Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3690/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

(Număr în format vechi 933/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 3690R

Ședința publică de la 25 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana

JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin

JUDECĂTOR: - -

GREFIER:

Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr.7331 din data de 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul personal, legitimat în fața instanței, lipsind recurenta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură s-a depus la dosar la data de 10.04.2009, de către intimat, întâmpinare în dublu exemplar.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă intimatului cuvântul în combaterea recursului.

Intimatul solicită respingerea recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului B, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în cuprinsul întâmpinării.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Cu privire la recursul dedus judecății:

Prin sentința civila nr. 7331/25.11.2009, Tribunalul București Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflictele de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a admis, în parte, cererea precizată și completată formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, a anulat decizia nr. -/28.05.2006, a obligat intimata să emită, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu data de 01.12.2005 o nouă decizie de pensie prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului, în raport de un număr total de 52,74885 puncte, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și un punctaj mediu anual de 1,75829 puncte, a obligat pe intimată la plata către contestator a sumei de 1203,6 lei, cheltuieli de judecată, dar a respins, ca neîntemeiată, contestația, sub celelalte aspecte.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin decizia nr. -/28.06.2006 emisă de Casa de Pensii Sector 1, au fost revizuite, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 4/2005, începând cu data de 1.12.2006, drepturile de pensie pentru limită de vârstă cuvenite contestatorului (fila 82). In urma operațiunilor de calcul a fost determinat un punctaj mediu anual de 1,59984 puncte.

Pentru clarificarea aspectelor prezentate de contestator și verificarea temeiniciei deciziei contestate, tribunalul a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiza contabilă pentru verificarea corectitudinii modului de calcul al punctajului lunar, anual și a punctajului mediu anual.

Din raportul de expertiză nr. 5497/5.06.2008 efectuat în cauză de către expert (filele 398-421) a rezultat că drepturile de pensie cuvenite contestatorului la 01.12.2005 se prezintă în felul următor: total puncte realizate conform expertizei - 48,90160; stagiu complet de cotizare - 30 ani; punctaj mediu anual - - puncte. Prin raportul de expertiză se arată că intimata nu a valorificat corect sporul de vechime evidențiat în carnetul de muncă, aplicând automat dispozițiile art. 164 din Legea nr. 19/2000; nu a valorificat înregistrările de la pozițiile nr. 108-130 din carnetul de muncă.

Expertul arată că începând cu data de 01.01.2006 prin valorificarea stagiului suplimentar din perioada 01.08.2000-08.03.2000, pe baza documentelor depuse la 23.12.2005, contestatorului i se cuvine un număr totalș de 51,77469 puncte și un punctaj mediu anual de 1,72582 puncte (fila 404).

Expertul mai reține că, începând cu data de 01.01.2006, prima lună după data depunerii carnetului de muncă și a adeverințelor în baza cărora s-a făcut recalcularea ori valorificarea stagiului suplimentar din perioada 01.08.2000- 08.03.2001, contestatorului i se cuvine un număr total de 52,74885 puncte și un punctaj mediu anula de 1,75829 puncte (fila 405).

Împotriva raportului de expertiză contestatorul și expertul consilier au formulat obiecțiuni (filele 422,438), intimata neavând de depus obiecțiuni.

Prin încheierea de la termenul din 09.09.2008, tribunalul a încuviințat doar obiecțiunea 1 și 3 formulate de contestator pe baza opiniei expertului consilier.

Obiecțiunea nr. 2 fost respinsă, întrucât în perioada 01.07.1977-01.1991 în carnetul de muncă s-au trecut salariile nete, iar determinarea punctajului anual s-a făcut de expert, cu respectarea dispozițiilor art. 164 din Legea nr. 19/2000, folosindu-se salariul mediu net pe economie.

Obiecțiunea nr. 4, nenumerotată, nu a fost luată în considerare, deoarece adeverințele invocate de contestator nu s-au aflat la dosarul de pensie la data emiterii deciziei contestate, aceste adeverințe urmând să fie luate în considerare de Casa Locală în temeiul OUG nr. 4/2005.

Prin răspunsul depus la dosar (filele 441-448), expertul desemnat în cauză apreciază obiecțiunile contestatorului, ca neîntemeiate.

Tribunalul consideră temeinic fundamentat acest răspuns la obiecțiuni, pe care tribunalul și-l însușește în totalitate.

Astfel, neindicarea de către angajator a unui anumit cuantum al sporurilor, ci doar a salariului tarifar net și a procentului sporului, duce la concluzia că sporul se calculează la salariul net, acest fapt fiind în consens cu determinarea punctajului anual prin folosirea salariului mediu net pe economie, iar nu brut.

este și concluzia că nu se pot lua în considerare sporurile prevăzute de decretul nr. 98/1990 în lipsa unor adeverințe doveditoare. Acest lucru este posibil doar în cazul sporului de vechime, pentru care în Legea nr. 19/2000 există dispoziții exprese speciale.

Tribunalul constată că potrivit art. 7 alin.1 din OUG nr. 4/2005, punctajul mediu anual determinat prin recalcularea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență, precum și a cuantumul pensiei cuvenit potrivit prevederilor art. 6 se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii, fără a se utiliza procedura de înștiințare prealabilă prevăzută la art. 7 și 8 din Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de sat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1550/2004.

Decizia prevăzută la alin.1, poate fi modificată la cerere, în baza actelor doveditoare prezentate de pensionar, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultă alte date și elemente decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare realizate până la data de 1 aprilie 2001.

Din aceste dispoziții rezultă că și stagiile realizate până la data de 1.04.2001 se valorifică în temeiul OUG nr.4/2005, iar nu în temeiul art.95 din Legea nr. 19/2000.

În condițiile în care, obiecțiunile părților au fost respinse, iar tribunalul nu a avut alte obiecțiuni de ridicat, se apreciază că raportul de expertiză este temeinic fundamentat, cu excepția opiniei greșite a expertului că prin adăugarea stagiilor suplimentare realizate până la 1.04.2001, drepturile se acordă de la 1.01.2006.

Drept urmare, în consens cu concluziile pertinente ale raportului de expertiză judiciară, pe care îl omologhează, care a dovedit că punctajul mediu anual cuvenit contestatoarei este mai mare decât cel din decizia contestată, tribunalul a admis cererea precizată și completată, a anulat decizia nr. -/28.06.2006, ca netemeinică și nelegală, și a obligat pe intimata să emită, în temeiul OUG nr.4/2005, începând cu data de 01.12.2005, o nouă decizie de pensie, prin care să recalculeze drepturile de pensie cuvenite contestatorului, în raport de un număr total de 52,74885 puncte, un stagiu complet de cotizare de 30 de ani și un punctaj mediu anual de 1,75829 puncte. Aceste elemente au la bază și stagiile suplimentare realizate până la data de 01.04.2001, care fac obiectul OUG nr.4/2005.

Criticile contestatorului privind aplicarea sporurilor la salariile diminuate cu impozitul sau de nevalorificare a adeverințelor depuse la dosarul de pensie după emiterea deciziei contestate vor fi respinse, ca neîntemeiate.

Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată conform art.274 din Codul d e procedura civila să plătească contestatorului suma de 1203,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite cu acte justificative, constând în onorariu de expert judiciar și expert consilier.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, pârâta Casa de pensii a Municipiului B, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Recurenta-pârâtă, în dezvoltarea motivelor de recurs susține că instanța de fond a admis in parte acțiunea, iar in dispozitivul sentinței civile recurate, obliga intimata Casa de Pensii a Municipiului B sa emită o noua decizie de pensionare incepand cu data de 01.07.2006, in funcție de un număr total de puncte de 52,70679 puncte, un punctaj mediu anual de 1,55784 puncte, omologând raportul de expertiza.

Aceasta măsura nu este doar o incalcare a competentei instanței referitoare la controlul actului administrativ atacat, ci si o cauza de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, instanța "a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia".

In speța, este vorba despre punctul de vedere al expertului (expert nespecializat in asigurări sociale), in raport de actele luate in considerare la emiterea deciziei de pensie de către singura instituție abilitata sa efectueze aceasta operațiune.

Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse este conform HG.381/2007 art. 3 singurul organ cu atribuții privind: -aplicarea legislației privind protecția socială;-implementarea programelor informatice de calcul al drepturilor de asigurări sociale.

Astfel, un raport de expertiza nu poate stabili un punctaj sau un cuantum al pensiei (stabilirea pensiei fiind un atribut exclusiv al Casei de pensii), ci poate cel mult să precizeze ce anume nu s-a luat în calcul, unde anume s-a greșit când s-au preluat datele din carnetul de muncă, adeverințe, etc, să fie un punct de reper pentru instanță.

Instanța de fond, preluând punctul de vedere al expertului, si stabilind un anumit punctaj, isi depășește atribuțiile puterii judecătorești, realizându-se o imixtiune in activitatea unei instituții publice cu atribuții specifice si exclusive in domeniul pensiilor.

Conform Legii 19/2000, modificata si completata, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, aprobata prin Ordinul nr.340/2001, cu modificările si completările ulterioare, in conformitate cu:

Art. 164. - (1) La determinarea punctajelor anuale, pana la intrarea in vigoare a prezentei legi, se utilizează salariile brute sau nete, dupa caz, in conformitate cu modul de inregistrare a acestora in carnetul de munca, astfel:salariile brute, pana la data de 1 iulie 1977;salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 pana la data de 1 ianuarie 1991;salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.

(2) La determinarea punctajelor anuale, pe langa salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca.

(3) La determinarea punctajelor anuale, pe langa salariile prevăzute la alin. (1) se au in vedere si sporurile cu caracter permanent, care, dupa data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare si care sunt inregistrate in carnetul de munca sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației in vigoare. Sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul: a) perioada 1 martie 1970 -1 septembrie 1983:3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5-10 ani; 5% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10-15 ani; 7% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15-20 de ani; 10% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani;b) perioada 1 septembrie 1983 -1 aprilie 1992: 3% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 3-5 ani; 6% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 5-10 ani; 9% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 10-15 ani; 12% pentru o vechime in munca totala cuprinsa intre 15-20 de ani; 15% pentru o vechime in munca totala de peste 20 de ani.

(4) Pentru perioada de dupa 1 aprilie 1992 sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel inregistrat in carnetul de munca.

De asemenea conform Notei nr. 1003/08.06.2001 a precum și răspunsul formulat unor confederații sindicale, răspuns cu numărul 579 din 14.06.2001 și care poate fi utilizat în aplicarea Notei nr 1003/08.06.2001 se reține că:

Potrivit prevederilor art. 164 din lege, la determinarea punctajelor anuale, corespunzătoare perioadelor de activitate lucrate până la data de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, așa cum sunt înregistrate în carnetul de muncă.

Pentru activitatea desfășurată după 1 aprilie 2001 numărul de puncte realizate în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile sau după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice, așa cum prevede Art.78 din lege.

Referitor la modul de înregistrare a salariilor în carnetele de muncă, acesta este reglementat de Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă și de Ordinul nr. 136/26 iulie 1976 pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, păstrare și evidentă a carnetelor de muncă.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 49/1992, prin care a fost modificat și completat art. 10 din Legea nr.3/1977, mai exact după data de 01.04.1992, a reglementat printr-o serie de adrese modul de înregistrare în carnetul de muncă a sporurilor cu caracter permanent care au intrat în baza de calcul a pensiei.

Astfel, " în carnetul de muncă, la cap.lX, coloana 6, se vor înscrie două sume sub formă de fracție" la numărător suma globală compusă din salariul de bază și sporurile prevăzute la art. 111, pct. 1 și pct. 3 din Legea nr. 49/1992, iar la numitor salariul de bază stabilit în condițiile legii în contractul individual de muncă.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică.

Intimatul susține că recurenta Casa de pensii începe cererea de recurs cu un atac nepermis la adresa instanței de fond pe care o atenționează ca depășește atribuțiile puterii judecătorești si ca incalca competenta referitoare la controlul actului administrativ. Aprecierile Casei de pensii continua cu afirmații ca "instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia".

La adresa expertului, Casa de Pensii face de asemenea afirmații grave cu privire la profesionalismul acestuia ca singura autoritate abilitata niciunui control judiciar sau ierarhic Ministerul Muncii si Familiei a constatat neregularitățile semnalate de expert.

Criticile neîntemeiate continua la adresei imixtiune in activitatea unei instituții publice in domeniul pensiilor. Intimatul sunt si eu e: pensii si in toate expertizele efectuate am constatai cu știința si rea credința de către Casa de Pensii; termenul de prescripție, căreia ii cade greu când este expertiza a modului cum se întocmesc buletinele de calcul si deciziile de pensie.

Se precizează ca raportul de expertiza a scos la iveala numai o parte dificultățile Casei de pensii înscrise in decizia de pensie contestata de mine, buletinul de calcul care sta la baza ei este subțire, excesiv de sintetizat si loc transparentei si este unul greu de inteles chiar de profesioniști nemaivorbind de pensionarul de rând. In cazul reclamantului, Casa de pensii nu a luat in calcul adeverințele prezentate in ultimii ani in original, nu a aplicat majorările acordate de G nr. 777/2005 si OUG nr. 19/2007.

recurentei de la paginile 3-4 din cerere de recurs sunt generale si nu motivează in niciun fel cererea de recurs.

Se solicita respingerea recursului, ca nelegal si neintemeiat, recalcularea pensiei conform dispozitivului dat de instanța, emiterea unei noi decizii de pensii asa cum s-a dispus de instanța de fond, plata diferentelor rezultate actualizate la data plații efective care sa cuprindă si majorările dispuse prin G 777/2005 si OUG 19/2007, cu cheltuieli de judecata.

Cercetând recursul declarat în limita criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Motivul de recurs, prevazut de art. 304 pct. 4 proc.civ. si anume cel referitor la depasirea de catre instanta de fond a atributiilor puterii judecatoresti, este nefondat.

Prin stabilirea de catre instanta de fond a unui punctaj mediu anual, determinat de catre un expert contabil printr-un raport de expertiza judiciara, nu se depasesc atributiile puterii judecatoresti, intrucat toate actele emise de structurile subordonate Ministerului Muncii, Egalitatii de si Familiei, cu atributii in aplicarea legislatiei de protectie sociala, sunt supuse controlului instantelor judecatoresti, in acest sens fiind dispozitiile exprese ale art. 155 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.

Susținând că stabilirea punctajului și cuantumului pensiei sunt atribuții exclusive ale Casei de Pensii, recurenta principiul constituțional al liberului acces la justiție.

Conform art.21 din Constituție, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, principiu care semnifică atât accesul liber la o instanță de judecată imparțială, independentă, dar și plenitudinea de jurisdicție a instanței de judecată, adică aptitudinea de a fi dedusă judecății orice chestiune litigioasă.

In ce privește celalalt motiv de recurs, dispozitiile art. 164 din Legea nr. 19/2000, invocate de recurenta parata, se interpreteaza in sensul ca pentru perioada 01.03.1970-01.04.1992, obtinerea sporului de vechime nu trebuie dovedita cu inscrisuri (carnet de munca sau adeverinte), intrucat se valorifica automat, in anumite procente stabilite de lege. In masura in care asiguratii prezinta acte doveditoare din care rezulta obtinerea sporului de vechime si pe perioada anterioara datei de 01.03.1970 (cum este cazul in speta) sau intr-un cuantum superior celui prevazut de art. 164 din Legea nr. 19/2000, se va lua in considerare sporul dovedit cu adeverinte, in vederea respectarii dispozitiilor art. 78 privind modul de calcul al puntajului mediu anual. Beneficiul legal prevazut in favoarea asiguratilor prin art. 164 din Legea nr. 19/2000 (care consta in valorificarea automata a unui spor, desi nu este dovedit) este aplicabil numai in ipoteza prevazuta de text, nu si atunci cand asiguratii prezinta acte doveditoare ale drepturilor salariale efectiv incasate cu acest titlu.

otrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, avenitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.

Prin art. 4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivitatii pe care îl afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței. Acesteapot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.

In aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentruluarea in calcula oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente in statele de plata si pentru cares-a datorat si s-a virat contributia de asigurari sociale.

Curtea apreciaza că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adica cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, fata de cele care decurg din acesta dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivitatii, cu consecința nerealizarii scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.

Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv incasat pe parcursul intregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in functie de reglementarea in vigoare) au achitat statului contributii de asigurari sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.

Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, solutia trebuie sa fie aceeasi, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".

diferite asupra chestiunii in discutie intre casele de pensii si instantele judecatoresti sunt generate de inconsecventa legiuitorului.

Pe de o parte, se afirma in art. 2 al legii cadru principiul contributivitatii, mai sus mentionat.

Pe de alta parte, același legiuitor limitează fara nicio justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, in cuprinsul OUG nr. 4/2005, inlaturand din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obtinute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot in OUG nr. 4/2005 se recunoaste posibilitatea valorificarii unor venituri, in masura in care pentru acestea s-au achitat contributiile de asigurari sociale.

Instanța apreciază ca ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților sa primeasca o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzatoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre parti.

Prin urmare, in prezenta acestei dualitati de reglementare, revine instantei judecatoresti sarcina de a hotari ca principiul contributivitatii afirmat in art. 2 din Legea nr. 19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din acelasi act normativ primeaza si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au facut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislatiei anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie, fapt realizat intocmai prin pronuntarea sentintei Tribunalului

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B împotriva sentinței civile nr. 7331 din data de 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr.7331 din data de 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

tehnored.G

2.ex.18.06.2009

Jud. fond:Fl.

Președinte:Ignat Silvia Georgiana
Judecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3690/2009. Curtea de Apel Bucuresti