Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 319/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 319/
Ședința publică din 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Mihail Lohănel
JUDECĂTOR 3: Roxana Maria
Grefier șef secție
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect: "contestație decizie de pensionare" împotriva sentinței civile nr. 1689/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 17 martie, când instanța a rămas în pronunțare, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, încheierea respectivă făcând parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar notă de concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la 24.03.2009.
Curtea
Asupra recursului de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 29.08.2008 contestatoarea a chemat în judecată pe intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la revizuirea deciziei de pensie anticipată parțială prin luarea în considerare a perioadelor în care a desfășurat activitate în grupa I și II de muncă.
Prin sentința civilă nr. 1689/2008, Tribunalul Brașova admis în parte contestația împotriva deciziei privind acordarea pensiei anticipată parțială nr. -/26.06.2008, formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII și în consecință: a obligat pe intimată să revizuiască drepturile de pensie ale contestatoarei stabilite prin decizia nr. -/26.06.2008, prin luarea în calcul la determinarea stagiului de cotizare realizat și a vârstei standard de pensionare a perioadelor cuprinse între 1.03.1984 - 6.07.1988 și 14.02.1990 - 1.07.1990 în care contestatoarea a fost încadrată în grupa I de muncă, conform adeverinței nr. 2235/28.05.2004 emisă de angajatorul SC SA A respins celelalte pretenții ale contestatorului.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că:
Contestatoarea beneficiază de pensie anticipată parțială în baza art. 50 din Legea 19/2000, începând din data de 21.04.2008, așa cum rezultă din decizia nr. -/26.06.2008.
Din examinarea actelor și lucrările depuse în cauză, rezultă că în perioada 1.03.1984 - 06.07.1988 și 14.02.1990 - 1.07.1990 - contestatoarea a fost angajată la SC, ca inginer, desfășurând activitatea în grupa I de muncă cu timp efectiv lucrat de 100%, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă la poziția 68 și în adeverința nr. 2235/28.05.2004.
De asemenea, contestatoarea a desfășurat activitate și în grupa a II a de muncă cu timp efectiv lucrat de 75% și respectiv 100%, în perioada 1.08.1977 - 10.09.1978 și 1.07.1983 - 13.05.1984, conform mențiunilor înscrise în carnetul de muncă în pozițiile 66 și 67 și dovedite cu adeverințele nr. 1968/25.07.2003 și nr. 272/3.03.2004.
Comparând datele privitoare la activitatea în muncă din buletinele de calcul cu mențiunile înscrise în carnetul de muncă, rezultă că nu a fost valorificată decât perioada în care contestatoarea și-a desfășurat activitatea în grupa a II a de muncă, un timp efectiv lucrat de 100% și respectiv 75%, fiind omisă perioada în care aceasta și-a desfășurat activitatea în grupa I de muncă, respectiv cea menționată în carnetul de muncă la poziția 68 și dovedită cu adeverința nr. 2235/28.05.2004 emisă de SC SA.
Având în vedere responsabilitățile specifice activității de exploatare ieră, contestatoarea a fost nominalizată printre salariații care au beneficiat de grupa I de muncă, potrivit HG nr. 620/1992 și Hot Consiliului de Administrație nr. 11/2000 și nr. 3/2001.
Apreciem că această nominalizare nu poate fi cenzurată de Casa Județeană de Pensii.
perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, angajatorul purtând răspunderea asupra datelor înscrise.
Astfel, la poziția 68 din carnetul de muncă, rezultă perioada desfășurată în calitate de inginer - în grupa I de muncă, procentul timpului efectiv lucrat (100%), precum și temeiul legal în baza căruia s-a acordat grupă superioară de muncă.
Prin urmare, în mod nelegal a procedat intimata prin nevalorificarea perioadelor lucrate în grupa I de muncă, apărările sale nefiind justificate.
În ceea ce privește perioadele lucrate de contestatoare în grupa a II a de muncă, menționate la pozițiile 66 și 67 din Carnetul de muncă și dovedite cu adeverințele nr. 272/3.03.2004, emisă de SC SA D și nr. 1968/25.07.2003 emisă de SC SA B, instanța reține că acestea au fost luate în calcul la stabilirea dreptului așa cum rezultă din buletinele depuse la dosar.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei fiind admisibilă numai în parte.
Împotriva sentinței a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, invocând prevederile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că, activitatea desfășurată de contestatoare nu se încadrează în dispozițiile nr.HG 620/1992 care prevăd în mod expres și limitativ locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale ce se încadrează în grupa I și II de muncă și respectiv, nr.HG 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
De asemenea, se susține că nu au relevanță înscrierile din cartea de muncă.
Examinând sentința în raport cu motivele de recurs și prin prisma prevederilor art. 3041și art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 1 și 2 ale nr.HG 620/1992 reglementează categoriile de personal ce se încadrează în grupa I și II de muncă, iar art. 3 din același act normativ prevede că: " nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și respectiv a II-a de muncă, se face de consiliile de administrație împreună cu sindicatele unității".
În cauză, potrivit consemnărilor din carnetul de muncă al contestatoarei, încadrarea acesteia în grupa I de muncă, s-a făcut în baza Hotărârii Consiliului Administrației nr. 11/2000 și Hotărârea nr. 3/2001, deci, conform art. 3 din nr.HG 620/1992 iar recurenta nu poate cenzura aceste hotărâri ale Consiliului de Administrație și respectiv, consemnările din carnetul de muncă al contestatoarei.
De altfel, prevederile legale invocate de recurentă sunt în prezent neaplicabile fiind abrogate: nr.HG 620/1992 prin art. 22 din nr.HG 261/2001, iar nr.HG 261/2001 este abrogată prin art. 16 din nr.HG 247/2007 în prezent în vigoare.
Pentru ceste considerente, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul și va menține ca legală hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B împotriva sentinței civile nr. 1689/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, |
Red. -/06.04,2009
Dact. /06.04.2009
Jud. fond: -
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Mihail Lohănel, Roxana Maria