Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4160/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 4160

Ședința publică de la 06 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier - -

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de contestator împotriva sentinței nr. 2082 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul -, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII G, având ca obiect contestație decizie constituire debit.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul și intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.

Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Tribunalul Gorj prin sentința nr.2082 de la 12 noiembrie 2007 respins contestația formulată de contestatorul, impotriva intimatei Casa Județeană de Pensii

Pentru a se pronunța astfel contestatorul a contestat decizia nr. -/30.03.2007 emisa de intimata Casa Judeteana de Pensii G prin care acestuia urmeaza să i se retina suma de 540 lei, cu titlu de plati necuvenite.

Prin intampinarea depusa in cauza, intimata Casa Judeteana de Pensii G, a aratat ca, din eroare, prin decizia nr.-/28.07.2006, s-a omis aplicarea diminuarii cuantumului pensiei pentru limita de varsta, prevazuta de dispozitiile art.50 din Legea nr.19/2000.

Observând prevederile art.50 din Legea nr.19/2000 se constată că, intr-adevar cuantumul pensiei pentru limita de vârstă se stabilește prin diminuarea acestui cuantum in raport cu stagiul de cotizare realizat.

Intimata expune prin documentația depusă la dosarul cauzei, in detaliu, modalitatea de aplicare a procentului de diminuare de 19,50% pentru un numar de 39 luni, respectiv pentru perioada 01.04.2006-30.04.2007.

Din analiza deciziei de pensionare, precum si a buletinului de calcul nr.9564/20.03.2006 reiese ca, in mod corect i s-a recalculat contestatorului pensia anticipata partiala, cu dimunuarea corespunzatoare, determinata prin decizia nr.-/30.03.2007, la 540 lei.

Nu poate fi retinuta sustinerea contestatorului, ca fiind vorba de o eroare a intimatei Casa Judeteana de Pensii G, nu ar datora nimic, deoarece, in situatia de fata ne aflam in fata platii lucrului nedatorat, ceea ce implica obligatia petentului de restitui suma incasata necuvenit.

Au fost respectate in cauza si prevederile referitoare la termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani in materia drepturilor de asigurari sociale,prevazut de art.187 alin.1 din Legea nr.19/2000, aceasta neoperand pentru perioada 01.04.2006-30.04.2007.

Avand in vedere cele expuse precum si dispozitiile Legii 19/2000, a fost respinsă contestatia formulată de contestator.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că a încasat suma de 540 lei și că trebuie să-i se rețină această sumă ca fiind foloase necuvenite.

A mai arătat recurentul că nicidecum nu este el acela care a beneficiat de această sumă, ci cu totul altă persoană, cu același nume și prenume, născut în aceeași comună, respectiv comuna, care domiciliază în, județuul O,-.

ecurentul a mai susținut că dosarul său,de la casa de pensii,a plecat cu numărul fals de dosar și anume numărul 50, acest număr fiind al acestui din județul

La data de 14 04 2008 intimata a depus precizări la dosar în sensul că o parte din suma care a fost constituită ca debit se datorează faptului că s-a emis decizie de pensionare fără să se opereze diminuarea punctajului corespunzător iar o parte se datorează faptului că recurentul a încasat în luna martie 2007 de două ori pensia cuvenită pentru această lună.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

La data de 28 07 2006,intimata a emis recurentului-contestator decizia de pensionare pentru munca depusă și limită de vârstă nr.- stabilind că are un stagiu de cotizare realizat de 36 de ani,o lună și 25 zile.

Ulterior,intimata a procedat la revizuirea acestei decizii,emițând decizia nr.-/ 30 03 2007 privind acordarea pensiei anticipate parțiale,diminuându-i punctajul.

Intimata a procedat în mod greșit deoarece recurentul contestator îndeplinea condițiile pentu obținerea unei pensii pentru limită de vârstă prevăzute de art.41 alin. 1 din Legea nr.19/2000 respectiv condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.

Conform anexei nr.9 din Ordinul nr.340/2001,raportat la data nașterii-15 12 1945,recurentul trebuia să aibă vârsta de 63 ani și 7 luni.

Recurentul însă beneficia de reducerea acestei vârste standard de pensionare datorită reducerilor de care beneficiază,în conformitate cu dispozițiilor Legi nr.19/2000, ca urmare a faptului că a prestat activitate care se încadra în condiții speciale și deosebite.

Astfel că pentru stagiul realizat în grupa I de 4 ani,beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 2 ani și 5 luni,conform art.167 ind1 din Legea nr.19/2000 iar pentru stagiul realizat în grupa a II a de 9 ani,beneficiază de o reducere de 1 an și 5 luni conform tabelului arătat la art.42 din Legea nr.19/2000.

Art. 46 din Legea nr.19/2000 prevede că asigurații care au realizat stagii de cotizare atât în condiții deosebite, cât și în condiții speciale de muncă beneficiază, cumulativ, de reducerea vârstelor standard de pensionare, corespunzătoare fiecărei situații, fără ca această reducere să depășească 12 ani.

Față de aceste dispoziții,Curtea constată că recurentul contestator beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 3 ani și 10 luni iar în raport de faptul că la data de 01 04 2006 avea vârsta de 60 ani și 3 luni,consideră că este îndeplinită condiția privind vârsta standard de pensionare și astfel avea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă.

Cu privire la susținerea intimatei că o parte din sumă se datorează faptului că a încasat pensia pentru luna martie 2007 de două ori,Curtea constată că este nefondată deoarece reprezintă o simplă susținere a acesteia, neadministrând nicio dovadă în acest sens.

Pentru considerentele arătate,Curtea urmează ca, în baza art.312 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă,să admită recursul,să modifice sentința în sensul că va anula decizia nr.-/30.03.2007 emisă de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestator împotriva sentinței nr. 2082 din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul -, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

Modifică sentința în sensul că admite contestația formulată de contestator.

Anulează decizia nr. -/30.03.2007, emisă de intimata Casa Județeană de Pensii

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.jud.-

4 ex/AS/07 07 2008

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4160/2008. Curtea de Apel Craiova