Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 303/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 303/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1313/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că pârâta intimată a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr-, formulată și precizată, reclamanta a chemat în judecată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H și a solicitat anularea deciziei de pensie nr.77927/01.04.2008 prin care în urma recalculării i-a fost stabilit un punctaj de 1,05318 puncte, inferior celui de 1,65491 existent în plată anterior recalculării.
Ulterior, fiind emisă decizia de pensie din data de 26.02.2009, reclamanta și-a precizat reținerea în sensul că a solicitat anularea și acestei decizii și emiterea unei noi decizii de pensie prin care drepturile sale să fie în mod corect stabilite și să-i fie menținut punctajul de 1,65491 puncte avut, iar față de faptul că s-a mai emis la data de 02.04.2009 o nouă decizie s-a solicitat și anularea acestei decizii.
Față de faptul că a depus adeverința cu nr.-/12.08.2008 eliberată de SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII, UNITATEA MILITARĂ 0659 D, s-a solicitat ca pârâta să valorifice această adeverință, iar ca urmare a recalculării corect a drepturilor de pensie să-i fie acordată diferența de pensie. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că decizia din 01.04.2008 încalcă prevederile art.180 din Legea 19/2000, care dispune ca în situația în care cuantumul pensiei stabilite prin recalculare este mai mic decât cel determinat potrivit legislației anterioare să pună în plată cuantumul cel mai avantajos. Or, punctajul anual determinat de pârâtă prin decizia din 01.04.2008 este cu mult inferior celui stabilit la 01.04.2001 conform Legii 19/2000 cât și a punctajului mediu estimat.
S-a arătat că prin decizia de pensie emisă în anul 1999 i-a fost stabilită o pensie care la data de 01.04.2001 totaliza un punctaj de 1,65491 puncte care însă nu a fost menținut prin decizia din 01.04.2008.
Cât privește adeverința nr.-/2008, reclamanta a arătat că nu a fost luat în calcul drepturile de pensie din decizia din 01.04.2008, urmând a fi obligată pârâta să țină cont de această dovadă.
Față de decizia emisă de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, în data de 26.02.2009, reclamanta a arătat că de asemenea s-a încălcat principiul menținerii în plată a cuantumului mai avantajos al pensiei, astfel nu s-a menținut punctajul de 1,65491 puncte avut ci s-a stabilit un punctaj de 1,06310 puncte.
Astfel, s-a arătat că este necesar a fi anulată și această decizie și acordate drepturile de pensie corect stabilite și ca urmare i se cuvin și diferențe de pensie.
Cât privește decizia de pensie emisă de pârâtă la data de 02.04.2009, reclamanta a arătat că s-a instituit greșit un debit de 6592 RON fără a se ține cont de reținerile care s-au făcut pe drepturile de pensie.
S-a mai motivat și faptul că în decizia din 01.04.2008 pe lângă faptul că nu s-a menținut punctajul avut, pârâta a calculat greșit punctajul prin împărțirea numărului total de puncte la 25 de ani și nu la 20 de ani, ținând cont de faptul că și-a desfășurat activitatea în grupă specială de muncă.
S-a mai arătat de către reclamantă că după o activitate de 37 de ani, din care 15 ani și 5 luni lucrați efectiv în grupa a I-a de muncă, nu este posibil și corect ca pensia încasată să fie de 315 lei adică J din venitul lunar minim pe economie.
În fapt au fost invocate prev.art.180 din Legea 19/2000, art.6 din OG 4/2005.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform cu art.159 din Legea 19/2000.
Pârâta prin întâmpinare a arătat că reclamanta este beneficiară de drept de pensie stabilită prin decizia nr.77927 din data de 15.07.1999 în baza legii 3/1977, iar în urma acțiunii reclamantei prin care s-a solicitat să i se recalculeze pensia în baza Legii 19/2000 s-a pronunțat sentința civilă 262/2004 prin care a fost obligată să-i recalculeze pensia conform /2000 fiind astfel emisă decizia cu același număr din data de 25.01.2008 și 04.02.2008 prin care s-a anulat decizia din anul 2004, reclamanta a fost repusă în drepturile de pensie avute înainte de decizia din 2004 și s-a constituit și debit în sumă de 9678 lei.
Cum deciziile emise în ianuarie 2008 au fost atacate, s-a pronunțat sentința civilă 1029/LM/2008 prin care acțiunea reclamantei a fost admisă în parte și anulate deciziile emise în 25.01.2008 și în parte decizia din 04.02.2008 pentru debitul de 3086 lei și menținut pentru 6592 lei, sentință menținută prin decizia Curții de APEL ALBA IULIA.
Prin aplicarea art.180 al.2 din Legea 19/2000, pentru reclamantă s-a stabilit la data de 01.04.2001 un punctaj de 1,65491 puncte, punctaj mediu care s-a modificat ca urmare a aplicării măsurilor legale care se referă la recalcularea pensiilor. Astfel, s-a arătat că prin aplicarea măsurilor de recorelare și indexare a pensiilor, s-a ajuns la un punctaj de 1,30212 puncte la data de 01.01.2004, iar în luna mai 2004 prin punerea în executare a sentinței civile 262/2004, s-a stabilit un punctaj de 1,65491 puncte. Cum sentința 262/2004 pusă în aplicare prin decizia din anul 2004 fost modificată în recurs, fiind respinsă acțiunea reclamantei s-au emis deciziile din anul 2008 din ianuarie și februarie.
Pe perioada mai 2004 - 25.01.2008 reclamanta a încasat un cuantum al pensiei greșit prin aplicarea sentinței 262/2004 fiindu-i aplicată astfel prevederile Legii 19/2000, reclamanta nu a beneficiat de prev.HG 1550/2004 și de OG 4/2005, la data aplicării lor.
Ulterior, s-a arătat că fiind emise deciziile din ianuarie și februarie 2008, iar reclamanta beneficiind în condițiile date de anulare a deciziei din 2004, și fiind beneficiară de prevederile Legii 3/1977 în baza căreia s-a pensionat, i-au fost aplicate prevederile HG 1550/2004 și OG 4/2005, drepturile de pensie fiind recalculate prin decizia din 01.04.2008 contestată în prezentul dosar. Astfel s-au acordat drepturi de pensie recalculate stabilite cu data de 01.12.2005 însă cum pensia stabilită în urma recalculării a fost mai mică decât cea aflată în plată s-a reținut acest cuantum până în data de 11.01.2007.
S-a arătat că prin decizia din 01.04.2008 s-a făcut aplicarea corectă a 1550/2004 și OUG 4/2005, astfel s-a valorificat un stagiu de cotizare de 36 de ani 8 luni, din care 15 ani și 5 luni în grupa I-a de muncă. Cât privește adeverința nr.-/12.08.2008, s-a arătat că aceasta după cum rezultă, a fost eliberată ulterior deciziei din 01.04.2008 dar nici după această dată nu s-a aflat depusă la dosarul de pensie.
Cât privește decizia din 26.02.2009, aceasta a fost emisă ca urmare a cererii depuse de reclamantă cu privire la valorificarea sporului de noapte, justificat cu adeverințele nr.-/2007 și 165/2006.
S-a arătat că atât la această decizie din 26.02.2009 cât și la cea din 01.04.2008 s-a făcut aplicarea măsurilor de recalculare, HG 1550/2004 și OUG 4/2005, punctajul mediu anual fiind determinat conform acestor acte normative, neexistând temei legal de a se menține punctajul mediu anual de 1,65491 puncte avut anterior recalculării și stabilit conform cu art.180 al.2 din Legea 19/2000.
Prin decizia emisă în data de 02.04.2009, pârâta a arătat că prin această decizie s-a pus în aplicare dispozitivul sentinței civile 1029/LM/2008 și prin care s-a modificat cuantumul debitului stabilit în sarcina reclamantei la suma de 6592 lei.
Prin sentința civilă nr.1313/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a respins acțiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta, împotriva pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII H.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dispozitivul sentinței civile 262/2004 a fost pus în aplicare de pârâtă prin emiterea deciziei de pensie nr.77927/23.04.2004, cu drepturi stabilite cu data de 01.04.2009, cuantumul pensiei a fost calculat la un punctaj de 1,65491 puncte, punctaj stabilit conform cu art.180 al.2 din Legea 19/2000 (35).
Prin decizia civilă 356/2004 a Curții de APEL ALBA IULIAa fost modificată sentința civilă 262/2004, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.
Astfel, temeiul care a stat la baza emiterii deciziei de pensie din anul 2004 și anume sentința civilă 262/2004 fiind desființat pârâta a emis deciziile din data de 25.01.2008 și în 04.02.2008 prin care reclamanta a fost repusă în drepturi începând cu 01.04.2005, decizia prin care s-au stabilit noile drepturi de pensie și o decizie de debit reprezentând drepturile de pensie încasate necuvenit.
Deciziile emise de pârâtă în 25.01.2008 și cea de debit din 01.02.2008 au fost contestate, astfel că prin sentința civilă 1029/LM/2008 s-a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință au fost anulate deciziile din 25.01.2008 și în parte decizia de debit din 04.02.2008, fiind menținut debitul doar pentru suma de 6.592 lei.
Cum reclamanta în baza sentinței civile 262/2004 a beneficiat și încasat o pensie aferentă unui punctaj de 1,65491 puncte, sentință pusă în executare prin decizia de pensie din data de 23.04.2004, cu drepturi stabilite cu data de 01.04.2001, astfel că în aceste condiții reclamantei nu i-au mai fost aplicate măsurile de recalculare prevăzute după data de 01.05.2004.
Față de faptul că sentința civilă 262/2004 a fost modificată prin decizia 356/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA în sensul respingerii acțiunii, iar pârâta a emis deciziile de repunere în drepturi începând cu data de 01.04.2001, s-a emis decizia de recalculare a pensiei în baza HG 1550/2004, decizia de pensie din data de 01.04.2008 (23). Așa cum am arătat anterior datei de 01.04.2008 nu a existat temei de emitere a unei decizii de recalculare conform cu HG 1550/2004 și OUG 4/2005.
Prin decizia din 01.04.2008 drepturile de pensie recalculate în baza actelor normative privind recalculare, au fost acordate și calculate cu data de 01.12.2005, prin respectarea întocmai a dispozițiilor legale, Astfel, punctajul mediu anual stabilit prin decizia din 01.04.2008, determinat în baza art.4 din HG 1550/2004 și a fost stabilit la 1,05318 puncte.
Punctajul mediu anual din decizie a fost determinat prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale, respectiv 26,32947 puncte la stagiul complet de cotizare de 25 de ani.
Conform cu art.2 al.2 din HG 1550/2004, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului de pensie, iar potrivit al.3 din același articol, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01.07.1977-31.03.2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual, va fi cel reglementat de Legea 3/1977.
De asemenea și prin Normele tehnice emise de CNPAS B în aplicarea HG 1550/2004 se precizează că în situația pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada 01.07.1977 - 31.03.2001, stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este de 25 de ani pentru femei și 30 de ani pentru bărbați.
Prin urmare, pârâta prin luarea în calcul a unui stagiu de cotizare complet de 25 de ani în cazul reclamantei cu drepturi deschise în perioada 01.07.1977-31.03.2001 a procedat corect aplicând textele de lege mai sus menționate.
Astfel, nu există temei de menținere al punctajului de 1,65491 puncte, întrucât prin aplicarea măsurilor de recalculare s-a stabilit un punctaj de 1,05318 puncte, fiind respectate prevederile HG 1550/2004 și în ceea ce privește modul de determinare a punctajului în ceea ce privește împărțirea la 25 de ani și nu la 20 de ani cum susține reclamanta.
Cât privește adeverința nr.-/12.08.2008 la care face referire reclamanta, se constată că a fost eliberată după data emiterii deciziei din 01.04.2008 dar nici după această dată nu s-a făcut dovada înregistrării acestui act la dosarul de pensie. Astfel, nefiind urmată procedura administrativă obligatorie, de a se depune toate adeverințele la dosarul de pensie și doar după cererea formulată expres de fiecare beneficiar în parte, se poate emite decizia de valorificare a noilor acte care nu au fost luate în calcul.
Din decizia din 01.04.2008, buletinul de calcul aferent cât și fișele cu date privind activitatea în muncă (25-30) rezultă că s-au aplicat corect prevederile exprese ale actelor normative privind recalcularea, s-au valorificat în totalitate actele existente la dosar și vechimea, astfel cum aceasta a fost dovedită.
La data de 26.02.2009, pârâta a emis o nouă decizie de pensie, ca urmare a cererii reclamantei prin care s-a solicitat valorificarea sporului de noapte din adeverințele nr.-/2007 și 665/2006 depuse la dosar.
Astfel, prin decizia din 26.02.2009 (84) a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,08321 puncte, aferente unui cuantum al pensiei de 315 lei stabilit cu data de 01.12.2005, dar a fost menținut cuantumul aflat în plată, mai avantajos, prin respectarea art. 6 din OUG 4/2005.
La emiterea deciziei din 26.02.2009 s-au avut în vedere dispozițiile legale privind recalcularea, stabilite prin HG 1550/2004 și OUG 4/2005.
Cum punctajul mediu anual acordat reclamantei este cel stabilit potrivit recalculării stabilite de HG 1550/2004 și OUG 4/2005, nu există temei legal de menținere a punctajului avut anterior recalculării, așa cum se solicită și ca urmare pârâta nu datorează nici diferența de pensie.
Prin decizia nr.77927/02.04.2009 (93) pârâta a pus în executare dispozitivul sentinței nr.1029/LM/2008, definitivă și irevocabilă, în sensul că s-a modificat cuantumul debitului inițial stabilit prin decizia din 24.02.2008, de la 9670 lei la 6592 lei.
Astfel, susținerile reclamantei cu privire la debit nu pot fi reținute, pârâta a pus în aplicare dispozitivul sentinței 1029/2008, iar în ceea ce privește reținerile făcute pe drepturile de pensie ale reclamantei și evidențiate separat, vor fi avute în vedere până la recuperarea în totalitate a debitului.
Față de considerentele mai sus arătate, acțiunea de asigurări sociale, astfel cum a fost formulată și precizată, a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs reclamanta.
În expunerea de motive arată că sentința nu este motivată în drept, iar motivarea în fapt este contradictorie, asupra deciziei 77927/2.04.2009 instanța omițând să se pronunțe asupra cuantumului datorat.
Susține că urmare aplicării art.6 din OUG4/2005, pârâta trebuia să-i mențină în plată cuantumul pensiei avut anterior, deoarece noul punctaj era inferior acestuia(decizia 77927/1.04.2008).
Decizia din 26.02.2009 se arată că reține greșit punctajul avut anterior recalculării la fel ca și cuantumul pensiei aflată în plată de 406 lei, contrazicând decizia din 1.09.2008 care consemnează o pensie de 490 lei.
Prin decizia de debit din 2.04.2009 arată că i se stabilește un debit de 6592 lei,cu toate că până în aprilie 2009 achitase suma de 3096 lei.
În consecință, susține că instanța a omis a se pronunța asupra deciziei din 2.04.2009, nu stabilește cuantumul reținerilor operate de pârâtă și nici nu dispune anularea deciziei de debit, lăsând-o la discreția
Solicită deci,admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe.
Prin întâmpinare (7-16) intimata PHa solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate,prin prisma aspectelor critice invocate, cât și din oficiu potrivit art.304/1 cod pr.civ.Curtea aprecază recursul de față ca nefondat urmând a-l respinge în temeiul art. 312 cod pr.civ.pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Reclamanta a fost înscrisă la pensie limită de vârstă prin decizia nr.77927/15.07.1999, cu drepturi stabilite începând cu data de 1.08.1999.
Obiectul acțiunii de față și implicit al recursului îl constituie deciziile 77927 din 1.04.2008, cea din 26.02.2009 și cea din 2.04.2009.
Prin decizia nr.77927/1.04.2008 (23 dos.fond), urmare recalculării drepturilor de pensie conform OUG4/2005, s-a determinat un punctaj mediu anual în favoarea reclamantei de 1,- puncte, cel anterior recalculării fiind de 1,65491 puncte, și un cuantum aferent punctajului mediu anual recalculat în sumă de 312 lei, mai mic decât pensia aflată în plată în sumă de 490 lei cuantum care urma să se mențină până când pensia rezultată prin înmulțirea punctajului mediu realizat cu valoarea unui punct de pensie va depăși valoarea pensiei în plată.
Noile drepturi de pensie s-a dispus că se vor acorda începând cu 1.12.2005.
Această decizie se constată că a fost corect emisă, în conformitate cu prevederile art.2 al.2 și 3 din HG1550/2004 și cele ale Normelor tehnice emise de CNPAS B în aplicarea HG1550/2004, prin luarea în calcul a unui stagiu complet de 25 ani pentru reclamantă, ale cărei drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1.07.1977 - 31.03.2001.
Nu există temei de menținere a punctajului de 1,65491 puncte, întrucât prin aplicarea măsurilor de recalculare s-a stabilit un punctaj de 1,05318 puncte, cu respectarea dispozițiilor HG1550/2004,însă cu menținerea în plată a pensiei avute.
Nu este lipsit de importanță a se arăta că anterior emiterii acestei decizii, intimata a pus în executare dispozitivul sentinței civile 262/2004 a Tribunalului Hunedoara, stabilind un punctaj de 1,65491 puncte, ce ulterior a fost corectat ca urmare a pronunțării deciziei civile nr.356/2004 a Curții de APEL ALBA IULIA, care a modificat sentința 262/2004, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Deciziile de pensie emise ulterior, respectiv la 25.01.2008 și 4.02.2008 au fost contestate de reclamantă prin sentința civilă 1029/LM/2008 a Tribunalului Hunedoara, fiind admisă în parte acțiunea,cu consecința anulării deciziei din 25.01.2008 și în parte a celei de debit din 4.02.2008, menținut fiind doar debitul de 6592 lei.
Apoi, decizia din 26.02.2009, emisă ca urmare a valorificării sporului de noapte din adeverințele depuse la dosar se constată, de asemenea că este corectă, punctajul mediu anual crescând prin această valorificare la 1,08321 puncte, aferent unei pensii de 315 lei stabilită la 1.12.2005, fiind însă menținut cuantumul în plată,conform art.6 din OUG4/2005,cuantum deținut prin înmulțirea punctajului mediu anual 1,37040 cu valoarea punctului de pensie,cuantumul rezultat fiind prin rotunjire de 406 lei.
Se critică în continuare faptul că instanța a omis a se pronunța asupra deciziei de debit din 2.04.2009, însă și acest aspect se dovedește a fi nefondat.
Instanța de fond s-a pronunțat asupra acestei decizii, arătând în mod corect că a fost emisă ca urmare a punerii în executare a dispozitivului sentinței civile 1029/LM/2008, prin care s-a modificat debitul inițial stabilit prin decizia din 24.02.2008, de la 9670 lei la 6592 lei.
Ceea ce susține recurenta că deja a achitat din debitul stabilit nu afectează legalitatea deciziei astfel emise, care prin stabilirea cuantumului total datorat nu afectează patrimoniul reclamantei, căreia în mod cert intimata urmează să-i facă reținerile din pensie conform art.409 cod pr.civ. până la limita recuperării integrale, ținând cont bineînțeles și de sumele deja reținute.
Față de toate aceste aspecte, Curtea va menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1313/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. /4 ex./22 martie 2010
Jud. fond. /
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț