele nr. 2416/26.06.2008 și nr.4115/4.11.2008 emise de B precum și adeverința nr.398/21.01.2008 emisă de
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii Baa rătat că prin cererea înregistrată sub nr.67087/7.07.2008 reclamanta a solicitat recalcularea pensiei conform adeverințelor nr.2416/26.06.2008 și nr.2417/26.06.2008 emise de B precum și adeverința nr. 398/21.01.2008 emisă de B, dar rin p. adresa nr. -/29.09.2008 i s-a comunicat reclamantei că aceste venituri nu pot fi valorificate. S-a menționat că din adeverința nr. 2416/26.06.2008 rezultă venituri primite drept acord global și prime, dar nu a fost valorificată față de dispozițiile art.164 al.3 din Legea nr.19/2000, art.10 din Legea nr.3/1977 modificat și completat prin Legea nr.49/1992, veniturile prevăzute în adeverință nu au făcut parte din baza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, astfel că nu există temei legal pentru valorificarea acestora la determinarea punctajului mediu anual. Totodată s-au invocat prevederile nr.OUG 4/2005 în care se face mențiunea că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. Pârâta a arătat că sumele încasate drept acord global și prime în mod corect și cu respectarea prevederilor legale nu au fost valorificate la recalcularea drepturilor de pensie. Referitor la adeverința nr. 398/21.01.2008 s-a menționat că nu a fost valorificată deoarece pentru stagiul de cotizare realizat după 1.04.2001 s-au utilizat veniturile salariale așa cum sunt definite de art.78 al.1, iar la stabilirea punctajului mediu anual pentru perioada 1.07.1998 - 31.03.2001, în conformitate cu art.164 al.3 s-au luat în calcul salariile și sporurile din carnetul de muncă, veniturile brute lunare menționate în adeverință nefiind valorificate deoarece angajatorul nu a menționat expres despre ce sporuri este vorba, în ce procent și temeiul legal în baza cărora au fost acordate, pârâta solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:
Reclamanta - a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/23.05.2005 emisă de Casa Județeană de Pensii
Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii B sub nr. 67087/7.07.2008 reclamanta - a solicitat recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr.2416/26.06.2008 emisă de B din care rezultă venituri primite drept acord global în perioada 1974 -1993, dar rin p. adresa nr. -/29.09.2008 Casa Județeană de Pensii Bac omunicat că datele înscrise în adeverință nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual întrucât conform Mențiunilor de la pct.VI din anexa la.OUG nr.4/2005 formele de retribuire în acord sau cu bucata, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite și alte sporuri care nu au avut caracter permanent nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. Cu privire la adeverința nr.2417/26.06.2008 s-a arătat că nu a fost valorificată, deoarece spor pentru condiții deosebite a fost luat în calculul punctajului mediu anual la emiterea deciziei nr. -/23.05.2005 în baza adeverinței nr.739/18.02.2005. Față de cele menționate s-a arătat că cererea nu are temei legal.
Prin adeverința nr.2416/26.06.2008 emisă de s-a arătat că reclamanta - a fost salariată la societate în perioada 12.10.1974 - 30.06.1998 în funcția de inginer și a beneficiat de spor de acord, așa cum rezultă din anexă care face parte integrantă din prezenta, plătit în conformitate cu art.8, art.12 și art.118 (1) din Legea nr.57/1974, art.4 și art.10 din Legea nr.2/1983, Legea nr.1/1986, Decret 161/1983. S-a precizat că acest spor nu a fost inclus în salariul înregistrat în carnetul de muncă și s-a menționat că societatea a calculat și virat CAS și pensia suplimentară potrivit prevederilor legale în vigoare.
Prin adeverința nr.4115/4.11.2008 emisă de B, în completarea adeverinței nr.2416/26.06.2008, s-a menționat că pe lângă retribuția tarifară înscrisă în carnetul de muncă - a beneficiat de venituri suplimentare ca spor de acord global conform Legii nr.57/1974 (art.12/1lit.a, art.117/1 pct.3, art.83 al.1) și art.4 din Legea nr.2/1983, arătându-se că în cadrul B, activitatea de cercetare și proiectare a fost retribuită permanent în acord global, plata fiind făcută la finalizarea proiectului sau a temei de cercetare, potrivit termenelor din contracte. S-a precizat că pentru sporul de acord global s-a calculat și virat CAS și pensia suplimentară și constituie baza de calcul la stabilirea pensiei în înțelesul nr.OUG4/2005, pct.V la anexă și Legea nr.19/2000 (art.168 și 169).
Prin adeverința nr. 398/21.01.2008 emisă de B s-a arătat că reclamanta - a lucrat la de B, în prezent Grupul de Independența în funcția de inginer de la 1.07.1998 până la 30.06.2005, pentru veniturile brute lunare realizate în această perioadă, menționate în adresă, societatea reținând și virând CAS și pensia suplimentară conform legilor în vigoare.
În drept, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere salariile așa cum au fost înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care au fost dovedite cu adeverințe.
Tribunalul a apreciat că prin aceste dispoziții legale nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global, sporul în acord sau alte sporuri având în vedere atât caracterul permanent al acestora dar și faptul că au intrat în baza de calcul a contribuției asigurărilor sociale.
Aceeași interpretare este impusă și de dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000 conform cărora punctajul realizat lunar se calculează prin raportarea salariului brut individual inclusivsporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări socialela salariul mediu brut lunar din luna respectivă.
Întrucât conform art.1 din Decretul 389/1972 angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, ribunalul consideră că în această situație nu sunt aplicabile mențiunile de la punctul VI din anexa la.OUG 4/2005 potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001.
Referitor la adeverința nr. 398/21.01.2008 emisă de B, tribunalul apreciază ca fără relevanță susținerile pârâtei cu privire la faptul că în adeverință angajatorul nu a menționat expres despre ce sporuri este vorba, în ce procent și temeiul legal în baza cărora au fost acordate, întrucât aceste aspecte nu pot fi imputate reclamantei și de altfel acele venituri din adeverință nici nu au fost indicate ca fiind sporuri. Atât timp cât adeverința face dovada unor venituri salariale pentru care s-a plătit CAS-ul, lipsa unor elemente care sunt condiții de formă și care nu sunt prevăzute sub sancțiunea nulității actului, se apreciază că nu poate aduce atingere drepturilor reclamantei, cu atât mai mult cu cât art.161 al.2 nu impune condiții cu privire la conținutul actelor doveditoare ale drepturilor salariale.
Având în vedere că veniturile obținute de reclamantă menționate în adeverințe s-au avut în vedere când s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale tribunalul constată că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivității reglementat de art.2 lit. din Legea 19/2000 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor sociale plătite.
Atât timp cât aceste sume au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, faptul de a nu fi luate în considerare la determinarea cuantumului pensiei ar aduce atingere drepturilor reclamantei de a avea o pensie corespunzătoare în raport cu contribuția de asigurări socială calculată și virată.
Față de cele reținute, tribunalul a apreciat că în mod nelegal nu a fost luate în considerare adeverințele nr.2416/26.06.2008 și nr.4115/4.11.2008 emise de B precum și adeverința nr.398/21.01.2008 emisă de B la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantei -. Prin urmare tribunalul a constatat că este fondată acțiunea formulată, astfel că a fost admisă și a obligat pe pârâta Casa Județeană de Pensii B să stabilească drepturile de pensie pentru reclamanta - și în raport de adeverințele nr.2416/26.06.2008 și nr.4115/4.11.2008 emise de B precum și adeverința nr.398/21.01.2008 emisă de A.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea ei și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că reclamanta a ieșit la pensie în condițiile Legii nr. 19/2000, iar recalcularea pensiei sale s-a făcut în temeiul nr.OUG 4/2005, care conține și o anexă cu sporurile permanente, care intră în baza de calcul, precum și cu cele care nu pot fi luate în considerare.
Potrivit art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, la care se adaugă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Din coroborarea dispozițiilor art. 164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 cu art. 10 din Legea nr. 3/1977 modificat și completat prin Legea nr. 49/1992, rezultă care sunt sporurile salariale ce se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual, acestea fiind expres și limitativ prevăzute de lege.
În mod eronat a reținut instanța de fond că sporurile rezultate din adeverințe au avut caracter permanent așa cum prevede art.164 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, întrucât din adeverințe rezultă că acestea s-au acordat sporadic.
Consideră că în mod greșit a reținut instanța că sunt aplicabile dispozițiile art. 78 din Legea nr. 19/2000, întrucât acestea nu au relevanță în speța de față.
Referitor la principiul contributivității s-a arătat că art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 se referă doar la principiul pe baza căruia se acordă dreptul de asigurări sociale, neavând nimic în comun cu modul de calcul a acestor drepturi.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică.
Examinând recursul astfel declarat potrivit normelor invocate și dispozițiilor legale incidente în materie, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, curtea îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Obiectul judecății îl reprezintă solicitarea intimatei-reclamante - privind obligarea recurentei-pârâte Casa Județeană de Pensii B de luare în considerare la recalcularea drepturilor sale de pensie a adeverințelor cu nr. 2416/26.06.2008, nr.4115/04.11.2008 emise de B și cu nr.398/21.01.2008 emisă de - Sucursala
Din cuprinsul acestor adeverințe rezultă că reclamanta a realizat în cadrul activității de cercetare și proiectare de venituri sub formă de spor de acord global, suplimentare retribuție tarifară înscrisă în carnetul de muncă și care erau plătite la finalizarea proiectului sau a temei de cercetare potrivit termenelor din contracte, pentru care s-a calculat și virat CAS și pensia suplimentară potrivit prevederilor legale în vigoare.
Din interpretarea art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 250/2007 rezultă că, "punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale".
Anterior, art. 23 alineatul (3) din Legea nr. 19/2000 avea următorul cuprins:
(3) "Baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) (baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților) nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut.
Acest articol s-a modificat în sensul că, "baza de calcul prevăzută la alin. (1) și (2) este venitul brut realizat lunar".
Ca urmare, singurele modificări pe care le aduce Legea nr. 250/2007 sunt în sensul că, începând cu 23.07.2007 (data intrării în vigoare a legii) salariații sunt obligați să plătească contribuția individuală de asigurări sociale la întregul venit realizat, fără a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivității, nici punctajul realizat de asigurat într-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este calculat în funcție de sumele la care s-a achitat contribuția.
Legea nr.250/2007 nu modifică art. 164 din Legea nr. 19/2000, care arată modul în care se calculează punctajul anual până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000.
Astfel, așa cum corect a evidențiat Casa Județeană de Pensii, potrivit art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin nr.OUG 4/2005 s-au prevăzut sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate în anexă.
Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri trebuie să cuprindă:
- denumirea unității;
- perioada în care s-a lucrat, cu indicarea datei de începere și de încetare a raportului de muncă;
- funcția, meseria sau specialitatea exercitată;
- denumirea sporurilor, procentul sau suma acordată;
- perioada în care a primit sporul și temeiul în baza căruia s-a acordat;
- adeverințele vor purta număr, data eliberării, ștampila unității, precum și semnătura celui care angajează unitatea sau a persoanei delegate în acest sens de conducerea unității, cu mențiunea expresă că, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; etc.
Ca urmare, sporul pentru acord global nu putea fi luat în calcul de reclamantă la calculul pensiei, potrivit mențiunii exprese a legii ( nr.OUG 4/2005).
Mai mult, nu se poate reține că acesta a avut un caracter permanent, întrucât din adeverințe rezultă că acesta s-a acordat sporadic, doar în anumite luni. De altfel, faptul că unitatea a utilizat permanent această formă de retribuire nu este echivalent cu noțiunea de spor cu caracter permanent utilizată de Legea nr. 19/2000.
Referirea reclamantei la art.1 din Decretul nr. 389/1972 nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contribuția de 15% era datorată de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariați.
Un principiu nu poate înlocui dispoziția expresă a legii iar pentru drepturile solicitate de recurenta-reclamantă există mențiuni exprese în lege în sensul că asemenea venituri nu pot fi valorificate la calculul pensiei.
Practica judiciară invocată în cauză nu constituie izvor de drept.
Într-o asemenea situație, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
De menționat faptul că prin decizia nr.30/14.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite a fost respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit.,a din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii
Va fi modificată în tot sentința civilă nr. 463/27.05.2009 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:
Va fi respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta -.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în Calea, nr.19, jud.B împotriva sentinței civile nr.463/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în tot sentința civilă nr.463/27.05.2009 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta .
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 Februarie 2010.
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/16.03.2010
Tehnored./4 ex./ 16 Martie 2010
Fond:-
Asistenți jud.-
Com. 2 ex.părți/
Președinte:Marioara CoinăcelJudecători:Marioara Coinăcel, Virginia Filipescu, Benone Fuică