Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3000/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1232/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3000/

Ședința publică de la 06 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentaCasa Județeană de Pensii Tîmpotriva sentinței civile nr.2791 din data de 17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentaCasa Județeană de Pensii Tși intimatul.

Procedura de citare nelegal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții viciul de procedură constatat la termenul de azi cu intimatul, în sensul că acesta din eroare a fost citat la apartamentul nr.17 în loc de apartamentul nr.7, astfel cum rezultă din fotocopia cărții de identitate aflată în dosarul instanței de fond-fila 18.

Curtea, după deliberare, având în vedere împrejurarea că intimatul prin cererea de chemare în judecată a indicat apartamentul nr.17, apreciazăprocedura de citare cu acesta legal îndeplinită.

Totodată, Curtea, având în vedere împrejurarea că recurenta prin cererea de recurs dedusă judecății a solicitat judecata pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.2791/17.11.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea reclamantului, formulată împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii T, a obligat pârâta să emită o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 01.12.2005, prin valorificarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul are o vechime în grupa I de muncă de 25 ani, 5 luni și 6 zile, determinată în baza Legii nr. 3/1977.

În cauză, în raport de data la care drepturile de pensie ale contestatorului au fost stabilite, respectiv 6.04.1999, la recalcularea pensiei în baza OUG nr.4/2005 se aplică dispozițiile art. 2 alin. 4 din HG nr. 1550/2004 potrivit cărora pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea 3/1977.

Tribunalul a constatat că, în cazul contestatorului care a înregistrat o vechime în grupa I-a de muncă de 25 ani, 5 luni și 6 zile, stagiul complet de cotizare este cel prevăzut de art. 14 din Legea 3/1977, adică de 20 ani și nu cel avut în vedere de pârâtă de 30 de ani.

Prin încheierea de ședință din data de 6.10.2008 tribunalul a respins excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, constatând că intimata nu a făcut dovada comunicării deciziei de recalculare către petent.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal formulat recurs motivat pârâta care, întemeindu-se pe dispozițiile art.304/1 Cod pr.civilă, a criticat sentința ca netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:

Instanța de fond a soluționat greșit excepția de tardivitate a contestației împotriva deciziei de pensionare din 10.07.2006 întrucât din faptul că petentul a depus în copie decizia la dosar rezultă că aceasta i-a fost comunicată. Recurenta a mai susținut că reclamantul a încercat repunerea în termenul de contestație prin formularea unei petiții către casa de pensii iar pe de altă parte nu a infirmat susținerile recurentei privind comunicarea deciziei de recalculare.

De asemenea recurenta a arătat că reclamantul a susțnut că cererea sa are ca obiect obligația de a face fapt contrazis de conținutul cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat nelegal art. 14 din Legea nr.3/1977 invocând art. 2 alin. 3 din HG 1550/2004 și art. 160 din Legea nr. 19/2000, vechimea completă necesară pensionării pentru limită de vârstă fiind cea de 30 de ani pentru bărbați prevăzută de art. 8 din Legea 3/1977.

Recurenta a susținut că la art. 14 din Legea nr.3/1977 este folosită noțiunea de ˝perioadă lucrată efectiv ˝ în grupa de muncă diferită de vechimea în muncă respectiv stagiu complet de cotizare iar prin adăugarea sporului de 6 luni pentru fiecare an lucrat în grupa de muncă se atinge vechimea completă de 30 de ani.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Cu privire la modul de soluționare a excepției de tardivitate, aceasta a fost corect respinsă de către instanța de fond. Curtea nu va reține însă argumentele instanței referitoare la lipsa unei dovezi certe de comunicare a deciziei de recalculare ci, substituind motivarea tribunalului sub acest aspect, va reține că cererea dedusă judecății nu reprezintă o contestație la decizia de recalculare ci o acțiune întemeiată pe obligația de a face, în cadrul căreia reclamantul a solicitat în baza art. 7 din OUG nr. 4/2005 recalcularea pensiei cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani prin valorificarea, sub acest aspect, a îndeplinirii condițiilor de stagiu în grupa I de muncă. Față de această împrejurare Curtea reține că în cauză nu este aplicabilă procedura contestării deciziei în 45 de zile de la comunicare prevăzută de art. 87 din Legea nr. 19/2000 ci dispozițiile OUG 4/2005.

Pe fondul cauzei, Curtea reține că, potrivit mențiunilor din decizia de pensionare a reclamantului, acesta a realizat o vechime efectivă în grupa I de muncă de 25 ani, 5 luni și 6 zile cum corect a reținut instanța de fond.

Recalcularea pensiei conform nr.OUG 4/2005 se face în raport de prevederile nr.HG 1550/2004 care, în art. 1 din Anexa 1 dispune în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este reprezentat de vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie a beneficiarului operațiunii de recalculare.

În mod corect instanța de fond a apreciat că art. 14 din Legea nr. 3/1977 este aplicabil în cauză, întrucât acesta are caracterul unei norme speciale ce prevede o vechime minimă necesară deschiderii dreptului la pensie de 20 de ani pentru persoanele care au lucrat minim 20 de ani în grupa I de muncă, vechime asimilată unui stagiu complet de cotizare.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.

Astfel, instanța supremă a decis în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.

Prin urmare, Curtea constată că, în cazul contestatorului, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum în mod just a reținut prima instanță.

Pentru considerentele expuse, Curtea va reține ca legală hotărârea instanței de fond, astfel încât, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII T, împotriva sentinței civile nr.2791 din data de 17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția de Litigii de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal-Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 06.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex./09.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3000/2009. Curtea de Apel Bucuresti