Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3519/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.1611/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.3519/

Ședința publică de la 20 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Uță Lucia

JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela

JUDECĂTOR 3: Cristescu

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții Casa de Pensii a Municipiului și împotriva sentinței civile nr.173 din data de 13.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.11784/3/AS/2007, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul G, personal, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a depus la dosar prin intermediul serviciului "registratură" al acestei secții la data de 12.05.2009, întâmpinare din partea recurentului G la cererea de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Curtea, în ședință publică, procedează la legitimarea recurentului G, cu BI seria - nr.- eliberat de Secția 15 la data de 24.09.1991.

Recurentul G, personal, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererilor de recurs deduse judecății.

Recurentul G, personal, având cuvântul în susținerea recursului său, solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, întrucât ultimul raport de expertiză tehnică de specialitate contabil, este acceptabil, iar singura observație formulată împotriva hotărârii instanței de fond vizează plata pensiei cuvenite acestuia, la zi.

Cât privește recursul declarat de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B, recurentul G, personal, pune concluzii de respingerea acestuia ca nefondat, pentru motivele dezvoltate pe larg pe cale de întâmpinare, dat fiind faptul că la ultimul termen de judecată când reprezentantului legal al Casei de Pensii i s-a pus în vedere să formuleze obiecțiuni la raportului de expertiză, acesta din urmă a arătat că nu are de formulat obiecțiuni.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr.173 din data de 13.01.2009 pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, s-a admis acțiunea precizată formulată de către contestatorul G, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, s-a anulat decizia nr.-/01.02.2007 și decizia nr.-/24.05.2007, emise de Casa de Pensii Sector 4 B, s-a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului având în vedere un punctaj mediu anual de 0,91810 puncte, conform răspunsului expertului, începând cu data de 01.04.2006, s-a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2270 lei, reprezentând diferențe dintre pensia încasată și cea cuvenită aferente perioadei 01.04.2006 -01.10.2008 și dobânda legală aferentă acestei sume, precum și la plata sumei de 451,70 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr.-/01.02.2007, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4, s-a stabilit că reclamantul a realizat un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și 10 luni și un punctaj mediu anual de 0,79203 puncte, iar valoarea pensiei corespunzătoare acestui punctaj este de 256 lei.

S-a luat act că prin decizia nr.-/24.05.2007, pârâta a recalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantului, rezultând un punctaj mediu anual de 0,89854 puncte și o pensie în valoare lunară de 291 lei.

S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit de către expert și răspunsului expertului la obiecțiunile formulate împotriva acestui raport de expertiza, pensia stabilită de către pârâtă prin deciziile nr.-/01.02.2007 și nr.-/24.05.2007 emise de Casa Locală de Pensii Sector 4, a fost eronat calculată, întrucât nu au fost avute în vedere toate sporurile de care a beneficiat reclamantul pe parcursul desfășurării activității, respectiv sporul de 10% pentru condiții grele (perioada februarie 1980- aprilie 1990) și sporul de noapte în procent de 20% și 25% (perioada februarie 1980-septembrie 1990).

S-au avut în vedere concluziile expertului, în sensul că, începând cu data de 01 04 2006, reclamantului i se cuvine o pensie calculată în funcție de un punctai mediu anual de 0.91810 puncte.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorul G și intimata Casa de Pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare recursului, recurentul G, a arătat că deși sentința recurată reține în partea sa introductivă ca pârâta Casa de Pensii a Municipiului B să fie obligată atât la plata sumelor reprezentând diferențele între pensia achitată și cea cuvenită în mod legal, cât și la dobânda legală aferentă sumelor restante, pe perioada cuprinsă între data de 01 aprilie 2006 și până la data plătii lor efective, totuși în dispozitivul hotărârii se omite să de facă precizarea cu privire la achitarea diferențelor și a dobânzilor legale aferente acestora pe perioada cuprinsă între 01 aprilie 2006 și până la data efectivă a plății, fiind reținută numai suma de 2270 lei, care însă a fost calculată de expert până la data de 01.10. 2008.

În consecință, recurentul solicită ca, în completare la cele reținute prin dispozitivul sentinței Tribunalului București, pârâta - intimată să mai fie obligată să calculeze și să plătească respectivele diferențe la pensie, precum și dobânzile legale aferente și în continuare, de la 01. 10. 2008 la zi, respectiv data la care vor fi achitate.

În motivarea recursului, recurenta Casa de Pensii a Municipiului Baa rătat că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât stabilirea cuantumului și a punctajului pensiei de către instanța judecătorească este o imixtiune în activitatea Casei de Pensii, în condițiile în care această activitate este specifică acestei instituții.

S-a învederat că, un raport de expertiză nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de Pensii a Municipiului B), el trebuie să fie un punct de reper pentru instanță, și cel mult, poate să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetului de muncă sau adeverință.

Recurenta a mai susținut că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, realizând o imixtiune în activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice și exclusive în domeniul pensiilor prin preluarea punctului de vedere al expertului, care trebuia să fie doar un punct de reper.

Prin întâmpinare recurentul G, a solicitat respingerea recursului declarat de către Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului B recurenți, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 și 9 pr.civ. Curtea reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită să soluționeze contestația formulată de către intimatului G, împotriva deciziei privind acordarea pensiei pentru muncă depusă și limită de vârstă, prin care s-a stabilit o pensie pentru limită de vârstă, pe baza unui punctaj mediu anual de 0,89854 puncte.

Conform art.154 din Legea nr.19/2000, jurisdicția se realizează prin tribunale și curții de apel, iar potrivit art.155 din același act normativ, tribunalul era competent să soluționeze în primă instanță contestația îndreptată împotriva decizie de pensie emisă de Casa de Pensii pe numele intimatei.

Instanța de fond a încuviințat și administrat corect proba cu expertiză contabilă, în raport de prevederile art.158 din Legea nr.19/2000, care dispune că prevederile legislației referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Instanța de fond a încuviințat și administrat corect proba cu expertiză contabilă, în raport de prevederile art.158 din Legea nr.19/2000, care dispune că prevederile legislației referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale se completează cu prevederile Codului d e procedură civilă.

Legislația asigurărilor sociale nu interzice părților să administreze probe admise de lege, astfel încât, în mod judicios, prima instanță a ținut seama la soluționarea contestației deduse judecății de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a evidențiat anumite erori comise de Casa Locală de Pensii la momentul emiterii deciziei de pensie contestate.

De menționat că recurenta nu a formulat obiecțiuni împotriva acestui raport de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize, astfel încât, până la proba contrară, cele cuprinse în raportul de expertiză omologat în cauză, fac dovada deplină.

Nu se poate reține că stabilirea cuantumului și a punctajului pensiei de către instanța de judecată reprezintă o imixtiune în atribuțiile Casei de Pensii, având în vedere competența materială a tribunalului, astfel cum a fost reglementată prin art.155 lit.d și f din Legea nr.19/2000.

Pentru toate considerentele arătate, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul Casei de Pensii a Municipiului B, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul formulat de către recurentul G, Curtea reține ca fiind întemeiate criticile aduse hotărârii recurate, întrucât prima instanță deși a apreciat în mod corect faptul că pârâta are obligația pârâtei Casa de Pensii de a plăti diferențele de pensie până la data emiterii deciziei de recalculare, precum și a dobânzii legale aferente sumelor neachitate până la data plății efective, totuși prin dispozitiv dispune doar plata sumei de 2270 lei, care reprezintă numai calcul sumelor datorate pentru intervalul 01 aprilie 2006 și 01.10. 2008, când a fost efectuat raportul de expertiză.

Față de cele mai sus arătate, în baza art.312 pr.civ. Curtea va admite recursul declarat de recurentul G, va modifica, în parte, sentința recurată, în sensul că va obliga pârâta la plata diferențelor de pensie începând cu data de 1.10.2008 până la data emiterii deciziei de recalculare și a dobânzii legale aferente sumelor neachitate până la data plății efective către reclamant.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.173 din data de 13.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de recurentul, împotriva aceleiași sentințe.

Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:

Obligă pârâta la plata diferențelor de pensie începând cu data de 1.10.2008 până la data emiterii deciziei de recalculare și a dobânzii legale aferente sumelor neachitate până la data plății efective, către reclamant.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 20.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.:

Dact.: /2ex.

19.06.2009

Jud. fond:;

Președinte:Uță Lucia
Judecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3519/2009. Curtea de Apel Bucuresti