Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.275/AS

Ședința publică din 13 octombrie 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Maria Apostol

JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu

JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile civile formulate de:

- recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, și

- recurentul reclamant, cu domiciliul în C,-, -E 1,.D,.4,.64, județul C, împotriva sentinței civile nr. 206/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Dezbaterile asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din 29.09.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 06.10.2009 și 13.10.2009, când a dat următoarea soluție:

CURTEA:

Cu privire la recursurile civile de față, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a chemat în judecata Casa Județeană de Pensii C pentru anularea deciziei de pensionare nr. -/24.05.2007 și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensionare precum și plata diferențelor dintre suma achitată și suma datorată.

A precizat reclamantul, că decizia emisă de pârâtă în data de 24.05.2007 este nelegală întrucât la determinarea punctajului mediu anual, nu au fost avute în vedere prevederile Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, în conformitate cu care pârâta trebuia să-i valorifice stagiul de 13 ani 3 luni și 14 zile lucrate în grupa I de muncă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece la stabilirea datei deschiderii dreptului de pensie au fost aplicate dispozițiile legale care au asigurat deschiderea dreptului de pensie pentru limită de vârstă, respectiv prevederile art.167 din Legea nr.19/2000.

S-a arătat că datorită stagiilor prestate în grupe superioare de muncă, respectiv grupa I reclamantul a beneficiat potrivit art.167 din Legea nr.19/2000 de o reducere de 7 ani și 2 luni a vârstei standard de pensionare, care este corespunzătoare anului respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie prevăzut în anexa nr.3 din lege.

Prin sentința civilă nr.206/16.04.2008, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat decizia de pensionare nr. -/24.05.2007 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare având un punctaj mediu anual de 3,62840.

A obligat pârâta la plata diferențelor rezultate dintre pensia încasată și cea efectiv cuvenită, în cuantum de 659 lei.

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Vârsta standard de pensionare a reclamantului, în funcție de data nașterii conform Ordinului nr.340/2001 cu modificările și completările ulterioare, respectiv anexa 9, este de 64 de ani și 7 luni, corespunzător unui stagiu de cotizare de 34 de ani și 2 luni. Astfel, luna și anul în care reclamantul ar fi trebuit să iasă la pensie, ar fi mai 2013.

Reclamantului i s-a recunoscut un stagiu asimilat de 4 ani 9 luni și 19 zile pentru perioada în care a fost student, respectiv concentrat în armată, precum și o perioadă de 13 ani 3 luni și 14 zile lucrate în condiții speciale de muncă.

Conform Legii nr.226/2006 și Legii nr.19/2000 reclamantul ar beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare de 5 ani.

Aceasta înseamnă că vârsta la care reclamantul ar putea ieși la pensie este cea de 59 ani și 7 luni, ori la data emiterii deciziei de pensionare contestate, asiguratul avea vârsta de 58 ani.

În aceste condiții deschiderea și calcularea dreptului de pensie se va determina în raport de prevederile art.167 indice 1 din Legea nr.19/2000, urmând ca la recalcularea punctajului potrivit art. 78 alin. 1 din același act normativ, să fie avute în vedere toate sporurile de care a beneficiat reclamantul, inclusiv adeverința nr.15020/23.10.2006 eliberată de

Prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant și încuviințate de instanță, expertul a stabilit, luând în considerare și adeverința nr.15020/23.10.2006 un punctajul mediu anual de 3,62840 puncte.

Instanța de fond a determinat diferențele rezultate din pensia încasată și cea cuvenită reclamantului, scăzând din punctajul mediu anual determinat de expert fără a avea în vedere sporurile evidențiate în adeverința nr. 15020/23.10.2006, respectiv 3,62840, punctajul determinat prin suplimentul la raportul de expertiză, respectiv 3,56231, rezultatul fiind înmulțit cu valoarea punctului de pensie aferent perioadei noiembrie 2006 - septembrie 2008.

Prin urmare, s-a stabilit ca diferențele cuvenite reclamantului cu titlu de pensie sunt în sumă de 659 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți.

Recursul declarat de recurentul reclamant vizează modalitatea în care s-a stabilit punctajul.

Arata recurentul, ca instanța a motivat hotărârea numai în baza Legii nr. 19/2000 ignorând faptul că, în speță erau aplicabile și dispozițiile Legii nr. 226/2006 datorită faptului că recurentul a efectuat în condiții speciale de muncă un stagiu de 13 ani,3 luni și 14 zile.

Astfel, recurentul apreciază că punctajul trebuia determinat conform art. 5 din Legea 226/2006 prin aplicarea stagiului de 23 ani și 6 luni care este stabilit în Anexa nr. 4 din legea 19/2000.

Atât expertul cât și instanța au fost în eroare și astfel s-a făcut o aplicare greșită a legii plecând de la premiza că singurul efect al legii nr. 226/2006 în ce privește persoanele cu stagii de cotizare mai mici de 25 de ani este acela al reducerii vârstei standard de pensionare.

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a solicitat anularea deciziei de pensionare nr. -/24.05.2007 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să aibă în vedere la stabilirea întinderii dreptului de pensie un stagiu de cotizare de 13 ani 3 luni și 14 zile realizați în condiții speciale de muncă, potrivit dispozițiilor Legii 226/2006 precum și obligarea pârâtei la plata diferențelor de pensie rezultate în urma recalculării punctajului mediu anual în raport și de prevederile legale enunțate.

În urma verificărilor efectuate de expertul numit în cauză, s-a stabilit că decizia este nelegală deoarece nu s-au luat în calcul toate sporurile de care reclamantul a beneficiat conform decretelor nr.388/1976 și 194/1982, care au fost menționate în adeverința nr. 15020/23.10.2006 eliberata de SC S-a mai observat de asemenea că la calculul pensiei s-a reținut eronat salariul tarifar pentru anumite perioade.

Expertul a calculat astfel punctajul cuvenit reclamantului prin fructificarea tuturor adeverințelor depuse la dosarul administrativ și a calculat un punctaj de 6,62840.

Acest punctaj a fost reținut de către prima instanța care, a obligat pârâta să emită o noua decizie de pensionare în favoarea reclamantului, în care să fie menționat acest punctaj.

În recurs, se solicită de către reclamant aplicarea unui alt calcul al punctajului și anume prin raportarea la stagiul de cotizare prevăzut de art. 5 din Legea nr. 226/2006, având în vedere că acesta a realizat un stagiu de cotizare de 13 ani 3 luni și 14 zile în condiții speciale.

Aceasta cerere este nefondată având în vedere prevederile art.1681din Legea nr.19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, potrivit cu care: "într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă, conform legislației anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstăcu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4."

Potrivit art. 3 al.1 din legea 226/2006, asiguratul care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute în prezenta lege beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa 3 la Legea 19/2000.

Conform art. 4 "Salariații care au realizat un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut la art. 3 beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporționată a vârstelor standard de pensionare în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor din anexa 4 "". Reducerea vârstelor standard de pensionare este în funcție de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale de muncă la Legea nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare."

Art.5 (1) din legea nr. 226/2006 arata ca "Pentru asigurații prevăzuți la art. 3, punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare.

(2) În situația asiguraților prevăzuți la art.4, la stabilirea punctajului mediu anual se iau în considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute în anexele 4 și 5 la Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, beneficiul creat de legiuitor persoanelor care au realizat în condiții speciale de muncă un stagiu mai mic de 25 de ani se referă atât la reducerea vârstei de pensionare dar și a stagiului de cotizare prevăzute de anexa 3 din legea nr. 19/2000, pentru ca aceste persoane să poată beneficia de pensie pentru limita de vârsta.

Instanța nu-și poate însuși punctul de vedere al reclamantului referitor la obținerea punctajului prin împărțirea la stagiul de cotizare diminuat conform anexei 4, respectiv la 24 deoarece legiuitorul nu a avut în vedere acest mod de calcul al punctajului care, în cazul în care s-ar aplica, ar favoriza persoanele ce au realizat în condiții speciale un stagiu mai mic decât cei care au realizat un stagiu de 25 de ani sau chiar mai mult.

În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 1126/16.10.2008 care a avut ca obiect analiza excepției de neconstituționalitate a disp. art. 5 alin. 2 din Legea nr. 226/2006.

Curtea Constituțională a reținut, că acest articol are în vedere diferențe de tratament juridic dintre diferite categorii de asigurați în funcție de mărimea stagiului de cotizare realizat în condiții speciale iar legiuitorul a stabilit drepturi distincte asiguraților care au realizat un stagiu de cotizare în condiții speciale mai mare de 25 de ani în raport de cei care au realizat în aceste condiții speciale un stagiu mai mic.

Situația obiectiv diferită care diferențiază tratamentul juridic aplicabil asiguraților constă în perioada cât aceștia au cotizat lucrând în condiții speciale, expunându-se unor condiții suplimentare de risc și solicitare astfel că, o perioada considerabil mai mare de muncă în aceste condiții justifica un tratament juridic mai favorabil sub aspectul acordării dreptului la pensie în raport de cei care au lucrat în aceste condiții o perioadă mai scurtă și care beneficiază totuși de o reducere a vârstelor de pensionare.

Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond este una legală și temeinică, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 312 cod procedură civilă recursul declarat împotriva acestei sentințe va fi respins ca nefondat.

II. Recurenta Casa Județeană de Pensii critică sentința pronunțată de Tribunalul Constanța pentru faptul că instanța a luat în considerare o adeverința emisă ulterior deciziei, respectiv adeverința nr. 1156/26.01.2009, iar acest aspect este confirmat chiar de către expert.

În ce privește plata sumei de 659 lei, ca diferență dintre pensia cuvenită și cea aflată în plată, recurenta arată că această sumă nu se regăsește în suplimentul la raportul de expertiză, astfel că instituția a fost în mod greșit obligată la plata acestei sume.

Recursul declarat de pârâtă, este nefondat pentru următoarele considerente:

Punctajul stabilit de expert s-a realizat prin fructificarea tuturor datelor înscrise în carnetul de muncă al reclamantului și în adeverințele depuse de acesta la Casa de Pensii.

Chiar dacă adeverința nr. 1156/26.01.2009 a fost depusă ulterior emiterii deciziei, această adeverință nu a influențat calculul expertului pentru punctajul de 6,62840, deoarece datele cuprinse în această adeverință se regăsesc și în adeverința nr.15020/23.10.2006, care era depusă la dosarul administrativ anterior emiterii deciziei contestate.

Cat privește cea de a doua critică referitoare la stabilirea diferenței dintre pensia aflată în plată și cea datorată, aceasta este de asemenea nefondată, deoarece instanța s-a raportat în calculul acestei diferențe la diferența de punctaj stabilită de expert de 0,07843 căruia îi corespunde suma de 38 lei, astfel că suma totală datorată de pârâta este rezultatul înmulțirii acestei sume cu numărul de luni pentru care pensia s-a achitat într-un cuantum eronat.

Pentru aceste considerente și recursul declarat de Casa Județeană de Pensii va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile civile formulate de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C și recurentul reclamant, cu domiciliul în C,-, -E 1,.D,.4,.64, județul C, împotriva sentinței civile nr. 206/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13.10.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Tehnored.dec.Jud.-/19.10.2009

Tehnored.disp.gref.RD/ 2ex/ 23.10.2009

Președinte:Maria Apostol
Judecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 275/2009. Curtea de Apel Constanta