Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 302/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 302/R/2009
Ședința publică din 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Diaconescu
JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul - împotriva sentinței civile nr. 691/F din 23 octombrie 2008 Tribunalului Bistrița -N, pronunțată în dosar nr-, privind și pe pârâtul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE PENTRU CASA DE PENSII, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru și de timbru judiciar. S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 02 februarie 2009, prin registratura instanței, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului și solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. (2) pr.civ.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.691/F din 23.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Casa de Pensii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. l5l045 din l6.04.2008 emisă de Casa de Pensii a MIRA, contestatorul este beneficiarul unei pensii de serviciu pentru limită de vârstă.
Pensia i-a fost acordată ca urmare a actelor înregistrate în dosarul de pensionare nr. -/l9.03.2008, pentru o vechime în serviciu de 7 ani și 8 luni de zile din care efectiv ca militar 7 ani și 2 luni și un cuantum al pensiei de 266 lei. Drepturile iau fost stabilite și acordate începând cu data de 0l.04.2008 în baza l64/200l, ca urmare a completării fișei de pensie prin care solicită înscrierea la pensia militară din data de ll.02.2008 fapt ce rezultă din copia de la fila 29 dosar fond.
Prin decizia nr. 95363 din 0l.07.2005 emisă de CJP BN contestatorul este beneficiarul unei pensii din sistemul public acordată pentru munca depusă și limită de vârstă în conformitate cu datele cuprinse în adeverința nr. l0007 eliberată de CJP BN în data de 07.0l.2007, această decizie nefiind contestată.
Decizia de pensie de serviciu a fost contestată în termen la MIRA Casa de Pensii, însă prin decizia nr. 345 din 25.06.2008 i-a fost respinsă, motivat de faptul că solicitarea contestatorului privind acordarea pensiei începând cu data de 0l.04.2005 nu poate fi reținută întrucât potrivit disp.art. 49 alin.l și 50 alin.l din l64/2000l rep. pensia militară de stat se acordă la cererea persoanei îndreptățite. Comisia de contestații MIRA a constatat că atât data acordării pensiei de serviciu cât și punerea în plată s-a făcut cu respectarea legii.
Analizând pretențiile contestatorului prin prisma prevederilor l64/200l și l9/2000 instanța urmează a constata că acestea sunt nefondate. Nu poate fi reținută susținerea contestatorului cum că răspunsul primit în data de 22.07.2002 de la Ministerul Justiției prin care i s-a comunicat că nu poate beneficia de pensie militară de stat întrucât nu îndeplinește condițiile de vechime conform art.l5 din l64/200l, poate ține loc de cerere de înscriere la pensie la data îndeplinirii condițiilor de vârstă prevăzute de l9/2000.
Este real faptul că, contestatorul a realizat stagii de cotizare în două sisteme de asigurări sociale, respectiv în sistemul militar d e stat guvernat de l64/200l și în sistemul asigurărilor publice guvernat de l9/2000, însă, ambele legi prevăd că, pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite cu îndeplinirea condițiilor cerute de fiecare lege în parte.
Cererea de acordare a pensiei depusă la un sistem de asigurare nu-i poate acorda decât drepturile prevăzute în raport cu stagiul de cotizare realizat în sistemul respectiv și nu poate substitui cererea de acordare a drepturilor de pensie din alt sistem de asigurări.
Ambele legi, nr. l-l și l9/2000, prevăd că, între cele două sisteme de pensii se recunosc reciproc stagiile de cotizare pentru deschiderea drepturilor de pensie, însă urmând ca fiecare sistem să plătească pensia calculată pentru propria vechime.
Art.20/l din l64/200l invocat de contestator în acest sens, se referă doar la principiul potrivit căruia, deschiderea dreptului la pensie, se efectuează mai întâi în ultimul sistem în care cel în cauză a fost asigurat.
Întrucât contestatorul a depus cererea de înscriere la pensie militară de stat în data de ll.02.2008, Casa de pensii MIRA a emis corect decizia nr. l5l045 privind acordarea pensiei de serviciu - cu respectarea disp.art.49 alin.l și 50 alin.l, care prevede că acordarea pensiei se face la cerere, iar în ceea ce privește punerea în plată cu respectarea disp.art. 52 alin.2 din l64/200l rep, care prevede că, pensia se stabilește și se pune în plată începând cu prima zi din luna următoare celei în care s-a depus cererea.
In ceea ce privește răspunsul Ministerului Justiției DGP din 22.07.2002, se impune precizarea că la acea dată contestatorul nu îndeplinea condițiile pentru a beneficia de pensie militară, determinat de faptul că nu avea vechime ca și militar prevăzută la acea dată de nr. l64/200l. Ulterior, dispozițiile art. l5 din actul normativ arătat s-au modificat prin OUG nr. 77/2007, condițiile de vechime ca și militar fiind altele, astfel că vechimea contestatorului se încadra în dispozițiile legale astfel modificate, acesta urmare a cererii din ll.02.2008 a beneficiat și de pensiei militară.
Având în vedere starea de fapt expusă, a textelor de lege invocate, disp.art. l55 din l9/2000, instanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată, fără cheltuieli de judecată, care nu au fost solicitate.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, fără a indica în termenul legal motivele de nelegalitate pe care se sprijină.
Examinând recursul declarat de reclamant, Curtea de Apel urmează să constate nulitatea sa.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal."
În speță, deși reclamantul a declarat recurs în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1 Cod procedură civilă de a-și motiva recursul "prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 691 din 23.10.2008 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina
- - - - - -
GREFIER
Red./
2 ex./27.02.2009
Președinte:Sergiu DiaconescuJudecători:Sergiu Diaconescu, Laura Dima Dana Cristina