Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2988/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 2988

Ședința publică de la 14 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Corneliu Maria

JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora

JUDECĂTOR 3: Florica Diaconescu

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.5025 din data de 04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu

intimatul contestator, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul contestator reprezentat de avocat, lipsind recurenta pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Avocat pentru intimatul contestator, pune concluzii de respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul Dolj, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr. 5025 din data de 04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- s-a admis contestația formulată de contestator în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

S-a anulat decizia de debit nr. - din 06.09.2007 și decizia de revizuire nr. - / 24.08.2007 emise de intimată.

S-a dispus obligarea intimatei să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a datelor din adeverințele 4588 / 06.06.2001 și 4588 / 07.06.2001 emise de SC SA B privind grupa I de muncă și din adeverința nr. - emisă de SC SA privind sporul de vechime.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Contestatorul a fost pensionat pentru limită de vîrstă prin decizia nr. -/24.09.2001.

Ulterior prin cererea nr. 11966/15.05.2006, contestatorul a solicitat valorificarea sporului de vechime dovedit cu adeverința 599/1.07.2001 emisă de SC SA

Intimata a emis decizia nr. -/24.08.2007 în care a luat în considerare sporul de vechime conform adeverinței 599/1.07.2001, dar nu a mai luat în calcul grupa I de muncă dovedită cu adeverințele 4588/06.06.20012 și 4588 din 7.06.2001 emise de SC SA B, apreciind că activitatea de nu se încadrează în prevederile punctelor 107, 25,l 23 din anexa 1 Ordinului 50/1990.

Prin decizia de revizuire -/24.08.2007, contestatorului i s-a stabilit o pensie mai mică decât cea pe care o încasase până atunci

În aceste condiții intimata a emis decizia de debit nr. -/6.09.2007 prin care a stabilit în sarcina contestatorului un debit de 9576 lei reprezentând diferența de pensie încasată necuvenit în perioada 1.08.2004 - 1.04.2007, dintre pensia calculată cu luarea în considerare a grupei I de muncă și pensia calculată fără luarea în considerare a grupe I de muncă.

Instanța constatat că intimata a procedat greșit la revizuirea deciziei de pensie nr. -/24.08.2007, prin faptul că nu a mai luat în calcul grupa I-a de muncă.

Atâta timp cât contestatorul a prezentat documente valabile emise de angajator, intimata era obligată să țină seama de ele, angajatorul purtând întreaga răspundere pentru date cuprinse în acestea, pentru valabilitatea și corectitudinea lor, așa cum prevede art. 4 alin. 3 din OUG 4/2005.

C mult intimata ar putea contesta l-a instanța valabilitatea adeverințelor respective și numai dacă ar fi anulate ar fi îndreptățită să nu le ia în considerare.

În plus încadrarea locurilor de muncă în grupele de muncă și nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele de muncă, reprezintă un atribut al angajatorului ce se exercită în condițiile Ordinului 5o/1990.

Ambele adeverințe fac referire la locul de muncă al contestatorului care a fost în secțiile turnătorie de, oțelărie electrică și osii și roți (adeverința 4588/7.06.2001 pentru perioada cât a fost la secția ) și respectiv în secția, atelierul curățătorie (adeverința nr. 4588/6.06.2001), secții încadrare în grupa I de muncă conform anexei I pct. 25, 23, și 107 din Ordinul 50/1990.

Având în vedere că adeverințele se referă la locul de muncă al contestatorului în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 din Ordinul 50/1990, potrivit cărora " eneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2".

Ținând seama de aceste prevederi legale și de faptul că activitatea contestatorului s-a desfășurat în totalitate (100%), la locurile de muncă ce se încadrează în grupa I de muncă, instanța constatat că intimata trebuia să ia în calcul grupa I-a de muncă.

Susținerea intimatei că activitatea de nu se încadrează în prevederile anexei I pct. 25, 23 și 107 din Ordinul 50/1990 nu prezintă relevanță, deoarece chiar dacă nu a desfășurat activitățile prevăzute în aceste articole, locul său de muncă a fost în mediul toxic, specific acelor activități, încadrarea în grupa I de muncă, făcându-se în raport de prevederile art. 3 raportat la punctele 25,23 și 107 din anexa Ia O rdinului 50/1990.

Împotriva a declarat recurs CJP D, criticând sentința în sensul că instanța de fond,nu a manifestat rol activ, că nu a avut în vedere contradicțiile existente în adeverințele nr. 4588/06.06.2001 și nr. 4588/07.06.2001, cu privire la perioada si funcția în care și-a desfășurat activitatea intimatul.

Arată că deși în considerente,instanța a reținut că s-a luat în considerare sporul de vechime dovedit cu adev. nr. 599/ 01. 07.2001, a fost totuși obligată să aibă în vedere sporul de vechime din aceeași adeverință.

Prin întâmpinarea formulată la 08.05.2008,s-a solicitat de către intimat respingerea recursului, în esență, acesta a arătat că s-a pronunțat o sentință corectă,că încadrarea pe grupe de muncă este atributul angajatorului și sindicatelor și că în mod corect instanța de fond a constatat că recurenta a procedat greșit la revizuirea deciziei de pensie nr. -/ 24. 08.2007prin faptul că nu a luat în calcul grupa I de muncă.

Analizând legalitatea sentinței recurate în raport de motivele invocate și apărările formulate, văzând actele și lucrările dosarului,se apreciază că recursul nu este fondat din următoarele considerente:

Faptul că instanța ar fi reținut în considerente că pârâta a avut în vedere sporul de vechime al reclamantului, așa cum rezultă din adeverința nr. 599/2001,pentru ca mai apoi să o oblige,prin dispozitiv să aibă în vedere sporul de vechime din aceeași adeverință,nu este de natură a produce vreo vătămare acesteia,întrucât dacă a avut în vedere acest spor,așa cum este legal, e numai o problemă de executare și o obligație pe care pârâta ar fi îndeplinit- Apreciem însă că formularea instanței în sensul celor de mai sus a fost tocmai pentru acuratețea soluției,instanța indicându-i pârâtei actele pe care trebuie să le aibă în vedere la emiterea unei noi decizii, dat fiind faptul că decizia ce a avut în vedere sporul în discuție a fost anulată de către tribunal și este legal ca instanța să arate ce anume trebuie avut în vedere la emiterea acesteia.

Cât privește susținerea neconcordanței dintre celelalte adeverințe,din verificările făcute se constată că o asemenea neconcordanță nu există, fiind relevant în fapt și în drept condițiile concrete în care intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea, respectiv dacă aceasta se încadrează în grupa I de muncă, fiind aplicabile prevederile. nr. 50/1990.

Cum ambele adeverințe arată care a fost locul de muncă al intimatului și că activitatea se încadrează în grupa I de muncă,potrivit anexei I pct 25, 23și 107 din. 50/ 1990, soluția primei instanțe de a obliga pârâta să aibă în vedere adev. Nr. 4588/07.06.2001 și nr. 4588/06.06.2001 este legală.

În considerarea celor expuse, în raport de dispozițiile art. 312 alin 1.pr. civilă, recursul va fi respins, iar sentința va fi menținută ca legală și pronunțată în conformitate cu materialul probator stat la dosarul cauzei.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr.5025 din data de 04.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu

intimatul contestator.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.Fl.

Tehn./Ex.2

/Cl. și

Președinte:Corneliu Maria
Judecători:Corneliu Maria, Mihaela Cotora, Florica Diaconescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 2988/2008. Curtea de Apel Craiova