Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.375/

Ședința publică din 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în,nr.19,jud. împotriva sentinței civile nr.775/6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu contestatoarea, cauza având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: intimata - contestatoare personal și reprezentată de avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta-intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:

Reprezentantul intimatei-contestatoare precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimatei - contestatoare în dezbateri.

Reprezentantul intimatei-contestatoare precizează că își menține punctul de vedere exprimat în întâmpinarea depusă la dosar, solicitând respingerea recursului declarat de intimată ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;

Examinând actele șu lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.775/6.11.2008 Tribunalul Brăilaa admis contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

A anulat decizia nr.1--/16.04.2008 și a obligat intimata Casa Județeană de Pensii B să stabilească drepturile de pensie pentru contestatoarea și în raport de adeverința nr.460/20.12.1994 emisă de

A obligat pe intimată să plătească contestatoarei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța hotărârea instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr- contestatoarea

Prin contestația înregistrată la Tribunalul Brăila cu nr-, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii B, ca să se dispună anularea Deciziei nr.1--/16.04.2008 și să fie obligată intimata să-i stabilească drepturile de pensie în raport de adeverința nr.460/20.12.1994 emisă de SC SA

Reclamanta a susținut că la drepturile sale de pensie nu a fost luată în calcul perioada de 01.10.1975 - 30.04.1991 în care a lucrat în grupa I de muncă, așa cum rezultă din adeverința eliberată de fostul angajator.

La dosar au fost depuse, în copie, carnetul de muncă, referatul nr.460/1994 și adeverința nr.460/20.12.1994 emise de SC SA B, decizia de pensionare nr.1--/16.04.2008.

Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației, pe motiv că funcția îndeplinită de către fosta salariată nu se regăsește la pct.25 din Ordinul nr.50/1990.

Tribunalul, examinând susținerile și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că este fondată contestația pentru următoarele considerente:

În fapt, contestatoarea are calitate de pensionară în baza Deciziei nr.1--/16.04.2008 privind acordarea pensiei anticipate parțiale.

În conformitate cu referatul nr.460/1994 și adeverința nr.460/20.12.1994 emise de B, contestatoarei i s-a recunoscut dreptul de a fi încadrată în grupa I de muncă pentru perioada 01.10.1975-30.04.1991, constatând că în procent de 60 % din programul de lucru aceasta și-a desfășurat activități în locuri de muncă prevăzute de pct.25 din anexa Ia O rdinului nr.50/1990.

În drept,în conformitate cu pct.6 din Ordinul nr.50/1990 emis de, MS și Comisia națională pentru protecția muncii, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective.

La pct.25 din anexa Ia O rdinului nr.50/1990, este prevăzută activitatea în turnătoriile de fontă, neferoase cu producție industrială continuă din B, în prezent

Având în vedere faptul că atât unitatea, cât și locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea contestatoarea, sunt prevăzute la pct.25 din anexa Ia O rdinului nr.50/1990, precum și prerogativa pe care o are unitatea în baza pct.6 din Ordinul nr.50/1990 de a nominaliza persoanele care îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de grupele de muncă, cererea de anulare a Deciziei nr.1--/16.04.2008 și de obligare a intimatei la stabilirea drepturilor de pensie în raport de adeverința nr.460/20.12.1994 emisă de SC SA B, este fondată.

Prin urmare, contestația fost admisă.

În baza art.274 din Codul d e procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de apărător, conform chitanței de la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, considerând-o nelegală.

În motivarea recursului se arată că adeverința nr.460/20.12.1994 emisă de angajator nu poate fi valorificată la stabilirea stagiului de cotizare în grupa a II- de muncă deoarece funcția îndeplinită de contestatoare,cea de economist nu se regăsește la pct.25 din Ordinul nr.50/1990 republicat.

În concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

În drept a invocat disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Nemulțumirea intimatei-recurente a constat în faptul că prima instanță a avut în vedere adeverința nr.460/20.12.1994 emisă de

Din această adeverință se reține că intimata-contestatoare lucrat în calitate de economist în perioada 1.10.1975 până la 30.04.1995.

De asemenea,din adeverința menționată mai sus rezultă că intimata a lucrat în grupa a I - a de muncă conform Ordinului nr.50/1990 anexa 1 pct.25.

Motivarea care a stat la baza refuzului recurentei de a valorifica și această adeverință a fost faptul că funcția deținută de contestatoare nu se regăsește la pct.25 din Ordinul 50/1990.

Acest punct de vedere nu a fost însușit de prima instanță, și nici instanța de recurs nu este de acord cu astfel de interpretare.

Practic, recurenta contestă legalitatea unei adeverințe emisă de

Or, aceste susțineri sunt infirmate chiar prin disp.art. 4 aliniatul 3 din OUG nr.4/2005 care prevăd că angajatorii poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea adeverințelor pe care le emit în vederea dovedirii sporurilor, indemnizațiilor și majorărilor de retribuții tarifare prevăzute la aliniatul 2.

Față de aceste dispoziții legale apreciem că recurenta nu avea nici o calitate de a cenzura conținutul adeverinței atât timp cât legiuitorul nu instituie nici o obligație în sarcina acesteia și ca urmare,nici răspundere.

Considerăm că recurenta, prin interpretarea dată, a încălcat și principiul general de drept conform cărora,unde legea nu distinge,nici interpretul nu trebuie să distingă.

În consecință, conf.adeverinței depusă la dosar, intimata-contestatoare a dovedit că a lucrat în grupa a I- de muncă în perioada reclamantă, încadrându-se în prevederile nr.OUG4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

În atare condiții, criticilor formulate de recurentă nu se încadrează în motivul de recurs prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și prin urmare în temeiul disp.art.312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B,cu sediul în,nr.19,jud. împotriva sentinței civile nr.775/6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 06 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud./13.04.32009

Tehnored./2 ex./ 05 Mai 2009

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 375/2009. Curtea de Apel Galati