Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2505/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2505/R/2009
Ședința publică din 16 noiembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Laura Dima
JUDECĂTOR 2: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Griga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, precum și recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C, împotriva sentinței civile nr.1835 din 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, av ând ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent, personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că recursurile sunt formulate și motivate în termenul legal și au fost comunicate.
Reclamantul recurent depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii
Curtea, din oficiu, pune în discuția părții prezente faptul că prin motivele de recurs formulate de către reclamantul recurent s-a formulat o cerere nouă, respectiv obligarea pârâtei la restituirea drepturilor de pensie reținute nelegal ca urmare a nerecunoașterii grupei a II-a de muncă.
Recurentul reclamant a arătat că nu a formulat o astfel de cerere la fondul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în ce privește recursul formulat de către pârâta Casa Județeană de Pensii C solicită respingerea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1835 din 17.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și în consecință: a fost obligată pârâta să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei a sporurilor de 25% pentru lucru sistematic pentru perioada 01.08.1979-31.12.1982 pe intervalul 01.03-01.11 fiecărei luni conform Adeverinței nr.154/12.09.2008 emisă de SC CONS SA A
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. -/16.12.2008, reclamantului i s-a calculat pensia pentru limită de vârstă din sistemul public, stabilindu-i-se un cuantum al pensiei de 1264 lei, punctajul anual determinat fiind stabilit la 1,81182 puncte în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei Adeverința nr.154/12.09.2008 (5), eliberată de către A din care a rezultat că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând lucru sistematic peste program.
Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin. l, pct. I, II și V din Legea nr. 19/2000 republicată, și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă.
Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art. 5 alin. pct. I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev. la art. 5 alin. I pct. II și
S-au luat așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu.
sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Au fost luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor si care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art. 4 pct.2 si 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse si in Ordinul nr. 680/01.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".
Față de cele ce preced, având în vedere faptul că reclamantul a dovedit pretențiile sale prin adeverința anterior menționată, instanța în temeiul art. 87 coroborat cu prev. art. 155 și urm. din Legea nr. 19/2000 a admis în parte acțiunea acestuia si a obligat pârâta să ia în calcul la calculul punctajului mediu anual a sporului de 25% pentru lucru sistematic pentru perioada 01.08.1979-31.12.1982 pe intervalul 01.03-01.11 fiecărei luni, conform Adeverinței nr. 154/12.09.2008 emisă de SA A
Referitor la capătul de cerere privind luarea în calcul a perioadei cât a lucrat în grupa a II-a de muncă, din analiza buletinului de calcul si a celorlalte acte existente la dosarul cauzei, s-a constatat că acestea s-au luat în calcul la calculul pensiei, instanța respingând acest capăt de cerere.
De asemenea, instanța a respins si capătul de cerere privind luarea de calcul a sporului de șantier de 10,5% menționată în Adeverința nr. 69/2006, întrucât acesta a fost luat în calcul si menționat în datele privind activitatea in muncă si buletinul de calcul la rubrica "alte sporuri" (14-24).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtă Casa Județeană de Pensii C în termenul legal, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, sau în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului pârâta arată că, otrivit p. art.164 al Legii nr.19/2000 - legea după principiile căreia s-a făcut recalcularea pensiilor - La determinarea punctajului anual, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977, până la data de 1 ianuarie 1991.
c) brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin.1 se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de clacul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă, precum și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
În ce privește art.78 alin.4 consideră că sumele în discuție sunt realizate înainte ca baza de calcul să devină venitul brut, astfel că sunt contributive, pentru premii nu se datora contribuția conform art.26 din lege, conform art.10 din Legea nr.3/1977, printre sumele care au făcut parte din caza de calcul a pensiei conform legislației anterioare, nu se regăsește și cele pentru munca în acord, pentru că asupra acestui spor nu se datora contribuția pentru pensia suplimentară (art.64 din Legea nr.3/1977).
Potrivit OUG nr.4/2005 pct.V. cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legsilația de asigurări sociale, lege în care nicăieri nu se regăsește expresia "spor pentru munca peste durata normală de lucru"
Sporul de 25% pentru lucru sistematic peste program normal nu este un spor cu caracter permanent.
Împotriva hotărârii a declarat recurs și reclamantul, solicitând modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei Casa Județeană de pensii C să emită o nouă decizie de pensie care să aibă în vedere și stagiul de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă și să restituie sumele cu care în mod nelegal a fost penalizat prin neluarea în considerare a stagiului realizat în grupa a II-a de muncă.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit a reținut instanța de fond că pârâta a luat în considerare la stabilirea pensiei reclamantului stagiul de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă în perioada 01.04.1977-01.04.1991, deși această perioadă era înscrisă în carnetul de muncă, numărul lunilor de anticipare la determinarea pensiei anticipate parțial fiind de 60, cu un procent de 0,4 % pe lună de anticipare.
Examinând hotărârea atacată în raport de motivele invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de Casa Județeană de Pensii C se reține că drepturile inițiale de pensie ale reclamantului au fost stabilite începând cu data de 28.01.2004, astfel încât în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, act normativ care în art.1 stabilește că obiectul recalculării îl reprezintă "pensiile din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001".
Prin urmare, o parte din dispozițiile legale invocate de recurentă exced cadrului procesual, astfel încât criticile formulate în recurs sunt nefondate.
Totodată, Curtea constată că în conformitate cu art. 164 din Legea nr. 19/2000, la determinarea punctajelor se utilizează salariile brute sau nete în baza înregistrărilor din carnetele de muncă iar la alin. 2 se stipulează că se au în vedere și sporurile înregistrate în carnetele de muncă. Aceasta nu înseamnă că sporurile neînregistrate în carnetele de muncă și care au intrat în bazele de calcul a contribuției de asigurări sociale nu ar putea fi luate în considerare atâta vreme cât se face dovada existenței acestora prin adeverințe, întrucât ar atrage încălcarea unuia din principiile ce guvernează sistemul public de asigurări sociale.
În baza art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000 drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite iar veniturile la care a făcut referire au fost avute în vedere la calcularea și aplicarea contribuțiilor.
Nu se poate admite că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale să fie constituită și din aceste sume iar la stabilirea pensiei cu prestație de asigurări sociale să nu se ia în considerare deoarece ne-am afla în situația în care această prestație nu ar fi proporțională cu prețul plătit, creându-se o inechitate.
În concretizarea acestui principiu art. 78 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 prevede că punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale.
În aplicarea acestui text legal rt. pct. 7 din Ordinul nr. 680 din 1 august 2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 prevede că unctul p. 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale (capitolul I din lege)" a capitolului A "Contribuția de asigurări sociale" va avea următorul cuprins: "19. Prin sintagma venitul brut realizat lunar se înțelege venitul brut în bani, achitat din fondul de salarii, reprezentând: ) salariile de bază brute corespunzătoare timpului efectiv lucrat în program normal și suplimentar potrivit formei de salarizare aplicate, inclusiv indemnizațiile de conducere, salariile de merit, indexări, compensări și alte drepturi care, potrivit actelor normative, fac parte din salariul de bază"
Astfel, în mod judicios, prima instanță a reținut că pentru veniturile brute realizate de reclamantă s-au plătit contribuțiile de asigurări sociale, conform adeverinței depuse.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii C, nefiind incidente nici unul din motivele de casare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește recursul reclamantuluise reține că în mod eronat a apreciat prima instanță că la emiterea Deciziei nr. -/16.12.2008 (fila 4 dosar fond) contestată în prezenta cauză s-a luat în considerare stagiul realizat de reclamant în grupa a II-a de muncă în perioada 01.04.1977-01.04.1991, conform înscrierilor din carnetul său de muncă. Conform deciziei menționate anterior stagiul de cotizare al reclamantului s-a realizat în condiții normale.
Referitor la al doilea aspect invocat în recurs, se constată că reclamantul nu a solicitat la fondul cauzei restituirea drepturilor de pensie reținute nelegal ca urmare a nerecunoașterii stagiului realizat în grupa II-a de muncă, această cerere fiind formulată pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil conform art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) Cod procedură civilă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 3041și 312 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă se va admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1835 din 17.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, care va fi modificată în parte în sensul că se va obliga pârâta Casa Județeană de Pensii C să aibă în vedere la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului și perioada în care acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă, respectiv perioada 01.04.1977-01.04.1991.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 1835 din 17.06.2009 a Tribunalului Cluj pronunțate în dosar nr-, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta Casa Județeană de Pensii C să aibă în vedere la stabilirea punctajului mediu anual al reclamantului și a perioadei în care acesta a lucrat în grupa a II-a de muncă, respectiv perioada 01.04.1977-01.04.1991.
Menține celelalte dispoziții.
Respinge recursul formulat de Casa Județeană de Pensii
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./Dact.
5 ex./15.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Laura DimaJudecători:Laura Dima, Sergiu Diaconescu, Daniela Griga