Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 298/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.298/AS

Ședința publică din 10 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 181/03.04.3009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, -E 2,.B,.4,.29, județul C, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurenta pârâtă d-na consilier juridic în baza delegației nr. 19057/10.11.2009 depusă la dosar și intimatul reclamant, personal.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele cod pr.civilă.

Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru.

În referatul oral asupra cauzei grefierul de ședință învederează instanței că intimatul reclamantul a depus la dosar întâmpinare la data de 02.09.2009, ce a fost comunicată recurentei pârâte.

După referatul grefierului de ședință;

Intimatul reclamant depune la dosar copie de pe adresa nr. 339/1161/20.05.2009 ce i-a fost comunicată de către Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale

Întrebate fiind părțile, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care instanța declară dezbaterile încheiate, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea recursului, cu consecința modificării în tot a sentinței recurate, pentru următoarele motive: - instanța de fond a obligat C să acorde și să plătească reclamantului indemnizația prevăzută la art.5 lit.m din Legea nr.341/2004 începând cu 01.11.2004, iar potrivit acestui articol, beneficiază de o indemnizație lunară, echivalentă cu un coeficient de 0,6 calculat conform prevederilor art.4 alin.2 numai pensionarii de limită de vârstă.

Față de cele susținute de către reprezentanta recurentei pârâte este întrebat intimatul reclamant de către instanță, dacă la data solicitării acestor drepturi avea calitatea de pensionar.

Intimatul reclamant susține că la data solicitării acordării acestor drepturi nu avea calitatea de pensionar, a dobândit această calitate începând cu data de 01.11.2007. Prin cererea formulată a solicitat să se constate că pensia militară acordată prin Legea nr.164/2001 este pensie pentru limită de vârstă și obligarea Casei Județene de Pensii C la plata acestor indemnizații începând cu data de 01.11.2007. În decizia emisă de C sunt stabilite doar indemnizațiile lunare reparatorii nu și indemnizația ce se acordă pentru pensia de limită de vârstă.

Totodată mai susține că în conformitate cu prev. art.22 alin.3 din Hotărârea nr.1797/29.11.2006 pentru modificarea și completarea Normelor de aplicare a Legii nr.341/2004 probată prin nr.HG1412/2004 - în cazul persoanei care este membru al mai multor sisteme de asigurări sociale, dosarul se va depune la instituția competentă în funcție de ultimul sistem de asigurări sociale din care provine solicitantul - în cazul de față sistemul public.

Totodată, mai arată că la instanța de fond i-a fost respinsă cererea prin care solicita extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a Ministerului Apărării Naționale, înseamnă că și nota comună încheiată Casa națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și Ministerul Apărării Naționale, este lovită de nulitate.

Menționează reclamantul că primește o indemnizație reparatorie, însă nu și indemnizația ce se acordă pentru pensia de limită de vârstă, a solicitat Ministerului Apărării Naționale acordarea acestor drepturi, așa cum a fost îndrumat de către recurentă, însă i s-a comunicat să se adreseze

Pentru considerentele mai sus expuse, solicită respingerea recursului formulat de către C și acordarea drepturilor de i se cuvin începând cu data de 01.11.2007.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 13.02.2009, reclamantul Gac hemat în judecată Casa Județeană de Pensii C pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata indemnizației prevăzute de art. 5 lit. m din Legea 341/2004 începând cu data de 01.11.2007.

În motivarea cererii, a arătat că, în data de 09.12.2008, a depus cererea pentru acordarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 art. 5 lit. m, respectiv pentru pensia militară pentru limita de vârstă de care beneficiază începând cu data de 01.11.2007 conform deciziei de pensionare nr. -/10.01.2008 conform Legii nr. 164/2001 art.15.

Inițial reclamantul a solicitat plata drepturilor de care beneficiază conform Legii 341/2004 conform art.4 alin.4 (4) și art. 5 lit. m, iar Ministerul Apărării prin răspunsul nr. P 35020/04.12.2008 l-a îndrumat pe reclamant la Casa Județeană de Pensii C conform nr. 1412/2004 art.22 (3) întrucât ultimul sistem în care a fost asigurat este cel public.

În decizia Casei Județene de Pensii C sunt stabilite doar indemnizațiile lunare reparatorii și nu și indemnizația ce se acordă pentru pensia de limită de vârstă conform art. 5 lit. m din Legea 341/2004.

Reclamantul a solicitat să se constate că pensia militară acordată de Legea 164/2001 este pensie pentru limita de vârsta, acordarea ei fiind condiționată de împlinirea vârstei de 55 de ani (vârsta de pensionare a cadrelor militare) și obligarea Casei Județene de Pensii C la plata acestor indemnizații începând cu data de 01.11.2007.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În apărare s-a arătat că, întrucât reclamantul are calitatea de "luptător remarcat prin fapte deosebite", Casa Județeană de Pensii Cap rocedat la acordarea indemnizației lunare reparatorii în baza art. 4 alin.4 din Legea nr. 341/2004 astfel, beneficiază de "o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază și persoanele care au obținut titlurile prevăzute laart. 3 alin.1 lit.b pct.3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat".

Potrivit art. 5 lit. m din legea nr. 341/2004 beneficiază de o indemnizație lunară, echivalentă cu un coeficient de 0,6 calculat conform prevederilor art. 4 alin.2 numai pensionarii de limită de vârstă.

Prin sentința civilă nr.181/03.04.2009, Tribunalul Constanțaa admis în parte acțiunea reclamantului G, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C și a fost obligată pârâta să acorde și să plătească reclamantului și indemnizația prevăzută de art. 5 lit. m) din Legea nr. 341/2004, începând cu 01.11.2004.

A fost respinsă cererea privind anularea deciziei nr. -/12.02.2009.

A fost obligată pârâta la plata către reclamant, a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. -/05.02.2008 a Ministerului Apărării Naționale - Serviciul Pensii, s-a acordat reclamantului G (născut la 12.09.1951), maistru militar cl. I, o pensie militară de stat de 876 lei începând cu data d 01.11.2007 (fila 10 dosar).

După obținerea acestor drepturi, prevalându-se de calitatea de pensionar, reclamantul s-a adresat Casei Județene de Pensii C solicitând prin cererea nr. -/09.12.2008 (fila 8 dosar), începând cu data de 01.11.2007, plata indemnizațiilor cuvenite conform Legii 341/2004.

Acestei solicitări, reclamantul a anexat certificatul seria -- B nr. 00453 și adeverința nr. 18/8902PNF/25.09.2008 din care rezultă că reclamantului i-a fost conferit titlul de "Luptător pentru victoria române din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite", certificat care a fost depus la 20.10.2004 în vederea preschimbării la Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor (filele 11 - 12 dosar).

Prin decizia nr. -/12.02.2009, Casa Județeană de Pensii Caa dmis această solicitare (în parte), acordând reclamantului doar o indemnizație reparatorie în sumă de 845 lei în plată de la 01.11.04 (achitarea retroactivă făcându-se doar pentru lunile ianuarie și februarie 2006, octombrie - 2008 și ianuarie - februarie 2009).

Conform art. 4. alin.3 lit. e, persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. 1 lit. b pct. 1 și 2 au dreptul la o indemnizație lunară reparatorie, calculată prin aplicarea următorilor coeficienți asupra salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, astfel: 1,10 - pentru persoanele neîncadrate în grad de invaliditate

Această indemnizație ce se acordă numai dacă solicitanții au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat (art. 4 alin. 4) și se plătește la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din 1989 documentația care a stat la baza preschimbării certificatului doveditor(art. 41).

Pe lângă indemnizația reparatorie, persoanele prevăzute la art. 3 lit. b (printre care și "luptător remarcat prin fapte deosebite" - pct.3) mai beneficiază de o serie de drepturi și facilități de natură bănească, socială sau fiscală.

Astfel, la art. 5 al legii s-a stabilit că luptătorii din revoluție se bucură - între altele - și de acordarea unei indemnizații lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă, echivalentă cu un coeficient de 0,6, calculat conform prevederilor art. 4 alin. 2 (lit. )

Prima observație care se impune este aceea că dispoziția legală face vorbire de pensia pentru limită de vârstă, fără a face o distincție cum aceasta a fost stabilită conform legii generale a sistemului public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (legea nr. 19/2000) sau în temeiul unor legi speciale (ex. legea nr. 303/2004 sau legea nr. 164/2001).

Art. 5 lit. m din Legea 341/2004 nu face distincție între tipul actului care stabilește drepturile de pensie pentru limită de vârstă, rezultă că reclamantul G are, de la data stabilirii acestor drepturi de pensie, și dreptul la plata indemnizației lunare în coeficient de 0,6 din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

Împotriva sus menționatei sentințe civile a formulat recurs recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:

Prin sentința civilă nr.181/03.04.2009, instanța de fond a obligat C să acorde și să plătească reclamantului și indemnizația prev. De art.5 lit.m din Legea nr.341/2004, începând cu 01.11.2004.

Potrivit art.5 lit.m din Legea nr.341/2004, beneficiază de o indemnizație lunară, echivalentă cu un coeficient de 0,6 calculat conform prevederilor art.4 alin.2, numai pensionarii de limită de vârstă.

În vederea aplicării unitare a prevederilor Legii recunoștinței față de erorii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din 1989, nr.341/2004, se fac următoarele precizări, potrivit cu Nota Comună:

- documentația necesară obținerii indemnizației reparatorii se depune de către titular la instituția plătitoare a acestui drept, respectiv la casa teritorială de pensii sau la compartimentul specializat din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor ori Serviciului Român de Informații, în funcție de sistemul căruia aparține solicitantul;

- persoana care are calitatea de pensionar din două sisteme (ex. Sistemul public de pensii și sistemul de pensii militare) se va adresa cu cerere pentru acordarea indemnizației reparatorii și a indemnizației lunare (0,6) primului sistem din are s-a pensionat.

Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a apreciat că acestea sunt fondate în parte, doar cu privire la data acordării indemnizației.

Astfel, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea C la plata indemnizației prevăzute de Legea nr.341/2004, începând cu data de 1.11.2007.

Prima instanță a obligat pârâta să acorde și să plătească reclamantului și indemnizația prevăzută de art.5 lit.m din Legea nr.341/2004, începând cu 1.11.2004, acordând mai mult decât ceea s-a solicitat.

Potrivit art. 129 alin.6 cod civil, judecătorii au obligația de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs, Curtea a apreciat că acestea nu sunt întemeiate.

Reclamantul s-a adresat Casei Județene de Pensii C, solicitând prin cererea nr.-/9.12.2008, plata indemnizației cuvenite conform Legii nr.341/2004, începând cu 1.11.2007.

Din certificatul seria --B nr.00453 și adeverința nr. 18/8902 /25.09.2008, rezultă că reclamantului i-a fost conferit titlul de "Luptător pentru victoria române din 1989 - Luptător remarcat prin fapte deosebite".

Prin decizia nr.-/12.02.2009 Caa dmis această solicitare în parte, acordând reclamantului doar indemnizația reparatorie prevăzută la art.4 alin. 3 lit.c) din Legea nr.341/2004.

La art.5 lit.m) din același act normativ, se prevede că luptătorii din revoluție beneficiază și de acordarea unei indemnizații lunare, adăugată la pensia pentru limită de vârstă echivalentă cu un coeficient de 0,6 calculat conform prevederilor art.4 alin.2.

Reclamantul este pensionat pentru limită de vârstă în baza Legii nr.164/2001, începând cu 1.11.2007 prin decizia nr.-/10.01.2008, prin urmare acesta are dreptul și la indemnizația prevăzută de art.5 lit.m) din Legea nr.341/2004.

Conform art.2 alin.3 din Hotărârea nr.1707/29.11.2006 pentru modificarea și completarea Normelor Metodologice de aplicare a legii recunoștinței față de erorii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria române din 1989 - nr.341/2004 aprobate prin nr.HG1412/2004: "în cazul persoanei care este membru al mai multor sisteme de asigurări sociale, dosarul se va depune la instituția competentă, în funcție de ultimul sistem de asigurări sociale din care provine solicitantul".

Întrucât după trecerea în rezervă reclamantul a mai continuat activitatea, ultimul sistem în care a fost asigurat este sistemul public.

Prin urmare, în mod corect cererea pentru acordarea indemnizației a fost adresată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul civil formulat de recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr. 181/03.04.3009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, - 2,.B,.4,.29, județul

Modifică în parte sentința, în sensul că plata drepturilor bănești se va face începând cu 01.11.2007.

Menține restul dispozițiilor.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.11.2009.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.Jud.-/09.12.2009

Tehnored.gref.RD/4ex./10.12.2009

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 298/2009. Curtea de Apel Constanta