Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4265/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4265
Ședința publică din data de 24 Iunie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Ligia Epure
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mariana Pascu
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr.57/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimata contestatoare, lipsind recurenta pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părții prezente.
Intimata contestatoare, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, petenta - a chemat în judecată intimata Casa Județeană de Pensii G, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.8652/2008 și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să se stabilească pensia ce i se cuvine ca urmare a rectificărilor ce decurg din adeverința nr.7231/10.07.2006 a - Filiala, privind anularea pozițiilor nr.36, 37, 38, 39, 40 și 72 din carnetul de muncă seria - nr.- și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, petenta a arătat că în calitate de angajat al unității pârâte - Filiala, a desfășurat o activitate care trebuia operată în carnetul de muncă potrivit realității, în sensul că înscrierile de la pozițiile nr. 36, 37, 38, 39, 40 și 72 din carnetul de muncă seria - nr.-, trebuiau anulate și ca urmare a acestei rectificări în carnetul de muncă beneficiază de drepturile ce decurg prin înscrierea corectă a grupei de muncă, aceasta fiind grupa I de muncă și nu grupa II de muncă, grupă ce îi conferă dreptul la pensia aferentă.
În dovedirea contestației petenta a depus la dosar decizia contestată nr. 8652/2008, adeverința nr. 7231/10.07.2006 și memoriul explicativ nr.7232/10.07.2006, ambele emise de către pârâta - Filiala și copia carnetului de muncă.
În drept, petenta și-a întemeiat contestația pe dispozițiile cuprinse în Secțiunea a VII-a din legea nr.19/2000.
Intimata Casa Județeană de Pensii Gaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației formulată de petentă cu motivarea că adeverința despre care face vorbire aceasta nu poate fi luată în calcul deoarece este în contradicție cu înscrisurile din carnetul de muncă al petentei.
Prin sentința civilă nr.57 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a admis în parte contestația formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii
S-a anulat decizia nr.8652/19.09.2008, emisă de intimată.
A fost obligată intimata să emită o nouă decizie de pensionare pentru limită de vârstă, cu luarea în calcul a adeverinței nr.7231/10.07.2006 a - Filiala - și s-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Contestatoarea a solicitat intimatei, cu cererea nr. 26777/04.07.2008, înscrierea la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii 19/2000 modificat, depunând la dosarul de pensie carnetul de muncă și adeverințe eliberate de unitățile angajatoare în care se precizează perioada de activitate, respectiv vechimea în muncă a acesteia, precum și drepturile salariale de care a beneficiat.
Intimata a emis decizia nr.8652/19.09.2008 prin care a fost respinsă cererea contestatoarei de acordare a pensiei pentru limită de vârstă cu motivarea că stagiul de cotizare realizat este mai mic decât stagiul complet de cotizare de 30 de ani, fiind avută în vedere activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă așa cum este înscris în carnetul de muncă.
Având în vedere că unitatea angajatoare, SC - SA, a emis adeverința nr.7231/10.07.2006, susținută de memoriul justificativ din aceeași dată, acte din care rezultă că a fost anulată încadrarea activității în grupa a II-a de muncă înregistrată în mod eronat la pozițiile 36,37, 38, 39, 40 și 72 din carnetul de muncă al petentei, activitatea desfășurată încadrându-se astfel în grupa I de muncă în procent de 85%.
Cum fosta unitate angajatoare nu mai poate efectua operațiuni în carnetul de muncă al petentei deoarece aceasta nu mai este salariată a SC - SA din data de 16.01.1998, singura posibilitate legală fiind aceea a eliberării de adeverințe,
Ținând cont de faptul că, potrivit dispozițiilor Decr.92/1976, angajatorul poartă întreaga răspundere pentru actele pe care le eliberează, instanța a admis în parte contestația, în sensul anulării deciziei emise de intimată și obligării acesteia să emită o nouă de decizie de pensionare pentru limită de vârstă cu luarea în calcul a adeverinței nr.7231/10.07.2006 a SC - SA.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, petenta nefăcând dovada acestora.
Intimata Gad eclarat în termen recurs împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea contestației.
Critică sentința în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. susținând că adeverința nr.723/10.07.2006 emisă de CN SA Filiala, nu poate fi în luată în considerare deoarece este în contradicție cu înscrierile din carnetul de muncă al contestatoarei, iar nu forță probantă superioară.
Consideră că activitatea desfășurată de contestatoare se încadrează în grupa II-.a de muncă și astfel aceasta nu îndeplinește condițiile cerute de Legea nr.19/2000, întrucât vârsta standard de pensioare este de 60 ani și stagiul complet de cotizare de 30 ani, iar aceasta este născută în 1958, și stagiul inclusiv sporul pentru grupa II-a totalizează 28 ani.
Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare și va fi menținută.
Sunt neîntemeiate criticile privind aprecierea greșită a instanței de fond, că se impune luarea în considerare a adeverinței nr.723/10.07.2006 emisă de SC Filiala, deoarece instanța de fond a avut în vedere precizările făcute de unitatea emitentă atât prin adeverința respectivă, cât și prin memoriul explicativ din care rezultă fără echivoc faptul că locul de muncă în care și-a desfășurat activitatea contestatoarea, în procent de 85 %, se încadrează în grupa I-a de muncă, așa cum este prevăzut în Ordinul nr.50/1990, anexa pct.30 și unitatea își asumă responsabilitatea acestor precizări, așa cum s-a convenit cu reprezentanții G prin nota de constatare nr.832/18.02.2004, fiind calculate și virate către recurentă contribuțiile CAS pentru grupa I-a de muncă, așa încât refuzul recurentei de a lua în considerare adeverința respectivă nu denotă decât reacredință și abuz.
Cât privește mențiunile din carnetul de muncă al contestatoarei, de asemenea s-a precizat în adeverință și memoriu, că mențiunile făcute inițial în carnetul de muncă au fost eronate și sunt anulate de adeverința în cauză și carnetul de muncă nu mai poate fi modificat, contestatoarea nemaifiind salariată.
În consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii G, împotriva sentinței civile nr.57/14.01.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata contestatoare, având ca obiect, contestație decizie de pensionare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
10.07.2009
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ec.
Președinte:Ligia EpureJudecători:Ligia Epure, Corneliu Maria, Mariana Pascu