Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 384/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație decizie de pensionare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 384
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrozina
JUDECĂTOR 2: Ciută Oana
JUDECĂTOR 3: Andrianu Virgil
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de Casa Județeană de Pensii S cu sediul în municipiul S, str. - - județul S împotriva sentinței nr. 1976 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic pentru recurenta Casa Județeană de Pensii S și contestatoarea intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, contestatoarea a depus copia carnetului de muncă și a deciziei de pensionare din 7 februarie 2006.
Văzând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând recursul în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul recurentei, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată pentru motivele arătate în cererea de recurs.
Contestatoarea intimată a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii dată de tribunal ca fiind legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.7596/86 din 17.12.2007, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S, să se dispună obligarea la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite prin luarea în calcul a sporului de 10% pentru condiții grele de muncă de care a beneficiat cu începere de la data de 1.07.1997.
Motivând cererea, s-a arătat că prin decizia nr. - din 15.10.2007 nu s-au luat în considerare toate veniturile obținute, respectiv sporul de 10% de care a beneficiat pe perioada 1.07.1997 până la 01.08.2002 - precizându-se în cuprinsul hotărârii doar faptul că referitor la sporul de 10% cu 1.07.1997 plata urmează a se face pe o perioadă de 36 luni fără a se specifica intervalul de timp.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestației ca nefondată, susținând conform sporului de condiții grele de 10% astfel cum rezultă din adeverința nr. 825 din 21.09.2007 a fost luat în calculul drepturilor de pensie iar plata sumei datorate a fost efectuată în luna decembrie 2006, dată la care s-a solicitat revizuirea dosarului.
Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 232 din 24.01.2008, a respins contestația ca nefondată cu motivarea că, contestatoarea "a stat în pasivitate și nu a atacat decizia - din 31 iulie 2002, aceasta devenind titlu executoriu, conform art.88 din legea nr.19/2000".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs care a criticat-o pe considerentul că sporul respectiv figura în cartea de muncă cu începere de la 1 iulie 1997, deci revizuirea în temeiul adeverinței menționate apare inutilă, știut fiind faptul că drepturile de pensie sunt calculate pe baza datelor care figurează în cartea de muncă, depusă odată cu cererea de pensionare.
Deosebit, în decizie n-au fost precizate elementele de calculare a pensiei și, în consecință, ea n-a fost în măsură să cunoască dacă sporul de 10% pentru condiții grele a fost sau nu avut în vedere.
Curtea de APEL SUCEAVA prin decizia nr.1354/2008 a admis recursul reclamantei în sensul că a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin considerentele acestei decizii instanța de control judiciar a reținut faptul că prin mențiunile efectuate în carnetul de muncă nr.- s-a specificat faptul că începând cu iulie 1996 contestatoarea a beneficiat de 10% spor pentru condiții grele conform Decretului nr.35 și 68/1990.
Totodată s-a reținut că în cauză unitatea intimată nu a făcut dovada comunicării deciziei nr. - din 1 august 2002, astfel încât aceasta se afla în termenul de aoc ontesta la instanță conform prevederilor art. 87 din Legea 19/2000.
Constatând că instanța a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei, în conformitate cu decizia XXI din 12.VI.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în compunerea Sețiilor Unite și a dispozițiilor art.312 alin.5 Cod procedură civilă recursul a fost admis, casată sentința și trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Astfel Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr.1976 din 18.12.2008, rejudecând cauza, a dispus următoarele:
-a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii S;
-a obligat pârâta să-i recalculeze reclamantului drepturile de pensie cuvenite, prin luarea în calcul a sporului de 10% începând cu data de 1.08.2002 și totodată să-i achite diferența de pensie neîncasată, începând cu această dată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceavaa reținut că din analiza deciziei nr.- din 1.08.2002 rezultă că unitatea pârâtă nu a luat în calcul sporul de condiții grele de 10% deși a fost menționmat în carnetul de muncă, instanța reținânmd și faptul că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării deciziei, astfel încât în raport de prevederile art. 45 din Legea nr.19/2000 reclamanta a fost în termen să conteste decizia, contestația fiind admisă în raport de prevederile art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000.
Împotriva acestei sentințe a făcut recurs intimata Casa Județeană de Pensii S, susținând că inițial reclamanta a fost înscrisă la pensie anticipată parțială ca urmare a cererii nr.4605 din 26.06.2002 dreptul pensiei fiind stabilit cu 2.10.2002.
Ulterior, la data de 2.07.2007, reclamanta a solicitat transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă aceste drepturi fiind stabilite prin decizia nr. - din 27.07.2007, începând cu data de 19.07.2007.
A mai susținut intimata că atât decizia de pensionare anticipată cât și decizia pentru stabilirea pensiei pentru munca depusă și limită de vârstă este legală fiind luat în calcul sporul pentru condiții grele de 10% pentru perioada 1.01.1992 - 1.08.2002, astfel încât punctajul a crescut de la 1,22918 puncte la 1,24712 puncte achitând suma restantă începând cu luna decembrie 2004.
Recursul nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că potrivit mențiunilor efectuate de unitatea angajatoare S, în carnetul de muncă reclamanta a beneficiat începând cu 01.07.1992 de un spor de 10% pentru condiții grele conform deciziei nr. 35 și 68/1990 (poziția 73 carnet muncă).
Prin decizia nr. - din 15.10.1999 care prevede pensia anticipată parțială, referirile privind luarea în calcul a sporului de 10% acordat cu data de 1.09.1997, și în care se menționează că plata se face pe o perioadă de 36 luni sunt făcute adăugiri fără a se confirma efectuarea plății în acest sens prin atașarea unui document de plată.
În aceste condiții, nefiind făcută dovada includerii acestui spor în calculul drepturilor de pensie, și nici dovada achitării diferenței de pensie cuvenite, considerând că nu sunt date motive de nulitate a sentinței, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii S cu sediul în municipiul S, str. - - județul S împotriva sentinței nr. 1976 din 18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored. ex.2/24.04.2009
Președinte:Apetroaie EufrozinaJudecători:Apetroaie Eufrozina, Ciută Oana, Andrianu Virgil