Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3549/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3549
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - - - -
JUDECĂTOR 1: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei că
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr. 5676/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant, personal, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.
Intimatul reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat, conform motivelor expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 august 2008 contestatorul a formulat în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii D, contestație împotriva deciziei de pensionare nr. -/06.08.2008, emisă de intimată, considerînd-o nelegală, fiind în neconcordanță cu realitatea.
În motivarea contestației a arătat că la emiterea deciziei contestate, Casa Județeană de Pensii Dao mis să ia în calcul o serie de acte doveditoare, calculînd o pensie mai mică decît pensia ce i se cuvine.
La stabilirea pensiei, pentru limită de vârstă, nu s-a luat în calcul adeverința nr. 5+01/26.01.2007 emisă de SA C și adeverința nr. 64/23.11.2006 emisă de SC C, adeverințe din care rezultă sporurile primite pentru lucrul sistematic peste programul normal de lucru ( 25 % ).
Se poate observa că pentru perioada 09.02.1993 - 03.01.1994 nu au fost calculate și luate în considerare sporul de condiții grele de muncă de 15 % și sporul de tehnicitate de 15 %, deși aceste sporuri rezultă din cartea de muncă la poz. 39-43.
Deși existau acte doveditoare și carnetul de muncă, cînd s-a calculat pensia nu i-a fost acordată grupa a II-a de muncă pentru perioadele 22.06.1973 - 26.02.1977 și 28.06.1975 - 01.04.1978.
In dovedirea celor susținute în contestație, a depus la dosar, în xerocopie, următoarele acte: decizia de pensionare -/06.08.2008, adresa nr. 28701/21.11.2007 emisă de CNP D, adeverința nr. 501/26.01.2007 emisă de SC SA C, adeverința nr. 64/23.11.2006 emisă de SC SA C, extras carte de muncă, adresa nr. 442/18.02.1993 emisă de SC Montaj SA
La data de 25.09.2008 intimata Casa Județeană de Pensii Dad epus la dosarul cauzei întîmpinare la acțiunea formulată de contestator, solicitînd respingerea contestației.
În fapt a arătat că reclamantul contestă decizia de pensionare nr. -/06.08.2008, sub aspectul că nu a luat în considerare datele din adeverințele nr. 501/26.01.2007 emisă de SA C și nr. 64/23.11.2006 emisă de SC C, perioada 09.02.1993 - 03.01.1994 nu au fost calculate și luate în considerare sporul de condiții grele de muncă de 15 % și sporul de tehnicitate de 15 % și grupa a II-a de muncă pentru perioadele 22.06.1973 - 26.02.1977 și 28.06.1975 - 01.04.1978, consideră contestația formulată ca fiind netemeinică și nelegală deoarece drepturile de pensie au fost corect stabilite.
Intimata nu poate să rețină și utiliza retribuția primită pentru timpul efectiv lucrat de 10 ore avînd în vedere adresa Ministerului muncii și Solidarității Sociale nr. 1375/2006, în care se precizează că durata zilei de muncă în activitatea de construcții sau muncă de șantier a fost stabilită de 10 ore/zi, fiind păstrată retribuția de încadrare lunară corespunzătoare funcției de 8 ore/zi, plata salariului făcîndu-se pentru timpul efectiv lucrat de 10 ore, cît și Anexa la OUG nr. 4/2005, punctul VI, în care se precizează că " Nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucît nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001; formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procedurale, nefiind vorba de sporul pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru prevăzut de art. 71 alin. 4 din Legea 57/1974.
Cu privire la sporul pentru conditii grele de muncă (15 %) si sporul de elasticitate (15 %) pentru perioada 09.02.1993-03.01.1994, reclamantul este in eroare, întrucât, asa cum rezultă din buletinul de calcul-date privitoare la activitatea in muncă- coloana 8, acesta a fost luat in considerare.
In ceea ce priveste grupa a II a de muncă pentru perioada 22.06.1973-26.02.1974, respectiv 28.06.1975-01.04.1976, această perioadă nu poate fi considerată ca fiind lucrată in grupa a II a de muncă, intrucât functia detinută de reclamant ca primitor-distribuitor nu se incadrează in lista locurilor de muncă prevăzute in grupa a II a de muncă conform anexei din Ordinul 50/1990.
A depus la dosarul cauzei decizia de pensionare la limită de vîrstă contestată și date privitoare la activitatea în muncă a contestatorului, adeverința nr. 80/4.08.2008 a Casei Județene de Pensii
În drept a invocat dispozițiile art. 115 - 118 cod pr.civilă.
Prin sentința nr.5676/23 10 2008, Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte contestația precizată. privind pe contestatorul, cu domiciliul în C,-, () -A,. 1,. 6,. 17, jud. D, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, cu sediul în C,-, jud. D,a anulat decizia -/6.08.2008 emisă de intimată.
A obligat intimata să emită o nouă decizie cu luarea în considerare a adeverinței cu nr. 501/26.01.2007 emisă de SC SA C și 64/23.11.2006 emisă de SC SA privind sporul pentru program prelungit și încadrarea în grupa a II-a de muncă.
A respins cererea privind luarea în considerare a grupei a II-a de muncă pentru perioadele 22.06.1973-26.02.1977 și 28.06.1975-1.04.1978, cererea privind sporul de tehnicitate și sporul de condiții grele.
Pentru a pronunța această sentință,prima instanță a reținut următoarele:
Prin decizia nr. -/06.08.2008 emisă de CJP D s-a dispus acordarea pensiei pentru limită de vârstă contestatorului.
Contestatorul este nemulțumit de faptul că intimata nu a luat in considerare adeverința nr. 501/26.01.2007 emisă de SC SA C cu privire la perioada 01.07.1975-16.03.1984, in care a lucrat sistematic peste programul normal de lucru, a beneficiat de spor de 25 % pentru această activitate si grupa a II-a, precum si adeverința nr. 64/23.11.2006 emisă de SC SA cu privire la perioada 16.03.1984-01.02.1993 in care a beneficiat de spor pentru program prelungit de lucru de 25 %.
Cu privire la datele cuprinse în aceste adeverințe, motivul pentru care ele nu au fost luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, nu este întemeiat, având in vedere că entru p. aceste sume societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale.
In aceste condiții, tribunalul consideră ca valorificarea acestor adeverințe, in temeiul art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 este in concordantă cu principiile instituite prin Legea nr. 19/2000.
Conform dispozitiilor art. 7 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 aprobata și modificata prin Legea nr. 78/2005, decizia de recalculare poate fi modificata la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, intocmite conform prevederilor legale, din care rezulta alte date si elemente decat cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se au in vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate pana la data de 1 aprilie 2001.
In opinia tribunalului, aceste sume se impuneau a fi valorificate, chiar daca prin OUG nr. 4/2005 se face mentiunea ca ele nu pot fi avute la recalcularea drepturilor de pensie, pentru ca nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.
Tribunalul consideră că, desi in OUG nr. 4/2005 se mentioneaza ca aceste sume nu se iau in calcul la determinarea punctajelor anuale, pentru ca nu au facut parte din baza de calcul a pensiilor stabilite in baza legislatiei anterioare, nu se poate ignora faptul ca potrivit dispozitiilor art. 2 alin. 1 din OUG nr. 4/2005, recalcularea se face cu respectarea principiilor prevazute de Legea nr. 19/2000 iar ignorarea acestor venituri ar contraveni principiului contributivitatii, instituit de art 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, conform caruia drepturile de asigurari sociale se cuvin pe temeiul contributiilor de asigurari sociale plătite. De aceea, veniturile invocate trebuie avute in vedere la recalcularea drepturilor de pensie.
Neluarea in considerare a acestui principiu, in conditiile in care s-a facut dovada retinerii CAS si pentru aceste sume, ar conduce la obtinerea unei prestatii de asigurari sociale ce nu ar fi proportională cu pretul platit pentru riscul asigurat, ceea ce ar fi inechitabil.
Cu privire la grupa a II a, instanta consideră că intimata trebuia să ia in considerare datele inscrise in adeverinte, care au valoarea unui inscris autentic, iar nu să le cenzureze sub diferite motive, insă va constata din buletinul de calcul (fila 15) că pentru perioada 22.06.1973-01.07.1975, contestatorului nu i s-a eliberat nici o adeverintă cu privire la incadrarea in grupa a II-a de muncă.
Instanta va respinge cererea privind luarea in considerare a sporul pentru conditii grele de muncă (15 %) si sporul de elasticitate (15 %) pentru perioada 09.02.1993-03.01.1994, întrucât, asa cum rezultă din buletinul de calcul-date privitoare la activitatea in muncă- coloana 8, aceste sporuri au fost luate in considerare.
Pentru motivele de fapt si de drept anterior expuse, instanța admis in parte acțiunea, a obligat intimata să revizuiască drepturile de pensie ale contestatorului prin recalcularea acestora cu luarea in considerare a veniturilor suplimentare cuprinse in adeverințele nr. 501/26.01.2007 și 64/23.11.2006 privind sporul pentru program prelungit și încadrarea în grupa a II-a de muncă.
Împotriva acestei sentința a formulat recurs,în termen legal,intimata criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
A susținut că adeverința nr.501/26 06 2007 precizează salariile brute și sporul pentru programul prelungit,sume realizate în perioada 01 07 1975-16 03 1984 dar această adeverință nu poate fi luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie întrucât în conformitate cu dispozițiile art.164 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000,la determinarea punctajelor anuale,până la intrarea în vigoare a prezentei legi,se utilizează salariile brute sau nete,după caz,în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă-salariile nete,de la data de 01 07 1977 până la 01 01 1991.
Recurenta a mai susținut că adeverința nr.5001/26 06 2007 precizează pentru perioada 01 07 1977-16 03 1984 salariul brut și nu net așa cum prevede legea.
Cu privire la sporul pentru programul prelungit menționat în adeverințele 501/26 06 2007 și nr.64/23 11 2006,recurenta susține că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ în soluționarea acestei cauze,în sensul de a verifica dacă acest spor a fost introdus în retribuția tarifară și dacă a fost evidențiat distinct ca spor pe statele de plată.
Recurenta a susținut că acest spor a fost inclus în salariul tarifar și a fost luat în calcul la stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului iar prin punerea în executare a sentinței s-ar încălca principiul contributivității și egalității în sensul că reclamantul ar benefica de prestații sociale mai mari decât contribuția la fondul de asigurări sociale.
A mai susținut că durata zilei de muncă în activitatea de construcții sau munca de șantier era stabilită de 10 ore/zi,păstrându-și retribuția de încadrare lunară corespunzătoare funcției de 8 ore/zi,plata salariului efectuându-se pentru timpul efectiv lucrat de 10 ore astfel că timpul lucrat era plătit ca ore normale și nu ca spor pentru program prelungit.
Recurenta a susținut că nu poate fi luat în considerare ca spor deoarece a fost luat în considerare ca parte a salariului tarifar.
Referitor la luarea în considerare a perioadei 01 07 1975-16 03 1984 precizată în adeverința nr.501/26 06 2007 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă,recurenta a susținut că nu poate fi luată în considerare deoarece adeverința nu îndeplinește condițiile de formă sub aspectul că nu precizează temeiul legal respectiv punctul din anexa 2 Ordinului nr.50/1990 privind locul de muncă și activitatea pe care a desfășurat-o reclamantul.
Recurenta a mai susținut că instanța de fond se contrazice chiar în dispozitiv întrucât pe de o parte îi obligă să ia în considerare perioada 01 07 1975- 16 03 1984 iar pe de altă parte respinge cererea privind încadrarea în grupa a II a de muncă pentru perioada 28 06 1975-01 04 1978.
A mai arătat că perioada 01 04 1978-16 03 1984 fost luată în considerare ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.
În drept a invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă.
Intimatul,deși legal citat,nu a depus întâmpinare în cauză dar a depus copia carnetului de muncă și practică judiciară.
Analizând sentința prin prisma motivelor de recurs,a actelor și lucrărilor dosarului,precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză,Curtea constată și reține următoarele.
Primul motiv de recurs privind luarea în considerare a sporului pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru menționat în adeverința nr.501/26 01 2007 emisă de SC. SA C și adeverința nr. 64/23 11 2006 emisă de SA SA C este nefondat deoarece acest spor conform art. 164 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000 la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991
(2) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Conform art. 10 din Legea nr.3/1977 așa cum a fost modificată prin art.III din Legea nr.49/1992 sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal a făcut parte din baza de calcul a pensiei potrivit legislației anterioare și astfel, fiind spor cu caracter permanent,sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.164 alin.2 și 3 din Legea nr.19/2000 pentru a fi valorificate adeverințele care atestă că a beneficiat de acest spor în perioada 01 07 1975-16 03 1984 și 16 03 1984-01 02 1993.
Susținerea recurentei că acest spor a făcut parte din retribuția tarifară și a fost valorificată la stabilirea pensiei este nefondată deoarece în carnetul de muncă,poz.11-23,pentru perioada 01 07 1975-16 03 1984 sunt menționate retribuțiile tarifare care sunt identice cu salariile menționate în adeverința nr.501/26 01 2007 iar sumele menționate la total în adeverință ca fiind primite de intimat în această perioadă sunt mai mari ceea ce înseamnă că nu au fost incluse în salariul tarifar menționat în carnetul de muncă și trebuie valorificat acest spor la stabilirea pensiei.
Chiar dacă în adeverința nr.501/26 01 2007s-a menționat,în prima coloană,salariu brut,se poate observa că sumele sunt identice cu cale menționate în carnetul de muncă drept retribuție tarifară și de aici concluzia că este o simplă eroare de completare a adeverinței.
Mai mult,recurenta oricum este obligată să ia în calcul la determinarea punctajului mediu anual salariile așa cum sunt menționate în carnetul de muncă potrivit art.164 din Legea nr.19/2000,adeverințele neavând eficiență decât în cazul în care nu sunt menționate în carnetul de muncă salarii pentru o anumită perioadă,ceea ce nu este cazul în speța de față.
Pentru perioada 16 03 1984-01 02 1993,Curtea constată că în carnetul de muncă nu este efectuată nicio mențiune cu privire la acest spor(procent),fiind înscrisă o singură sumă(nu sub formă de fracție,la numitor să fie menționat salariul de bază iar la numărător suma globală care să cuprindă salariul de bază și sporurile cu caracter permanent) astfel că intimatul a prezentat adeverința nr.64/23 11 2006 iar conform art.164 alin.3 din Legea nr.19/2000 aceasta trebuie valorificată,la dosar neexistând nicio dovadă că a fost inclus în retribuția tarifară menționată în carnetul de muncă ci este simpla susținere a recurentei.
Ultimul motiv de recurs invocat de recurentă este fondat deoarece instanța de fond,în dispozitivul sentinței,pe de o parte obligă CJP D să ia în considerare perioada 01 07 1975-16 03 1984 menționată în adeverința nr.501/26 06 2007 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă iar pe de altă parte a respins cererea privind luarea în considerare a perioadei 28 06 1975-01 04 1978 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă,fiind vorba de dispoziții potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire.
Curtea constată că adeverința nr.501/26 06 2007 emisă de SC. SA C nu numai că nu îndeplinește condițiile de formă impuse prin Ordinul nr. 590/15 09 2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire și eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfășurată în locuri de muncă încadrate în grupele I și/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii și/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse dar nu cuprinde nici temeiul juridic al încadrării activității desfășurate în această perioadă în grupă superioară de muncă respectiv actul normativ (nr. dată, poziție, anexă ) fiind menționat doar Ordinul nr.50/1990.
Pe de altă parte,observând desfășurătorul cu datele privind activitatea în muncă (filele 9-12,dosar recurs),anexă a deciziei nr.-/06 08 2008 se constată că recurenta a luat în considerare 01 04 1976-01 03 1994 ca fiind lucrată în grupa a II a de muncă.
Față de aceste aspecte,Curtea urmează ca în bazaart.312 alin.3 Cod procedură civilă coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă,să admită recursul,să modifice în parte sentința în sensul că va respinge cererea privind luarea în considerare a perioadei menționate în adeverința nr. 501/26.01.2007, ca fiind lucrată în gr. a II a de muncă, respectiv 01.07.1975 - 16.03.1984.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii D, împotriva sentinței civile nr. 5676/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
Modifică în parte sentința în sensul că respinge cererea privind luarea în considerare a perioadei menționate în adeverința nr. 501/26.01.2007, ca fiind lucrată în gr. a II -a de muncă, respectiv 01.07.1975 - 16.03.1984.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - -că |
Grefier, |
Red.jud.
29 06 2009/2ex
Jud.fond.
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Marin Covei