Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4/2008

Ședința publică din 07 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Stoica președinte secție

- - - - JUDECĂTOR 2: Monica Maria Mureșan

- - - JUDECĂTOR 3: Ana Doriani

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile numărul 1121/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâta intimată - CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII S, lipsă fiind reclamantul recurent.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul pârâtei intimate arată că nu mai are cererii de formulat și reclamantul a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care solicită judecarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât reclamantul nu a depus cererii pentru valorificarea hotărârilor judecătorești obținute de reclamant. Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față;

În deliberare se constată că prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub dosar nr-, contestatorul a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Sibiu, să se dispună recalcularea pensiei care i se cuvine conform a deciziei nr.-/14.05.2007, ținându-se cont de sentința civilă nr.138/2007 a Tribunalului Alba și de sentința civilă nr.254/8.04.2004 a Tribunalului Sibiu.

În motivarea contestației sale a susținut că la stabilirea drepturilor sale de pensie, intimata Sibiu a refuzat să valorifice hotărârile judecătorești enunțate în petitul cererii.

Contestația nu a fost motivată în drept.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Sibiu a solicitat respingerea contestației formulate de contestatorul, invocând excepția prematurității introducerii contestației și excepția lipsei calității procesual pasive raportat la dispozițiile nr.HG1275/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004.

În ce privește prima excepție, intimata Sibiu a arătat că petentul nu a depus nici o dovadă din care să rezulte că ar fi depus în prealabil la casa teritorială de pensii o cerere prin care să solicite valorificarea celor două hotărâri judecătorești indicare în cerere.

În drept, a invocat art.115-119.proc.civ. Legea nr.303/2004, nr.HG1275/2005.

Prin sentința civilă nr.1121/10.10.2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Sibiua respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția inadmisibilității acțiunii formulate de intimata Sibiu iar pe fond, a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut referitor la excepțiile invocate că sunt nefondate, raportat la dispozițiile art.14, art.18 alin.2 și art.19 din nr.HG1275/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.303/2004 și ale Legii nr.19/2000, precum și ale art.137 Cod proc.civ.

Pe fond, a constat că cererea contestatorului de recalculare a pensiei de serviciu, prin luarea în considerare a sporurilor de care a beneficiat și care i-au fost recunoscute în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate ulterior pensionării, este nefondată deoarece acesta nu a urmat procedura prevăzută de nr.HG1275/2005, în cazul actualizării pensiilor de serviciu.

Prin urmare, s-a considerat că intimata Sibiu a procedat corect la actualizarea pensiei de serviciu a contestatorului, conform adeverințelor eliberate de angajator, și că, în atare situație, în sarcina acestei instituții nu poate fi reținută nici o culpă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, în termenul de 15 zile prevăzut de art.301Cod proc.civ. coroborat cu art.158 din Legea nr.19/2000, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs a susținut că soluția primei instanțe se întemeiază pe o interpretare greșită a prevederilor nr.HG1275/2005 și ale Legii nr.19/2000 și că intimata trebuia să ia în calcul sporurile care i-au fost recunoscute prin hotărâri judecătorești deoarece acele drepturi salariale au fost impozitate.

A mai susținut că instanța de fond i-a respins în mod nejustificat cererea sa de a solicita în scris, de la Tribunalul Sibiu și de Curtea de APEL ALBA IULIA, relații referitoare la aceste sporuri și la perioada pentru care sunt ele datorate, și că deși a arătat că nu are ce solicitări să facă la Casa Județeană de Pensii Sibiu deoarece Tribunalul Sibiu are această obligație, prima instanța a apreciat ca nefondată contestația sa.

În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și conform art.304/1 Cod proc.civ., precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.306 alin.2 proc.civ, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

Contestatorul recurent s-a pensionat în baza Legii nr.92/1992, beneficiind de pensie de serviciu, conform Deciziei nr.-/7.09.2004 (22).

După apariția Legii nr.303/2004, pensia de serviciu a contestatorului a fost actualizată, anual, în conformitate cu prevederile art.83 alin.2 din Legea nr.303/2004 și ale art.85 alin.2 din Legea nr.303/2004, republicată( 14-21).

Ultima actualizare a pensiei de serviciu a avut loc în anul 2007, prin Decizia nr.-/15.05.2007 (14), și a avut la bază veniturile comunicate intimatei Sibiu de către Tribunalul Sibiu prin adeverința nr.389/21.02.2007 (15).

Prin cererea depusă la Tribunalul Sibiu, înregistrată sub nr.2570/42/14.09.2007 (33), contestatorul a solicitat fostului angajator eliberarea unei adeverințe din care să rezulte atât câștigurile sale salariale brute și nete aferente perioadei 1.09.2003 - 1.09.2004 cât și câștigurile brute și nete primite după data pensionării și stabilite prin hotărâri judecătorești.

La cererea sa, Tribunalul Sibiua eliberat adeverința nr.2909/10.10.2007 (32).

Aspectele invocate de către recurent, legate de neluarea în considerare de către Sibiu a sentinței civile nr.138/2007 a Tribunalului Sibiu și a sentinței civile nr.254/2004 a Tribunalului Sibiu, nu pot fi primite câtă vreme recurentul nu a depus la sediul intimatei o cerere în acest sens, la care să atașeze cele două titluri executorii.

În consecință, în sarcina intimatei Sibiu nu se poate reține nici o culpă legată de greșita actualizare a pensiei de serviciu a recurentului deoarece nu există nici o dovadă că recurentul s-ar fi adresat acestei instituții să procedeze la actualizarea pensiei de serviciu, prin luarea în calcul și a veniturilor stabilite prin cele două hotărâri judecătorești invocate în recurs.

De altfel, contestatorul este și în prezent în termenul de a solicita în scris intimatei rectificarea deciziei de pensionare prin luarea în calcul a celor două hotărâri judecătorești care constată, că în perioada de referință avută în vedere inițial la pensionare, contestatorul realizat venituri mai mari decât cele avute în vedere inițial la calcularea pensii de serviciu.

Față de aspectele de mai sus se constată că soluția instanței de fond este la adăpost de criticile formulate, motiv pentru care prezentul recurs urmează să fie respins, ca nefondat, în conformitate cu prevederile art.312 alin.1 Cod proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1121/10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 7.01. 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.SM

Tehnored.TM/ 2ex

Jud.

Președinte:Manuela Stoica
Judecători:Manuela Stoica, Monica Maria Mureșan, Ana Doriani

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4/2008. Curtea de Apel Alba Iulia