Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 43

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

JUDECĂTOR 3: Smaranda Pipernea

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale având ca obiect contestație decizie de pensionare privind recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I împotriva sentinței civile nr.1535/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, intimată fiind .

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.

Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Prin sentința civilă nr.1535 din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă contestația formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I și s-a dispus modificarea deciziei nr. -/25.05.2009 emisă de intimată în sensul înlăturării mențiunilor prevăzute la punctul 1 din decizie.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că, prin contestația formulată, contestatoarea a chemat în judecată pe intimata Casa Județeană de Pensii I, solicitând modificarea deciziei nr. -/25.05.2009 în ceea ce privește mențiunile prevăzute la pct. 1.

În motivarea contestației sale, contestatoarea a susținut că la pct. 1 din decizie s-a reținut că pentru perioada 01.05.2006 - 01.11.2007 dreptul său este prescris în conformitate cu Decretul nr. 167/1958. A mai susținut contestatoarea că este pensionară din luna aprilie 2005 și că prevederile pct. 1 din decizie se contrazic cu prevederile pct. 2 care fac referite la adeverința privind actualizarea pensiei de serviciu nr. 2117/A/14.04.2009 prin care se stabilește actualizarea începând cu luna octombrie 2007. Contestatoarea a precizat și faptul că atât recalcularea, cât și actualizarea pensiei sale au avut ca temei stabilirea sporului de 50% prin sentința civilă nr. 1474/08.08.2007 a Tribunalului Iași.

În dovedirea contestației, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 1474/08.08.2007, decizia nr. -/25.05.2009, adeverințele nr. 2116/A/14.04.2009, nr. 2117/A, nr. 2118/14.04.2009 și nr. 2119/14.04.2009.

Intimata Casa Județeană de Pensii Iaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

În motivarea poziției sale procesuale, intimata a susținut că începând cu data de 17.02.2005, contestatoarei i-a fost stabilită o pensie de serviciu prin decizia nr. -/22.03.2005, în temeiul Legii nr. 567/2004. Art. 68 alin. 7, modificat de Legea nr. 17/2006 reglementează faptul că pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual, în raport cu media salariile brute realizate în ultimele 12 luni ale personalului de specialitate în activitate. Astfel, actualizarea pensiilor de serviciu se aplică doar pensiilor de serviciu deja stabilite.

A mai susținut intimata că adeverința nr. 2116/A/14.04.2009 ce completa adeverința nr. 557/03.03.2005 a fost depusă în luna aprilie 2009. Întrucât înscrierea la pensie s-a făcut în anul 2005, implicit nu se putea modifica decizia inițială de înscriere la pensie, fiind depășit termenul general de prescripție. Din acest motiv, a susținut intimata că adeverința nr. 2116/A/14.04.2009 nu a fost valorificată.

Intimata a mai învederat și faptul că prin decizia nr. 167/03.03.2009 a Curții de APEL IAȘIa fost obligată să actualizeze pensia de serviciu începând cu data de 01.11.2007, potrivit adeverinței nr. 3438/decembrie 2007. Adeverința nr. 2117/A/14.04.2009 înlocuiește adeverința nr. 3438/2007, situație în care în mod corect această adeverință a fost valorificată începând cu data de 01.11.2007. Începând cu luna aprilie 2008 actualizările pensiei de serviciu s-au făcut potrivit nr.OUG 100/2007, iar adeverințele eliberate în baza sentinței civile înlocuiesc adeverințele inițiale de actualizare.

În dovedirea susținerilor sale, intimata a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia nr. -/25.05.2009, buletinul de calcul și documentația care a stat la baza emiterii acestei decizii.

Instanța a reținut că a fost înscrisă la pensie de serviciu, iar prin cererea înregistrată la intimata Casa Județeană de Pensii I sub nr. 25635/14.04.2009 aceasta a solicitat recalcularea pensiei de serviciu, depunând adeverința nr. 2116/A/14.04.2009. De asemenea, au fost depuse pentru actualizarea pensiei de serviciu și adeverințele nr. 2117/A/14.04.2009, nr. 2118/A/14.04.2009 și nr. 2119/A/14.04.2009.

Urmare a depunerii acestor adeverințe, a fost emisă de către intimată decizia nr. -/25.05.2009. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că s-a modificat pensia de serviciu stabilită prin deciziile anterioare, începând cu data de 01.11.2007, ca urmare a adeverințelor nr. 2117/A/14.04.2009, nr. 2118/A/14.04.2009 și nr. 2119/A/14.04.2009 (pct. 2 din motivare). Totodată, la punctul 1 din decizie se menționează că pentru perioada 01.05.2006 - 01.11.2007 se menține cuantumul pensiei de serviciu aflat în plată, având în vedere termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește mențiunile de la punctul 1 din decizie, instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, adeverința nr. 2116/A/14.04.2009 a fost eliberată în baza sentinței civile nr. 1474/08.08.2007 a Tribunalului Iași și completează adeverința nr. 557/03.03.2005, adeverință în baza căreia a fost stabilită inițial pensia de serviciu a contestatoarei. Având în vedere faptul că această adeverință a fost eliberată și depusă la intimată în luna aprilie 2009, instanța reține că în mod greșit intimata a stabilit prin decizia contestată că pentru perioada 01.05.2006 - 01.11.2007 se menține cuantumul pensiei de serviciu ca urmare a împlinirii termenul general de prescripție de 3 ani.

Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța a constatat că este întemeiată contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii I, și a admis-o dispunând modificarea deciziei nr. -/25.05.2009 emisă de intimată în sensul înlăturării mențiunilor prevăzute la punctul 1 din decizie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii I, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

A motivat recurenta că în mod greșit prima instanță a dispus înlăturarea mențiunilor de la punctul din decizia de pensionare, motivat de faptul că adeverința 2116-A-14.04.2009 care modifica adeverința 557-03.03.2005, ignorând faptul că de la data deschiderii dreptului la pensie ce a avut loc în 2005.

A arătat în acest sens recurenta că este adevărat că noua adeverință 2116/14.04.2009 a fost depusă în aprilie 2009,dar valorificarea ei ar însemna stabilirea și acordarea unor drepturi bănești peste termenul general de prescripție de 3 ani.

În concluzie recurenta a solicitat admiterea recursului său și modificarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii contestației.

Recursul nu este fondat.

Curtea reține că în cauză adeverința 2116/14.04.2009, depusă de contestatoare și invocată de recurentă, vizează modificarea veniturilor ce au constituit baza de calcul în stabilirea drepturilor de pensie cuvenite contestatoarei, modificare survenită în urma derulării unui litigiu ce a fost soluționat prin sentința civilă 1474/08.08.2007 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.887 din 17.06.2008 a Curții de APEL IAȘI.

Prin această hotărâre, i s-a recunoscut contestatoarei dreptul la sporul de stres și suprasolicitare, în cuantum de 50% din indemnizația de bază lunară brută,situație care a modificat în mod evident baza de calcul pentru stabilirea pensiei și care a fost corijată prin adeverința nr.2116/A/14.04.2009 ce a modificat adeverința inițială emisă de angajator.

Prin urmare, Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu este îndeplinit termenul general de prescripție de 3 ani,întrucât mențiunile de la punctul 1 de pe verso-ul deciziei privesc perioada cuprinsă între 01.05.2006 -01.11.2007, perioadă ce intră în calculul celor 3 ani prevăzuți în art.3 din Decretul 167/1958

De altfel potrivit art,6 din același act normativ, dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani,iar potrivit art. 7 din același decret,prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept.

Dacă dreptul este sub condiție suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când s-a împlinit condiția sau a expirat termenul.

În consecință, Curtea constată că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate astfel încât, în temeiul disp art.312 Cod proc. civ. va respinge recursul, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr.1535 din 09.10.2009 a Tribunalului Iași

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii I, împotriva sentinței civile nr.1535/09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.01.2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red./tehnored./

2 ex/ 19.01.2010

Tribunalul I- jud.

Jud.

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu, Smaranda Pipernea

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Iasi