Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 386/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.5333/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.386/
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-reclamanți G și prin mandatar G, împotriva sentinței civile nr.5812 din data de 02.07.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18695/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii a Municipiului B, Casa Locală de Pensii Sector 6 și - având ca obiect "contestație decizie pensionare".
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns: recurentul-reclamant G personal, recurenta-reclamantă prin mandatar G, lipsind intimații Casa de Pensii a Municipiului B, Casa Locală de Pensii Sector 6 și .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-reclamant G, având cuvântul, arată că este nemulțumit de faptul că nu s-a luat act de solicitarea sa, în sensul că, apreciază necesară înregistrarea ședinței de judecată în conformitate cu Ordonanța de Guvern nr.304/2008, respectiv de a fi dotată cu aparatură de înregistrare.
Mai arată că nu se poate invoca culpa instanței pentru nedotare, însă, apreciază că trebuia să se dea curs solicitării sale, în sensul de a fi trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a da un răspuns la cererea formulată.
De asemenea, mai arată că, este nemulțumit de faptul că, nu s-a dat curs solicitării instanței de fond, respectiv de trimitere a dosarului la Tribunalul București în vederea soluționării cererii de revizuire, al cărei termen de judecată a fost la data de 25.01.2010, în acest sens aducându-i-se grave prejudicii.
Mai arată că, în baza dispozițiilor art.24, art.25 și art. 27 din Codul d e procedură civilă, înțelege să invoce nulitatea hotărârii ce se va da în prezenta cauză, având în vedere că se află în divergență cu membrii completului de judecată.
Recurentul-reclamant G, întrebat fiind, arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții recurente prezente în susținerea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul-reclamant G, având cuvântul. arată că, în opinia sa, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, invocând în acest sens casarea acesteia, întrucât nu s-a pronunțat pe capetele de cerere formulate privind restituirea și plata drepturilor conform dispozițiilor Ordonanței nr.4/2005. Așa fiind, apreciază că în conformitate cu Ordonanța nr.4/2005, în ceea ce privește drepturile sale trebuiau calculate de la data de 01.09.2005 și nu de la data când se face recalcularea pentru gradul de pensionare.
Mai mult, arată că, în conformitate cu dispozițiile art.16 din Constituția României, toți cetățenii sunt egali în fața legii, astfel că, în opinia sa, drepturile solicitate trebuiau să se acorde de la data pronunțării actului normativ invocat, respectiv Ordonanța de Urgență nr.4/2005.
Totodată, recurentul-reclamant susține că, de la 3 ani de la data recalculării drepturilor, deși a prezentat noi acte privind drepturile recalculate, se procedează din nou la recalculare, conform Ordonanței nr.4/2005 însă, plata nu se face corespunzător, conform dobânzii legale de reinvestire în raport de dobânda
Apreciază față de cele menționate, faptul că instanța de fond, nu avea dreptul să modifice cadrul procesual, astfel că, pe acest aspect, hotărârea recurată trebuie casată.
O altă critică adusă, se referă la faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe executarea, prev. de art.278 Cod proc.civ. cu privire la drepturile ce trebuiau executate vremelnic, nu s-a pronunțat pe recalculare, pronunțând o sentință contradictorie, ba mai mult, a respins efectuarea unui raport de expertiză și nici nu a ținut seama de calculele efectuate personal.
Pe acest aspect, mai arată că, i s-a refuzat expertul propus, iar la rândul său, a refuzat expertul propus de Casa de Pensii a Municipiului
Precizează de asemenea, faptul că, raportul său de expertiză este și are aceiași valoare ce o poate verifica oricând un expert judiciar, cu atât mai mult cu cât intimata Casa de Pensii nu a contestat calculul efectuat.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta, recurentul-reclamant G, în calitate de mandatar al acesteia, arată că, la dosar există depuse certificate de handicap din care rezultă boala de care suferă recurenta, aceasta fiind o boală familială, congenitală, din naștere, numită talasemie.
Ori, deși la dosar există dovezi concrete privind deficientele de care suferă recurenta, se refuză pensionarea acestei pentru limită de vârstă, cu toate că aceasta îndeplinește condițiile legale, potrivit cu care, orice persoană care are mai mult de 3 nașteri, beneficiază de o reducere a vârstei cu 10 ani.
Așa fiind, instanța de fond nu ia în considerare, în mod abuziv și neglijent, această situație, neținând cont de faptul că dreptul la pensie al recurentei se reduce la etatea de 47 de ani și nu la data introducerii cererii, față de dispozițiile Legii nr.19/200, nemodificată.
Mai arată că, din actele depuse la dosar, rezultă o perioadă de cotizare de 18 ani.
Față de aceste considerente, recurentul-reclamant G concluzionează în sensul admiterii recursului, casarea hotărârii judecătorești recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capetele de cerere formulate, în conformitate cu dispozițiile art.306 și urm. Cod proc. civ. neputând reține cauza spre rejudecare.
Curtea declară închise dezbaterile potrivit dispozițiilor art.150 Cod proc. civ. și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5812 din data de 02.07.2009, pronunțată în dosarul nr.18695/3/AS/2009, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei Casa Locală de Pensii Sector 6, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de aceasta; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtei și, în consecință, a fost respins acțiunea față de aceasta; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta, reprezentată de G, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiată; a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului B; a fost anulată decizia nr.-/23.04.2009 emisă de pârâtă; a fost obligată pârâta să recalculeze, în temeiul OUG nr. 4/2005, începând cu 29.12.2005, drepturile de pensie ale reclamantului, cu luarea în considerare și a veniturilor suplimentare evidențiate în adeverințele nr.-/11.10.2007, nr.100/02/01/03/10.10.2007 și nr.-/11.10.2007 emise de SC SĂ; au fost respinse cererile privind recalcularea drepturilor de pensie cu luarea în considerare a adeverinței nr.-/11.10.2007 emisă de SC SA, privind pretențiile cu titlu de daune morale și privind execuția a hotărârii, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, din actele depuse la dosar, reiese ca intimata nu a luat in considerare veniturile obținute sub formă de sporuri si prime, venituri atestate de adeverințele nr.-/11.10.2007 și nr-/ 10.10.2007 emise de SC SA depuse la parata împreuna cu cererea de recalculare înregistrata sub nr. 49944/29.12.2008 (fila 81).
Veniturile suplimentare evidențiate în adeverințele nr.-/11.10.2007 și nr-/10.10.2007 emise de SC SA trebuie luate în considerare la calcularea drepturilor de pensie.
Instanța de fond a reținut că Legea nr.27/1966 prevedea că plata contribuției de asigurări sociale era datorată de angajator și se calcula prin raportare la venitul brut realizat de angajat. Prin art. 1 Decretul nr. 389/1972 cu privire la contribuția pentru asigurările sociale de stat se dispunea ca angajatorii să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15% asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat.
S-a constatat că pentru toate aceste sume angajatorii calculau si virau contribuții de asigurări sociale, aspect confirmat si de către angajatorul emitent al adeverinței din cauza de față.
Instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art.2 lit.e) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora "sistemul public se organizează si funcționează având ca baza principiul contributivității, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuțiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuțiilor de asigurări sociale plătite".
Acest principiu este dezvoltat in dispozițiile următoare din același act normativ, in secțiunile referitoare la modul de calcul al drepturilor de pensie. Astfel, potrivit art. 78 alin.1 din Legea nr. 19/2000 punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual, inclusiv sporurile și adaosurile, sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul Național de Statistică și Studii Economice.
S-a reținut că prin art.4 alin. 2 și 3 din OUG nr. 4/2005 legiuitorul se abate de la principiul contributivității pe care îl afirmase categoric in Legea nr.19/2000 si precizează că sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioarei datei de 1.04.2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajelor sunt enumerate în anexele ordonanței. Acestea pot fi dovedite prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii de către foștii angajatori.
În privința formelor de retribuire cu titlu de "alte sporuri care nu au avut caracter permanent", în anexa 1 OUG nr. 4/2005 se menționează că nu vor fi luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, pentru că nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare.
In aceeași Anexa a OUG nr. 4/2005, la pct. IV, legiuitorul optează pentru luarea in calcul a oricăror sporuri acordate de către ministerele de resort, conform actelor normative in vigoare in diverse perioade, evidențiate împreuna cu salariile aferente in statele de plata si pentru care s-a datorat si s-a virat contribuția de asigurări sociale.
Tribunalul a apreciat că în speță au prioritate dispozițiile legale cu valoare de principiu, adică cele de la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, de cele care decurg din acesta, dar nu-l respectă, pentru că soluția contrară presupune încălcarea principiului contributivității, cu consecința nerealizării scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea acestuia.
Celelalte venituri menționate in adeverința in cauza cu titlu de sporuri și prime nu au făcut parte, într-adevăr, din baza de calcul a pensiilor care, conform art.10 din Legea nr. 3/1977, era constituită din retribuții tarifare, însă conform reglementărilor aceluiași act normativ dreptul la pensie era recunoscut pentru cei care plătiseră asigurări sociale, or acestea se stabileau si se achitau în raport de câștigul brut realizat, iar nu de cel tarifar.
Sintetizând, noua reglementare privind calculul drepturilor de pensie, instituita prin Legea nr. 19/2000, este construita in jurul acestui principiu fundamental, si anume ca orice element salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul si/sau angajatorul (in funcție de reglementarea in vigoare) au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie sa se reflecte in cuantumul pensiei.
Pentru stagiile de cotizare realizate ulterior datei de 01.04.2001, data intrării in vigoare a Legii nr. 19/2000, acest principiu este respectat. Pentru stagiile de cotizare realizate sub imperiul reglementarilor anterioare, soluția trebuie sa fie aceeași, conform principiului "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet".
diferite asupra chestiunii in discuție intre casele de pensii si instanțele judecătorești sunt generate de inconsecventa legiuitorului.
Pe de o parte, se afirma in art. 2 al legii cadru principiul contributivității, mai sus menționat.
Pe de alta parte, același legiuitor limitează fără nici o justificare rezonabila aplicarea acestui principiu, in cuprinsul OUG nr. 4/2005, înlăturând din calculul pensiilor anumite venituri si sporuri obținute anterior datei de 01.04.2001, pe motiv ca nu ar fi avut caracter permanent. Tot in OUG nr. 4/2005 se recunoaște posibilitatea valorificării unor venituri, in măsura in care pentru acestea s-au achitat contribuțiile de asigurări sociale.
Instanța de fond a apreciat ca ceea ce interesează nu este caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri, ci faptul ca statul si-a încasat drepturile la momentul cuvenit, iar când vine rândul asiguraților sa primească o contraprestație din partea statului, aceasta trebuie sa fie corespunzătoare, pentru a nu se rupe echilibrul raportului juridic dintre părți.
Prin urmare, in prezenta acestei dualități de reglementare, revine instanței judecătorești sarcina de a hotărî ca principiul contributivității afirmat in art. 2 din Legea nr.19/2000 si dezvoltat in art. 78 alin. 1 din același act normativ primează si ca, independent de caracterul permanent sau nepermanent al unor venituri si de faptul ca au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare, acestea trebuie luate in considerare la stabilirea drepturilor de pensie.
de data deschiderii drepturilor de pensie, 1.06.1995, potrivit HG nr. 733/2005, reclamantul se încadrează in etapa a treia de recalculare, drepturile de pensie putând fi recalculate începând cu data de 01.09.2005.
Potrivit art. 5 din OUG nr. 4/2005, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.262/2008, drepturile recalculate se acorda cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data înregistrării cererii de recalculare. Având în vedere ca reclamantul a formulat cererea de recalculare la data de 29.12.2008, instanța de fond a aplicat termenul de prescripție de la data formulării cererii de recalculare, drepturile urmând a-i fi cuvenite reclamantului începând cu 29.12.2005.
În ceea ce privește veniturile enumerate în adeverința nr.-111.10.2007 emisă de se SA, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost luate în calcul de către angajator la virarea contribuțiilor de asigurări sociale, potrivit mențiunilor angajatorului din cuprinsul adeverinței, astfel că nu se cuvine ca acestea să fie luate în calcul la recalcularea pensiei reclamantului.
Instanța de fond a apreciat că se poate pronunța asupra erorilor în modul de calcul al punctajului mediu anual ce a stat la baza emiterii deciziei nr.-/23.04.2009, invocate de către reclamant decât în urma consultării unui expert judiciar contabil.
Tribunalul Bucureștia reținut că reclamantul nu a înțeles să administreze această probă, deși utilitatea probei a fost pusă în discuție în cursul dezbaterilor, astfel încât, nefiind dovedită existența erorilor de calcul, instanța a respins ca nefondate aceste critici.
Pentru considerentele mai sus expuse, Tribunalul, in baza art. 89 alin. 1 din Legea nr. 19/2000 a anulat decizia nr.-/23.04.2009 și a obligat parata sa emită o decizie, prin care sa recalculeze pensia pentru limita de vârsta cuvenita reclamantului, retroactiv, începând cu data de 29.12.2005, cu luarea in considerare si a tuturor veniturilor atestate de adeverințele menționate.
Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reținut de către instanța de fond că, din probele administrate, nu a rezultat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile, respectiv prejudiciul moral suferit de reclamanți, faptele sau actele pârâtei care au produs astfel de prejudicii, motiv pentru care cererea în despăgubiri morale a fost respinsă.
Instanța de fond a respins ca nefondată și cererea de încuviințare a executării vremelnice a hotărârii, formulată oral de reclamant înaintea închiderii dezbaterilor, având în vedere dispozițiile art.278 pct.3 Cod de procedură civilă, care stipulează că hotărârile primei instanțe având ca obiect pensii de asigurări sociale sunt executorii de drept.
Împotriva sentinței, reclamantul G, în nume propriu și în calitate de mandatar al soției sale, a formulat în termenul legal recurs prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și admiterea tuturor capetelor de cerere.
În motivarea recursului său, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, astfel că au rămas nesoluționate 6 capete de cerere, precum și cererea privind data aplicării recalculării 01.09.2005, privind încuviințarea executarea, privind reactualizărea sumei, privind acordarea despăgubiriilor morale și cererea privind stabilirea unui termen de executare.
Recurentul susține că respingerea trecerii la pensie pentru limită de vârstă pentru soția sa, este netemeinică, nelegală și neconstituțională, fiindu-se încălcate principiile egalității în drepturi și a nediscriminării.
Față de aceste motive expuse, fără a fi pus în imposibilitate de a formula apărări reale față de considerentele sentinței pronunțate, nemotivate și necomunicate, fapt ce până la data de 18.08.2009 îl pune în imposibilitatea de a primi comunicarea, fiind plecat din domiciliu cu toată familia, iar sentința nu a fost comunicată în mod intenționat pentru a nu putea face recurs sau a putea motiva recursul.
În drept, recurentul G nu a invocat nicio dispoziție legală.
În dovedirea susținerilor, nu a solicitat nici un mijloc de probă.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate și, în raport de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e Procedură Civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului București la data de 05.05.2009, reclamantul Gaf ormulat în nume propriu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să îi fie recalculate drepturile de pensie stabilite prin decizia de pensionare nr.-/23.04.2009, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/.
De asemenea, G, a formulat în calitate de mandatar al soției sale, o cerere prin care a solicitat ca stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea soției sale, începând cu data de 01.12.2005 și emiterea unei noi decizii, precum și obligarea la plata drepturilor de pensie la valoarea reactualizată până la data plății efectivea acesteia, începând cu data de 01.12.2005.
Reclamantul personal, cât și în calitate de mandatar, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 Ron cu titlu de daune morale atât pentru faptul că drepturile sale de pensie nu au fost stabilite în mod corect, cât și pentru faptul că soția sa nu a beneficiat de pensia pentru limită de vârstă, deși îndeplinea condițiile legale.
Curtea a ținut să evidențieze în mod clar cadrul procesual, deoarece Gad eclanșat, în nume propriu și în calitate de mandatar al soției sale, printr-o singură cerere de chemare în judecată adresată instanței două acțiunii civile, prima are drept obiect: modalitatea de calcul a drepturilor sale de pensie, verificarea modului de stabilire a punctajului mediu anual, obligarea la plata daunelor morale și încuviințarea executării vremelnice și cea de - doua stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea soției sale, plata drepturilor bănești aferente pensiei pentru limită de vârstă, obligarea la plata daunelor morale și încuviințarea executării vremelnice.
Instanța de recurs va analiza pe rând cele două acțiuni, având în vedere că se pun în discuție mai multe probleme de drept.
1.Cu privire la cererea formulată de către G, în calitate de mandatar al soției sale, prin care a solicitat ca stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în favoarea soției sale, începând cu data de 01.12.2005 și emiterea unei noi decizii, precum și obligarea la plata drepturilor de pensie la valoarea reactualizată până la data plății efectivea acesteia, începând cu data de 01.12.2005, Curtea reține următoarele:
a fost înscrisă la pensia de invaliditate de gradul II, prin decizia nr.- /19.04.2001.
Ulterior, reclamanta a dobândit decizia de încadrare în gradul II de handicap nr.2630 /19.06.2003, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 10 din dosarul de fond.
În cuprinsul deciziei de handicap se menționează că diagnosticul este permanent și nerevizuibil, ca urmare a diagnosticului său, respectiv crize de pierderea cunoștinței polimorfe cu tulburări psihice intercritice talasemie minor-boală familială.
Curtea reține că a adresat pârâtei la data de 29.12.2008 o cerere, care a fost înregistrată sub nr.49947, prin care a solicitat trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă, în conformitate cu dispozițiile art.64 din Legea nr.19 /2000.
Ca urmare a cererii formulate, pârâta a trimis răspunsul cu nr.795 /17.04.2009, înscris aflat la fila 17 din dosarul de fond, în cuprinsul căruia menționează că reclamanta nu îndeplinește condițiile legale pentru a trece la pensia pentru limită de vârstă deoarece în cuprinsul deciziei de handicap nu se meționează data ivirii handicapului.
Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod eronat că recurenta -reclamantă nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 47 alin.1 din Legea nr.19 /2000,deoarece din cuprinsul deciziei de încadrare în gradul II de handicap nr.2630 /19.06.2003, aflată la fila 10 din dosarul de fond, rezultă că handicapul acesteia este urmarea unei boli familiale și ereditare, astfel încât a realizat stagiul de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat și îndeplinește condițiile privind trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
Astfel, instanța reține că recurenta-reclamanta beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 10 ani și de reducerea stagiului de cotizare, în conformitate cu dispozițiile art.47 alin.1 lit.b din Legea nr.19/2000, deoarece a realizat stagiul de cotizare în condiții de handicap preexistent. Astfel, la data de 29.12.2008, recurenta-intimată, pentru a beneficia de dispozițiile legale privind posibilitatea trecerii de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă, trebuia să aibă vârsta de 48 de ani și 6 luni, conform dispozițiilor art.47 alin.1 lit.b coroborată cu anexa 3 din Legea nr.19/2000. Recurenta avea la data depunerii cererii vârsta de 50 de ani și avea un stagiu de cotizare de 18 ani realizat în condiții de handicap preexistent.
Cu privire la condiția realizării stagiului de cotizare în condiții de handicap preexistent, Curtea reține că, chiar în cuprinsul deciziei de încadrare în gradul de handicap, se menționează că boala acesteia este ereditară și congenitală și că este permanentă, neavând nevoie de o verificare ulterioară, ca urmare a faptului că a fost dobândită din naștere. Modalitatea de dobândire a bolii coroborată cu împrejurarea că medicul specialist a apreciat că boala are caracter permanent întărește convingerea instanței că handicapul recurentei a existat de la nașterea sa, motiv pentru care nu este menționată data în cuprinsul deciziei de încadrare în grad de handicap.
Pentru aceste motive, va admite cererea formulată de, prin reprezentant, va obligă pe pârâta să emită o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă începând cu data de 01.01.2009 și va obligă pe pârâtă să plătească diferențele dintre drepturile de pensie începând cu data de 01.01.2009.
Curtea a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, începând cu data de 1.01.2009, având în vedere că recurenta-reclamantă a depus cererea în cursul lunii decembrie 2008, iar drepturile de pensie se acordă pentru luna următoare depunerii cererii.
Curtea va aplica dispozițiile art.83 din Legea nr.19 /2000 privind data acordării pensiei, și nu dispozițiile art. 5 din nr.OUG4 /2005, având în vedere că acestea nu sunt incidente în cauză.
Curtea nu va dispune acordarea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă pentru perioada anterioară datei de 01.01.2009, deoarece nu sunt incidente dispozițiile art.5 din nr.OUG4/2005.
Din preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului, rezultă că aceasta se referea la "procesul de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislației în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", precum și pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, elemente care vizează interesul public și constituie situații de urgență", și nu la situația din cauza de față.
Cu privire la cererea privind obligarea la plata daunelor morale, Curtea reține că trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art.998 și urm. din Codul Civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate.
În cauza de față, Curtea reține că fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în nepunerea în aplicare a dispozițiilor art. 47 alin.1 lit b și art. 64 din Legea nr.19/2000, cu privire la trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită de vârstă.
Această inacțiune a intimatei-pârâte, care nu a analizat în mod corect, temeinic și legal, cererea formulată de către reprezintă o faptă ilicită în sensul art.998-999 din Codul Civil, deoarece intimata-pârâtă este o instituție publică cu atribuții privind stabilirea și calcularea drepturilor de pensie ale persoanelor care îndeplinesc condițiile legale de pensionare. Ca autoritate specializată în domeniul asigurărilor sociale, intimata-pârâtă trebuia să aprecieze prima asupra temeiniciei cererii formulate de către.
Ca urmare a împrejurări că nu s-a realizat trecerea de la pensia de invaliditate la pensia pentru limită vârstă, recurenta a suferit atât un prejudiciu patrimonial, cât și un prejudiciu moral.
Prejudiciile patrimoniale sunt acelea care au un conținut economic, putând fi evaluate pecuniar, cum ar fi: sustragerea unui bun sau a mai multor bunuri; pierderea, totală sau parțială, a unui drept patrimonial, ca, de exemplu, dreptul de întreținere, dreptul la pensia pentru limită de vârstă.
Recurenta nu a beneficiat, ca urmare a faptei ilicite mai sus descrise, de diferențele de drepturi bănești dintre cuantumul pensiei de invaliditate și cuantumul pensiei pentru limită de vârstă pentru perioada 01.01.2009 și până în prezent, împrejurare care a determinat un prejudiciu în patrimoniul acesteia.
Având în vedere acest aspect, Curtea va dispune obligarea pârâtei să plătească diferențele dintre drepturile de pensie dintre pensia de invaliditate și pensia pentru limită de vârstă începând cu data de 01.01.2009.
Cu privire la prejudiciul nepatrimonial, care este denumit și prejudiciu moral, Curtea reține că aceste reprezintă acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic, și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe dăunătoare pot fi: moartea persoanei; durerile fizice și psihice; atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului sau reputației unei persoane; restrângerea posibilităților ființei umane de a se bucura de plăcerile firești ale vieții etc.
În cauza de față, se constată că neacordarea pensiei pentru limită de vârstă, deși îndeplinea condițiile legale, a provocat recurentei un prejudiciu moral prin atingerea adusă dreptului persoanei de a beneficia de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, care se circumscrie dreptului la viață. Prin neacordarea sau acordarea cu întârziere a drepturilor patrimoniale aferente dreptului la pensie pentru limită de vârstă au fost create consecințe vătămătoare, deoarece recurenta a fost nevoită să se adreseze instanței și să formuleze apărările necesare. Aceste demersuri au fost cu atât mai dificile cu cât recurenta-reclamantă suferă de un handicap grav permanent, datorită căruia este necesar să facă un efort mai mare pentru a-și susține cauza.
Având în vedere aceste aspecte, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale către.
Cu privire la cuantumul daunelor morale, instanța va avea în vedere veniturile acesteia din pensia de invaliditate pe o perioadă de 3 luni.
2. Cu privire la cererea formulată de către G, în nume propriu, având drept obiect contestarea modalității de calcul a drepturilor sale de pensie și calcularea pensiei în raport de veniturile realizate, conform adeverințelor depuse la dosarul cauzei, Curtea reține că prima instanță a respins capătul de cerere privind contestarea modalității de calcul a drepturilor de pensie pe motiv că era necesar să se efectueze un raport de expertiză contabilă pentru a se verifica dacă există erori de calcul al punctajului mediu anual, care a stat la baza deciziei nr.-/23.04.2009, contestate de către reclamantul-recurent.
Din analiza dosarului de fond, instanța de recurs constată că la termenul de judecată din data de 11.06.2009, Gas olicitat, în cadrul probatoriului, proba cu expertiză contabilă, având drept obiectiv verificarea modalității de calcul al punctajului mediu anual.
Recurentul-reclamant a dorit să fie desemnat în calitate de expert, nefiind de acord cu numirea altui expert.
Instanța de fond a încuviințat proba cu expertiză contabilă și a dispus desemnarea unui expert prin tragere la sorți, conform art.202 din Codul d e Procedură Civilă.
Recurentul-reclamant, fiind nemulțumit de împrejurarea că nu a fost desemnat drept expert numitul, a precizat instanței de judecată că renunță la proba cu expertiză contabilă.
Curtea reține că prima instanță a procedat în mod greșit prin faptul că a luat act de renunțarea lui G la administrarea probei cu expertiză contabilă, deoarece nu a avut în vedere manifestarea de voință a recurentului-reclamant.
Se constată că renunțarea acestuia la proba cu expertiză contabilă nu a fost o renunțare pură și simplă, ci a fost determinată de nemulțumirea recurentului-reclamant cu privire la modalitatea de desemnare a unui expert. Această nemulțumire a recurentului-reclamant este de natură a înlătura renunțarea sa la administrarea probei cu expertiza contabilă și ilustrează împrejurarea că G dorea să fie administrată proba cu expertiză contabilă pentru lămurirea modului de stabilire a punctajului mediu anual.
În raport de această situație aparte și ținând cont de faptul că recurentul-reclamant nu a apreciat că nu este necesară efectuarea unei expertize contabile, instanța de fond trebuia să își exercite rolul activ, conform art.129 din Codul d e Procedură Civilă și să îi explice recelamantului că poate să solicite numirea unui expert parte, desemnat de către parte, care să participe la efectuarea expertizei alături de expertul desemnat de instanță.
Aceste lămuriri, pe care prima instanță trebuia să le ofere reclamantului, erau cu atât mai necesare, cu cât însăși instanța a apeciat, în considerentele hotărârii, că era necesară efectuarea unui raport de expertiză contabilă pentru a verifica modalitatea de calcul a punctajului mediu anual ce a stat la baza emiterii deciziei de pensionare contestate.
Nesoluționarea acestui capăt de cerere cu motivarea că era necesară efectuarea unei expertize contabile, la care reclamantul a renunțat, renunțare determinată de nemulțumirea sa privind modul de desemnare a expertului, reprezintă o încălcare a dreptului de acces la justiție, așa cum este stipulat în dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Dreptul de acces la justiție trebuie înțeles nu numai în sensul posibilității de a sesiza instanța de judecată pentru soluționarea unei acțiuni, având ca obiect ocrotirea unui drept civil, dar și analizarea efectivă a cererii de către instanța de judecată cu privire la temeinicia și legalitatea dreptului reclamant, cu respectarea normelor de procedură legale.
În cauza de față, instanța de fond nu a analizat în mod efectiv capătul de cerere al reclamantului privind verificarea modalității de calcul a punctajului mediu anual, deoarece era necesară consultarea unui expert cu privire la aceste aspecte.
Lipsa raportului de expertiză contabilă nu poate fi imputată reclamantului, atâta timp cât acesta a renunțat la această proba, ca urmare a nemulțumirii sale privind modalitatea de desemnare a expertului, și nu pentru că nu a mai considerat că proba solicitată era utilă și concludentă cauzei.
Prima instanță trebuia să încuviințeze proba cu expertiză contabilă solicitată de către G, lipsind de efecte juridice renunțarea sa condiționată și să dispună administrarea acestui mijloc de probă, după achitarea onorariul de către reclamant.
În ipoteza în care reclamantul nu achita onorariul de expert, rolul instanței de judecată era important, care trebuia, în temeiul art.129 din Codul d e Procedură Civilă, să dispună din oficiu proba cu expertiză contabilă, ca fiind necesară și utilă pentru soluționarea cauzei, să pună în vedere ambele părți sau numai uneia dintre părți să achite onorariul de expert și să procedeze la administrarea din oficiu a acestei probe, fără a încălca principiul disponibilității, care guvernează procesul civil. Necesitatea administrării probei cu expertize contabile, din oficiu sau la cererea unei părți, era importantă, întrucât numai prin această probă se putea analiza temeinicia susținerilor reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la erorile în modul de calcul al punctajului anual ce a stat la baza deciziei sale de pensionare.
Curtea susține că rolul activ al instanței de judecată, în temeiul art.129 din Codul d e Procedură Civilă, nu trebuie extins sau înțeles în mod absolut, însă este necesar să se acorde relevanța juridică dispozițiilor legale menționate, pentru a se realiza o analiză efectivă a pretențiilor reclamantului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de situația personală a reclamantului.
În cauza de față, obiectul cererii de chemare în judecată și situația personală a reclamantului reclamau necesitatea exercitării rolului activ de către instanța de judecată.
Având în vedere considerente menționate, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 coroborate cu art.312 alin.3 din Codul d e Procedură Civilă și va dispune casarea sentinței recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare în vederea administrării probei cu expertize contabile din oficiu sau la solicitarea reclamantului. Rejudecarea cauzei va avea în vedere numai cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, având ca obiect contestarea modalității de calcul a punctajului mediu anual și calcularea cuantumului pensiei prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverințele depuse la dosarul cauzei.
Curtea apreciază necesar ca unul dintre obiectivele expertizei să fie stabilirea drepturilor de pensie ale reclamantului cu luarea în considerare a veniturilor suplimentare menționate în adeverințele depuse la dosar și care îndeplinesc condițiile legale de a fi luate în calcul în procesul de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantului, în conformitate cu dispozițiile nr.OUG4/2005.
De asemenea, instanța de fond va analiza și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
Această cerere nu poate fi analizată de către C în calea de atac a recursului, deoarece soluționarea ei este influențată de modul de soluționare al celor două capete de cerere.
Curtea a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare numai cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de către G,în nume propriu, având ca obiect contestarea modalității de calcul a punctajului mediu anual și calcularea cuantumului pensiei prin luarea în considerare a veniturilor menționate în adeverințele depuse la dosarul cauzei, deoarece este necesar efectuarea expertize contabile pentru a verifica temeinicia susținerilor reclamantului. Soluționarea cererii reclamantului de obligare a pârâtei la plata daunelor morale de către instanța de fond este necesară pentru a i se oferi posibilitatea reclamantului de a-i fi analizată cererea în raport de prejudiciu care i s-a produs sau care i s-ar fi putut produce, ca urmare a erorilor apărute în modul de calcul al punctajului anual.
Cu privire la capătul de cerere formulate de către G, în nume propriu și în calitate de mandatar al lui vizând executarea a hotărârii, Curtea reține că cererea formulată de către, prin mandatar, a fost soluționată în mod definit și irevocabil prin prezenta hotărâre, care este titlu executoriu, în conformitate cu dispozițiile art.374 și art.377 din Codul d e Procedură Civilă, iar cererea formulată de către G, în nume propriu, a fost trimisă spre rejudecare la instanța de fond, potrivit dispozițiilor art.312 din Codul d e Procedură Civilă, neputându-se bucura de executare.
Pentru aceste considerente, va respinge, ca neîntemeiate, cererile ambilor recurenți-reclamanți privind încuviințarea execuției vremelnice.
Curtea va respinge acțiunile formulate de către ambii reclamanții-recurenți în contradictoriu cu și Casa Locală de Pensii Sector 6,pentru lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că între aceste persoane și recurenții-reclamanții nu există raporturi juridice obligaționale pentru a legitima calitatea procesuală pasivă a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu opinie majoritară:
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți G și prin mandatar G, împotriva sentinței civile nr.5812 din data de 02.07.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.18695/3/AS/2009, în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii a Municipiului B, Casa Locală de Pensii Sector 6 și.
Casează sentința recurată cu privire la modul de soluționare a cererii formulată de și rejudecând:
Admite cererea formulată de, prin reprezentant.
Obligă pârâta să emită o decizie de acordare a pensiei pentru limită de vârstă și munca depusă începând cu data de 01.01.2009.
Obligă pe pârâtă să plătească diferențele dintre drepturile de pensie începând cu data de 01.01.2009.
Obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale către.
Casează sentința recurată cu privire la modul de soluționare a cererii formulată de reclamantul G și trimite cauza spre rejudecarea tuturor capetelor de cerere la Tribunalul București.
Respinge capătul de cerere privind execuția a hotărârii ca neîntemeiat și respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu și Casa Locală de Pensii Sector 2, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red:
Tehnored: NV/2 EX./24.02.2010
Jud. fond:;
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul: respingerii recursului formulat de recurentul G ca neîntemeiat, admiterii recursului formulat de reclamanta prin mandatar G; modificării în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a acțiunii formulată de reclamanta; obligării pârâtei Casa de Pensii a Municipiului B să emită pentru reclamanta decizie de pensionare pentru limită de vârstă începând cu data de 01.01.2009; obligării aceleeași pârâte să plătească reclamantei diferențele de pensie dintre cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, diferență aferentă intervalului cuprins între 01.01.2009-26.01.2010 și suma de 3100 Ron cu titlu de daune morale; respingerii pretențiilor formulate de reclamanta având ca obiect daune morale pentru diferență până la concurența sumei de 10.000 Ron; respingerii pretențiilor reclamantei privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru intervalul cuprins între 01.12.2005-31.12.2008 și privind pretențiile bănești aferente aceleeași perioade; menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței.
Contrar opiniei majoritare exprimate de magistrații care au constituit completul de judecată a recursurilor formulate de recurentul G și recurenta prin mandatar G, apreciez că se impunea respingerea recursului formulat de G și admiterea recursului formulat de, în acord cu opinia majoritară, cu singura diferență în privința cuantumului daunelor morale ce urmează a fi acordate acesteia din urmă.
Recurentul Gac riticat sentința pronunțată de Tribunalul București susținând că instanța nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, rămânând 6 capete de cerere nesoluționate.
Cercetând petitul cererii de chemare în judecată se poate lesne observa că aceasta a cuprins (conform propriei numerotări a reclamantului-recurent) un număr de 3 capete de cerere prin care s-au solicitat următoarele: trecerea reclamantei la pensie pentru limită de vârstă în conformitate cu prevederile art.47 din Legea nr.19/2002 începând cu 01.12.2005; recalcularea corectă a punctajului în dosarul de pensie nr.- rezultate ca urmare a recalculării în conformitate cu OUG nr.4/2005 începând cu 01.09.2005 și constatarea nulității absolute a deciziei de pensie din 23.04.2009; daune morale în cuantum de 10.000 Ron pentru discriminare, restricționare și oprimarea drepturilor din intenție.
Prin urmare, nu sunt 6 capete de cerere, ci doar 3, conform propriei numerotări a reclamantului. Raportând pretențiile formulate la conținutul sentinței recurate, se constată că instanța de fond a soluționat cauza în limitele cererii, admițând în parte acțiunea formulată de G și respingând acțiunea promovată de prin mandatar.
În privința admiterii în parte a acțiunii formulată de G, instanța de fond a reținut în considerente că asupra erorilor rezultate din modul de calcul a deciziei nr.-/23.04.2009 nu se poate pronunța întrucât nu există opinia unui expert judiciar contabil, reclamantul neînțelegând să administreze această probă.
În legătură cu acest aspect procedural legat de administrarea probei cu expertiză, contrar opiniei majoritare, consider că instanța și-a îndeplinit obligațiile procedurale ce îi reveneau, încuviințând inițial pentru reclamant proba cu expertiză tehnică judiciară contabilă. Acesta din urmă a declarat că renunță la proba cu expertiză întrucât partea adversă s-a opus desemnării ca expert a domnului, instanța de fond intenționând să facă aplicarea dispozițiilor art.202 Cod pr.civilă privind desemnarea expertului.
Atât timp cât însuși reclamantul-recurent a renunțat la administrarea probei, instanța de fond nu mai avea ce rol activ să exercite, decât forțând principiul disponibilității și trecând peste voința reclamantului. A accepta interpretarea conform căreia Tribunalul trebuia să dispună din oficiu proba cu expertiză, să pună în vedere reclamantului plata contravalorii onorariului și apoi să decadă reclamantul din dreptul de a administra proba ca efect al neplății onorariului înseamnă a conferi art.129 alin.5 Cod pr.civilă o arie de aplicabilitate mult mai extinsă decât cea avută în vedere de legiuitor, în condițiile în care, oricum, față de soluția instanței de fond care a anulat decizia contestată, calculul din respectiva decizie ce putea fi verificat prin administrarea expertizei a rămas fără efecte juridice. Prin urmare, administrarea probei cu expertiză ar fi fost, în bună măsură, inutilă câtă vreme acest mijloc probatoriu ar fi verificat corectitudinea unor calcule care, ca urmare a anulării deciziei ce le conține, nu mai prezintă nicio relevanță.
Reclamantul-recurent este prezumat, până la proba contrară,că dispune de discernământ și își poate da seama, de o manieră rezonabilă, care sunt urmările renunțării la administrarea unui mijloc de probă în condițiile în care, în concluziile orale formulate în fața Curții, a afirmat că are cunoștințe juridice.
Tocmai aceste cunoștințe afirmate de reclamant, l-ar fi ajutat să știe că desemnarea unui expert într-o cauză poate fi rezultatul opțiunii comune a părților adverse (art.201 alin.1 Cod pr.civilă) sau rezultatul alegerii de către instanță în modalitatea prevăzută de dispozițiile art.202 alin.1 Cod pr.civilă.
Renunțarea reclamantului la proba cu expertiză doar pentru că partea adversă s-a opus desemnării în această calitate a numitului, deși dispozițiile art.201 alin.5 Cod pr.civilă îi permiteau reclamantului să solicite instanței un expert-parte și nimic nu l-a împiedicat să îl solicite în această calitate pe numitul, demonstrează că reclamantul a dorit să impună instanței și părții adverse o modalitate de administrare a unui mijloc probatoriu care nu are niciun fundament legal.
Un argument în plus în susținerea inaplicabilității dispozițiilor art.171 Cod pr.civilă rezidă în faptul că din acest articol rezultă că instanța poate ordona din oficiu administrarea unei probe chiar și în situația în care părțile se opun sau nu cer administrarea respectivei probe. Or, în cauză, părțile nu s-au opus administrării probei cu expertiză, dimpotrivă chiar recurentul-reclamant a cerut-o, pentru ca, la scurt timp după această solicitare, să se răzgândească și să renunțe la administrare probei pentru că nu a reușit să administreze această probă după bunul său plac și propria-i interpretare a dispozițiilor Codului d e procedură civilă.
Chiar dacă din actele medicale de la dosar s-ar putea naște o umbră de îndoială în legătură cu stabilitatea conduitei și acțiunilor reclamantului, acesta din urmă, nefiind pus sub interdicție, este prezumat a avea discernământul necesar pentru a-și cenzura și controla, logic și rațional, acțiunile.
În acest context, consider că atitudinea procedurală a instanței a fost una corectă întrucât renunțarea reclamantului poate fi primită, în conformitate cu dispozițiile art.168 alin.3 Cod pr.civilă, ca o renunțare la o parte componentă a dreptului de a administra o probă.
În ceea ce privește susținerile reclamantului cu privire la nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere având ca obiect încuviințarea executării vremelnice a hotărârii primei instanțe, era suficient ca reclamantul să lectureze cu atenție, în întregime, considerentele sentinței recurate pentru a se convinge că există o motivare a soluției de respingere, motivare care este succintă, dar suficientă, pentru a răspunde din ce cauză pretenția reclamantului era neîntemeiată.
În egală măsură, reclamantului i-a fost explicat motivul pentru care Tribunalul a apreciat că nu se impune, în cazul său, acordarea daunelor morale, aceste lămuriri regăsindu-se în considerentele sentinței recurate.
Asupra recursului recurentei-reclamante, apreciez că acesta este întemeiat, subscriind la părerea celorlalți doi magistrați care au intrat în compunerea completului de recurs, cu singura deosebire în privința cuantificării prejudiciului moral suferit de reclamanta-recurentă.
Aceasta din urmă se afla la data formulării cererii pentru limită de vârstă într-o situație personală dificilă generată de o stare de sănătate precară și de circumstanțele personale familiale din care rezultă că atât soțul său, cât și fiica suferă de afecțiuni psihice care le-a permis încadrarea în grad de handicap. Refuzul Casei de Pensii de a răspunde pozitiv cererii sale, refuz întemeiat pe o interpretare eronată a termenilor "boală familială", i-a creat o suferință, un stres și o nemulțumire care nu au făcut altceva decât să adauge un element negativ în plus gravelor probleme de sănătate cu care se confruntă.
Dacă ar fi acționat cu mai multă preocupare pentru a desluși circumstanțele personale ale reclamantei, intimata putea să solicite acesteia din urmă acte medicale sau opinii avizate în ceea ce privește noțiunea de boală familială. termeni nu desemnează, așa cum formal a interpretat intimata, o boală dobândită în familie, ca urmare a unui eveniment petrecut în timpul căsătoriei, ci au avut în vedere aspectul ereditar pe care l-a transmis, din păcate, și fiicei sale, împrejurare nefericită care nu face altceva decât să ateste, odată în plus, caracterul ereditar al bolii în baza căreia reclamanta a beneficiat de pensie de invaliditate și care ar fi trebuit, la data formulării cererii de pensie pentru limită de vârstă, să constituie elementul de luat în considerare pentru aplicarea dispozițiilor art.47 alin.1 lit.c din Legea nr.19/2000.
Limitându-se la o interpretare formalistă a mențiunilor din certificatul de handicap depus de reclamantă, intimata nu a făcut altceva decât să își asigure pretextul legal pentru respingerea cererii, deși putea și trebuia, dacă avea îndoieli sau considera precizările din certificatul de handicap ca fiind prea vagi, să solicite informații și lămuriri suplimentare reclamantei.
Această modalitate de soluționare a unei cereri arată lipsa de preocupare a instituției pentru persoana care a formulat cererea și înclinația de a socoti aceste cereri simple hârtii care necesită un răspuns. Diferența esențială constă în modul de abordare al unei atribuții încredințate de lege. În acest sens, este de subliniat că nu hârtia (respectiv cererea) necesită un răspuns, ci persoana care a formulat-o și de aceea instituția, prin angajații sau funcționarii săi, ar trebui să sesizeze această diferență majoră și să dispozițiile legale abia după ce a lămurit pe deplin situația personală a petentului. Cu atât mai mult, în situația reclamantei, cu probleme de sănătate de o anumită natură, era necesar să existe o atitudine activă din partea intimatei în sensul de a lămuri circumstanțele personale reale ale petentei, îndrumând-o pe aceasta din urmă să aducă clarificările necesare unei corecte soluționări.
Argumentele ce preced conturează o atitudine culpabilă a intimatei care, fără îndoială, a avut ca efect crearea unui stres emoțional în plus reclamantei, în condițiile în care sănătatea psihică a acesteia este serios șubrezită. Din acest motiv, apreciez că nici nu mai era nevoie ca în cauză să fie administrate alte probe în afara înscrisurilor care, coroborate cu situația personală deosebită a recurentei-reclamante, erau suficiente pentru a contura argumentele necesare constatării existenței unui prejudiciu moral.
În privința cuantificării acestuia, subzistă o dificultate în apreciere întrucât, fiind vorba despre valori nepatrimoniale, aprecierea alunecă inevitabil într-o doză, mai mică sau mai mare, de subiectivism din partea celui chemat să decidă.
Pentru a evita, pe cât posibil, acest pericol, consider că astfel de aprecieri ar trebui să aibă ca punct de plecare orientativ sumele de care ar fi beneficiat reclamanta în plus ca urmare a acordării pensiei pentru limită de vârstă sau alte elemente de ordin pecuniar care o plasează pe reclamantă într-un anumit context faptic obiectiv.
Un asemenea context faptic obiectiv în cazul reclamantei poate fi conturat de pensia încasată efectiv în luna decembrie 2008, luna în care aceasta a formulat cerere pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă. La acel moment reclamanta a primit o pensie în cuantum de 335 Ron, iar până la momentul soluționării prezentului recurs a trecut un interval de peste 1 an, timp în care reclamanta a încasat doar contravaloarea pensiei de invaliditate.
În cauză nu s-a putut stabili care ar fi valoarea pensiei pentru limită de vârstă, iar în absența calculelor ce intră în atribuțiile intimatei nu se poate aprecia că eventuala diferență ar constitui o premisă obiectivă în procesul de cuantificare al prejudiciului moral.
În acest sens, se poate aprecia că o sumă care să reprezinte încă o dată cuantumul pensiei de invaliditate, pentru o perioadă de 8-9 luni, poate reprezenta o cuantificare rezonabilă a prejudiciului moral, suma de 10.000 Ron solicitată cu acest titlu fiind disproporționat de mare față de contextul faptic în care a fost conturată și argumentată existența prejudiciului moral.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.998 Cod pr.civilă, consider că suma de 3000 Ron ar reprezenta o apreciere rezonabilă a cuantumului prejudiciului moral în situația specială a reclamantei-recurente.
JUDECĂTOR
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Zeca Dorina, Farmathy Amelia
