Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4236/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.2556/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.4236/
Ședința publică de la 10 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Uță Lucia
JUDECĂTOR 2: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta împotriva sentinței civile nr.879 din data de 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41911/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, având ca obiect:"contestație împotriva deciziei de pensionare".
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta,prin avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.- din 09.06.2009 depusă la dosar-fila 7, lipsind intimataCasa de Pensii a Municipiului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta, prin avocat, interpelat fiind, arată că nu are cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată acordă recurentului cuvântul în susținerea cererii de recurs.
Recurenta, prin avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii contestației.
Fără cheltuieli de judecată.
Curtea, în temeiul art.150 pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil dedus judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.879 din data de 04.02.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului B, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Prin decizia nr. -/25.10.2007 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4, au fost stabilite drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu luarea în calcul a unui stagiu total de cotizare realizat de 31 de ani, 4 luni și 24 de zile, astfel cum reiese din carnetul de muncă.
A mai stabilit Tribunalul că stagiul complet de cotizare este de 26 de ani și 10 luni, rezultând astfel un stagiu realizat peste stagiul complet de cotizare de 4 ani, 6 luni și 24 de zile, pentru care s-a calculat un procent de diminuare de 0,30, în baza art. 50 și a tabelului nr. 2 din Legea nr. 18/1991.
Cum adeverința nr. 1439/18.11.2008 a fost emisă de ulterior deciziei atacate, prima instanță a reținut că situația de fapt pe care o atestă nu se constituie într-o cauză de nulitate a deciziei, întrucât asemenea cauze pot fi doar anterioare sau cel mult concomitente cu momentul emiterii actului.
S-a mai arătat că reclamanta are posibilitatea de a depune originalul menționatei adeverințe la Casa de Pensii a Municipiului B, în vedere recalculării drepturilor de pensie, fapt nesolicitat prin cererea cu care a învestit instanța.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs motivat, în termenul legal, reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, recurenta a arătat, în esență, următoarele:
În mod greșit prima instanță a reținut că, după emiterea deciziei de pensionare, s-au prezentat date noi, rezultate din adeverința nr. 1439/18.11.2008 a fost emisă de, întrucât tocmai acesta a fost motivul pentru care recurenta s-a adresat instanțe, respectiv pentru infirmarea deciziei și emiterea unei noi decizii a Casei Locale de Pensii Sector 4, care să includă datele din adeverință pentru calcularea unui punctaj superior celui anterior.
A mai arătat recurenta că are un stagiu total de cotizare de 31 de ani 4 luni și 24 de zile la depunerea actelor, iar în condițiile în care stagiul de cotizare necesar este de 26 de ani și 10 luni, a realizat peste acest stagiu un stagiu de cotizare de 4 ani 6 luni și 24 de zile, care poate fi reconsiderat, conform Legii nr. 18/1991.
Intimata nu a depus întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Prima instanță a fost învestită cu o contestație împotriva deciziei nr. -/25.10.2007 emisă de Casa Locală de Pensii Sector 4, prin care au fost stabilite drepturile de pensie anticipată parțială cuvenite reclamantei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000, cu luarea în calcul a unui stagiu total de cotizare realizat de 31 de ani, 4 luni și 24 de zile.
Față de obiectul cererii cu care a fost învestită, în mod corect prima instanță a analizat legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin raportare la situația de fapt existentă în momentul emiterii actului, întrucât existența cauzelor de nulitate a deciziei de pensie trebuie verificată la acest moment, prin prisma elementelor rezultate din înscrisurile aflate la dosarul de pensionare.
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. 2 din Legea nr. 19/2000, cererea de pensionare, împreună cu actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii în raza căreia se află domiciliul asiguratului.
Așadar, nu poate fi imputat intimatei faptul că, la calculul pensiei anticipate parțiale stabilite prin decizia contestată nu a valorificat veniturile evidențiate în adeverința nr. 1439/18.11.2008, emisă de, despre care nu a avut cunoștință și care a fost depusă direct la dosarul instanței de fond la un an după data formulării contestației.
Chiar dacă este posibilă recalcularea drepturilor de pensie, cu valorificare veniturilor atestate prin adeverința mai sus menționată, în mod just instanța de fond a reținut că reclamanta nu a învestit-o cu o cerere având un asemenea obiect, iar procesul civil este guvernat de principiul disponibilității.
Prin urmare, Curtea constată că prima instanță a făcut o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel încât în cauză nu se regăsește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Nu poate fi reținut nici motivul de modificare subsumat dispozițiilor art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, întrucât criticile aduse sentinței atacate nu se circumscriu acestui text, câtă vreme nu vizează interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, care să fi fost denaturat de prima instanță. Simpla referire la această dispoziție legală nu este de natură să conducă la admiterea recursului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr.879 din data de 04.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.41911/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
2 ex./07.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Uță LuciaJudecători:Uță Lucia, Rotaru Florentina Gabriela, Cristescu