Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 3724/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 1042/2009)
DECIZIE CIVILĂ NR.3724/
Ședința publică de la 25 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Enache Daniela Georgeta
JUDECĂTOR 2: Adela Cosmina Bodea
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor formulate de către recurentul și Serviciul Român de Informații - UM 0198, împotriva sentinței civile nr.7334 din data de 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, având ca obiect "contestație decizie de pensionare".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 25.05.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7334 din data de 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimatul Serviciul Român de Informații, s-a anulat decizia nr.-/27.06.2006 emisă de - Casa de Pensii și decizia nr.18/09.11.2006 emisă de - Comisia de Contestații Pensii, a fost obligat intimatul să emită o nouă decizie de pensionare prin care să procedeze la revizuirea drepturilor de pensie ale contestatorului începând cu data de 15.12.2003 ca urmare a valorificării în calcul a datelor menționate în adeverința nr.-/19.09.2006 referitoare la perioada în care contestatorul a desfășurat activități de grupa I de muncă, emisă de MAI - Direcția Management Resurse Umane, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie către contestator în valoare de 13594 lei (Ron), aferente perioadei 15.12.2003- 31.07.2008, precum și în continuare la zi, conform deciziei ce se va emite în baza prezentei sentințe și s-a respins, ca neîntemeiată, acțiune acțiunea sub celelalte aspecte și s-a luat act că nu s-au solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că rin p. decizia nr.-/27.09.2006 emisă de - UM 0472 B - Casa de Pensii, contestată în termen, conform considerentelor deciziei de casare coroborată cu dispozițiile din încheierea de ședință de la 25.04.2007, din primul ciclu procesual, contestatorului i s-a revizuit pensia de serviciu, stabilită în baza Legii nr.164/2001, începând cu data de 01.10.2006, ținându-se cont de vechimea în serviciu de 37 ani 9 luni 24 zile din care 25 ani 9 luni 24 zile vechime în serviciu până la ieșirea din cadrele militare permanente efectiv ca militar și de o perioadă de contribuție la fondul pentru pensia suplimentară de 24 ani 6 luni.
Prin decizia nr.18/09.11.2006 emisă de - Comisia de Contestații Pensii, a fost soluționată contestația formulată împotriva deciziei de revizuire și s-a dispus menținerea acesteia.
In motivarea soluției se precizează că adeverința nr.-/19.09.2006 emisă de Direcția Management Resurse Umane din cadrul MAI, a fost depusă la Casa de Pensii a în data de 22.09.2006, iar în conformitate cu dispozițiile art.52 alin.1 lit.b din Legea nr.164/2001, drepturile au fost acordate, începând cu luna următoare celei în care s-au depus documentele respective.
Din motivele expuse în cererea introductivă coroborate cu cele din contestația soluționată de Comisia de Contestații rezultă că partea contestatoare critică aceste decizii în privința datei de la care drepturile de pensie i s-au recalculat (revizuit) ca urmare a valorificării perioadei lucrate în grupa I de muncă, conform mențiunilor din copia adeverinței nr.-/19.09.2006 emisă de MAI - Direcția Management Resurse Umane(emisă urmare solicitării contestatorului adresată, care a redirecționat adresa către MAI, conform adeverinței nr.-/12.09.2006 emisă de - UM 0198
Potrivit dispozițiilor art.56 din Legea nr.164/2001 (act normativ în baza căruia drepturile de pensie au fost revizuite), în cazul în care organele de pensii constată unele erori în stabilirea și plata drepturilor de pensie se vor opera revizuirile și modificările legale.
n speță, Tribunalul a considerat că aceste dispoziții legale sunt incidente, și impuneau ca intimatul să le acorde eficiență, deoarece, în procedura de stabilire a drepturilor de pensie au existat erori ce au generat un cuantum al drepturilor de pensie mai mic decât cel care i s-ar fi cuvenit acestuia, ca urmare a nevalorificării corespunzătoare a condițiilor de muncă în care și-a desfășurat activitatea.
Această stare de fapt este confirmată prin adeverința nr.-/19.09.2006 emisă de MAI - Direcția Management Resurse Umane, depusă, în copie, la fila 38 din dosarul inițial, din care rezultă că perioadele 01.01.1969-26.10.1987 și 06.12.1987-22.12.1989, se încadrează în grupa I de muncă.
Din copia deciziei de pensionare nr.-/1992, a rezultat că la stabilirea pensiei contestatorului s-a avut în vedere o vechime întregită la 27 ani, ceea ce confirmă faptul că perioadele de activitate realizate în grupa I de muncă nu au fost avute valorificate ca atare.
Tribunalul a apreciat că intimatul avea obligația, ca o consecință a valorificării datelor din adeverința mai sus menționată, să calculeze în mod retroactiv, în termenul de prescripție, drepturile de pensie ale contestatorului ținând cont că aceasta atestă o stare de fapt existentă încă de la data stabilirii dreptului de pensie, pentru că desfășurarea, în concret, a activităților în condiții speciale de muncă a fost realizată înainte de data pensionării iar revizuirea drepturilor de pensie are efecte retroactive, firește cu respectarea termenului de prescripție, astfel, cum s-a stabilit în primul ciclu procesual, și cum s-a indicat în decizia de casare.
Din răspunsul la obiecțiunile formulate împotriva expertizei contabile, în varianta II, a rezultat că nici la data stabilirii dreptului prin decizia contestată, octombrie 2006, valoarea acestuia nu a fost corect determinată, în sensul că potrivit deciziei emisă de intimat valoarea acesteia este de 1745 lei, iar conform expertize contabile, în forma în care se răspunde la obiecțiuni varianta II, este de 1799 lei.
Potrivit dispozițiilor art.78 alin.1 din Legea nr.164/2001 pentru cadrele militare în activitate care se pensionează în condițiile prezentei legi și care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea pensiei, în condițiile art.22 - 24, un spor procentual de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 de ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.
Actualizarea drepturilor de pensie, se face conform art.48 alin.1 lit.a ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art. 22 - 24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensiei.
În art.22 din Legea nr.164/2001 sunt prevăzute procentele ce se aplică la baza de calcul a pensiei pentru a fi determinat cuantumul pensiei, baza de calcul fiind cea descrisă la art.21, respectiv fie, conform alin.1, solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii în rezervă fie, conform alin.2, în cazul în care au avut loc modificări ale soldelor de funcție în ultimele 6 luni de activitate, media soldelor lunare brute din această perioadă, mai puțin solda de grad. La media obținută se adaugă solda de grad prevăzută la alin.1.
Din definițiile date prin lege celor două operațiuni, stabilirea pensiei și actualizarea pensiei, rezultă că ele sunt diferite și suportă prin urmare un regim juridic diferit.
În condițiile în care legiuitorul a prevăzut că actualizarea se face în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute la art.22 -24, în condițiile în care în art.22 se prevede că procentele se aplică la baza de calcul( baza de calcul fiind cea definită în art.21), fără să facă trimitere și la dispozițiile art.78 din Legea nr.164/2001 și la majorarea procentului prevăzut de acest text de lege, în condițiile în care actualizarea drepturilor de pensie este un beneficiu acordat pensionarului dar a cărui exprimare în practică diferă de procedura de stabilire a drepturilor de pensie, în mod corect pârâtul nu a actualizat drepturile de pensie prin includerea procentului de contribuție la pensia suplimentară.
În consecință, Tribunalul a considerat că sporul procentual corespunzător perioadelor de contribuție la fondul de pensie suplimentară se acordă la data de 15.12.2003, data de la care se analizează temeinicia pretențiilor, numai la stabilirea pensiei militare de stat nu și la actualizarea acesteia în condițiile prevederilor art. 48 din același act normativ.
Împotriva acest hotărâri au declarat recurs contestatorul G și intimatul Serviciul Român De Informații - UM 0198, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul contestator G, a arătat că instanța fondului a dispus adminstrarea probei cu expertiza contabila din care sa reiasă cuantumul pensiei ce ar fi trebuit plătită efectiv daca ar fi fost avute in vedere următoarele: grupa I munca, gradele militare obținute cat si celelalte nereguli de calcul ce reies din fisa de calcul depusa la instanța fondului de către parata.
Expertul numit de către instanța a formulat doua variante de răspuns, varianta adoptata de către instanța de judecata fiind cea de-a doua.
In acest sens, instanța a apreciat ca cea de-a doua varianta de calcul este cea corecta, fara a arata motivele pentru care a fost omologata aceasta varianta precum si pe cele care au condus instant la respingerea primei variante de calcul.
Din acest punct de vedere apeciaza recurentul ca instanta a procedat in mod greșit intrucat in niciuna dintre deciziile pe care care le-a contestat si pe care tribunalul le-a anulat, pensia suplimentara nu a fost inclusa in cuantumul pensiei de serviciu fiind astfel de fiecare data calculata in mod distinct.
În motivarea recursului său, recurentul intimat Serviciu Român de Informații M 0198 Baa rătat că instanța de fond în mod greșit a admis, în parte, acțiunea intimatului, în sensul că a obligat recurentul să includa într-o nouă decizie de pensionare perioada în care contestatorul a desfășurat activități de grupa I de muncă. Astfel, pentru perioada 1969-1989, între Serviciul Român de Informații și Ministerul Administrației și Internelor a fost încheiat Protocolul nr.5684/05.06.2003, în vederea acordării grupei I de muncă, fostelor cadre militare de informații care au activat în Departamentul Securității Statului din cadrul Ministerului d e Interne, în perioada 01.01.1969-22.12.1989.
În baza acestui protocol, la solicitarea fiecărui petent, Serviciul Român de Informații a întocmit o documentație, pe care a adresat-o Ministerului Administrației și Internelor.
Această instituție emitea o adeverință care cuprindea grupa de muncă în care se încadra activitatea desfășurată de solicitant, pe care o transmitea, în original, Serviciului Român de Informații, în vederea emiterii unei noi decizii de pensionare.
În consecință, din cele mai sus prezentate, arata recurentul că nu a avut competența de a elibera adeverințe prin care să recunoasca intimatului grupa I de muncă pentru perioada 1969 - 1989, instituția abilitată fiind Ministerul Administrației și Internelor.
Mai precizeaza recurentul ca petentul a adresat două memorii atât către conducerea Serviciului Român de Informații, cât și către Direcția Juridică înregistrate sub nr.-, respectiv nr. - din 04.09.2006. Urmare memoriilor depuse, în data de 19.09.2006, ministerul a emis Adeverința nr.-/19.09.2006 prin care a acordat intimatului grupa I de muncă pentru perioada 01.01.1969-26.10.1987, respectiv 06.12.1087 - 22.12.1989.
În conformitate cu dispozițiile art.52 alin.(i) litb) din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, drepturile de pensie cuvenite numitului G au fost recalculate ca urmare a depunerii adeverinței nr.-/19.09.2006, începând cu luna următoare celei în care a fost depus înscrisul nou-01.10.2006, astfel cum rezultă din decizia de pensionare nr.-/27.09.2006.
Prin întâmpinare recurentul Serviciul Român de Informații, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-contestator ca nefondat.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurenți, cât și din oficiu, conform art.3041pr.civ. Curtea reține următoarele:
In stabilirea corecta a drepturilor de pensie la care recurentul este indreptatit, prima instanta a constatat ca nu trebuie luata in calcul sporul procentual corespunzator perioadelor de contributie la fondul de pensie suplimentara in procesul de actualizare a pensiei cf. art. 48 din Legea nr. 164/2001, apreciere pe care Curtea o considera nejustificata din perspectiva reglementarii legale.
Potrivit art. 48 din legea nr. 164/2001, in forma anterioara adoptarii legii nr. 14/2008, "ori de câte ori se majorează solda de grad și/sau solda funcției maxime ale cadrelor militare în activitate, potrivit gradului militar și funcției exercitate, avute la data trecerii în rezervă, în raport cu procentul de stabilire a pensiei în condițiile prevăzute laart. 22- 24; cadrele militare pot opta pentru baza de calcul cea mai avantajoasă luată în considerare la calculul pensie".
Imprejurarea ca legea nu stabileste in mod expres ca actualizarea presupune luarea in calcul si a procentului de contributie la fondul de pensie suplimentara in cauza nu fundamenteaza concluzia ca acest procent este exclus, in conditiile in care actualizarea nu inseamna o noua stabilire a drepturilor de pensie, ci o aducere a cuantumului acesteia la o valoare corespunzatoare realitatilor economice din prezent. Prin actualizare, elementele care au fost valorificate la determinarea pensiei se impune a fi mentinute, iar nu inlaturate, deoarece in caz contrar s-ar ajunge la o inlaturarea unei pensii stabilite in mod definitiv.
de acestea, nici nu era necesara prevederea in lege in mod expres a procentului respectiv la actualizarea drepturilor de pensie, aceasta decurgand din esenta notiunii de actualizare.
Modificarea adusa prin Legea nr. 14/2008 confirma o situatie juridica deja existenta, implicit, tocmai in vedere eliminarii confuziilor legate de includerea acestui procent, iar nu in sensul in care a interpretat instanta de fond.
Pentru aceste considerente, de prevederile art. 304 pct 9 Cpc si art. 312 Cpc, se va dispune modificarea sentintei recurate, in parte, in sensul ca va obliga intimata la plata diferentelor de pensie in cuantum de 14244 lei aferente perioadei 15.12.2003 - 31.07.2008,cf. variantei Iar aportului de expertiza, precum si in continuare.
Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.7334 din data de 25.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că obligă intimata la plata diferențelor de pensie în cuantum de 14244 lei aferente perioadei 15.12.2003-31.07.2008, precum și în continuare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
01.07.2009
Jud. fond:;
Președinte:Enache Daniela GeorgetaJudecători:Enache Daniela Georgeta, Adela Cosmina Bodea