Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3402/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 937/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3402
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Comșa Carmen Georgiana
JUDECĂTOR 2: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cauzei privind cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7619 din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect- contestație decizie pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, personal, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se învederează faptul că intimata a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 07.05.2009, întâmpinare și înscrisuri, în 2 exemplare.
Curtea, procedează la legitimarea intimatei și, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7619 din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B, a fost admisă acțiunea formulată de contestatoarea, a fost anulată decizia nr.-/29.03.2007, emisă de Casa de Pensii Sector 4, și a fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare, în funcție de un număr total de puncte realizate de 54,78403, un punctaj mediu anual de 2,12095 și un cuantum al pensiei de685 lei, începând cu data de 01.07.2006.
Prin aceeași sentință, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 601,80 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia nr.-/29.03.2007, emisă de Casa de Pensii Sector 4, contestatoarea a fost pensionată pentru limită de vârstă, în temeiul Legii nr.19/2000, începând cu data de 01.07.2006, reținându-se un număr de puncte realizate de 51.25249, un punctaj mediu anual de 1.98397 și o pensie de asigurări sociale de 642 lei.
La determinarea drepturilor de pensie, intimata nu a valorificat perioada 01.08.2001-01.03.2003, când contestatoarea a lucrat cu convenție civilă, dar a achitat contribuțiile la asigurările sociale, iar pe perioada 08.08.2000-01.08.2001, nu a fost utilizată la determinarea punctajului mediu anual suma de 4.327.191 lei vechi, primită ca plată compensatorie.
S-a apreciat că intimata trebuia să valorifice atât perioada 01.08.2001-01.03.2003, întrucât pentru sumele primite în baza convenției au fost plătite cotele de asigurări sociale, cât și suma de 4.327.191 lei vechi, primită ca plată compensatorie pentru perioada 08.08.2000-01.08.2001, deoarece, conform art.45 alin.1 din OUG nr.98/1999, " persoanele disponibilizate prin concedieri colective beneficiază de vechime în muncă în perioada pentru care primesc plăți compensatorii", iar art.28 din același act normativ definește plata compensatorie, arătând că aceasta "reprezintă o sumă neimpozabilă al cărei cuantum lunar este egal cu salariul mediu net pe unitate, realizat în luna anterioară disponibilizării", deci o sumă fixă pentru toată perioada pe care se primește.
Din adeverința de certificare a stagiului de cotizare pentru perioada 01.04.2001-31.07.2001, a rezultat că suma contributivă a fost de 4.327.191 lei vechi și pe perioada 08.08.2000-01.08.2001, chiar dacă în carnetul de muncă al contestatoarei nu este menționat cuantumul sumei, ci doar faptul că pe perioada 08.08.2000-01.08.2001 aceasta beneficiază de vechime în muncă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. recurenta-intimată Casa de Pensii a Municipiului Bas usținut că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece stabilirea cuantumului și punctajului pensiei de către instanță constituie o imixtiune în activitatea Casei de Pensii a Municipiului B, punctul de vedere al expertului constituind doar un reper pentru instanță, în condițiile în care singurul organ cu atribuții privind aplicarea legislației de protecție socială și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurări sociale este Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, conform art.3 din HG nr.381/2007.
Prin întâmpinare intimata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate, văzând și dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. și ținând seama de prevederile art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Critica recurentei Casa de Pensii a Municipiului B vizează faptul că instanța de fond și-a depășit atribuțiile, prin însușirea concluziilor unui raport de expertiză contabilă, care a stabilit un alt punctaj mediu anual și un alt cuantum al pensiei.
Însă, potrivit art.154 din Legea nr.19/2000, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar potrivit art.155 din același act normativ, tribunalele sunt îndrituite să soluționeze litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor, a indemnizațiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, litigii în cadrul cărora părțile pot să administreze orice probe admise de lege, inclusiv expertiza.
A primi punctul de vedere al recurentei, în sensul că Ministerul Muncii Familiei și Egalității de Șanse este singurul organ cu atribuții în aplicarea legislației privind protecția socială și implementarea programelor informative de calcul al drepturilor de asigurări sociale, ar însemna a se încălca art.155 lit.d și f din Legea nr.19/2000, cât și principiul accesului liber la justiție.
Cu privire la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de doamna expert, se reține că nu s-au formulat și nu s-au depus obiecțiuni de către Casa de Pensii a Municipiului
În aceste condiții, nu poate fi primită susținerea recurentei, referitoare la faptul că prin hotărârea pronunțată prima instanță ar fi realizat o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice în domeniul pensiilor, soluția instanței de fond întemeindu-se atât pe probatoriul administrat cât și pe dispozițiile OUG NR.98/1999 și ale Legii nr.19/2000, care au fost corect aplicate în cauză.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.7619 din 09.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
05.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Comșa Carmen GeorgianaJudecători:Comșa Carmen Georgiana, Ignat Silvia Georgiana