Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 4354/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3259/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4354R
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1273 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28778/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.81683/2007, aflată la fila 6 dosar fond, lipsind recurenta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile ca temeinică și legală, arătând că pensiile magistraților nu se calculează pe bază de punctaj ci conform Legii nr.92 și nr.303.Depune practică judiciară.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1273 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28778/3/AS/2007, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de contestatoarea, împotriva intimatei Casa de Pensii a Municipiului B, și a fost obligată intimata să recalculeze o pensie de serviciu în favoarea reclamantei, cu începere din data de 28.08.2004, cu includerea pensiei suplimentare, conform art.21 alin.2 din nr.175/2005, la plata către reclamantă a diferențelor dintre pensia cuvenită și cea încasată, pe perioada 28.08.2004 la zi, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 700 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanta a fost inițial pensionată în baza Legii nr.3/1977, cu începere din data de 15.01.1982, prin decizia nr.90321/7.01.1082, în cuprinsul acesteia reținându-se o contribuție la pensia suplimentară de 15 ani.
Din cuprinsul sentinței civile nr.594/13.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel București, a rezultat că pensia pentru limită de vârstă a contestatoarei a fost transformată, anterior datei de 01.04.2001, în pensie de serviciu, stabilită potrivit Legii nr.92/1992, fiind ulterior supusă actualizărilor anuale, după cum se menționează chiar în dispozitivul hotărârii.
Întrucât din recunoașterile intimatei și din concluziile raportului de expertiză a rezultat că la actualizarea pensiei, prin decizia nr.47528/14.06.2007, emisă în vederea executării sentinței civile nr.594/13.03.2006, intimata a omis pensia suplimentară, instanța a admis acțiunea, în parte, dreptul la acțiune fiind prescris pentru pretențiile de până la data de 28.08.2004.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, intimata Casa de Pensii a Municipiului
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041pr.civ. recurenta a arătat că reclamanta a fost inițial pensionată în baza Legii nr.3/1977, iar nu în temeiul Legii nr.92/1992, astfel încât nu are dreptul la pensie suplimentară decât în condițiile Legii nr.19/2000 (art.180 și art.180 ind.1).
Legea nr.19/2000 prevede în mod expres în art.180 ind.1 faptul că numi magistrații pensionați în baza Legii nr.92/1992 pot beneficia de prevederile art.180 din același act normativ, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită la recalcularea pensiei de serviciu prin includerea pensiei suplimentare.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Criticile recurentei sunt nefondate, în condițiile în care, așa cum corect a reținut și prima instanță, pe baza sentinței civile nr.594/13.03.2006, pronunțată de Curtea de Apel București, pensia pentru limită de vârstă a contestatoarei a fost transformată, anterior datei de 01.04.2001, în pensie de serviciu, stabilită potrivit Legii nr.92/1992, fiind ulterior supusă actualizărilor anuale, după cum se menționează chiar în dispozitivul hotărârii.
Având în vedere faptul că intimata-contestatoare beneficiază de o pensie de serviciu, stabilită potrivit Legii nr.92/1992, aceasta este și beneficiara unei pensii suplimentare, potrivit dispozițiilor art.21 alin.2 din nr.175/2005, astfel încât este îndreptățită la recalcularea pensiei de serviciu prin includerea pensiei suplimentare, după cum s-a dispus prin sentința recurată, cu respectarea dispozițiilor privitoare la prescripția extinctivă.
Drept consecință, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Casa de Pensii a Municipiului, împotriva sentinței civile nr.1273 din data de 17.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.28778/3/AS/2007, în contradictoriu cu intimata.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
23.06.2009
Jud. fond:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta