Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 33/R/14.01.2010

Ședința publică din 14 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 653/20.07.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, în materia asigurărilor sociale în litigiul intervenit în contradictoriu cu contestatorul, domiciliat în B, nr. 472, bloc 5 B,. 83, jud. B, având ca obiect "CONTESTAȚIE DECIZIE PENSIONARE" împotriva deciziei numărul -/27.03.2009 emisă de instituția recurentă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2010 fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2010, dată la care a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Cererea de chemare în judecată

La data de 14 mai 2009, a contestat decizia nr. -/27.03.2009 emisă de Casa Județeană de Pensii B, decizie prin care este obligat contestatorul să restituie suma de 5.720 lei, reprezentând pensia de invaliditate de gradul III încasată în perioada 01.02.2008 - 31.01.2009. I s-au solicitat contestatorului și cheltuielile poștale în sumă de 59 lei. Consideră contestatorul că decizia intimatei de restituire nu este legală, interpretarea intimatei privind Legea nr. 19/2000 fiind una eronată.

Intimata invocă faptul că în perioada 01.02.2008 - 31.01.2009 a realizat venituri dintr-o activitate profesională ceea ce ar fi o încălcare a dispozițiilor art.94 alin.1 din Legea nr.19/2000, astfel că pensia de invaliditate gradul III, de care a beneficiat în perioada respectivă ar reprezenta prestații încasate necuvenit, urmând a fi restituite, fiind emisă în acest sens decizia nr. - din 27.03.2009 ce constituie titlu executoriu.

Precizează contestatorul că prin decizia asupra capacității de muncă nr. 2979/19.11.2007, prelungită prin decizia nr. 3497/11.11.2008 a fost încadrat în gradul III de invaliditate, beneficiind de pensie de invaliditate de 416 lei/lună, conform deciziei nr. 1--/29.01.2008.

Potrivit dispozițiilor art. 94(1) din Legea nr. 19/2000 modificată, pensionarii de invaliditate de gradul III pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională indiferent de nivelul veniturilor respective.

În baza acestui drept acordat de lege, a desfășurat activitate profesională începând cu data de 18.02.2008, fapt considerat de Casa Județeană de Pensii B cu o încălcare a prevederilor art. 94 (1) din lege fiind obligat să restitui integral pensia încasată lunar.

Desfășurarea unei activități profesionale nu este prevăzută printre cauzele de încetare a plății pensiei enumerate la art. 91 (1) din lege și nici printre cauzele de suspendare a plății pensiei enumerate la art. 92 (2) din lege.

Prin emiterea titlului executoriu casa județeană de pensii a dispus o măsură ce îmi afectează atât dreptul la pensie acordat de lege cât și dreptul la muncă, la condiții rezonabile de viață, fiecare persoană fiind liberă să muncească în măsura posibilităților sale fizice și intelectuale pe care singura le poate aprecia, fără a fi îngrădit sau limitat acest drept.

Întâmpinarea - poziția intimatei Casa Județeană de Pensii

Prin întâmpinare intimata Casa Județeană Pensii Bas olicitat respingerea contestației formulată, ca nefondată.

Astfel, contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul III, prin decizia nr. -/29.01.2008, începând cu data de 26.11.2007.

Potrivit art. 54 lit. c din Legea nr. 19/2000, modificată și completată, gradul III de invaliditate este caracterizat prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională.

Acest aspect este întărit și de prevederile art. 94 lit. d din actul normativ mai sus arătat, unde se menționează că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională și pensionarii de invaliditate de gradul III.

Însă, din coroborarea celor 2 (două) articole rezultă că pensionarul de invaliditate gradul III are pierdută cel puțin J din capacitatea de muncă, de unde reiese clar că poate presta activitate pentru maxim 4 ore, considerând că norma întreagă de lucru este de 8 ore/zi.

Întrucât din verificările efectuate, s-a constatat că a realizat venituri în baza unui contract individual de muncă cu program de lucru de 8 ore/zi așa cum rezultă din adeverința de stagiu eliberată de Casa Județeană de Pensii B, în temeiul art. 187 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, modificată și completată a fost emisă decizia nr. -/27.03.2009 privind recuperarea sumei încasate necuvenit, prin care se stabilea un debit de 5779 lei (inclusiv taxele poștale), pentru perioada 01.02.2008 - 31.01.2009.

Sentința civilă nr. 653/20 iulie 2009 Tribunalului Brăila

Prin sentința civilă nr. 653/20 iulie 2009 Tribunalul Brăilaa admis contestația formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, a anulat decizia nr. - din 27 martie 2009.

Considerentele instanței de fond

Instanța de fond a reținut că, textul citat nu limitează veniturile sau timpul de muncă pe care îl poate presta pensionarul cu invaliditate de gradul III.

Opinia pârâtei conform căreia un astfel de pensionar, având capacitate de muncă redusă, nu poate munci în regim de timp normal de juncă, deși este logică, nu poate fi primită, neavând o dispoziție legală care s-o susțină.

Recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii B, apreciind soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

- în mod eronat instanța a reținut că textul citat nu limitează veniturile sau timpul de muncă pe care îl poate presta pensionarul cu invaliditate gradul III;

- art. 54 din Legea nr. 19/2000, modificată și republicată, "în raport cu cerințele locului de muncă și cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este: litera c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin J din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională".

Acest aspect este întărit și de prevederile art. 94, lit. d, din actul normativ mai sus arătat, unde se menționează că pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională și pensionarii de invaliditate de gradul III

Astfel, din coroborarea celor 2 (două) articole rezultă că pensionarul de invaliditate gradul III are pierdută cel puțin J din capacitatea de muncă, de unde reiese clar că poate presta activitate pentru maxim 4 ore, considerând că norma întreagă de lucru este de 8 ore/zi.

Față de cele precizate, consideră ca nefondată aprecierea instanței cu privire la lipsa temeiului legal care să justifice emiterea deciziei nr.-/27.03.2009 privind recuperarea sumei încasate necuvenit, prin care se stabilește un debit de 5729,00 lei reprezentând pensia de invaliditate gradul III pentru perioada 01.02.2008 - 31.01.2009 și 59,00 lei contravaloare taxe poștale.

Considerentele deciziei de recurs

Examinând sentința recurată în limita motivelor de recurs invocate și a celor de ordine publică conform art. 304.pr.civ. instanța de recurs reține următoarele:

este pensionar de invaliditate de gradul III începând cu 26.11.2007 conform deciziilor 1 - -/29.01.2008, 2979/2007 și 3427/2008. Începând cu 18.02.2008 contestatorul a desfășurat o activitate de 8 ore pe zi realizând venituri din această activitate și încasând în continuare și pensia stabilită pentru invaliditate de gradul III.

Interpretarea dată de instanța de fond textului de lege aplicabil, art. 94 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 este corectă și nu lasă loc de interpretări diferite. Textul permite pensionarilor de invaliditate de grad III să cumuleze pensia cu venituri realizate dintr-o activitate profesională indiferent de durata programului de lucru zilnic. Interpretarea dată de intimată că pierderea a Jd in capacitatea de muncă presupune automat prestarea unei activități de cel mult 4 ore pe zi este una forțată și în afara legii atât timp cât prevederea nu este cuprinsă în lege. Mai mult legiuitorul prevede expres că invalidul poate să presteze o activitate profesională fără a menționa vreo limitare.

Pe de altă parte, la această dată pensia de invaliditate de gradul III este stabilită printr-o decizie, astfel că este normal ca aceasta să fie plătită. Intimata nu poate solicita drepturile bănești rezultate din această pensie decât dacă contestă această decizie. Cât timp decizia nu este anulată sau modificată nu poate fi emisă o altă decizie de către Casa Județeană de Pensii B prin care i se impute contestatorului sumele încasate de către contestator.

Față de aceste considerente apreciem ca fiind nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B și urmează în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă ca acesta să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în B, nr. 19, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 653/20.07.2009 a Tribunalului Brăila.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 14 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Benone Fuică

JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu

JUDECĂTOR 3: Alina Savin

Grefier,

: - -/19.01.2010

: 4 ex.//01.03.2010

Fond: /

Asistenți judiciari: /

Comunicat: 2 ex.//__.03.2010

Președinte:Benone Fuică
Judecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 33/2010. Curtea de Apel Galati