Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2784/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2784/R/2009
Ședința publică din 3 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sergiu Cătălin Boboș
JUDECĂTORI: Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia
-
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 308 din 09 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect asigurări sociale - contestație împotriva deciziei de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta reclamantului intimat - avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosarul cauzei, lipsind reclamantul și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Arată reprezentanta intimatului că a luat cunoștință de completarea motivelor de recurs și solicită cuvântul pe fond.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, instanța declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului declarat, completarea recursului fiind tardiv depusă la dosar.
Solicită reprezentanta intimatului respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind pe deplin temeinică și legală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.308/9.02.2009 a Tribunalului Clujs -a admis acțiunea reclamantului împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii C și s-a dispus anularea Deciziei de pensionare privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă și muncă depusă, nr.-/23 septembrie 2008. A mai fost obligată Casa Județeană de Pensii C să emită o nouă decizie privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a calculării pensiei aferent perioadei 1.08.1979 - 11.05.1992 cât a lucrat în grupa a I de muncă conform Adeverinței nr.2962 respectiv 2963 din 7.07.2008 emise de SC SA C începând cu 1.08.2008.
A fost obligată pârâta să ia în calcul la calcularea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor și indemnizațiilor menționate în adeverința nr.2960/7.07.2008 și a anexei la aceasta emisă de SC SA începând cu 1.08.2008.
A fost obligată pârâta să ia în calcul la stabilirea pensiei și a cuantumului acesteia a perioadei anilor de studii ca stagiu asimilat cât a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar conform adeverinței nr.24223/23.11.2006 emisă de Universitatea Tehnică C-
Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:
Prin Decizia nr. -/23.09.2008 reclamantului nu s-a luat în calcul perioada lucrată în grupa I-a de muncă, respectiv perioada cât a realizat venituri suplimentare, ambele menționate în adeverințele emise de SC SA.
Potrivit art.87 din Legea nr.19/2000 republicată, decizia emisă în condițiile art. 86 alin.1 poate fi contestată la instanța judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratul în termen de 45 de zile de la comunicare.
Conform Decretului Lege nr.68/1990 și a nr.HG1223/1990 locurile de muncă în care activitatea se încadrează în grupa I-a și a II-a de muncă urmau a fi precizate, de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția, rezultatul acestei activități fiind concretizat în Ordinul nr.50/1990.
Punctul 6 din acest ordin prevede că nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I-a sau a II-a de muncă se va face de către conducerea unităților, cu consultarea organizațiilor sindicale, ținându-se seama de condițiile concrete din fiecare unitate.
Dovada activității în muncă a unui salariat se face cu carnetul de muncă în care se fac înscrierile cu privire la activitatea prestată, condițiile de muncă, funcția și salarizarea, precum și cu alte acte emise de către unitate.
Din copia actelor depuse la dosarul cauzei respectiv, si din Adeverințele nr.2962 nr. 2963/07.07.2008 emise de SC SA a rezultat că reclamantul a făcut dovada că în perioada 01.08.1979 - 01.04.1992 a lucrat în grupa I-a de muncă în procent de 50% din timp lucrat.
Așa fiind, instanța a considerat că pârâta, în mod nejustificat refuză recunoașterea acestei perioade ca fiind nelucrată în grupa I-a de muncă, în pofida faptului că nici un act normativ nu impune prezentarea altor dovezi.
Mai mult, pârâta depășindu-și atribuțiile, a refuzat recunoașterea pentru contestator a duratei de vechime în muncă corespunzătoare grupei I-a de muncă, adaugând la prevederile legale poziția sa, deși acestea nu îi dau acest drept.
Apoi nu trebuie trecut cu vederea faptul că, ca urmare a încadrării reclamantei în grupa I-a de muncă pentru perioada specificată, pârâta a încasat contribuția de asigurări sociale aferente acestei grupe, situație în care nici un raționament nu poate justifica împotrivirea acesteia. De altfel, în întâmpinarea depusă pârâta nu face nici o referire la plata sau neplata contribuțiilor privindu-l pe reclamant.
Reclamantul a mai depus la dosarul cauzei Adeverința nr.2960/7.07.2008 și anexa la aceasta eliberată de către SC - SA C-N din care rezultă că acesta a beneficiat de venituri suplimentare reprezentând acord global, compensații, prime, indemnizații de conducere și alte sporuri. Conform reglementărilor în materie, calculul și plata contribuției de asigurări sociale datorate de asigurați prevăzuți la art.5 alin.1, pct.I, II și V din Legea nr.19/2000 republicată și de către angajatorii acestora, se face lunar de către aceștia din urmă. Baza lunară de calcul a contribuției individuală de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile, reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă, în cazul asiguraților prevăzuți la art.5 alin.1 pct.I, au veniturile brute de natura drepturilor salariale realizate lunar de asigurații prev.la art.5 alin.I pct.II și Se iau așadar în calcul sporurile, indemnizațiile și sumele acordate sub formă de procent din salariul de bază sau sumele fixe indiferent dacă au caracter permanent sau nu. sunt înscrise în carnetul de muncă iar în situația în care acest lucru nu s-a întâmplat ele pot fi dovedite cu adeverințe. Dacă nu se pot dovedi cu înscrisuri la stabilirea drepturilor se va lua în calcul salariul minim pe economie. La fel pot fi dovedite și sporurile cu caracter permanent ca și majorările de salarii.
Vor fi luate în considerare indemnizațiile care potrivit legislației anterioare datei de 1.04.2001 au făcut parte din baza de calcul al pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, potrivit art.4 pct.2 și 3 din OUG 4/2005. Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Ordinul nr.680/1.08.2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, punctul 7, care modifică punctul 19 de la secțiunea I "Dispoziții generale".
La dosarul cauzei a mai fost depusă Adeverința nr.24223/23.11.2006 emsiă de Universitatea Tehnică C-N, care atestă studiile universitare la zi efectuate de reclamant, care conform prevederilor Legii 19/2000 sunt considerate stagiu asimilat urmând a fi luate în calcul la punctajul mediu anual și la cuantumul pensiei.
Față de cele ce preced instanța în temeiul art. 50 alin.1 și următoarele din Legea nr.19/2000 republicată a admis acțiunea formulată de către reclamantă și pe cale de consecință, a anulat decizia de respingere nr.20544/23.07.2008, prin care reclamantei i s-a respins cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă și a obligat-o pe aceasta să emită o decizie de pensionare cu recalcularea pensiei cu luarea în calcul a vârstei standard de pensionare de 58 ani si 3 luni si a vechimii corespunzătoare încadrării în grupa I-a de muncă în perioada 01.04.1976-01.04.1992, conform Adeverințelor nr.2084/12.05.2008 si nr. 870/16.02.2007 si 871/16.02.2007 emise de SA. începând cu data de 01.04.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii C solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
Criticile aduse hotărârii instanței de fond vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:
Recurenta susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, prin prisma dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ.
În acest sens, recurenta face trimitere la dispozițiile Legii 250/2007, iar grupa de muncă a fost acordată de unitate peste dispozițiile legii pentru că în punctele de ordin nu se regăsește această profesie ca fiind în grupa de muncă.
În acest sens, recurenta arată că baza legală justificativă pentru acordarea grupei de muncă (condiții grele de muncă) este Ordinul 50/1990 care la punctele 3 și 7 prevede că beneficiază de prevederile sale categoriile de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în ordin proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Prin întâmpinarea depusă (7-10) intimatul s-a opus admiterii recursului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor art.304 pct. 9 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Instanța de fond față de obiectul dedus judecății, de adeverințele nr.2962, 2963 din 7.07.2008 și 24223/23.11.2006, a făcut o legală și corectă apreciere a stării de fapt și de drept prin prisma dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea 19/2000, art.4 pct. 2 și 3 din OUG 4/2005 și art.5 alin. Pct.I, II și V din Legea 19/2000.
Astfel, susținerile recurentei nu întrunesc cerințele art.304 pct. 9 pr.civ. motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art.274 pr.civ. urmează a fi obligată recurenta să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.308 din 09.02.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosarul nr-, pe care o menține.
Obligă recurenta Casa Județeană de Pensii C să plătească intimatului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.PE/CA
16.12.2009 - 4 ex.
Jud.fond.;
Președinte:Sergiu Cătălin BoboșJudecători:Sergiu Cătălin Boboș, Cristina Mănăstireanu Eugenia