Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3339/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 3339
Ședința publică de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Dorina Stoichin
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.2863 din 04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul contestator lipsind intimata CASA JUDEȚEANĂ PENSII
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal și că, prin serviciul registratură al instanței, intimata CASA JUDEȚEANĂ PENSII Dad epus buletinul de calcul și desfășurătorul cu privire la activitatea în muncă a contestatorului.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat și neexistând excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Recurentul contestator a arătat că, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței civile iar pe fond admiterea contestației așa cum a solicitat în scris.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr. 2863 din 04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr- s-a respins contestația formulată de reclamant și pe intimat CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
S- constatat că, contestația este formulată tardiv iar motivarea oferită de contestator in scopul justificării întârzierii nu se poate retine.
Cât privește fondul cauzei tribunalul a constatat că drepturile contestatorului rezultate din adeverințe au fost materializate in înscrisuri date privitoare la activitatea in muncă.
Critica formulată in înscrisul intitulat concluzii privind " inversarea câștigului " nu putut fi reținută deoarece această situație nu este de natură să modifice întinderea pensiei.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul criticând-o ca nelegală și netemeinică arătând în esență că a contestat deciziile de pensionare -/23.01.2006, din 14 dec. 2006 precum și 27 martie 2007, iar instanța nu a verificat nr. de punte realizate, nr. de puncte rezultat din adeverința cu sporul dev echime, precum și din stagiu asimilat, nu i s-au acordat indexările din sept. 2006 privind mărirea punctului dep ensii, respectiv 5% din septembrie ( de la 323 la 339,3 precum și din dec. de la 16,8% ( de la 339,3 la 396,2).
Nu s-au luat în considerare prevederile art. 41 pct. 4 privind reducerea stagiului de cotizare eșalonat conf. Anexei 3 din Legea 19/2000, deoarece conform activității desfășurate acesta este de 30 ani și 9 luni ( de la 20 iunie 1968-01.08.1999).
Față de motivele invocate a cerut casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Intimata a depus precizări la data de 07 mai 2008, arătând că între buletinul dec alcul al deciziei 16709/04.07.2005 și decizia -/23.01.2006 nu există discordanțe, cifrele fiind identice, că pe parcursul calculului pensiei nu au existat erori de calcul, iar ulterior deciziei contestate au mai fost emise alte 2 decizii:
-decizia nr. -- prin adăugare sporuri conf. adev.37/21.iunie 2006
-decizia nr.-/27.03.2007-revizuire decizie adăugare salariu ca urmare a depunerii a 3 adeverințe cu nr. 161/29.01.1999 eliberate de D, dar care nu au fost depuse la cererea inițială.
Curtea a solicitat intimatei să facă dovada comunicării către recurentul-contestator a deciziei de pensionare din 23.01.2006, precum și depunerea desfășurătorului cu datele privitoare la activitatea în muncă aferent deciziei din 23.01.2006.
La data de 20 mai 2008, intimata a depus decizia de pensie din 23.01.2006 la care a anexat buletinul dec alcul și desfășurătorul cu privire la activitatea în muncă.
S-a făcut precizarea că din dosarul dep ensie nu rezultă data comunicării deciziei și s-a înaintat copia fișei pentru evidența drepturilor de pensie.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Rezultă că recurentul-reclamant a contestat decizia de pensionare -/23.01.2006.
Se constată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei dep ensionare din data de 23.01.2006, deoarece din cercetările efectuate în recurs, rezultă că intimata nu a putut face dovada comunicării acestei decizii, iar plata drepturilor de pensie nu echivalează cu dovada comunicării deciziei de pensionare.
Nu se poate reține că instanța de fond a procedat și la o judecare a cauzei pe fond, deoarece aceasta s-a rezumat a arăta, că drepturile rezultate din adeverințe au fost materializate în înscrisuri privitoare la activitatea în muncă, motivat de faptul că abia în recurs s-a depus desfășurătorul privind datele la activitatea în muncă, cu referire la decizia din 23.01.2006, echivalând cu o nepronunțare asupra fondului.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 pct.5 pr.civilă, se va admite recursul se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, cauza se va soluționa pe fond și se va circumscrie cadrului procesual cu care recurentul-reclamant a investit instanța, respectiv contestarea deciziei din 23.01.2006 în raport de susținerile din acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.2863 din 04.10.2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud.
Tehn./Ex.4/09.06.2008
/ și
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Corneliu Maria, Dorina Stoichin