Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2916/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 2916/R/2009

Ședința publică din data de 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan

JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu

JUDECĂTOR 3: Ioana

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C împotriva sentinței civile nr. 61 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- privind și pe reclamanta intimată, având ca obiect asigurări sociale - recalculare pensie.

dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 8 decembrie 2009, încheiere care face parte din prezenta decizie.

CURTEA,

Asupra recursurilor de față:

Prin cererea formulată de reclamanta,la data de 24.07.2008, și înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr-, aceasta a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii anularea deciziei nr.-/19.06.2008, obligarea pârâtei de a emite o nouă decizie de pensie prin care să ia în considerare la calculul pensiei și veniturile evidențiate în adeverința nr.1204/03.03.2005 eliberată de ""

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta nu a luat în considerare la stabilirea punctajului anual, toate drepturile de natură salarială care au constituit baza de calcul pentru plata contribuției la asigurări sociale și anume veniturile suplimentare primite cu titlu de acord global și alte sporuri permanente de care a beneficiat în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii 19/2000.

S-a mai precizat că aceste sporuri nu au fost incluse în salariul de bază înscris în cartea de muncă, dar au avut un caracter permanent, fiind reținute și virate la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuțiile corespunzătoare sumelor încasate în baza acordului global.

Casa Județeană de Pensii C, a formulat întâmpinare prin care a precizat că la determinarea punctajului mediu anual nu au fost valorificate sumele dovedite cu adeverințele menționate de către reclamantă, întrucât, potrivit disp.OUG nr.4/2005, formele de retribuire în acord sau cu bucata nu sunt luate în considerare la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislației anterioare, solicitând respingerea acțiunii.

S-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr.61/15.01.2009, Tribunalul Cluja admis acțiunea formulată de reclamanta și a obligat pârâta să emită o nouă decizie de pensionare în favoarea reclamantei, cu luarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și a cuantumului pensiei, a sporurilor menționate în adeverința nr.1204/03.03.2005 eliberate de "" B, începând cu data de 01.08.2008.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit adeverinței nr. 1204/03.03.2005 eliberată de "" B, reclamanta a beneficiat de venituri suplimentare - prime, acord global - în perioada noiembrie 1972- ianuarie 1996 - pentru care s-au achitat lunar cotele de S, iar aceste venituri nu au fost valorificate la determinarea punctajului mediu anual.

Prima instanță a reținut că baza lunară a contribuției individuale de asigurări sociale în cazul asiguraților o constituie, după caz, salariile brute individuale realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de muncă

Având în vedere principiul contributivității legiferat în art. 2 lit. c) din Legea nr. 19/2000 potrivit căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite, prima instanță a constatat că în mod greșit intimata nu a luat în calcul la stabilirea punctajului mediu anual și plățile efectuate în acord global și prime, așa cum sunt menționate în adeverința depusă la dosar, întrucât o interpretare contrară ar duce la golirea de conținut juridic a acestui principiu.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs Casa Județeană de Pensii, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În mod greșit prima instanță a admis acțiunea formulată de către reclamant, fără a lua în considerare faptul că, pentru vechimea în muncă realizată în fostul sistem, adică până la data de 01.04.2001, se respectă regulile de stabilire a bazei de calcul reglementate de Legea nr.3/1977, care prevedea că la calculul pensiilor se iau în calcul sumele obținute pentru munca în acord.

Se mai susține că prevederile 78 alin.4 din Legea nr.19/2000 se aplică numai începând cu data de 01.04.2001.

Casa Județeană de Pensii C mai susține că sumele prevăzute în adeverința nr. 1204/03.03.2005 eliberată de "" B nu pot fi luate în calcul la stabilirea pensiei intimatei întrucât, potrivit disp.art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la data intrării în vigoare a prezentei legi se utilizează, pe lângă salariile brute sau nete și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.

În ceea ce privește sumele primite de către intimată cu titlu de prime, se arată că acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor potrivit legislațiilor anterioare și pentru acestea nu se datora contribuția de asigurări sociale, astfel încât în mod greșit prima instanță a obligat recurenta la recalcularea pensiei cu luarea în considerare a acestor venituri.

Prin cererea de completare formulată, reclamanta a solicitat completarea dispozitivului sentinței recurate, motivat de nepronunțarea primei instanțe asupra petitului privitor la anularea deciziei nr.- din 2008.

Prin sentința civilă nr.2836/22.10.2009, Tribunalul Cluja admis cererea formulată de către reclamantă și în consecință, a dispus completarea dispozitivului sentinței recurate în sensul de a se dispune și anularea deciziei nr.- din 2008.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că cererea este întemeiată potrivit dispozițiilor art.2812din Codul d e procedură civilă, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere.

Casa Județeană de Pensii Car ecurat și această sentință, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru aceleași motive invocate prin cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr.61/15.01.2009 a Tribunalului Cluj.

În recurs intimata nu a formulat întâmpinare și nu s-au administrat probe noi.

Analizând recursurile formulate de Casa Județeană de Pensii C, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, se reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În mod corect prima instanță a obligat recurenta să emită o nouă decizie de pensie prin care să ia în considerare la calculul drepturilor de pensie și sumele prevăzute la rubrica venituri suplimentare în adeverința nr. 1204/03.03.2005 eliberată de "" B, angajatorul asumându-și răspunderea în ceea ce privește mențiunile înscrise în acestea, în sensul că aceste drepturi de natură salarială au fost incluse în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, conform art.1 din Decretul nr.389/1972, potrivit căruia angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri.

Angajatorul a mai menționat prin această adeverință faptul că pe toată perioada angajării reclamantei s-au achitat lunar cotele de, inclusiv contribuția la pensia suplimentară pentru angajat, cât și cotele aferente angajatorului, conform Legii nr.27/1966, Decretului nr.389/1972, Legii nr.65/1972, Decretului nr.232/1986, nr.OUG31/1998, Legii nr.19/2000 și nr.OUG147/2002.

Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii prevedea, în art.8 și forma de retribuire în acord sau cu bucata.

Art.117 alin.3 din Legea nr.57/1974 stabilește că în activitatea de cercetare științifică, inginerie tehnologică și proiectare, retribuirea este în acord global, fapt care "putea stimula productivitatea muncii și realizarea unor venituri suplimentare".

Nu se poate reține că neînregistrarea în carnetul de muncă a adaosului de acord, poate avea drept consecință neluarea acestuia în considerare la calculul pensiei cuvenite intimatei, din moment ce caracterul permanent al acestuia și calcularea contribuției de asigurări sociale prin raportarea la câștigul brut realizat, conform Decretului nr.389/1972, au fost dovedite cu adeverințele depuse la dosar.

Potrivit Precizărilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, contribuția pentru asigurările sociale de stat datorată de persoanele juridice și fizice se calculează prin aplicarea procentului legal asupra câștigului brut realizat de salariați, indiferent de durata contractului de muncă, de forma de salarizare utilizată și de forma de proprietate a unității în care lucrează.

Se mai reține că baza de calcul a contribuției de asigurări sociale a fost, anterior intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, câștigul total, astfel cum este definit prin art.9 din Legea nr.57/1974.

Art.1 din Legea nr.14/1991 prevedea că salariul cuprinde salariul de baza, adaosurile și sporurile la acesta, iar adaosurile și sporurile la salariul de baza se iau în calcul la stabilirea drepturilor care se determina în raport de salariu, în măsura în care se prevede prin lege.

Potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.3/1977, baza de calcul pentru stabilirea pensiei era media din 5 ani consecutivi, la alegere, din ultimii 10 ani de activitate, a salariului de bază, precum și a următoarelor venituri salariale: sporul pentru vechime în muncă, sporul pentru lucrul în subteran, precum și pentru lucrul pe platformele marine de foraj și extracție, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal, sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare și alte sporuri cu caracter permanent prevăzute în contractul individual de muncă, potrivit legii.

Se mai reține că, prin Precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Ministerului Finanțelor privind aplicarea prevederilor Legii nr.49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, publicate în Monitorul oficial nr.193/1992, se arăta că salariații datorau contribuția de asigurări sociale de stat și pentru premiile plătite din fondul de salarii, astfel că în mod corect prima instanță a obligat pârâta să ia în considerare și aceste venituri la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantei.

Se reține astfel ca fiind nefondate și motivele de recurs invocate de către Casa Județeană de Pensii I potrivit cărora drepturile salariale prevăzute în adeverința nr. 1204/03.03.2005 eliberată de "" B, nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă, urmează să se respingă ca fiind nefondate recursurile formulate de Casa Județeană de Pensii și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de pârâta Casa Județeană de Pensii împotriva sentinței civile nr. 61/15.01.2009 și respectiv nr. 2836/22.1.0.2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- pe care le menține în totalitate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15.12.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

Red./Tehnored.:;

20.01.2010-2 ex.

Jud.fond.: - Tribunalul Cluj:-;

-.

Președinte:Dana Cristina Gîrbovan
Judecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2916/2009. Curtea de Apel Cluj