Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 332/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 332/
Ședința publică de la 12 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 101/21.02.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu, contestatoarea, domiciliată în B, cartier,-, - 2,. 1,. 1,. 6, jud. B, având ca obiect " contestație decizie de pensionare" împotriva deciziei numărul -/28.09.2007 emisă de instituția recurentă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenta intimată CASA JUDETEANA DE PENSII B și intimata contestatoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs, intimata contestatoare nu a depus întâmpinare; prin cererea transmisă prin fax recurenta intimată a solicitat judecarea cauzei în lipsă; s-a atașat procesul-verbal încheiat conform dispozițiilor art. 96 (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22.09.2005 privind lipsa motivată a judecătorului învestit în urma repartizării aleatorii cu soluționarea cauzei, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă de recurenta intimată Casa Județeană de Pensii B, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil înregistrat sub nr- la Curtea de APEL GALAȚI secția conflicte de muncă și asigurări sociale;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 101/21.02.2008 Tribunalul Brăilaa admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
A dispus anularea mențiunilor privind recuperarea sumei de 352 lei din decizia nr. -/28.09.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contestația, înregistrată la acest tribunal sub nr-, a contestat imputarea sumei de 352 lei pentru care s-a dispus recuperarea prin decizia nr. -/28.IX.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
Contestatoarea a criticat decizia cu privire la recuperarea sumei de 352 RON, în primul rând pentru că nu se motivează, în sensul că nu se explică modul de calcul al sumei.
Pe fond, contestatoarea a arătat că în mod greșit s-a considerat de Casa Județeană de Pensii B că a încasat necuvenit suma de 352 lei.
A solicitat admiterea contestației, anularea dispoziției de recuperare a sumei imputate și suspendarea reținerilor până la soluționarea definitivă a litigiului.
Pârâta Casa Județeană de Pensii B, prin întâmpinare a cerut respingerea contestației și menținerea deciziei de recuperare a sumei. Totodată, cu adresa nr. 2081/09.01.2008 a comunicat instanței că întreaga sumă a fost reținută din pensia contestatoarei.
În cauză s-au administrat probe cu acte.
Tribunalul, analizând contestația formulată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar a reținut cele ce vor fi arătate în continuare.
Prin decizia nr. -/28 septembrie 2007 Casa Județeană de Pensii Bac omunicat contestatoarei că urmează să recupereze din veniturile sale viitoare (din pensie) suma de 352 RON încasată necuvenit în perioada 1 aprilie 2005 - 01.01.2006. S-a mai făcut precizarea că "prezenta constituie titlu executoriu".
În temeiul art. 187 din Legea nr. 19/2000, sumele încasate necuvenit din prestații de asigurări sociale se recuperează de la beneficiar prin decizie emisă de Casa Județeană de Pensii respectivă.
Prin decizia analizată, pârâta nu a arătat modul de calcul al sumei imputate și nici calea de atac împotriva acestei măsurii, luând posibilitatea contestatoarei de a se apăra și lipsind de valabilitate actul calificat ca titlu executor.
Pentru acest considerent, contestația este fondată, urmând să fie admisă și să se anuleze mențiunea privind recuperarea sumei de 352 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B considerând-o nelegală pentru următoarele motive:
Decizia contestată a fost emisă în conformitate cu art. 187 alin. 4 din Legea nr. 19/2000.
Aceasta a fost modalitatea de constatare a debitului până la data de 01.11.2007 când s-a stabilit procedura de emitere a deciziilor de debit conform Deciziei nr. 375/14.08.2007.
Până la data de 01.11.2007, recuperarea debitelor se făcea în mod automat de către serviciul plăți beneficii în baza deciziei emisă de Casa Județeană de Pensii B în temeiul art. 187 alin. 4 din Legea nr. 19/2000.
Astfel, a considerat că decizia de stabilire a debitului a fost emisă cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data emiterii ei.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimata, deși citată legal nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit art. 187 pct. 4 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, sumele plătite necuvenit prin intermediar caselor teritoriale de pensie se recuperează de la beneficiar în baza deciziei casei respective, care constituie titlu executoriu.
În conformitate cu dispozițiile menționate mai sus recurenta a emis decizia nr. - din 28.09.2007 prin care s-a stabilit că reclamanta a încasat necuvenit suma de 352 lei.
Este adevărat că pe aceeași decizie nr. -/28.09.2007 prin care s-a acordat pensia pentru limită de vârstă s-a motivat că în perioada 01.04.2005 - 01.01.2006 reclamanta a încasat necuvenit suma de 352 lei și s-a dispus recuperarea de la beneficiar a sumei respective.
Chiar dacă nu s-a arătat modul de calcul al sumei imputate și nici calea de atac împotriva acestei măsuri în cuprinsul deciziei prin care s-a dispus recuperarea de la beneficiar a sumelor plătite necuvenit se apreciază că nu s-a încălcat dreptul la apărare garantat de art. 6 din deoarece intimata contestatoare a beneficiat în mod concret de două grade de jurisdicție, de o instanță imparțială și de posibilitățile oferite prin desfășurarea procesului civil.
În cadrul procesului contestatoarea a putut lua cunoștință de apărările pârâtei exprimate prin întâmpinare din care rezultă motivele care au condus la reținerea sumei din decizia contestată.
Nu se poate spune că este lipsit de valabilitate actul contestat întrucât, recurenta nu a făcut altceva decât să respecte disp. art. 187 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 care nu prevedea îndeplinirea unor condiții de formă și nici o sancțiune pentru nerespectarea unor astfel de condiții.
Nefiind prevăzută expres de lege sancțiunea nulității absolute, cel mult se putea interpreta că se poate aplica sancțiunea nulității relative. Însă, în acest caz, intimata contestatoare trebuia să indice care este vătămarea și să o probeze.
Ori, în speța de față, așa cum s-a arătat mai sus, intimatei nu i s-a produs nici o vătămare, beneficiind de accesul la justiție și luând cunoștință de motivele pentru care s-a imputat suma.
Pe fondul cauzei, contestația este neîntemeiată, reținerea sumei de 352 lei prin decizia nr. -/28.09.2007 fiind corectă.
Astfel, pensia de serviciu a contestatoarei a fost actualizată începând cu data de 01.01.2007 pe baza adeverințelor emise de Tribunalul Brăila care a comunicat recurentei că data de la care se actualizează pensia de serviciu este 01.01.2007 și a precizat care este media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de un judecător pe baza căreia se actualizează pensia de serviciu.
Prin adeverința nr. 277/41A/21.02.2006, Tribunalul Brăilaa comunicat recurentei media veniturilor intimatei ca fiind 4816 lei, menționându-se în mod eronat ca dată a actualizării pensiei de serviciu data de 01.01.2005, corect fiind data de 01.01.2006, așa cum s-a precizat prin adresa emisă de Tribunalul Brăila la data de 08.08.2007.
Pentru aceste motive s-a procedat la revizuirea pensiei de serviciu, constatându-se că în mod nelegal s-a acordat actualizarea începând cu data de 01.01.2005, sumele fiind încasate necuvenit, în condițiile în care art. 18 alin. 2 din HG nr. 1275/2005 prevede că actualizarea pensiei de serviciu se face la începutul fiecărui an, în raport cu media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de judecătorii și procurorii în activitate.
În aceste condiții, s-a emis o altă decizie de pensie, nr. -/28.09.2007 prin care s-a stabilit că suma încasată necuvenit în perioada 01.04.2005-01.01.2006 este de 352 lei.
În consecință, pentru toate considerentele arătate mai sus, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă se va admite recursul declarat de intimată împotriva sentinței civile nr. 101/21.02.2008 a Tribunalului Brăila, se va modifica hotărârea și, în rejudecare, se va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei nr. -/28.09.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 101/21.02.2008 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr-.
Modifică sentința civilă nr. 101 din 21.02.2008 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:
RESPINGE ca nefondată contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în B, cartier,-, - 2,. 1,. 1,. 6, jud. B privind decizia nr. -/28.09.2007 emisă de Casa Județeană de Pensii
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2008.
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel | JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 3: Ion Ioneci |
Grefier, |
: - -/10.06.2008
: 2 ex.//18 Iunie 2008
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Ion Ioneci