Contestatie decizie pensionare Spete. Decizia 44/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale
Decizia civilă nr.44/
Ședința publică din 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Luminița
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii B, cu sediul instituției în B Calea nr.19, împotriva sentinței civile nr.449 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
La apelul nominal lipsă recurenta și intimata -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că recurenta a solicitat soluționarea în lipsă conform dispozițiilor art.242 cod pr. civilă.
Curtea, invocă Decizia nr.30 a Inaltei Curți de Casație și Justiție B, prin care s-a respins recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție B și sesizarea Colegiului de conducere al Curții de Apel Craiova, cu privire la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, referitor la posibilitatea luării în considerare a formelor de retribuire obținute în acord global prevăzute de art.12 alin.1 lit.a din Legea nr.57/1974, privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii.Față de această decizie, constată că nu mai există nici un impediment în soluționarea cauzei în fond.
CURTEA
Asupra recursului privind conflictul de asigurări sociale de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr-, reclamanta -, chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată să-i recalculeze pensia având în vedere documentele emise de B, respectiv adeverința nr.2414/26.06.2008.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu i s-a luat în considerare pentru recalcularea punctajului de pensie întregul venit realizat lunar, permanent, adică acord, sporuri, prime, ore suplimentare pentru care s-au achitat în totalitate CAS și celelalte impozite și taxe conform legii în vigoare, avându-se în vedere adeverința nr. 2414/26.06.2008 emisă de
Prin întâmpinare, pârâta Casa Județeană de Pensii B, a arătat că prin cererea înregistrată sub nr.51984/3.07.2008 reclamanta a solicitat evaluarea pensiei conform adeverințelor nr.2414/26.06.2008 și nr.2415/26.06.2008, dar rin p. adresa nr.-/17.09.2008 i s-a comunicat reclamantei că aceste venituri nu pot fi valorificate, față de prevederile nr.OUG4/2005 în care la pct. VI se face mențiunea că formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001. Pârâta a arătat că sumele încasate drept acord global în mod legal și cu respectarea prevederilor legale nu au fost valorificate la recalcularea drepturilor de pensie, astfel că a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.449 din 25 mai 2009, Tribunalul Brăilaa admis acțiunea și a obligat pârâta să stabilească drepturile de pensie pentru reclamantă și în raport de adeverința nr.2414 din 26 iunie 2008 emisă de
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă și limită de vârstă prin decizia nr.-/13.07.2000 conform dispozițiilor Legii nr.3/1977. Drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate conform nr.HG1550/2004 și nr.OUG4/2005, fiind emisă în acest sens Decizia nr.-/30.11.2005.
Prin cererea înregistrată la Casa Județeană de Pensii B sub nr.51984/3.07.2008, reclamanta -, a solicitat recalcularea drepturilor de pensie în baza adeverinței nr.2414/26.06.2008 emisă de B, din care rezultă venituri primite drept acord global în perioada 1978 -1991, dar rin p. adresa nr.-/17.09.2008, Casa Județeană de Pensii Bac omunicat că datele înscrise în adeverință nu pot fi valorificate la stabilirea punctajului mediu anual întrucât conform Mențiunilor de la pct. VI din anexa la.OUG nr.4/2005, formele de retribuire în acord sau cu bucata, premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite și alte sporuri care nu au avut caracter permanent nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1.04.2001, cererea neavând astfel temei legal.
Prin adeverința nr.2414/26.06.2008 emisă de, s-a arătat că reclamanta -, a fost salariată la societate în perioada 30.09.1974 - 2.02.1992 în funcția de inginer și a beneficiat de spor de acord, așa cum rezultă din anexă care face parte integrantă din prezenta, plătit în conformitate cu art.8, art.12 și art.118 (1) din Legea nr.57/1974, art.4 și art.10 din Legea nr.2/1983, Legea nr.1/1986, Decret nr.161/1983. S-a precizat că acest spor nu a fost inclus în salariul înregistrat în carnetul de muncă și s-a menționat că societatea a calculat și virat CAS și pensia suplimentară potrivit prevederilor legale în vigoare.
În drept, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale se au în vedere salariile așa cum au fost înregistrate în carnetul de muncă și sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau care au fost dovedite cu adeverințe.
Tribunalul a apreciat că prin aceste dispoziții legale nu sunt înlăturate de la determinarea punctajelor anuale acele venituri suplimentare realizate în acord global sau sporul în acord având în vedere atât caracterul permanent al acestora dar și faptul că au intrat în baza de calcul a contribuției asigurărilor sociale.
Aceeași interpretare este impusă și de dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000 conform cărora punctajul realizat lunar se calculează prin raportarea salariului brut individual inclusivsporurile și adaosurile care au constituit baza de calcul a contribuției individuale de asigurări socialela salariul mediu brut lunar din luna respectivă.
Întrucât conform art.1 din Decretul nr.389/1972, angajatorii au fost obligați să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat o contribuție de 15 % asupra câștigului brut realizat de personalul lor salariat indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, ribunalul a considerat că în această situație nu sunt aplicabile mențiunile de la punctul VI din anexa la.OUG nr. 4/2005 potrivit cărora formele de retribuire în acord nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 1.04.2001.
Având în vedere că veniturile obținute de reclamantă menționate în adeverință s-au avut în vedere când s-a calculat și s-a plătit contribuția de asigurări sociale tribunalul a constatat că acestea trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie, în caz contrar încălcându-se principiul contributivității reglementat de art.2 lit. e din Legea nr.19/2000 conform căruia drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuțiilor sociale plătite.
Atât timp cât aceste sume au constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, faptul de a nu fi luate în considerare la determinarea cuantumului pensiei ar aduce atingere drepturilor reclamantei de a avea o pensie corespunzătoare în raport cu contribuția de asigurări socială calculată și virată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând modificarea ei și respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În motivare a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct. 9 cod pr. civilă, susținând că instanța de fond în mod eronat a reținut art.164 din Legea nr.19/2000, ca bază legală în recalcularea drepturilor de pensie și sporuri salariale realizate anterior datei de 01.04.2001 și tot eronat s-a reținut că sporurile din adeverința eliberată de Societatea B, au avut caracter permanent, deși reclamanta nu a făcut nici o dovada în acest sens.
Totodată a mai susținut recurenta că în mod greșit a reținut instanța că sunt aplicabile dispozițiile art.78 din Legea nr.19/2000, întrucât acestea nu au relevanță în speța de față.
Referitor la principiul contributivității s-a arătat că art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, se referă doar la principiul pe baza căruia se acordă dreptul de asigurări sociale, neavând nimic în comun cu modul de calcul a acestor drepturi.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea Tribunalului Brăila este legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, Curtea, apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Soluția instanței de fond s-a bazat pe interpretarea greșită a art.78 alin. 4 din Legea nr.19/2000, așa cum a fost acesta modificat prin Legea nr.250/2007, respectiv "(4). Punctajul asiguratului, stabilit conform prevederilor alin. (1) și (2), se calculează la nivelul veniturilor brute realizate pentru care s-au plătit contribuții de asigurări sociale."
Astfel, s-a considerat că, pe de o parte veniturile realizate în acord global au caracter permanent, iar pe de altă parte, că pentru a se da eficiență totală criteriului contributivității trebuie să se includă în baza de calcul a pensiei toate veniturile brute la care s-a cotizat, fără a mai distinge între veniturile și sporurile cu caracter permanent și veniturile sau sporurile cu caracter special.
Analizând modificările introduse de Legea nr.250/2007, prin pct. 3 și 6 se constată că această interpretare nu este corectă pentru ca singurele modificări pe care le aduce Legea nr.250/2007 sunt în sensul că, începând cu 23.07.2007 (data intrării în vigoare a legii) salariații sunt obligați să plătească contribuția individuală de asigurări sociale la întregul venit realizat, fără a mai exista plafonul de 5 ori salariul mediu brut, iar potrivit principiului contributivității, nici punctajul realizat de asigurat într-un an calendaristic nu mai este plafonat la 5 puncte, ci este calculat în funcție de sumele la care s-a achitat contribuția.
Legea nr.250/2007, nu modifică cu nimic art. 164 din Legea nr.19/2000, care nr.19/2000.
Astfel, șa cum corect a evidențiat Casa Județeană de Pensii B, potrivit art.164 din Legea nr.19/2000, la determinarea punctajelor anuale, până la intrarea în vigoare a legii, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înregistrare a acestora în carnetul de muncă, astfel:
a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977;
b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991;
c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.
La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă.
(3) La determinarea punctajelor anuale, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare.
Prin nr.OUG4/2005, s-au prevăzut sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare care, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor și care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, fiind enumerate în anexa.
Sporurile, indemnizațiile și majorările de retribuții tarifare prevăzute la alin. (2) se dovedesc prin înscrisurile din carnetele de muncă sau prin adeverințe întocmite conform legii, eliberate de angajatori, care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
Adeverințele prin care se dovedesc aceste sporuri cuprind,printre altele și mențiunea expresă că,nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001:
- formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale; etc.
Ca urmare sporul pentru acord global nu putea fi luat în calcul de intimată la calculul pensiei, potrivit mențiunii exprese a legii ( nr.OUG4/2005).
Mai mult, nu se poate reține că acesta a avut un caracter permanent, întrucât din adeverințe rezultă că acesta s-a acordat sporadic, doar în anumite luni. De altfel, faptul că unitatea a utilizat permanent această formă de retribuire nu este echivalent cu noțiunea de spor cu caracter permanent utilizată de Legea nr.19/2000.
Referirea reclamantei la art.1 din Decretul nr.389/1972, nu contribuie la schimbarea aspectelor cauzei: contribuția de 15% era datorată de angajator (nu de salariat) la totalul salariilor brute realizate de salariați.
Oricum, un principiu nu poate înlocui dispoziția expresă a legii, iar pentru drepturile solicitate de reclamantă există mențiuni exprese în lege în sensul că aceste venituri nu pot fi valorificate la calculul pensiei.
În consecință, în baza art.312 cod de procedură civilă, instanța va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de pensii B, cu sediul instituției în B Calea nr.19, și în consecință;
Modifică sentința civilă nr.449 din 25 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Brăila, astfel;
Respinge acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 ianuarie 2010.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /4.02.2010
Tehn.
4 ex./9.02.2010
fond - - + asistenți judiciari și
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Viorica Mihai Secuianu, Luminița