Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Brasov

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 244/

Ședința publică de la 12 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu

JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță

JUDECĂTOR 3: Dorina Rizea

Grefier șef sectie -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, împotriva sentinței civile nr. 1207/M/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat intimata contestatoare, lipsă fiind recurenta intimată Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a fost depusă, prin serviciul registratură întâmpinarea formulată de intimata contestatoare.

Intimata contestatoare solicită ca întâmpinarea să fie avută în vedere ca și concluzii scrise și nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art 150 Cod procedură civilă, instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Susținând considerentele prezentate în concluziile scrise, intimata contestatoare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală.

Recurenta Casa Județeană de Pensii B critică sentința primei instanțe sub aspectul greșitei aplicări a procentului de 82% asupra bazei de calcul de 8368 lei reprezentând venitul brut realizat în ultima lună, motivând că procentul de 1% pentru fiecare an ce depășea 25 de ani în magistratură se poate aplica doar în situația în care baza de calcul a pensiei de serviciu ar fi reprezentat media salariilor pe ultimele 12 luni.

Ori, Legea 303/2004 modificată prin art. 81 pct. 2 cât și Legea 303/2004 modificată prin art. 82 pct. 3 prevăd aplicarea procentului de 1% pentru fiecare an ce depășește 25 de ani vechime în funcția de judecător sau procuror. Menționează de asemenea că la data formulării cererii de pensionare era în vigoare Legea 303/2004 nemodificată, așa cum a arătat și în concluziile scrise.

Față de cele arătate oral și urmând a se avea în vedere și concluziile scris e, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțate la fond ca fiind temeinică și legală. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr. 1207/2007, Tribunalul Brașova dispus următoarele:

A admis contestatia formulată de contestatoarea cu domiciliul in B,-,.1 K,.E,.6, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B,- și în consecință:

A obligat intimata să emită o nouă decizie privind drepturile de pensie ale contestatoarei prevăzute în Decizia nr. - din 16.03.2007, în sensul stabilirii acestora prin aplicarea unui procent de 82% asupra bazei de calcul de 8368 lei începând cu data de 22.07.2005 și să mențină în plată pensia rezultată în detimentrul celeis tabilite prin Decizia - din 23.03.2007.

A obligat intimate să plătească suma de 300 lei cheltuieli de judecată către contestatoare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin contestatia inregistrată sub nr. de mai sus contestatoarea - a solicitat instanței să oblige Casa Judeteana de Pensii B la revizuirea Deciziei -/16.03.2007 privind acordarea pensiei de serviciu in sensul aplicării asupra bazei de calcul de 8368 lei a unui procent de 82%prevazut de art. 81 punctul 2 din Legea nr. 303/2004 nerevizuită și recalcularea retroactiva a pensiei pentru perioada 22.07.2005 - 22.05.2007.

Prin sentinta civila nr. 419/S/02.06.2006 pronunțată în dosar 685/M/2006 al Tribunalului B, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 458/M/2006 a Curtii de APEL BRAȘOV de respingere a recursului, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că pensia contestatoarei reprezintă 80% din venitul realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării (filele 6-8).

Urmare punerii în executare a acestei sentinte intimata emite Decizia -/16.03.2007 pentru o pensie de 6695 lei cu începere dde la 05.08.2005 ( fila nr. 9).

Intimata nu a făcut si aplicarea prevederilor art. 81 alin.2 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora pentru fiecare an ce depășeste vechimea minimă de 25 ani în magistratură se aplică 1% asupra bazei de calcul în favoarea titularului pensiei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs in termen, motivat, Casa Județeană de Pensii B.

În motivele de recurs sentința este criticată pentru netemeinicie și nelegalitate.

Se arată că instanța de fond a făcut referire la prevederile OUG 100/2007 care a intrat în vigoare la 8.10.2007, o dată ulterioară cererii de chemare în judecată.

Casa Județeană de Pensii a fost de bună credință. Pensia pusă în plată pentru contestatoare respectă o hotărâre judecătorească anterioară. Sentința civilă 419/2006 care prevedea acordarea pensiei pentru limită de vârstă în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Consideră că aplicând procentul de 1% pentru fiecare an ce depășește vechimea minimă în magistratură este posibilă doar în situația în care baza de calcul a pensiei reprezintă media salariilor pe ultimele 12 luni. Admiterea contestației reclamantei ar încălca puterea de lucru judecat a sentinței civile 419/2006.

Cu privire la recurs, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului susținând că dispoziția prin care se adaugă câte 1% la cuantumul pensiei pentru fiecare an ce depășește vechimea de 25 ani în funcția de judecător exista la data formulării contestației fiind prevăzută de legea 303/2004 și respectiv de Hotărârea 1275/2005 normele metodologice de aplicare a Legii 303/2004.

Analizând recursul promovat instanța constată că nu este întemeiat.

Prin decizia -/9.03.2006, Casa Județeană de Pensii a acordat pensia pentru limită de vârstă în favoarea contestatoarei recunoscându-i acestuia o vechime în funcția de judecător/ procuror de 27 ani, 11 luni și 21 zile, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu 5.08.2005.

Hotărârea pronunțată la fond este corectă.

Puterea de lucru judecat a sentinței civile 419/2006 a Tribunalului Brașov devenită irevocabilă prin respingerea recursului nu a fost încălcată.

La data cererii de pensionare 5.08.2005 era în vigoare Legea 303/28.06.2004 cu toate modificările intervenite respectiv prin decizia Curții Constituționale 433/21.10.2004 și Legea 71/7.04.2005 publicată în MO 300/11.04.2005.

Aceasta prevede la art. 81 că magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură, beneficiază la împlinirea vârstei prevăzută de lege, de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Cu respectarea principiului "tempus regit actum" și a legii în vigoare la data formulării cererii de pensionare în speță, contestatoarei i s-a recunoscut corect criteriul de calcul pentru stabilirea pensiei prin sentința civilă 419/2006.

Este adevărat că Casa Județeană de Pensii, în executarea acestei hotărâri judecătorești s-a conformat întrutotul acesteia respectând procentul de 80%din venitul brut realizat în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, însă a fost neglijat alin. 2 al art. 81 din legea 303/2004 în forma în vigoare la data cererii de pensionare care prevedea că " pentru fiecare an ce depășește vechime în magistratură prevăzută la alin. 1, se adaugă la cuantumul pensiei câte 1% din venit, fără a se putea depăși venitul brut avut la data pensionării".

Deci, în mod corect prin sentința civilă 1207/2007, Tribunalul i-a recunoscut procentul total de 82% asupra bazei de calcul reprezentată de venitul brut realizat în ultima lună de activitate, având în vedere că vechimea în magistratură de 25 ani prevăzută la art. 81 alin. 1 Legea 303/2004 a fost depășită cu 2 ani și 11 luni așa cum rezultă din datele menționate la rubrica "vechimea în funcția de procuror" în vechea decizie de pensionare.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei că instanța de fond a pronunțat o sentință în baza OUG 100/2007, act normativ care nu a fost în vigoare la data cererii de pensionare.

Într-adevăr dispozițiile OUG 100/2007 sunt aceleași cu cele prevăzute de art 81 din Legea 303/2004 nemodificată, sub aspectul recunoașterii bazei de calcul a pensiei prin raportare la indemnizația de încadrare brută lunară din ultima lună de activitate înainte de data pensionării dar, analizând succesiunea în timp a actelor normative cu influență asupra dispozițiilor art 81 din Legea 303/2004 se constată că instanța de fond a aplicat dispoziția legală în vigoare la data formulării cererii de pensionare și nu OUG 100/2007.

Menționarea în considerentele sentinței atacate a OUG 100/2007 a fost făcută nu în sensul înțeles de recurentă - respectiv acela de aplicare retroactivă a legii noi, ci în sensul întăririi intenției legiuitorului care a revenit la forma inițială a legii sub aspectul bazei de calcul a pensiei.

În ceea ce privește recunoașterea și acordarea procentului de câte 1% pentru fiecare an vechime în magistratură peste pragul de 25 de ani recunoscut ca și condiție imperativă de vechime la pensionare, se constată că, indiferent de evoluția legislativă acesta a fost recunoscut în toate modificările L 303/2004 și a existat și în forma inițială a legii, în forma în vigoare la data cererii de pensionare a contestatoarei, deci nu poate fi ignorată acordarea acestuia către contestatoare.

În consecință, instanța constată că sentința de fond este legală și temeinică, dispozițiile art 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile drept pentru acre recursul Casei Județene de Pensii va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge recursul declarat de recurenta Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1207/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 12 Martie 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier șef sectie,

-

Red AP 4.04.08

Dact AG 8.04.08/ 2 ex

Jud fond /

Președinte:Anca Pîrvulescu
Judecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Dorina Rizea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Brasov