Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4126/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 4126

Ședința publică de la 22 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier

************

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.6061 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-contestator prin procurator, lipsind intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recurentul-contestator a depus la dosar un set de acte, iar intimata depus note scrise, prin care solicită respingerea recursului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat, Curtea, apreciind cauza în stare de judecată,a acordat cuvântul asupra recursului de față.

Procurator, prin recurentul-contestator, a solicitat admiterea recursului conform motivelor de la dosar.

CURTEA

Asupra cauzei de față;

Prin sentința civilă nr.6061 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins contestația formulată de, cu domiciliul în comuna, jud. D, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în C,-, jud.

Pentru a pronunța această sentință, instanța reținut că ecizia contestată nr. - din 01.07.2007, privește recalcularea drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2007.

În acest sens, intimata, pentru perioada 30.11.1950 - 31.12.1962 a luat în calcul, conform prevederilor OUG 19/2007, venitul mediu brut pe economie din aceea perioadă, în loc de venitul minim pe economie, cum se luase anterior în calcul prin decizia nr. - din 31.11.2005, întrucât contestatorul pentru această perioadă, nu a avut trecute veniturile realizate în carnetul de muncă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurentul arată că litigiul cu Casa Județeană de Pensii D s-a desfășurat pe parcursul a 18 ani.

Susține că Decretele-Lege nr. 43/1990 art. 7, nr.53/1990 art.5 și nr. 68/1990 art.2 au prevăzut expres încadrarea contestatorului în regimul specialiștilor zootehniști din sistemul IAS, grupa a II-a și I pentru întreaga perioadă de la angajare până la pensionare.

Precizează că în cadrul altor litigii a obținut acordarea pensiei pentru vechime integrală peste 30 de ani cu sporul de grupa a II- Deși prin sentința nr. 529 pronunțată în dosarul nr. 685/A/1997 Curtea de APEL CRAIOV Aa stabilit acordarea pensiei de stat cu pensia suplimentară, sporuri de grupa a II-a cu trimitere la Decretele-Lege mai sus arătate, în rejudecare s-a reținut numai capătul de cerere referitor la pensia suplimentară, atât expertul contabil, cât și instanța ignorând indicațiile date de CSJ. În concluzie, susține recurentul, trebuia să fie analizată pensia în întregime ce i se cuvenea conform acestor decrete.

În ceea ce privește sentința recurată în cauza de față, recurentul susține că OUG nr. 19/2007 nu are nicio relevanță în situația sa și că această ordonanță nu poate să modifice decretele-lege invocate.

OUG nr. 19/2007 vizează salariile secrete care, din motive publice, nu erau trecute în cărțile de muncă.

Susține că anterior recalculării, avea un punctaj în plată de 0,92164, astfel că prin recalculate punctajul i-a fost diminuat.

Mai susține recurentul că obiectul cererii sale este pensia de stat și că eroarea instanței de fond a fost aceea că nu a analizat prevederile decretelor-lege, ci doar dispozițiile OUG nr. 19/2007.

A mai solicitat conexarea cu dosarul nr-.

Recurentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: decizia de pensie nr. -/20.03.1992, decizia de pensie nr. -/28.02.1991, decizia de pensie nr. -/01.11.1999, decizia nr. 585/11.03.1998 a Curții Supreme de Justiție, decizia nr. 3537/28.10.2003 a Curții Supreme de Justiție, decizia nr. 844/29.03.2006 a Curții de APEL CRAIOVA, decizia nr. 198/15.01.2007 a Curții de APEL CRAIOVA, decizia nr.6128/27.09.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, copie extras din carnetul de muncă, cerere adresată intimatei Casa Județeană de Pensii

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie decizia nr. -/01.07.2007 emisă de intimata Casa Județeană de Pensii D, aceasta rezultând în mod evident din redactarea contestației.

Această decizie a fost emisă din oficiu de către intimată în aplicarea dispozițiilor OUG nr. 19/2007, contestatorului fiindu-i stabilit punctajul pentru anii 1950-1952, respectiv 1960-1962, astfel cum rezultă din conținutul deciziei contestate. Și acestea sunt singurele elemente de calcul al pensiei care au fost modificate pri decizia contestată.

Prin aplicarea dispozițiilor OUG nr. 19/2007, punctajul anual s-a majorat de la 0,07295 la 0,12554 puncte.

Potrivit art. 129 alin. ultim din Codul d e procedură civilă, n toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Fiind singurele elemente de calcul al pensiei care au fost modificate prin decizia contestată, rezultă că aceste punctaje recalculate sunt singurele aspecte care pot face obiectul contestației.

Prin urmare, instanța de fond avea de analizat dacă au fost respectate dispozițiile art. 161 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, verificând ca elemente de fapt perioadele concrete în care beneficiara pensiei a desfășurat activitate în perioada 1953-1958.

Potrivit art. 161 alin. 3 din Legea nr. 19/2000:

"(3) excepție de la aplicarea prevederilor alin. (2) perioadele anterioare datei de 1 ianuarie 1963 pentru care, la determinarea punctajului mediu anual, se utilizează:

b) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962 și pentru care în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale și nici nu sunt dovedite;

c) un punct pentru fiecare lună de stagiu de cotizare realizat în perioadele cuprinse între data de 1 septembrie 1947 și data de 31 decembrie 1962, în situația în care prin valorificarea drepturilor salariale din actele doveditoare rezultă, pentru fiecare lună de stagiu de cotizare, un număr de puncte mai mic decât cel prevăzut la lit. b).

Contestatorul nu a invocat însă motive legate de calculul punctajului potrivit dispozițiilor OUG nr. 19/2007, contestația acestuia tinzând practic către modificare altor elemente valorificate la data pensionării sau la data recalculării pensiei din sistemul public potrivit dispozițiilor din OUG nr. 4/2005.

În mod corect instanța de fond a reținut ca argumente juridice concludente în soluționarea contestației numai dispozițiile din OUG nr. 19/2007.

Aprecierea recurentului în sensul că în cazul său nu se aplică dispozițiile OUG nr.19/2007 sunt nefondate, acestea fiind norme juridice de modificare a Legii nr. 19/2000, care se aplică tuturor categoriilor de pensionari, fără nicio distincție.

De altfel, recursul formulat în cauză vizează aplicarea Decretelor-Lege nr. 43/1990, nr. 53/1990 și nr. 68/1990, acte normative care nu puteau face obiectul analizei administrative a Casei Județene de Pensii D cu ocazia emiterii deciziei din 01.07.2007.

Sunt nepertinente criticile recurentului care nu vizează modul de soluționare a cauzei de față, ci repun în discuția instanței chestiuni juridice ce au făcut obiectul altor dosare.

Este adevărat că la momentul recalculării pensiei din sistemul public punctajul mediu anual aflat în plată era de 0,92164, iar cu ocazia recalculării punctajul mediu anual a fost diminuat, însă a fost menținută în plată pensia mai avantajoasă și, în nici un caz, acest aspect nu are nicio influență asupra soluției pronunțate de instanța de fond.

Instanța a reținut corect că punctajul mediu anual al contestatorului rezultat în urma recalculării era de 0,07295 puncte.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.6061 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII D, având ca obiect contestație decizie de pensionare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Iunie 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- ---

Judecător,

-

Grefier,

Red./2 expl.

02.07.2009

Jud fond

25 Iunie 2009

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Elena

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4126/2009. Curtea de Apel Craiova