Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4054/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.2800/2009

O MNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.4054/

Ședința publică de la 03 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Cristescu Simona

JUDECĂTOR 2: Uță Lucia

JUDECĂTOR 3: Rotaru Florentina

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta împotriva sentinței civile nr.1962 din data de 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28378/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,prin avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 02.06.2009 depusă la dosar-fila 15, lipsind intimataCasa Județeană de Pensii

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Recurenta, prin avocat -, interpelată fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentei cuvântul în susținerea cererii de recurs.

Recurenta, prin avocat -, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul admiterii acțiunii, ca fiind întemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1962 din data de 10.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin cererea de chemare în judecată contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la stabilirea pensiei anticipate, în condițiile art. 50 și 51 din Legea nr. 19/2000. Ca atare, Tribunalul a analizat dacă partea îndeplinea condițiile pentru acordarea pensiei anticipate, pe de o parte, și a pensiei anticipate parțiale, pe de altă parte, deoarece textele de lege menționate reglementează dreptul la pensia anticipată parțiale.

Prin decizia nr. J 7557/06.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii I, a fost respinsă cererea de înscriere la pensia pentru limita de vârstă înregistrată sub nr. 7557/27.02.2008 reținându-se că nu sunt îndeplinite prevederile art. 41 alin.1 din Legea nr. 19/2000, în sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare.

În motivarea deciziei s-a arătat că nu s-a luat în calcul grupa a II a de muncă, întrucât încadrarea este incorectă și că se asiguratul îndeplinește condițiile pentru pensia anticipată la împlinirea vârstei de 55 de ani.

Prin urmare, a reținut Tribunalul, chiar dacă în decizie se face mențiune și la pensia de limită de vârstă, rezultă că intimata a analizat cererea și din perspectiva solicitării menționate în cererea introductivă referitoare la acordarea pensiei anticipate, împrejurarea care rezultă cu certitudine din faptul că i se face cunoscută vârsta la care se încadrează la pensia anticipată.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a analizat dispozițiile legale care reglementează dreptul la pensia anticipată, pentru a verifica dacă intimata avea obligația de a emite decizie în sensul solicitat de către contestatoare.

Potrivit dispozițiilor art. 49 alin.1 din Legea nr. 19/2000, asigurații care au depășit stagiul complet de cotizare cu cel puțin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5 ani înaintea vârstelor standard de pensionare.

Prin urmare, textul de lege stabilește două condiții ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru deschiderea dreptului la pensia anticipată respectiv depășirea duratei stagiului complet de cotizare cu cel puțin 10 ani și vârsta cu cel mult 5 ani mai mică decât vârsta standard de pensionare.

s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 167 alin. 4 din Legea nr. 19/2000, pentru perioada aprilie 2001 - noiembrie 2014 vârsta standard de pensionare și stagiul complet de cotizare, în înțelesul art. 49 și 50, sunt cele prevăzute în anexa nr. 3, la care asiguratul ar avea dreptul la pensie pentru limită de vârstă în raport cu data nașterii.

În baza mențiunilor din anexa nr. 9 a nr. 340/2001, în raport de data nașterii contestatoarei, 26.09.1955, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, astfel cum s-a menționat în decizia contestată.

Prima instanță a stabilit, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, că partea contestatoare ar putea beneficia de pensia anticipată la împlinirea vârstei de 55 ani, ca urmare a aplicării beneficiului reducerii vârstei standard cu 5 ani.

Or, în speță, contestatoarea nu a îndeplinit condiția de vârstă, în raport de data nașterii și data depunerii cererii de pensionare.

Este adevărat, a mai constatat prima instanță, că, în speță, intimata nu a reținut faptul că partea a desfășurat activități în grupa a II a de muncă, deși din copia adeverinței nr. 382/24.10.2001 emisă de SC de SA, rezultă că, în perioada 01.09.1972-01.10.1986 și în perioada 03.01.1987-01.04.1991, contestatoarea a lucrat în grupa a II a de muncă ca uscător și apretor, procent de 100%, conform art. 50/1990 și 125/90 anexa 2, poziția 116 în aceleași condiții cu vopsitorul, numai că și în ipoteza în care s-ar fi reținut că a desfășurat activități în grupa a II a de muncă, condițiile pentru acordarea pensiei anticipate nu sunt îndeplinite, ca urmare a faptului că partea nu îndeplinește condiția de vârstă, care ar fi trebuit să fie de 55 de ani, iar nu de 52 ani 5 luni cât avea contestatoarea.

Totodată, conform dispozițiilor art. 50 alin.1 din Legea nr. 19/2000, asigurații care au realizat stagiile complete de cotizare, precum și cei care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parțială cu reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani, astfel încât, a stabilit Tribunalul, și acest text de lege, a cărui invocare s-a făcut de către contestatoare în cererea introductivă, nu permite admiterea cererii de pensionare, deoarece nu este îndeplinită condiția referitoare la vârstă.

De asemenea, chiar dacă intimata ar fi reținut realizarea stagiilor de cotizare în grupa a II a de muncă, nici dispozițiile art. 51 alin. 1 din Legea nr. 19/2000, conform cărora asigurații care au desfășurat activități în condiții deosebite sau în condiții speciale de muncă, dar care nu se pot pensiona cu reducerea vârstei de pensionare pe această bază, pot beneficia de prevederile art. 50, nu permit acordarea pensiei anticipate parțiale, deoarece textul de lege prevede că în aceste cazuri reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi mai mare de 5 ani.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, contestatoarea, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

Astfel, potrivit cererii introductive de instanța recurenta a solicitat constatarea nulității deciziei emise de către intimate Casa Județeană de Pensii I întrucât, pe de o parte, nu este motivată soluția de nereținere a perioadei de lucru în condiții speciale de muncă (grupa a Il-a de muncă, în conformitate cu actele de la dosar), și că, în situația în care s-ar fi reținut că perioada de 27 de ani și 4 luni în care a desfășurat munca în grupa a Il-a de muncă, ar fi fost îndeplinite condițiile pentru a i se admite cererea de pensionare.

A mai arătat recurenta că, potrivit anexei nr. 3 Ia Legea 19/2000, pentru perioada decembrie 2007 - martie 2008, vârsta standard de pensionare este stabilită la 58 de ani si 3 luni și stagiul complet de cotizare este stabilit la 26 de ani si 6 luni.

Data de naștere a contestatoarei este 26.09.1955, astfel că aceasta se înscria in dispozițiile art. 50 si 51 din Legea 19/2000 la data de 26.12.2008, când si condiția de vârsta era îndeplinita conform considerentelor si explicațiilor date de instanța fondului.

Or, aceste date au fost ignorate atât de către Casa Județeană de Pensii I, cât și de instanța de fond, care nu s-a pronunțat pe aspectul nereținerii activității prestate în grupa a Il-a, și nici nu a calculat conform prevederilor legale (Anexa 3 la lege) îndeplinirea condiției de vârstă.

Cat privește stagiul de cotizare, acesta ar fi trebuit sa fie stabilit la 27 de ani si 4 luni în condiții deosebite de muncă (grupa a Il-a), iar restul până la 34 de ani 4 luni si 14 zile în condiții normale de muncă.

Așa fiind, a mai susținut recurenta, avea dreptul de a se pensiona anticipat la vârsta de 53 de ani si 3 luni, prin reducerea vârstei standard de pensionare cu 5 ani.

Dacă instanța de fond ar fi apreciat corect probele administrate privind perioada lucrată în grupa a II-a de muncă, prin raportare la dispozițiile legale, ar fi constatat că, la data pronunțării hotărârii, recurenta avea îndeplinite ambele condiții expuse de instanța pe larg in hotărâre, și astfel, contestația depusă ar fi trebuit admisă în parte, diferența impunându-se a fi făcută doar prin reducerea numărului de luni de la care i s-ar fi acordat drepturile de pensie.

În plus, instanța a analizat contestația și decizia emisă de intimată doar din prisma dispozițiilor art. 50 si 51 din Legea nr.19/2000, deși, potrivit dispozițiilor art. 52 din aceeași lege, în situația în care intimata i-ar fi recunoscut perioada de timp cu activitate în grupa a doua de muncă, atunci, în baza principiului disponibilității, s-ar fi putut observa ca îndeplinea condițiile pentru pensionare pentru limită de vârstă, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 46 și art. 48 din Legea nr.19/2000, fiind îndeplinite condițiile de limită de vârstă și de stagiu de cotizare.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În recurs, nu au fost administrate probe.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Nu poate fi primită critica potrivit căreia Tribunalul a analizat contestația și decizia emisă de intimată doar din prisma dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr.19/2000 privind pensia anticipată parțială, deși, potrivit dispozițiilor art. 52 din aceeași lege, în situația în care intimata i-ar fi recunoscut perioada de timp cu activitate în grupa a doua de muncă, în baza principiului disponibilității, s-ar fi putut observa ca îndeplinea condițiile pentru pensionare pentru limită de vârstă, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 46 și art. 48 din Legea nr.19/2000.

Astfel, se reține că recurenta contestatoare a solicitat anularea deciziei nr. J 7557/06.06.2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Or, față de obiectul cererii cu care a fost învestită, în mod corect prima instanță a analizat legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin raportare la situația de fapt existentă în momentul emiterii actului, întrucât existența cauzelor de nulitate trebuie verificată la acest moment, fără a prezenta relevanță eventuala îndeplinire a condițiilor de pensionare - după caz, pentru limită de vârstă, anticipată sau anticipată parțială - ulterior emiterii deciziei sau pe parcursul desfășurării procesului.

De asemenea, se reține că Tribunalul a procedat cu respectarea principiului disponibilității atunci când a examinat decizia contestată prin prisma dispozițiilor art. 50 și 51 din Legea nr. 19/2000 privind pensia anticipată parțială, câtă vreme în cuprinsul contestației cu care a învestit instanța contestatoarea însăși a solicitat obligarea pârâtei să admită cererea de pensionare anticipată depusă la data de 27.02.2008, cu nr. 7557, cu motivarea că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 50 și 51 din Legea nr. 19/2000.

de suport este și critica potrivit căreia prima instanță nu rezolvă problema nereținerii stagiului de activitate în condiții deosebite de muncă - grupa a II- Acest aspect este analizat în considerentele sentinței atacate, iar împrejurarea că, în decizia contestată, nu se motivează neluarea în calcul a perioadei lucrate în grupa a doua de muncă nu este de natură a atrage, prin ea însăși, nulitatea deciziei.

În mod corect Tribunalul a constatat că și în ipoteza în care s-ar fi reținut de către intimată activitățile desfășurate în grupa a II a de muncă, conform adeverinței nr. 382/24.10.2001 emisă de SC de SA, pentru perioadele 01.09.1972-01.10.1986 și 03.01.1987-01.04.1991, condițiile pentru acordarea pensiei anticipate nu puteau fi considerate îndeplinite, ca urmare a faptului că partea nu îndeplinea condiția de vârstă - 55 de ani, ci avea la data depunerii cererii de pensionare (27.02.2008) numai 52 ani 5 luni (fiind născută la data de 26.09.1955).

Astfel cum însăși recurenta arată în motivarea cererii de recurs, potrivit anexei nr. 3 Ia Legea 19/2000, pentru perioada decembrie 2007 - martie 2008, vârsta standard de pensionare este stabilită la 58 de ani si 3 luni, stagiul complet de cotizare este stabilit la 26 de ani și 6 luni și stagiul minim de cotizare la 11 ani și 2 luni.

Chiar prin reducerea vârstei de pensionare cu 5 ani (reducerea maximă care se poate acorda conform art. 50 și 51 din Legea nr. 19/2000), la data depunerii cererii de pensionare recurenta contestatoare tot nu ar fi îndeplinit condițiile de vârstă, având împliniți numai 52 de ani și 5 luni.

Pentru considerentele expuse, cum prima instanță a interpreta corect materialul probator administrat în cauză și a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1962 din data de 10.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.28378/3/AS/2008, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. /tehnored.

2 ex./02.07.2009

Jud.fond: /

Președinte:Cristescu Simona
Judecători:Cristescu Simona, Uță Lucia, Rotaru Florentina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4054/2009. Curtea de Apel Bucuresti