Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2956/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA a II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 2956
Ședința publică din data de 12 Mai 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 2: Ligia Epure
JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria
Grefier - -
*******
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2009, privind recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.5560/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa Județeană de Pensii
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Dezbaterile și concluziile părților în cauza de față, au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.05.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, în conformitate cu prevederile art.260 pr.civ. a amânat pronunțarea cauzei la data de 12.05.2009.
În urma deliberării, s-a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.5560/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- a fost respinsă actiunea formulata de petentul în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii G.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petiționarul a fost pensionat în baza Legii nr.19/2000, prin decizia nr.- /29.02.2008 pentru munca depusă și limită de vârstă.
Ulterior au fost emise mai multe decizii de pensionare ca urmare a depunerii de catre petent a mai multor documente noi.
Referitor la sustinerea petentului că la stabilirea drepturilor de pensie nu au fost luate in calcul majorările de retributie nu putut fi retinută intrucât cf.art.6 din Decretul nr.46/1982 din sumele încasate drept majorare de retributie nu au fost retinute contribuțiile de asigurări sociale și astfel nu pot fi utilizate la aplicarea OUG nr.4/2005.
În ce privește valorificarea la calculul pensiei a sporului de șantier și la compensatia în sumă fixă de 1300 lei, acestea au fost luate in calcul fiind inclusă în salariul tarifar, respectiv în carnetul de muncă al petentului.
Cu privire la valorificarea indexarilor salariului tarifar în sumă fixă de 750 lei în perioada 01.11.1990-21.12.1990 și de 975 lei în perioada 01.01.1991-31.03.1991, instanta a apreciat că în mod corect intimata nu le-a avut în vedere la stabilirea pensiei întrucât potrivit HG.1163/1990 și HG 52/1990 aceste sume se acordă distinct de salariul tarifar și nu influențează drepturile de pensie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul precizând că a formulat mai multe cereri, și instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere.
Astfel, a solicitat să-i fie acordate drepturile de pensie începând cu 05.02.2008 și nu cu 15.02.2008, cum greșit s-a stabilit în decizia contestată.
De asemenea, a solicitat să-i fie menționată corect perioada în care a desfășurat activitate în gupa a -II-a de muncă, adică 20 de ani, 8 luni, 21 de zile.
A mai solicitat instanței, ca în procesul de stabilire a punctajului mediu anual să fie valorificate potrivit legii toate drepturile salariale de care a beneficiat.
Instanța nu s-a pronunțat asupra primelor două capete de cerere, iar cu privire la cel de-al treilea capăt de cerere, a reținut greșit că potrivit art.6 din 46/1982, pentru sumele încasate drept majorare de retribuție, nu s-ar fi reținut contribuția de asigurări sociale.
Unitatea angajatoare prin adeverința nr.53/11.02.2008 a atestat faptul că a virat la bugetul asigurărilor sociale contribuția prevăzută de lege.
Instanța a reținut greșit că sporul de șantier a fost valorificat la calculul pensiei, întrucât deși este înscris în carnetul de muncă nu se regăsește în buletinul de calcul. De asemenea, instanța reține greșit că indexările salariului tarifar nu influențează drepturile la pensie, deoarece pentru aceste sume s-a virat CAS.
Compensația de 1300 lei nu este înscrisă în carnetul de muncă și nu apare nici în buletinul de calcul.
În susținerea recursului anexează la dosar înscrisuri și concluzii scrise.
Intimata formulează întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Curtea constată a fi fondat recursul și reține aplicabilitatea în cauză a dispoz. art.312 al.3 rap. la al.5 pr.civilă pentru următoarele considerente:
Prin contestația formulată, contestatorul a învederat instanței că drepturile sale de pensie trebuie să fie acordate de la o altă dată decât cea menționată în cuprinsul deciziei de pensionare, că perioada reținută în grupa a- II-a de muncă este de 20 de ani, 8 luni și 21 de zile și nu de 9 ani, 3 luni și 27 de zile cum s-a reținut în cuprinsul deciziei, și că pârâta refuză să prezinte copia buletinului de calcul a pensiei, iar după primirea acestui buletin, în completarea acestei cereri va arăta erorile de calcul.
Prin cererea depusă la fila 6, contestatorul arată în ce constau aceste erori menționând că după verificarea buletinului de calcul a constatat că nu au fost valorificate drepturile salariale dovedite prin adeverințele eliberate de unitatea angajatoare.
Instanța de fond, în mod eronat a considerat că prin această precizare, contestatorul ar fi redus limitele investirii din contestație, analizând decizia contestată doar cu privire la aspectele menționate în această precizare.
Chiar dacă în cadrul acestei cereri, contestatorul face anumite precizări, ea nu poate fi calificată ca o precizare a contestației, fiind evident că acesta a înțeles să critice decizia de pensionare, atât sub aspectele învederate în contestația inițială, cât și sub aspectele învederate în această din urmă cerere.
Neexaminând legalitatea deciziei de pensionare și cu privire la aspectele învederate în contestație, prima instanță nu a lămurit practic fondul cauzei, caz de casare prevăzut de dispoz. art.312 al.5 pr.civilă.
Drept consecință, se va admite recursul declarat de contestator și se va casa sentința trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.5560/23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâta Casa Județeană de Pensii
Casează sentința.
Trimite cauza spre rejudecare în fond, la Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12.05.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
-
Red. Jud.
Tehn./Ex.3/15.06.2009
/ și
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria