Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 302/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 302
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII I împotriva sentinței civile nr. 147 din 6 02 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentă, lipsă intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Consilier jr. depune împuternicire pentru recurentă și precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul în susținerea recursului.
Consilier jr. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Prin sentința Tribunalului Iași au fost obligați să ia în calcul o adeverință care s-a depus după emiterea deciziei de pensionare. Deși instanța de fond susține că s-a depus o nouă adeverință în instanță, la fila 44 din documentația administrativă de pensionare este cartea poștală prin care se arată că i s-a adus la cunoștință contestatoarei să depună adeverințe întocmite corect. să precizeze că există neconcordanțe între adeverințe și carnetul de muncă. Noua adeverința 450/20 XI 2007 nu a fost depusă în original la Casa jud.de Pensii ci a anexat-o direct a cererea de chemare în judecată. Contestatoarea nu a depus cerere de recalculare a pensiei însoțită de originalul adeverinței la registratura CJP I așa cum cere procedura. Pentru toate aceste motive și pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs, solicită admiterea recursului.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 147 din 06.02.2008 Tribunalul Iași admite contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în I,-, --5, tronson IV,. 6, județul I, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, cu sediul în I, str. -, nr. 17 - 19, -hica 2A - 2B.
Anulează decizia nr. -/25.10.2007 emisă de intimată.
Obligă intimata să emită în folosul contestatoarei o nouă decizie de pensie prin care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie luată în considerare și adeverința nr. 450/20.11.2007 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține că prin decizia nr. -/25.10.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii I, contestatoarea a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă, în baza Legii nr. 19/2000. Punctajul mediu anual stabilit prin decizie este de 2,45091 puncte, iar drepturile de pensie au fost stabilite începând cu data de 31.08.2007, pentru un stagiu total de cotizare realizat de 41 ani, 10 luni și 18 zile. Din cuprinsul deciziei de pensie rezultă că nu au fost incluse în calcul sporurile prevăzute în adeverința nr. 450/10.09.2007 întrucât există neconcordanțe între salariile și indemnizația de conducere înscrise în carnetul de muncă și cele din adeverință.
La dosarul cauzei a fost depusă adeverința nr. 450/20.11.2007 emisă de Inspectoratul Școlar al Județului Verificând această adeverință și adeverința din 10.09.2007, se constată de către instanță că în ambele adeverințe sunt menționate veniturile realizate de contestatoare în perioada februarie 1990 - august 1993, în adeverința din 20.11.2007 existând însă și mențiunea că eventualele neconcordanțe dintre carnetul de muncă și datele înscrise în adeverință se datorează faptului că în perioada respectivă legislația cu privire la salarii s-a modificat frecvent, iar unele dintre diferențele la salarii nu s-au acordat în aceeași lună în care intra în vigoare modificarea, ci într-o lună ulterioară și chiar pe mai multe luni odată. Această nouă adeverință din 20.11.2007 a fost comunicată Casei Județene de Pensii
Având în vedere faptul că în cuprinsul adeverințelor nr. 450 din 10.09.2007 și din 20.11.2007 sunt precizate veniturile realizate de contestatoare și suma reținută cu titlu de CAS, se reține de către instanță că în mod greșit aceste venituri nu au fost valorificate de către intimată la stabilirea drepturilor de pensie. Faptul că există unele neconcordanțe între datele cuprinse în adeverință și cele înscrise în carnetul de muncă nu poate avea drept consecință nevalorificarea adeverinței, cu atât mai mult cu cât instituția emitentă precizează și motivul pentru care există aceste neconcordanțe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii I considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că în mod greșit a fost anulată decizia nr. 2633/25.10.2007, aceasta fiind corect întocmită în baza documentelor și elementelor din dosarul administrativ. Adeverința nr. 450/20.11.2007 nu a fost depusă la dosarul de pensionare. Aceasta a fost emisă de ca urmare a corectării greșelilor cuprinse în adeverința nr. 450/10.09.2007, în privința sporurilor și salariilor față de înscrierile în carnetul de muncă.
Mai motivează recurenta că veniturile trecute în adeverința nr. 450/20.11.2007 sunt mai mici decât cele luate în calcul la stabilirea pensiei rezultate din carnetul de muncă. Dacă s-ar valorifica adeverința, cum a dispus instanța de fond, există posibilitatea ca pensia rezultată să fie mai mică decât cea din plată.
După pronunțarea deciziei de către Curtea de apel, respectiv la 15.05.2008, la dosar a fost primită, prin registratura instanței, întâmpinare formulată de intimata.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Recursul este întemeiat.
Potrivit dispozițiilor art. 169(2) din Legea nr. 19/2000 combinate cu dispozițiile art. 82(2) din același act normativ cererea de recalculare/revizuire a pensiei, împreună cu actele doveditoare se depun la Casa teritorială de pensii.
Adeverința nr. 450/20.11.2007 eliberată de Inspectoratul Școlar al Județului I (fila 4 dosar fond) nu a putut fi avută în vedere de către Casa Județeană de Pensii la emiterea deciziei nr. 263.348/25.10.2007, întrucât a fost emisă ulterior acesteia. în plus, decizia nu a putut fi revizuită de către recurentă dat fiind faptul că adeverința nu a fost depusă spre valorificare la casa de pensii așa cum prevăd imperativ dispozițiile art. 169(2) coroborate cu dispozițiile art. 82(2) din Legea nr. 19/2000.
Prin urmare, raportat la documentația ce a fost spre analiză la casa de pensii, decizia nr. 263.348/25.10.2007 este legală și temeinică. Contestatoarea-intimată este îndreptățită a se adresa cu cerere și cu actul nou emis de (adeverința nr. 450/20.11.2007) la casa de pensii spre a fi valorificată, aceasta în condițiile în care consideră oportun a se lua în calcul la stabilirea cuantumului pensiei niște venituri mai mici decât cele prevăzute în carnetul de muncă și care au fot avute în vedere, punctajul mediu anual urmând a suferi modificări.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, iar pe fond va respinge contestația.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței 147/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în tot.
Respinge contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, împotriva deciziei nr. 263.348/25.10.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09 mai 2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
26.06.2008
2 ex.-
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu