Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3253/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3253
Ședința publică de la 22 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - -
JUDECĂTOR 1: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Sorina Lucia Petria Mitran
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 484/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat, pentru intimatul contestator, lipsind recurenta intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar părțile au solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242.Pr.Civ, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului,
Avocat, pentru intimatul contestator, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.12.2008, contestatorul a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii D, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze decizia nr. -/21.11.2008 și să i se restituie sumele reținute cu acest titlu.
În motivarea contestației, a arătat că prin decizia cu nr. -/21.11.2008 a fost obligat la plata unui debit de 18.987 lei, reprezentând plăți netemeinice pentru perioada 01.05.2005 - 01.05.2008, imputîndu-se această sumă, ce reprezintă pensie de invaliditate gradul II, în condițiile în care a lucrat cu contract de muncă
Pentru a dovedi acțiunea, contestatorul a depus la dosar următoarele ac te în copii. decizia -/21.11.2008 a Casei Județene de Pensii D, Nota de constatare nr. 4659/09.05.2008 a Casei Județene de Pensii D, adeverința nr. 49 din 12 iunie 2008 emisă de CJP
În drept, nu și-a motiva contestația.
Intimata Casa Județeană de Pensii D, la data de 6 februarie 2009, depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației cu motivarea că persoanele cu funcția local au o funcție electivă, având în vedere dispozițiile art. 28 din Legea nr. 215/2001 actualizată și art. 2 (1) și (2) din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali. A mai solicitat judecarea în lipsă conform art. 242 civ.
De asemenea, au arătat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 94, alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind cumulul de pensii.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 - 118 Cod Procedură Civilă și Legea nr. 19/2000.
A depus la dosar copie de pe decizia nr. -/21.11.2008, nota de constatare nr. 2394/20.06.2008.
În ședința din 11.09.2008, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
Prin sentința nr.484/09 02 2009, Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis contestația privind pe contestatorul, domiciliat în com., sat, jud. D și pe intimat CASA JUDETANA DE PENSII D, cu sediul în mun. C,-, Jud. D și a anulat decizia nr. -/28.11.2008 emisă de intimată
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 92, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 19/2000 așa cum a fost modificată prin art. I pct. 20 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9/2003, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care, între altele "beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una din situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1) pct. I și II".
Pe de altă parte, în același articol, așa cum a fost modificat, se prevede că "în sistemul public sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii:
a) persoanele care desfășoară activități pe bază de contract individual de muncă și funcționarii publici"
b) persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective sau care sunt numite în cadrul autorității executive, legislative și judecătorești pe durata mandatului, precum și membrii cooperatori dintr-o organizație a cooperației meșteșugărești, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate, în condițiile prezentei legi, cu ale persoanelor prevăzute la punctul I".
Coroborarea acestor dispoziții din legea menționată nu poate justifica excluderea automată de la beneficiul cumulului de pensii: anticipată sau parțial anticipată cu indemnizația de ședință pentru aleșii locali, reglementată prin art. 34 din Legea nr. 393/2004 câtă vreme natura juridică a unei atari indemnizații nu justifică încadrarea ei într-o remunerație sau alt venit cu caracter permanent, susceptibil a se constitui în cumul împreună a aceste două categorii de pensii în mod alternativ.
Potrivit dispozițiilor acestui text de lege, menționat mai sus, remunerația - indemnizație de ședință pentru consilier local nu poate semnificație decât a unei remunerații ocazionale, nepermanentă, lipsită de importanță, care să-i confere o valoare de natură a-i atribui consistență unei entități susceptibile pentru a fi luată în considerare drept componentă a unei cumul cu pensia anticipată sau pensia anticipată parțial.
Caracterul nepermanent al acestei indemnizație de ședință rezultă și din interpretarea art. 34, alin. (2) din Legea nr. 393/2004 care stabilește că: "indemnizația de ședință pentru membrii consiliului care participă la ședințele ordinare ale consiliului și ale comisiilor de specialitate va fi cuantum de până la 5 % din indemnizația lunară a primarului, președintelui consiliului județean sau primarului general al municipiului B, după caz", iar prin alin. (3) al aceluiași articol s-a limitat numărul maxim de ședințe pentru care se poate acorda indemnizația, la o ședință de consiliu și 1-2 ședințe de comisii de specialitate pe lună, reglementare care, evident, nu ar permite aleșilor locali să realizeze din astfel de activități sume de bani asimilabile prin cuantumul lor, unui venit, având o semnificație de natură a determina suspendarea plății pensiei în temeiul art. 52 din Legea nr. 19/2000.
Ca atare, așa cum s-a stabilit și prin Decizia LIV (54) din iunie 2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138/22.02.2008 - se consideră că obținerea în mod ocazional de către aleșii locali a 2 - 3 indemnizații lunare nu poate fi asimilată cu realizarea unui venit susceptibil a determina suspendarea plății pensiei în sensul prevederilor art. 92 (1) lit. b) din legea nr. 19/2000.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare a susținut că funcția de consilier nu poate fi o activitate profesională ci este o funcție eligibilă iar indemnizația pe care o primește un consilier pentru participarea la ședințele consiliului local nu se încadrează în venit profesional.
Recurentul a mai arătat că intimatul pe perioada cât a fost pensionat anticipat parțial a cumulat pensia cu indemnizația de consilier local în cadrul Consiliului,deși textele legale din Legea nr.19/2000 interzic cumulul într-o astfel de situație.
În drept a invocat dispozițiile art.92 alin.1 lit.b,art.5 alin.1 pct. II,art.22 alin.1,art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.19/2000 și art.299-316 Cod procedură civilă.
Intimatul,deși legal citat,nu a depus întâmpinare în cauză.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs formulate,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele:
Într-adevăr art.92 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 prevede că plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare în care beneficiarul unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parțiale se regăsește în una din situațiile prevăzute de art.5 alin.1 pct.I și II adică în cazul în care își desfășoară activitatea în funcții elective publice dar exercitarea de către consilierii locali a atribuțiilor ce le revin din această calitate nu reprezintă o activitate profesională iar indemnizația de ședință primită de aceștia nu are caracter permanent.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.54/04 06 2007,admițând recursul în interesul legii,a statuat că pot cumula pensia anticipată sau anticipată parțial cu indemnizația prevăzută de art.34 din Legea nr.393/2004,decizie care este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește cererea formulată de intimatul contestator,prin apărător,privind acordarea cheltuielilor de judecată,în temeiul art.274 alin. ultim C proc. civ.Curtea urmează să o admită în parte,în limita sumei de 500 lei.
Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul,în care sunt incluse și sumele de bani plătite avocatului cu titlu de onorariu îl reprezintă culpa procesuală,ceea ce înseamnă că un contract de asistență juridică încheiat de partea care a câștigat procesul cu avocatul său își va produce efectele și față de partea care a pierdut procesul,în baza unuia din principiile care guvernează repararea prejudiciului în materia răspunderii civile delictuale,acela al reparării integrale.
Dar Curtea apreciază că,în raport de mărimea pretențiilor și de complexitatea cauzei,onorariul apărătorului intimatului care va fi suportat de recurentă este de 500 lei.
Față de cele reținute mai sus,Curtea urmează ca în baza art.312 Cod procedură civilă,să respingă recursul și să admită în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, împotriva sentinței civile nr. 484/02.03.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect "drepturi bănești".
Admite în parte cererea pentru cheltuieli de judecată și obligă recurenta către intimat la plata sumei de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.jud.
22 06 2009 /2 ex
Jud.fond
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Sorina Lucia Petria Mitran