Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3250/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 3250

Ședința publică de la 22 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran

Judecător: - -

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 6794/54.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin acțiunea formulată de petenta și înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj sub nr-, s-a solicitat instantei ca, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii G, să se dispună obligarea acesteia la actualizarea pensiei de serviciu și pentru perioada 01.10.2007-01.04.2008.

In motivare, petenta a arătat că intimata nu a luat în considerare adeverința nr.1680/VI/9 din 04.04.2008 eliberată în vederea actualizării pensiei de serviciu la data de 08.10.2007, cu o bază de calcul de 3513 lei, ci o adeverință ulterioară, respectiv adeverința nr.1670/VI/9 din 04.04.2008, procedând la actualizarea pensiei începând cu 01.04.2008.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că pensia de serviciu a petentei a fost actualizată prin decizia nr.15116 din 18.08.2008, în baza prevederilor Ordonanței nr.13/2008, privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, respectiv majorările salariale începând cu 01 aprilie 2008.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 6794 din 24 noiembrie 2008 admis acțiunea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A fost obligată intimata să procedeze la actualizarea pensiei de serviciul a petentei și pentru perioada 01.10.2007 -01.04.2008.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art.68 alin.12 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, precum și pensiile de urmaș prevăzute la alin. (8)-(10) se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, personalul auxiliar de specialitate își poate păstra pensia aflată în plată."

Articolul 68 fost modificat prin Ordonanță de urgență nr. 100 din 4 octombrie 2007, însă anterior acestei mod ificări, alin.7 al art.68 prevedea că " de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual, în raport cu media salariilor brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului auxiliar de specialitate în activitate".

Intimata, prin decizia nr.-/27.06.2008 a procedat la actualizarea pensiei de serviciu a petentei începând cu 01.04.2008, în baza adeverinței nr.1670/VI/9/09.04.2008, fără să ia în considerare adeverința nr.1680/VI/9/04.04.2008 prin care se comunică baza de calcul pentru actualizarea pensiei de serviciu la 08.10.2007.

Or, având în vedere dispozițiile Legii nr.567/2007, petenta era îndreptățită și la actualizarea pensiei de serviciu la 01.10.2007, tinând seama de adeverința nr.1680/VI/9/04.04.2008.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii G, susținând că, actualizarea pensiei de serviciu cu majorarea de 11%, solicitată de contestatoare începând cu data de 1 octombrie 2007 nu se poate realiza deoarece textul de lege invocat, respective art. 68, alin. 12 din Legea nr. 567/2004, nu a existat la data de 01,10,2007.

Modificarea salariilor începând cu data de 1 octombrie 2007, prevăzută de OG nr. 8/2007, nu poate fi avută în vedere la actualizarea pensiilor de specialitate deoarece acea modificare a salariilor este anterioară datei de 8 octombrie 2007 și această actualizare ar echivala cu aplicarea retroactivă a unei dispoziții legale, încălcându-se, astfel principiul retroactivității legilor.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a îndeplinit funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Gorj și este beneficiară a unei pensii de serviciu stabilite prin decizia de pensie nr. -/03.11.2006.

Potrivit adeverinței nr. 1680/VI/04.04.2008 emise Tribunalul Dolj, recurenta îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu data de 01.10.2007

Art. 68 alin 12 din Legea nr. 567/2004 astfel cum a fost modificat prin dispozițiile OUG nr. 100/2007, prevede că, " de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate, precum și pensiile de urmaș prevăzute la alin. (8) - (10) se actualizează ori de câte ori se majorează salariul de bază brut lunar al personalului auxiliar de specialitate în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, cu menținerea numai a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, personalul auxiliar de specialitate își poate păstra pensia aflată în plată.

Este temeiul juridic care o îndreptățește pe reclamantă la actualizarea pensiei de serviciu în situația majorării salariului de bază al personalului în activitate în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței."

Intenția legiuitorului a fost aceea de a corela pensiile de serviciu cu salariile personalului auxiliar de specialitate în activitate ori de câte ori intervin modificări ale salariilor personalului în activitate în sensul majorării acestora.

Începând cu data de 01.10.2007, potrivit prevederilor OG nr. 8/2007, salariile personalului auxiliar de specialitate în activitate au fost majorate.

În recurs, Casa Județeană de Pensii a invocat principiul neretroactivității legii civile, susținând că nu poate fi actualizată pensia de serviciu a reclamantei începând cu data de 01.10.2007, deoarece dispozițiile OUG nr. 100/2007 au intrat în vigoare la data de 08.10.2007. În acest fel, pârâta și-a justificat refuzul de proceda la actualizarea pensiei de serviciu a reclamantei.

Această susținere nu poate fi reținută din următoarele motive:

Pe de o parte, este evident că dreptul la actualizarea pensiei de serviciu în modalitatea prevăzută în OUG nr. 100/2007 (care a modificat dispozițiile art. 68 alin. 12 din Legea nr. 567/2004) s-a născut o dată cu intrarea în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.

La data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, salariile personalului auxiliar în activitate erau majorate, astfel că între nivelul pensiilor stabilite sau actualizate potrivit legislației anterioare datei de 08.10.2007 și nivelul salariilor personalului în activitate existau discrepanțe.

A considera că actualizarea prevăzută de OUG nr. 100/2007 trebuie să se aplice numai la următoarea majorare a salariilor personalului în activitate (majorare ulterioară datei de 08.10.2007) ar însemna să fie eludat însuși scopul vizat de legiuitor, acela de corela pensiile de serviciu cu salariile. În plus, datorită modificărilor succesive ale legislației în materia pensiilor de serviciu, titularii dreptului la pensie s-ar putea afla în situații deosebite în raport cu data înscrierii la pensie, ceea ce ar fi inechitabil.

Pe de altă parte, potrivit art. 90 din Legea nr. 19/2000 plata pensiei se face lunar, astfel că dreptul reclamantei la actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor personalului în activitate se trebuie calculat pentru întreaga lună, respectiv începând cu data de 01.10.2007, dată de la care de altfel au și fost majorate salariile de bază ale personalului în activitate.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și potrivit art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, împotriva sentinței civile nr. 6794/54.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - - -

Judecător,

- -

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/09.06.2009.

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Lucia Petria Mitran

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3250/2009. Curtea de Apel Craiova