Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3017/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1688/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3017/

Ședința publică de la 06 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 2: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 3: Uță

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul împotriva sentinței civile nr.75 din data de 06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25495/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul,personal, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului, cu BI seria - nr.- eliberat de Circa 13 la data de 30.04.1980.

Recurentul, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurentul, personal, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând a se observa că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a dispus anularea deciziilor nr.98782 din 05.05.2008 și nr.98782 din 20.05.2008, ambele emise de Casa de Pensii a Municipiului B și a obligat Casa de Pensii la emiterea unei noi decizii de pensionare și recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea indemnizației, a sporului de vechime, prime și alte sporuri, și între acest timp a depus la dosarul de pensionare înscrisuri cu privire la anii lucrați, respectiv, cei patru ani care au fost luați în considerare prin decizia emisă în luna februarie a anului 2008.

De asemenea, recurentul, personal, învederează instanței că a înțeles să promoveze prezentul recurs pentru a sensibiliza funcționarii Casei de Pensii, dat fiind faptul că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, nu a greșit cu nimic, pe de o parte, iar pe de altă parte, pensia cuvenită acestuia a fost blocată începând cu luna iunie 2005 și până în luna iulie 2007.

Față de această împrejurare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și pe cale de consecință, obligarea Casei de Pensii a Municipiului B la punerea în executare a hotărârii instanței de fond, depunând la dosar concluzii scrise.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.75 din 06.01.2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Social a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului

A anulat deciziile nr.98782/5.05.2008 și nr.98782/20.05.2008.

A obligat intimata să emită o nouă decizie de pensie în baza OUG 4/2005 și să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului prin valorificarea indemnizației aferentă lunilor august 1953 de 89 lei, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 1953 de 189 lei, a sporului de vechime de 31, 26 lei aferent lunilor februarie, martie, aprilie 1956, sumelor reprezentând spor vechime, prime și alte indemnizații și spor fix aferent perioadei 1.02.1957-31.12.1957, a sumelor reprezentând spor vechime, prime și alte indemnizații aferente perioadei 1.01.1958-28.02.1960 începând cu 01.07.2005.

A obligat intimata să emită o nouă decizie în baza OUG 19/2007 în care să valorifice cele dispuse mai sus începând cu 1.07.2007.

A respins cauza sub celelalte aspecte ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin decizia nr.98782/1990 contestatorul a fost pensionat pentru muncă depusă și limită de vârstă începând cu 1.08.1990, iar prin decizia nr. 98782/5.05.2008 pensia contestatorului a fost recalculată în baza OUG 4/2005, reținându-se un punctaj mediu anual de 1,55668 puncte, începând cu 1.07.2005.

Tribunalul a mai reținut că prin decizia nr. 98782/20.05.2008 pensia contestatorului a fost recalculată în baza OUG 19/2007 reținându-se un punctaj mediu anual de 1,56830 puncte începând cu 1.07.2007, însă la determinarea punctajului mediu anual din cele două decizii intimata nu a valorificat indemnizația aferentă lunilor august 1953 de 89 lei, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 1953 de 189 lei, sporul de vechime de 31, 26 lei aferent lunilor februarie, martie, aprilie 1956, sumele reprezentând spor vechime, prime și alte indemnizații și spor fix aferent perioadei 1.02.1957-31.12.1957, sumele reprezentând spor vechime, prime și alte indemnizații aferente perioadei 1.01.1958-28.02.1960 așa cum rezultă din adeverințele emise de către Ministerul Administrației și Internelor.

Având în vedere dispozițiile art. 78 din Legea 19/2000 și față de cele reținute mai sus instanța de fond a admis în parte acțiunea.

Instanța a respins cauza sub aspectul obligării intimatei să anexeze la decizii situația drepturilor de pensie, începând cu 01.07.2005, reprezentând sumele ce trebuiau primite conform G nr. 19/2007 și sumele ce rezultau din valorificarea veniturilor menționate, deoarece intimata avea obligația legală să comunice doar decizia de pensie iar la solicitarea beneficiarului pensiei se comunică buletinele de calcul dar nu date detaliate cu privire la sumele ce trebuiau încasate sau cu sumele încasate începând cu 2005 sau 2007 în baza OUG 19/2007.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs reclamantul, criticând sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală, cu următoarea motivare:

La ultimul termen de judecată, consilierul juridic al a prezentat niște înscrisuri instanței cât și contestatorului, dar pe care, din lipsă de timp, datorită multitudinii pricinii ce trebuiau judecate nu le-a putut verifica. Dacă s-ar fi acordat un termen pentru a analiza conținutul înscrisurilor primite, situația ar fi fost alta, dar Casa de pensii sector 3 prin Baa vut Ia dispoziție 6 luni să dea un răspuns la obiect sau să emită decizia de pensionare în care să se ia în calcul veniturile brute realizate în care să se regăsească vechimea în muncă, indemnizațiile, contribuțiile Ia pensia suplimentară și alte sporuri fixe.

Recurentul a susținut că instanța a reținut în esență cele solicitate în contestație însă studiind înscrisurile primite în instanță a constatat că acestea nu se refereau la cele solicitate în contestație, respectiv recalcularea pensiei cu respectarea integrală a actelor normative în vigoare pentru recalcularea pensiei începând cu data de 01.07.2005 la deciziile 98782/05.05.2008 (cu salarii minime unde este cazul) și 98782/20.05.2008 (cu salariile medii unde este cazul) ce au făcut obiectul prezentului dosar. Recurentul a arătat că decizia 98782/28.08.2008 se referă la solicitarea sa de recalculare a pensiei pentru perioada 01.02.2004-01.02.2008 lucrată cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, decizie care nu putea fi contestată la data de 30.06.2008 (filele 27 - 40 din dosar) iar scrisoarea de la filele 41-42 este o revenire la scrisoarea sa din 5.02.2008 prin care a transmis Casei de Pensii sector 3 cele 5 adeverințe emise de pentru perioada 18.08.1953-01.03.1960 cu salariul total brut cu toate sporurile indicate în actele normative și cu un centralizator al celor 5 adeverințe MAI ordonând sumele în așa fel ca ultima să fie salariul total brut, xerocopia cărții de muncă, scrisoarea 8ol65/27-08.2007 emise de ( fostă ) pentru vechime în muncă și contribuția la pensia suplimentară.

Cu aceeași scrisoare a remis Casei de Pensii sector 3 și adeverința Nr. 012/01.02. 2008 emisă de Asociația proprietarilor din Bd.- - Nr. 27 pentru perioada 01.02.2004 la 01.02.2008 unde a lucrat în calitate de casier-contabil cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

In urma completării actelor necesare pentru recalcularea pensiei pentru cei 4 ani lucrați, s-a emis decizia 98782/28.08. 2008 decizie pe care nu a contestat-

Verificând înscrisurile primite în instanță cât și parte din cele primite ca anexe la deciziile 98782/05.05.2008 și 98782/20.05.2008 și 8782/20.05.2008, având în vedere modul de tratare a contestației sale prin care consilierul juridic a căutat să influențeze instanța de judecată în sensul că au emis decizia care rezolvă contestația sa, a constatat următoarele erori de calcul:

In situația evaluării din 05.05.2008 situație care ia în calcul salariul minim pe economie,cea cu salariul mediu pe economie nefiindu-i remisă, a constatat numeroase erori de calcul în ce privește salariul total brut, fapt constatat și de instanță în mare și arătat în hotărâre (nu este menirea instanței să verifice înscrisuri de Ia dosar dacă cifrele sunt sau nu corecte sau perioade lucrate și neluate în calculul punctajului,dacă vechimea în muncă este aplicată corect etc.).

Recurentul a arătat că în contestație a redat o situație clară a perioadei 18.08.1953-01.03.1960, dar funcționarii publici ai Casei de Pensii au recurs la omiteri parțiale din salariile total brute realizate pentru ca în final să rezulte un punctaj al pensiei mai mic decât cel real. La vechimea în muncă conform adeverinței (fost ) nr.80165/27.08.2007 se precizează începând cu 01.01.1969 un procent de 7 % însă în calculul pensiei acest coeficient este luat în calcul din 1.03.1970. In aceeași adeverință se trece la contribuția la pensia suplimentară 24 ani în total dar se iau în calcul numai 23 ani.

Situația evaluării din decizia din 05.05.2008 se oprește la 01.08.1990, dar el a lucrat până la primirea deciziei de pensionare inițială, 01.01.1991 respectiv 5 luni în plus x 3524 = 1T620 lei neluați în calcul la stabilirea punctajului cât și a punctului de pensie.

Recurentul a susținut că sumele din 01.08.2005 astăzi au valoare mult mai mică, și nu i se acordă dobânzi pentru întârziere în plata restanțelor și nici daune morale cum ar fi normal.

A mai arătat recurentul că în baza Decretului 196/1977 începând cu data de 01.07. 1977 și până la data de 01.01.1991 s-a trecut de la salariul brut la salariul net, fapt care implicit a dus la micșorarea punctului de pensie din.

Recurentul a depus la dosar copia înscrisurilor la care a făcut referire în dezvoltarea motivelor de recurs și a susținut că în deciziile de pensionare s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare
prevăzut de lege la calculul punctajului mediu anual de 30 ani, deși el a lucrat efectiv peste 40 de ani astfel încât unul care lucrează 30 ani ajunge să aibă același punctaj cu el care a lucrat peste 40 de ani.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, cu aplicarea dispozițiilor art. 304/1 cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:

Deși recurentul a reluat descrierea situației de fapt, acesta nu a formulat concret critici cu privire la hotărârea instanței de fond, nemulțumirea sa vizând faptul că nici prin decizia de pensie emisă ulterior promovării acțiunii, respectiv la 28.08.2008, nu au fost cuprinse datele corecte referitoare la veniturile obținute în perioada de cotizare.

Referitor la prima critică a recurentului privind înscrisurile comunicate în fața instanței de fond, Curtea constată că acestea vizează decizia din 28.08.2008, necontestată de recurent în prezenta cauză, astfel încât nemulțumirile referitoare la conținutul lor, exced cadrului procesual cu care a fost investită prima instanță.

Cu privire la perioada 1953-1960, Curtea reține că instanța de fond a obligat intimata să valorifice veniturile reale dovedite cu adeverințele depuse la dosar de către contestator, iar cu privire la pensia suplimentară obținută în anul 1969, Curtea reține că acesta nu a criticat în fața instanței de fond o astfel de împrejurare. Alte eventuale erori de calcul despre care recurentul susține că le-ar fi identificat în buletinul de calcul nu au făcut obiectul unor critici concrete la instanța de fond astfel că, sub acest aspect nu pot fi verificate eventuale neregularități în calculul punctajului întrucât, potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. 1 cod proc. civilă, în recurs nu se pot formula cereri noi.

Susținerea recurentului privind nevalorificarea unui stagiu de 5 luni, dintre data depunerii cererii și data emiterii deciziei, 1.08.1990 -1.01.1991 reprezintă de asemenea o critică nouă formulată în recurs ce nu poate fi analizată în această fază procesuală.

Cu privire la devalorizarea sumelor restante, Curtea constată că recurentul contestator nu a solicitat daune interese sub forma dobânzii legale sau a reactualizării acestora în fața instanței de fond pentru a critica eventuala neacordare a acestora.

Utilizarea venitului net sau brut lunar, consemnat în actele doveditoare în funcție de legile în vigoare la momentul realizării lui, s-a făcut cu respectarea art. 164 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 iar cu privire la stagiul de cotizare utilizat la stabilirea pensiei Curtea reține că în mod corect a fost utilizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani acesta fiind cel prevăzut de art. 8 din legea nr. 3/1977, legea în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie ale contestatorului și reprezintă vechimea minimă necesară dobândirii acestui drept, noțiune ce nu se confundă cu vechimea totală în muncă a contestatorului.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, constatând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în limitele investirii sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.75 din data de 06.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.25495/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 06.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex/09.06.2009

Jud.fond:

Președinte:Rotaru Florentina Gabriela
Judecători:Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu Simona, Uță

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3017/2009. Curtea de Apel Bucuresti